LP radio România

marți, 30 iunie 2015

Cristina Florina Voica


   „M-am născut in Timișoara. Am urmat liceul „Ion Mincu” din Timișoara cu profilul Informatică, în paralel cu Școala de Arte Populare secția canto, având ca profesoară pe Carmen Popovici Dumbravă. Am terminat facultatea de Management în Alimentație Publică și Agroturism.    M-am căsătorit la vârsta de 20 de ani, după care a apărut primul soare din viața mea, Arthur, iar la 26 de ani m-a bucurat Dumnezeu cu un înger pe nume Anghel. Cu poezia cochetez înca de când eram copil și îmi petreceam nopțile în curte numărând stelele și încercând să înțăleg rostul meu în univers.
   Părerea mea despre poezie este că nu există poezii frumoase sau urâte. Poezia, în viziunea mea, este o înşiruire de cuvinte capabile să rezoneze cu sufletul omului. Aceeași poezie poate să fie diferit percepută de mai mulți cititori, iar pentru fiecare, cu siguranță, vor exista versuri diferite prin care aceasta se va face remarcată.
   Adepţii poeziei sunt cei care vor să crească în spiritualitate, iarei se află printre cei puţini cu adevarat trăitori, flămânzi după cunoaşterea din interior, cunoaştere pe care o poţi găsi doar
în poezie. Tot ce este minunat în lume se află în poezie şi în muzică, acestea fiind cele mai la îndemână modalităţi naturale de exprimare a sufletului nostru.”

Atât...
Cristina Florina Voica

Sterile și reci în vâltoare de vremuri
Cuvintele dulci se sfârșesc în îndemnuri.
O lume-n visare și-n afară de ea
Se-ngloadă subiectul tinzând spre o stea.

Te iubesc, te ador, șoptește și vântul.
În inimi apare trăind doar cuvântul.
Trăire? Simțire? Ce-s astea acum?
Tu nu vezi? Îndemn îți presar eu pe drum!

Ce gol și pustiu, fără dor și simțire,
Un cer cenușiu de cuvânt făr trăire.
Îți zâmbesc micșorând ale buzelor colțuri
Și renasc spulberând tot cuvântul din hățuri.

Mireasa de-o clipă
Cristina Florina Voica

Precum cerul se scurge
Din noapte spre zi
Iar luna măreață va piere,
Așa inima cântă pe note târzii

Amintind de iubiri în tăcere.
Ca un glas de copil
Întărit de ecou,
Ce străpunge în inimă mama,
Tăcerea-nrămată precum un tablou
Am prieteni doar clipa și rana.

Așteptând de la zi
Un soare pe cer,
Toți norii se strâng laolaltă,
Iar eu mă trezesc în lume stingher
Căci iubiri... n-am avut niciodată.

Cristina Florina Voica: „ Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

luni, 29 iunie 2015

Eugenia Mihu


   M-am născut în Luncoiu de Jos, Județul Hunedoara. Sunt căsătorită din 1982și nu am copii. Am absolvit liceul de cultură generală „Avram Iancu” din Brad, profi lul uman. Vreme de un an am activat în învățământ. Din 1977 până în prezent sunt contabil, deținând funcția de contabil autorizat. Am fost atrasă de poezie și proză încă din școala primară, când înclinam spre latura literară, mă „jucam” cu vorbele și compuneam câte o mică poezie nevinovată, cu temă neutră, sau dedicație pentru colegi și prieteni. Erau poezii care ajungeau la coșul de gunoi,nefiind oferite sau păstrate. Nu am debutat literar, nu am publicat niciodată. Dar, iată, a venit vremea să o fac, primind botezulliterar în această deosebită antologie.

Crimă de înaltă trădare
Eugenia Mihu

Te-am trădat. O știe vântul
Când îmi flutură prin plete
Și îmi sărută cuvântul,
Și-mi ia praful de pe ghete.

Te-am trădat cu ploaia-ntruna
Când șiroaie mă dezmiardă
Căci în lume mi-s doar una
Și nu-ar vrea să mă mai piardă.

Și cu-o stea din galaxie
Ce-mi face discret cu ochiul
Că n-ar vrea nimeni să știe
Să nu ne pască deochiul.

Cu razele de la lună
Ce mă-așteaptă seara toată
Să-mi ureze „noapte bună”,
Să mă mai sărute-odată.

Te-am trădat c-un curcubeu
Ce-n izvor se zămislește,
L-am slăvit pe Dumnezeu
Dar El nu mă mai iubește.

Cu zăpada ce se-așează
Peste visurile mele,
Lunecând din cer dansează
Un strat alb din praf de stele.

Cu soarele ce mă-ncinge
Și cu roua cea din zori
Iar desfrâul mă împinge
Și cu luna, uneori.

Te-am trădat, iubite,-n vise,
În vorbe și în simțire
Te-oi trăda cât mi-s deschise
Porțile spre nemurire.
Te-oi înșela-n viitor
Oricât te-amăgești, iubire,
Și cu apa din izvor
Că așa mi-e mie-n fi re.

Și de zici că-s desfrânată
Și așa nu-ți mai convine,
Mai iubește-mă odată
Și ia-ți gândul de la mine.

Pe drumul crucii
Eugenia Mihu

Când pentru treizeci de arginti
Iuda trădat-a pe Iisus
Cu toți priveau triști si cuminți
La cum L-au dus.

Cu trupul gârbovit și frânt
Purta în spate Sfânta cruce
Cu cap plecat, fără-un cuvânt
Povara - Și duce.

Și drumul Golgotei Îl urcă
Cu greu și multă-amărăciune
Lovit cu pietre și scuipat
Nimic nu spune.

Pe crucea ce-a purtat-o-n spate
(Bucată de drum bună)
L-au răstignit cu cuie-n palme
Și-i pun cunună.

Nu lauri, nici flori nu i-au dat
Ci rugi, scaieți și spin
Și-L țin in soare, însetat
Și-n chin.

I-au omorât iudeii trupul
Dar spiritul nu-i moare
L-au omorât fără vre-un scrupul
Și-L doare.

Îl doare pentru toți aceia
Ce n-au crezut în El
Și L-au mânat cu crucea-n spate
Ca pe un miel.

Și-a treia zi, spune scriptura,
Hristos a înviat
Să-nvingă cu dragoste, ura.
Așa-i fu dat.

Și de atunci în primăvară
Pe Iisus să-L slăvim
În zori de zi și-n fapt de seară
Să Îl iubim.

Să spunem cu drag, cu folos
Cu sufl et nepătat,
Cu ochii înălțați spre cer ”Hristos
A înviat”.


Eugenia Mihu: „lYRICS ET PROSA”- Editura Națiunea, București 2015

sâmbătă, 27 iunie 2015

Adina Ihora: „Lyrics et prosa”

Adina Ihora

   Poeta versurilor de dragoste din fiecare zi a săptămânii...

                                                                                      







Atȃt a fost
Adina Ihora

Atȃt a fost: o Marţi şi-o Joi
Şi-apoi neantul între noi…
Un gol profund şi-ntunecat
Care nicicȃnd n-a mai plecat.

Căci tu n-ai vrut să fim noi doi
Nici într-o Marţi, nici într-o Joi.
Eu am cerşit şi am sperat,
Dar porţile le-ai ferecat

Şi am rămas sub negre ploi
Plȃngȃnd un imposibil doi.
Într-un tȃrziu, pe înserat,
Am adormit şi am visat
O lume albă, fără ploi,
Făcută doar din marţi şi joi
C-un aer dulce-nmiresmat
Şi-o muzică de neuitat.

De-atunci aştept cu ochii goi
Sublima viaţă de apoi
Cȃnd totul va fi fost iertat
Şi ne-om iubi fără păcat

Dragoste în fȃn
Adina Ihora

Era o caldă zi de vară
Văzduhul mirosea a ploi
Şi ne plimbam pe cȃmp, spre seară,
Ferice de-a fi doar noi doi.

Vroiam să-ţi par interesantă
Şi ştrengăriţă, şi cuminte,
Săgalnică şi nonşalantă,
Nebună foc, să mă ţii minte.

De mȃnă ne ţineam şi-odată
M-a fulgerat un gȃnd nebun
Şi am strigat, înflăcărată:
Să facem dragoste în fȃn!

Căci ascultasem eu odată
Un cȃntec folk foarte duios
Cu fȃn şi dragoste şi-o fată
Iubită de-un poet frumos.

Şi nu a trebuit, desigur,
Să mai repet încă odat’
Că, fericit şi foarte sigur,
De mȃnă m-ai şi înşfăcat

Şi-am alergat spre-o căbănuţă
Ce soarta ne-a ivit-o-n drum.
Părea cochetă şi drăguţă.
Am deschis uşa, nu ştiu cum,

Şi-am năvălit în grabă mare:
Plutea în aer un praf gros
O masă doar cu trei picioare,
Un rest de conservă pe jos,

O haină veche, îmbȃcsită,
Într-un ungher întunecat,
Un pepene galben, o sită
Şi-un pat făcut din fȃn uscat.

Strȃmbȃnd din nasu-mi de crăiasă
Am vrut să-ţi spun c-am renunţat
Dar pȃnă cand vorba să-mi iasă
Erai aproape despuiat.

C-un zȃmbet tȃmp de oaie-n turmă
Am început să mă dezbrac
Zicȃndu-mi că, pȃnă la urmă,
Nu-i dracul chiar atȃt de drac...

Pe fȃn m-ai aruncat şi, grabnic,
La fapte ai trecut, iar eu,
În loc să-mi placă omul harnic,
Te blestemam în gȃndul meu

Caci mii de suliţe mărunte
Mă impungeau ca pe-un fachir
În spate ... şi nu mai spun unde
Şi sufeream ca un martir.

Un şoricel din cei pe care
Nici la TV nu îi suport
S-a-ncovrigat cu nepăsare
Pe braţul-mi stȃng, c-un aer mort

Iar o căpuşă foarte mică
S-a cuibărit în pielea mea.
Prin părul răvăşit în pripă
Un cal de iarbă topăia.

În timp ce tu, vădit în transă,
Te agitai ca un nebun,
Eu mă-ntrebam: oare ce şansă
Ar fi să fi e-un şarpe-n fȃn?

Să te înghit întreg, deodată,
Ca văduva neagră visam
Pentru-a scapa... neconsolată
Şi-n gȃnd, fierbinte, mă rugam:

O, Doamne, de mă scapi cu viaţă
Îţi jur că nu mai fac amor
... Decat în pat, de dimineaţă,
În prea banalul dormitor!

Adina Ihora: „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015


miercuri, 24 iunie 2015

Marioara Nedea: „Lyrics et prosa”

Marioara Nedea


   „ Sunt din Panciu și am absolvit Facultatea de Istorie și Drept.În prezent sunt referent de specialitate. În perioada 1995-2003 am participat la diverse concursuri naționale de poezie, în urma cărora am obţinut menţiuni şi premii printre care: Premiul revistei Luceafărul, la Concursul Național de Poezie ,,Porni Luceafărul” desfăşurat la Botoşani în anul 2000; Premiul Radio Craiova la Festivalul Naţional de Poezie „Bilete de Papagal” desfăşurat la Târgu Jiu în anul 2002; Premiul III la Concursul Naţional de Poezie „Nichifor Crainic” desfăşurat la Giurgiu în anul 2000. Din anul 2014 sunt membră a Cenaclului Literar Luceafărul din Giurgiu și sunt colaboratoare a unor reviste literare din ţară. ”

Invenție
Marioara Nedea

Am inventat un insectar de fluturi
care-mi inundă-n mod intempestiv
Cămara inimii golită de săruturi
şi antamată-n movul de pe tiv.
Diseară când va scânteia argintul
pe solzii crapilor încornoraţi,
Să vii pe-un cal zburând ca vântul,
Să vii cu cerbii din Carpaţi.
Să vii cu vulpile roşcate,
Să-mi toarne-n păr tot castaniul
din murele denominate,
Din trupul tău, prea străveziul.
La noapte te-o muşca de buză
o libelulă deghizată
într-un picou de buburuză
şi-o lacrimă tergiversată.

Lună plină
Marioara Nedea

Se înserează-n trupul tău versat
şi lebăda îşi leagănă decenţa
printre lăstunii cerului vexat,
Din care mai coboară indecenţa.
Un iad multiplicat în tibii
de greieri şi furnici blazate,
Posedă astăzi doar amfibii
Şi ştiuci gravide, timorate.
Orbite-n scânteierea ojei,
Trei degete mai emigrează
Într-o lagună unde lojei
de asfinţituri, îi veghează
trei felinare de răşină
la căpătâiul nins de veac.
În nopţile cu lună plină,
Ignoră-mă. Sunt vârcolac.
Şi-am să te ronţăi cam lasciv
că nu am dinţi, dar am motiv


Marioara Nedea: „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

duminică, 21 iunie 2015

Sandu Tănase Chiru: „Lyrics et prosa”

Sandu Tănase Chiru


 
   Domnul Sandu Tănase Chiru este prin excelență poetul tomnatec al redescoperirii sufletului, un scriitor care presimt că va fi de mare anvergură... Îi doresc succes și în volumul II ...







Zodia lui Dragobete
Sandu Tănase Chiru

Pe lume am venit în zodia lui Dragobete
Într-o iubire fără margini conceput
Să fi u iubit și dezmierdat de fete
A trei-a zi de mărțișor eu m-am născut

Am fost iubit chiar și de Dumnezeu
Credeam că-n toate eu sunt magul
Ca să-mi arate cât de mic sunt eu
Cu o scânteie a produs Big-Bang-ul

Atunci am înțeles ce e iubirea
Descoperindu-i dulcile secrete
Îndrăgostit eu mi-am găsit menirea
                                                       Și am uitat de tot, chiar și de fete

Inocenţă
Sandu Tănase Chiru

Licărul ochilor umezi
Îţi trădează aşteptarea
Tremurul sânilor fragezi
Îmi descătuşă chemarea

Mă apropii prins în vrajă
Borangicul în cădere
Prinde tot în a sa mreajă
Şi dezvăluie mistere

Însetat, fl ămând de tine
Te cuprind în braţe toată
Goliciunea-i pentru mine
Şi necoptul fruct de fată

Mă topesc în puritate
Îţi simt nobila trăire
Destinele sunt legate
Şi visăm la nemurire

Sandu Tănase Chiru: „Lyrics et prosa”, Editura Națiunea, București 2015

joi, 18 iunie 2015

Al. Arpad Toth : „ Lyrics et prosa”

Al. Arpad Toth

   M-am născut în Săcele, județul Braşov. Încă din primele clase m-am simțit vrăjit de poeziile lui Mihai Eminescu. Am început să scriu poezii încă din clasa a V-a. Am urmat doi ani la Liceul Industrial nr. 1 din Târgu Secuiesc, la profilul silvicultură şi exploatări forestiere, participând la olimpiadele de limba română şi la concursul naţional de poezie „Tinere condeie”. Am luat examenul de treaptă la Liceul Silvic din Gurghiu, judeţul Mureş. După terminarea liceului m-am angajat la Ocolul Silvic Comandău, unde lucrez şi în prezent. Din ambiția de perfecționare, am devenit liceţiat în ştiinţe juridice şi în silvicultură. Niciodată în acest răstimp nu am abandonat condeiul. Am debutat literar în anul 1995, în Revista Flacăra din Braşov, cu un fragment din poezia „Cu pădurea paşi în doi”. În 2004 m-am bucurat de adevăratul debut literar, prin publicarea poeziei „Pădurarul” în Revista „Pădurea şi viaţa” din Bucureşti, poezie publicată apoi și în „Antologia vinovatelor plăceri” a Asociaţiei Culturale Maria Domina, din Bucureşti. Apariţii editoriale: Artangel ”Poezii, 2008; Artangel ”Poezii” vol. II, 2008; Artangel „Versek”, 2008; Artangel „Iubirea poezii”, 2010; Artangel „Întâlnirile omului cu ursul”, 2011; Artangel „În dulcele grai vânătoresc” („Alte întâlniri ale omului cu ursul”), 2011; „Iubind pădurea și divinul”, 2012; „Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului”, 2013; „Petale de zori”, 2013; „Întâlnirile omului cu ursul” și „Întoarcerea fiului risipitor”, 2014.


Doar iubirea
Al. Arpad Toth

Doar iubirea e liantul armoniei,
Din inimi plăpânde revărsată pe pământ,
Izvorul fericirii şi al bucuriei,
Al sfintei căsnicii, tainic legământ.

Mama-mi spunea, că e chiar Dumnezeu în sine,
Din Universul infinit revărsat spre noi,
Un tren al vieţii, care se duce şi vine,
Bucuria nesfârşită a vieţii în doi.

Iubirea este pacea eternă pe pământ,
A zilelor fermecătoare sub soare,
Iubirea-i starea de bine, dulcele cuvânt,
Izvorând dîn inimi blânde... ca o floare!

Pădurea ca o doamnă
Al. Arpad Toth

Primăvara-i o mireasă,
Cu păru-i verde despletit,
Ondulându-se duioasă,
Cu corpu-i suplu, dezvelit.

Vara-i cu buzele-i roşcate
De-ale zmeurii boabe dulci,
Pe cărări întortocheate,
De-ajungi la vârf, poţi să te culci.

Toamna-şi leapădă veştmântul,
Cel pe care l-a ales,
Se schimbă iarăşi ambientul,
De roadele-i pentru cules.

Prin iarnă te plimbi amorezat,
O faţa albă de zăpadă,
Inima ţi-a focalizat,
Cu a plăcerilor cascadă.

A trupului gingăşie,
Atunci o vezi cu-adevărat,
A şoaptelor duioşie,
O savurezi neâncetat.

Viforul prin pădure trecea,
Corpul tresare de groază,
Dar srălucirea de stea,
Nu-i a fericirii oază.

Pădurea nu tace! Nu tace!
Prin izvoarele-i vorbeşte,
Vrăjeşte prin ceea ce face,
Chipul naturii ne uimeşte!

Îi simt mireasma corpului,
Cu ginăgăşia ei cu tot,
Alintă sufletul omului,
Ca să o uit nu o să pot!

Te plimbi uşor amorezat,
Pe cărări bătătorite,
Vraja-i te-a hipnotizat,
Cu farmecele abea simţite.

Nopţile sub clar de lună,
Urlă vântul printre şoapte,
Când din depărtare sună,
Vreo cascadă-n toi de noapte.

Stropi de rouă strălucesc aiurea,
Pe faţa ei suavă, fină,
Iar două lacrimi doresc să stea,
Pe obrazu-i de regină.

Şi-a ei galeşă privire,
Cu-ale lui Cupidon săgeţi,
Iar te scaldă în uimire
Şi te-nvaţă s-o respecţi.

Trebuie s-o ţii în braţe,
Dar inima i-o înţelegi?
Nu te-ncrede-n circumstanţe,
Ea doar dăruie, tu culegi!

Al. Arpad Toth : „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2014

miercuri, 17 iunie 2015

„Limba noastră eminească”

„Limba noastră eminească”- Editura NAȚIUNEA

LIMBA NOASTRĂ,
DULCE GRĂITOARE...

   Într-un remarcabil efort spiritual, antologiștii Editurii Națiunea aduc în fața cititorilor o nouă trăire poetică. Un volum colectiv în care nu mai puțin de 34 de co-autori pun sufletul rimei din dulcele nostru grai în paginile unei inedite antologii. Este cel de al treilea volum al colecției Cu patria în suflet și un excepțional dar oferit eminescului din noi; scriitori ori simpli cititori de vers.Este o dovadă că Limba noastră eminească este respirația poetică, firească, a tuturor acelora care au atins condeiul..
   .Este recunoașterea poeziei ca tovarăș de drum,prietenă, mamă, soră, fiu... Un izvor de cuvinte născute din sufletul inimosului grup Terapie prin poezie, care a reușit nu doar să grupeze curente de poezie, ci să nască propriul curent poetic.
 
   Este o antologie în care co-autorii nu doar scriu. Ei râd și plâng prin poezie, trăiesc și nasc emoții într-o închinare de metafore pe care cei 34 de modești paji ai liricii o aduc Eminescului.
   Antologia de față este și un adevărat fișet biografic despre poeții noștri contemporani. 34 de nume, consacrate sau aflate la debut, care, din și prin propriile descrieri, nu doar se cunosc mai bine în cadrul uriașului grup poetic creat de scriitorul Romeo Tarhon, ci se prezintă și lumii poetice de dincolo de linia de graniță dintre mediul virtual și pagina tipărită a Terapiei prin poezie.
   Limba noastră eminească este și examenul trecerii dinspre școala de poezie a grupului spre impunerea unui nume care își are locul lui în istoria încă nescrisă a literaturiipostdecembriste.
   Poeziile acestui volum, ca și în cazul celorlalte antologii și volume de autor ale Editurii Națiunea, încrustează în rimă sau vers alb rostirile autorilor despre iubire, despre dragostea părintească, despre iubirea de țară. Este o dovadă a incurabilului romantism poetic.Un exercițiu în care mulți dintre antologiști își pun cuvântul identității în mâna cititorului într-un curajos exercițiu al asumării poetice.    Un exercițiu colectiv care, de la pagină la pagină, de la autor la autor, dovedește trinititatea spirituală a grupului poetic Terapie prin poezie: cultura, talentul, originalitatea... Iar cum în volumul de față am grupat numeroși autori, nu doar de vers, ci și de poezie scurtă, Limba noastră
eminească reprezintă și un pas spre următoarea provocare a grupului. O antologie de proză scurtă!
   Până atunci, să ne bucurăm de darul poetic al dulcelui grai eminescian!

Cezar A. Mihalache,
editor și coordonator antologie

Colecția antologică a co-autorilor de poezie „Cu patria în suflet”, volumul III

Steluța Crăciun: „Lyrics et prosa”

Steluța Crăciun


Stimate cititor,

   Dintotdeauna am fost fascinatǎ de puterea cuvântului scris.Am învǎțat sǎ citesc de la trei ani şi am intrat în lumea minunatǎ a cărţilor urmărind cuvântul şi vraja pe care cuvântul scris o creează.Şi, dacǎ a existat o pasiune constantǎ a vieţii mele, aceasta a fost fărǎ doar și poate, lectura. Citeam orice îmi cǎdea la îndemânǎ și orice gǎseam la biblioteca din sat (oare mai sunt astǎzi biblioteci în sate?): romane rusești, romane-fluviu franțuzești şi multǎ poezie.Învǎţam uşor pe
dinafarǎ versuri de Eminescu, Bolintineanu,Topârceanu, Arghezi, Otilia Cazimir (şi acum mi se întamplǎ cam la fel, lecturile mele sunt foarte eclectice). Apoi am încercat eu însămi să creez o lume a cuvintelor, care sǎ farmece. Încǎ de când eram elevǎ în gimnaziu am început sǎ scriu. Îmi amintesc şi acum de menţiunea pe țarǎ la un concurs de creaţii literare pe teme date. Diploma mi-a fost înmânatǎ de către poetul Petre Ghelmez într-un spațiu mirific, la Homorod, într-o tabǎrǎ literarǎ…Când m-am fǎcut „mare” am fost mai exigentǎ cu propriile mele creaţii și n-am îndrǎznit sǎ mai public. Ocazional, în revista liceului unde profesez, în revista ,,Apostolul” a Sindicatului
Învǎțǎmântului Neamț, am mai publicat câte o poezie sau câte un reportaj. 
   
   Am descoperit grupul TERAPIE PRIN POEZIE şi am început sǎ postez cu plăcere, dar şi cu emoție. Pǎrerile minunaților „terapişti” mi-au dat încredere şi curaj sǎ continui.
    Aceastǎ antologie este prima mea apariție coerentǎ într-o carte şi sper o avanpremierǎ la un viitor volum.
   În versurile mele scriu prin cuvinte simple, despre tot ce mǎ emoționează, mǎ bucurǎ, mă revoltǎ, îmi trezește amintiri nostalgice sau mǎ proiecteazǎ într-un imaginar dorit. Şi,dacǎ versul meu va deştepta în tine, cititorule, „mon semblable, mon frère”, emoţii, bucurii, revolte, nostalgii sau cum ar spune Maiorescu: „emoţie estetică”, înseamnǎ cǎ pot continua sǎ scriu…


Sonetul diletantului
Steluța Crăciun

Nu sunt poet de soi - încerc şi eu
Pe file rupte dintr-un vechi caiet
Sǎ-mi pun în rime gândul desuet
De mi-e uşor, mi-e bine sau mi-e greu,

                                                      De-aceea ritmul şchioapătă ades,
                                                      Iar versul alb e... palid şi stingher
                                                      Ca primul ghiocel ieşit în ger,
                                                      El, vestitorul, cel dintâi ales.

Dar, cât voi avea file și tendinţǎ,
Voi scrie cu elan și cu credinţǎ
Din ce-i preaplinul sufletului meu.

Şi-așa, tot şchiopǎtând, din vers în vers,
Mai poticnit, mai uşor sau mai greu,
Sǎ fiu poet, eu mă învaţ din mers…

Marina
Steluța Crăciun

Cu ochii mari, în zare, spre răsărit privea
La spuma-nvolburatǎ a valurilor mǎrii;
De arşiţa, de ploaie, de vânt nu îi pǎsa
                                                      şi tot ţintea privirea spre vraja depărtării;

Căci marea-i era sorǎ-n albastru jurământ,
Ofrandǎ aducându-i de scoici şi pietre rare,
Şi, mângâind-o tandru pe pletele-i în vânt
Îi tot şoptea în tainǎ poveşti din depărtare.

Erau poveşti ciudate, cu ale apei datini,
Corǎbii eşuate, piraţi uitaţi de vreme
Şi matrozi singuratici ce mistuiţi de patimi,
Cădeau în vraja dulce-a fecioarelor sirene.

Susura-n şoaptă marea sub cer fără de patǎ,
Îşi murmura chemarea, pe cer răsăreau aştri.
Azi recunosc nostalgic, eu eram acea fatǎ
Ce se-nfrăţea cu marea prin ochii ei albaştri…

Steluța Crăciun: „Lyrics et prosa” , EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

marți, 16 iunie 2015

Ansamblul "Liviu Dragnea" din Teleorman - VIORELE, VIORELE (pamflet muzi...



Postare nouă
ASTAZI...

Am inceput aceasta zi cu zambetul pe buze.
desi nu au fost multe lucruri care sa ma amuze. 
Dar asa sunt eu. O fire optimista.
nu-mi place sa  incep ziua cu fire pesimista. 
pentru ca viata e trecatoare.
frumoasa si-efemera ca o floare.
si trebuie sa o privim cu drag.
caci astazi e, maine dispare din al nostru prag.
si-n urma sa fim amintiti cu drag.
iubesc viata si se pare ca si ea ma iubeste
de aceea imi sta alaturi si nu ma paraseste.

luni, 15 iunie 2015

Alina Maria Stănescu : „ Lyrics et prosa ”

Alina Maria Stănescu


   „Absolventă de științe economice fiind, am descoperit poezia în urmă cu doi ani, de Ziua Internațională a Poeziei. Atunci mi-am adresat provocarea de a compune o poezie. Începând din acea zi, am îmbrățișat poezia în viata mea ca pe o hrană a minții și ca pe o îmbrăcăminte a sufletului. ”




Azi
Alina Maria Stănescu

Azi e o pagină albă ce aşteaptă
Să iei condeiul şi să începi a scrie
Cu slove de iubire şi în grai duios
O prea frumoasă povestire.

Să scrii cu zâmbet de lumină
Şi cu îmbrățişare ce alină,
Să scrii cu gânduri optimiste
Zburând pe aripi de frumoase vise.

Să scrii cu frumusețe şi gingăşie,
Să pui în toate şi multă iubire,
Să scrii cu inocență şi tandrețe,
Să fi i înconjurat de frumusețe.

Ochii să-ți fi e plini de strălucire,
Sufletul să-ți danseze de bucurie,
Brațele să-ți fie deschise pentru a îmbrățişa,
Buzele să rostească vorbe dulci precum mierea.

Să fii înconjurat de oameni cu sufletul frumos,
Cerul deasupra ta să fie veşnic luminos,
Să scrii cu dor, mister şi pasiune,
Să scrii povestea vieții tale - o minune!

Cred
Alina Maria Stănescu

Cred în iubire, cred în bunătate,
Cred în prietenia dovedită prin fapte,
Cred în maniere frumoase şi alese,
Cred în dăruirea fără interese.

Cred în oameni ce ştiu să ajute,
Cred că având credință, poți urca orice munte,
Cred în puterea pe care ți-o dă iubirea,
Cred în tot ce atinge sufletul şi inima.

Cred că mai există oameni ca şi mine,
Ce vor să schimbe lumea în mai bine,
Cred că lumea va deveni mai frumoasă
Dacă fiecare va învața să iubească;

Să se iubească pe sine, cu bune şi rele,
Să-i iubească pe alții, fără rezerve,
Să fie toleranți cu cei ce nu sunt la fel ca ei,
Să-i sprijine pe cei aflați în nevoi.

Cred că fiecare are un țel în viață
Şi acela este de a aduce  fericire,
Pentru că nu există nimic mai de preț
Decât să oferi celorlalți multă iubire.


Alina Maria Stănescu: „ Lyrics et prosa”, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

duminică, 14 iunie 2015

Maria Călinescu: „Lyrics et prosa”

Maria Călinescu


   ,,M-am născut în comuna Tudor Vladimirescu din județul
Galaţi. Am urmat Liceul pedagogic „Costachi Negri” din Galaţi.
Am debutat în 2013 cu volumul de poezii „Podul de lacrimi”,
sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei - Iaşi. Am publicat în
antologiile: „Întâlniri afective”, 2013; „Catalogul scriitorilor
romani apăruţi după anul 1989”, 2014; antologia Universul
Prieteniei, „Treptele cuvantului”. Am publicat și public în revista
USE „Cenaclul”; revista „Cahulul literar şi artistic’ sub egida
Asociaţiei „Pro Cultura Sud”, 2014; revista „DOR de DOR”,
2013; revista „Negru pe Alb”, 2013, 2014; revista „Cronos
- Peniţa de aur”, 2013; revista „Cuvinte sculpate”, 2014;
Amprentele sufletutui, 2015; „Literatura de azi”; în foarte multe
reviste online din ţară şi de peste hotare.”

Să nu-ţi faci ochiul lacrimei catarg
Maria Călinescu

„Să nu-ţi faci ochiul lacrimei catarg”
scria în versuri calde, ieri, poetul,
iar eu, citindu-i versul lui, cu drag,
am şi văzut ce trist îmi e portretul.
M-am privit în timp cu ochii pustiiţi,
destinului să îi găsesc cărare,
dar, cum pe cer nici aştirii nu-s uniţi,
tăcerea nopţii răsuna în zare.
Ceaţa nopţii cade ca un val pe mine,
naşte fără vrere lacrime amare,
sorţii ce-au unit ieri două destine
azi au destrămat iubirea mare, care
Nu-şi va mai afla, iar cursul cristalin,
ai plecat pe drumul fără de întors
scuturând în urma-ţi floarea de pelin
ce-a lăsat amaru-n viaţa ce-i un chin.
Zborul ţi-e uşor, spre a luminii poartă
eu rătăcesc prin umbre de-ntuneric,
pe când pe aripi îngerii te poartă,
eu, te păstrez în suflet, chip angelic.
Şi-acum răspund frumos versului citit,
„Da, lacrima va fi ochiului catarg”,
că, fără el, copacul vieţii e ciuntit,
nu poate înflori… El mi-a fost cel drag.

În ochii tăi
Maria Călinescu

În ochii tăi citesc regretul
că nu poţi da anii-napoi,
Şi-ai vrea acum să ştii secretul
cum poţi clădi un drum în doi.
În ochii tăi citesc căinţa
că n-ai crezut că viaţa-i una,
Iubirii tu i-ai dat credinţa
cu martor cerul şi cu Luna.
În ochii tăi citesc tristeţea
de anii care i-ai pierdut,
Şi tot în ei găsesc febleţea
să poţi avea nou început.
În ochii tăi citesc ecoul
de val, de ploaie şi furtuni,
Tăcerea lor îmi pare soul
din timpi ce fi -vor şi mai buni.
În ochii tăi vibreaza viaţa
şi un tumult curat, divin,
Nu vrei să fi sorţii paiaţa,
te vrei actor pe drumul lin.
În ochii tăi mai văd culoarea
din răsărituri şi apusuri,
Cu lacrimi ce ascund candoarea
şi bunătatea din răspunsuri.
În ochii tăi arde-ntrebarea,
când toate vor primi răspuns?
Din ce plămadă-i amânarea
                                                                                    din care spaţiu nepătruns?

Maria Călinescu: „Lyrics et prosa” . EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

sâmbătă, 13 iunie 2015

Alex Enache : „ Lyrics et prosa”

Alex Enache


   Sunt bucuros să-l am prieten, chiar și virtual, pe scriitorul Alex Enache, colegul nostru din antologia: „Lyrics et prosa” care demonstrează că se poate prin cuget pur să realizezi minunate eseuri! Felicitări, dragă Alex !
                                                   
                                                                    Emilian Lican



Eterna, divina dragoste
Alex Enache

Ce ar putea fi dragostea?
Cum vedem noi dragostea?
Cum am trăi fără simţământul dragostei?
Toate acestea sunt doar câteva întrebări pe care mi-am propus să le dezbat.
Dragostea este afecţiunea unei persoane faţă de tot ce
este în jurul ei.
   Ziua dragostei la români este Dragobetele. Această zi
a dragostei nu semnifică doar găsirea unei relaţi între două
persoane, ci acest zeu al iubirii sub numele de „Dragobete”,
frate cu Eros la greci sau Cupidon la romani, pe lângă
fapul că este protectorul iubirii şi al găsirii unei iubiri, este
vestitorul primelor zile de primăvară și aduce împerecherea
păsărilor. Dragobetele este cel care aduce trezirea la viaţă
din amorţirea iernii.
Cum vedem noi dragostea?
Din păcate, de cele mai multe ori, când ne referim la
dragoste, totul se rezumă doar la a iubi pe cineva, având o
relaţie cu cineva.
Noi ştim că dragostea are mai multe forme: dragostea
unei persoane faţă de aproapele său, dragostea maternă și
paternă, dragostea de mediul înconjurător, dragostea faţă de
ţară ce se manifestă prin patriotism...
Cu alte cuvinte, trebuie să punem dragoste în tot ce
facem. Din fericire pentru noi, cele care mai promovează şi
transmit mai departe valorile iubirii sunt biserica şi şcoala/
educaţia.
Cum am trăi fără simţământul dragostei?
Să ne imaginăm o lume, o societate fără dragoste, ea
ar putea fi o lume rece, o lume fără afecţiune, în care nu ne
putem exprima emoţiile, sentimentele, ca şi când oamenii
ar avea sufletele împietrite.
Dragostea este un sentiment pe care îl are toată lumea.
Nu putem trăi fără dragoste. Atunci când suntem îndăgostiţi
şi săgeata lui Cupidon ne pătrunde în inimă, ştim că nu ne
mai trebuie nimic, doar persoana iubită.
Cînd privim fiinţa dragă, ne simţim ca şi când am
avea un gol în stomac, totuși, ne simțim mai puternici,
mai încrezători în noi, crezând că putem doborî orice obstacol
ne-ar sta în cale, că putem muta munţii din loc. Cu ajutorul
dragostei parcă simţim că drumul vieţii ne e mai uşor de
parcurs, confundând viaţa pământească cu cea din eden.
   Dragostea nu se poate descrie prin cuvinte, gesturi…
Iubirea se simte, pur şi simplu, atunci când avem persoana
potrivită lângă noi, persoana dragă, să ne bucurăm de
simţământul dragostei până la ultima clipă,;dragostea
adevărată doar o dată este...



Alex Enache : „Lyrics et prosa” - EDITURA NAȚIUNEA; București 2015

vineri, 12 iunie 2015

Elena Alina Mateaș-Lyrics et prosa

Elena Alina Mateaș


   „Mi-am descoperit pasiunea pentru poezie încă din vremea liceului, dar abia la începutul acestui an am luat totul în serios. Am apărut în revistele: Revista literară a grupului Facebook „Speranța” (unde sunt și redactor din luna Februarie), Revista Literară Bucovina și Revista
Literară Popasuri Culturale Românești, iar recent am publicat în
antologia „Vise târzii”



Ultima nisoare
Elena Alina Mateaș

Ninge și azi la fel ca atunci.
Dar tu nu mai ești aici,
În brațe să mă strângi.

Mă gândesc la serile împreună
Și aș vrea să-ți șoptesc
Măcar ... noapte bună.

Mi-e dor de al tău sărut
Și ușor lacrimile inima-mi inundă.
Căci este foarte greu să-l uit.

Ai plecat spunând că ne vom revedea,
Iar eu naivă am crezut în tine,
Nu am văzut cum privirea ta mințea.

                                                     Mă uităm spre cer cum ningea lin
                                                      Și lângă tine frumos visam
                                                      La un viitor senin.

Dar ai plecat... nu mai știu nimic de tine
Oricât te caut și te strig
Tu nu te-ntorci spre mine.

În zăpadă stau și plâng acum
Cu gândul la ultima ninsoare,
Căci nu am apucat să-ți spun... drum bun.

Îngerul meu din umbră
Elena Alina Mateaș

De atâtea ori ți-am spus:
Îmi lipsești, iubire.
De atâtea ori am strigat:
Îmi este groaznic
Dor de tine.
Și aș vrea să te am
Cu mine-n orice clipă,
Secundă, moment,
Zi fericită, fie ea
Și neînsorită.

Nu înțeleg de ce nu crezi
Că îmi lipsește
Sprijinul tău necondiționat,
Vocea ta, parfumul tău
În camera mea!?

Doar lângă tine
Lumea mea este mereu
                                                     La înălțime.
                                                      Doar în brațele tale
                                                      Iubirea este vie.

Atâta timp cât tu lipsești,
Fugi, te-ndepartezi,
Mă voi gândi mereu în urmă,
Căci de tine-mi este dor,
Îngerul meu din umbră.

Elena Alina Mateaș: „Lyrics et prosa”- EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

joi, 11 iunie 2015

Alex Radu: „Lyrics et prosa”

Alex Radu

   Alex Radu, sau sufletul ce bântuie între „angelicul infern și
demonicul paradis”... Școlit în Târgoviște în ale contabilității,
mi-am spus că sunt o fire prea visătoare ca să mă pierd printre
balanțe și bilanțuri. Tocmai de aceea, mergând pe drumul vieții
și ajuns într-o intersecție, nu mi-a fost greu să aleg direcția,
așa că m-am stabilit în București pentru a urma cursurile Școlii
Naționale de Studii Politice și Administrative, secția Comunicare
și Relații Publice.


Scrisoare, cuvinte fără glas
Alex Radu

Dacă vrei şi te încălzeşte cu ceva,
Eu te pot minți spunându-ți că sunt bine,
Deşi, tu ştii că nu e chiar deloc aşa,
Nu e fi resc să zâmbesc printre suspine...
Acum, citeşte-mi cuvintele nescrise,
Păstrate-undeva-ntr-un colț de suflet stingher
Ce rătăceşte printre visuri şi vise,
Între “vreau” şi “nu pot”, între “nu cred” şi “sper”...
Mă iartă că îți scriu din ce în ce mai rar,
Dar nu mai am cerneală şi scriu cu sânge
Ce curge printre cuvintele-mi ce dispar
Când durerea mă frânge, dorul mă strânge...
                                                     Că sunt bine, ți-aş spune în încheiere,
                                                     M-aş minți, te-aş minți, aşa, de bun rămas,
                                                      Rămân cu mine, cufundat în tăcere,
                                                      Rămâi cu bine, în cuvinte fără glas...

Simt că minți, că mă mint
Alex Radu

Eu ştiu ce vreau, dar, spune-mi: oare tu ştii?
Ce rost are să mă minți ca pe copii?
Eu ştiu ce simt... şi simt că ceea ce simt
Mă face pe mine însumi să mă mint...
Când zâmbetul tău îmi dă curaj să sper
Că nu tot ce e frumos e efemer,
Un zâmbet timid pe chipu-mi trist îl simt
Timid, pentru că-s conştient că mă mint...
Când cuvintele tale mă fac să zbor,
Să-mi las sufletul să plutească uşor,
Deodată, durere de aripi simt,
Fiindcă ştiu că mă minți, ştiu că mă mint...
Când privirea ta o-ntâlneşte pe-a mea,
Eu gheață, tu foc, şi reuşeşti cumva
Să mă topeşti, să îți aminteşti că simt
Când mă minți şi îmi pare rău că mă mint...
Când gesturile tale m-ademenesc
Să visez cu ochii deschişi, mă trezesc
Din somnul scurt al fericirii, căci simt,
Draga mea, că mă minți şi simt că mă mint...

Alex Radu: „Lyrics et prosa”-(EDITURA NAȚIUNEA, București 2015)

Citatul Zilei

Follow by Email

Arhivă blog