Wikipedia

Rezultatele căutării

LP radio România

joi, 24 septembrie 2015

Volumul „Echinocțiu fragil”-autor Ion Țoanță

   
Volumul „Echinocțiu fragil”-autor Ion Țoanță

   O carte de poezie foarte frumoasă care te încântă prin frumusețea metaforelor iar confortul psihologic din timpul lecturării te determină să nu o lași prea repede de o parte...
   Așa cum se vede și din interesanta imagine a coperții, totul pare fragil într-un echinocțiu al anotimpurilor trecute, prezente sau viitoare, filtrate de sufletele minunate ale celor dătătoare de viață precum:„Eva”-prima femeie de pe Pământ dar și prima din această carte:„Echinocțiu fragil”, ce a simțit apăsarea tiparului(E.L), la EDITURA SINGUR în anul 2015...„și Dumnezeu a creat femeia”, în continuare prin titluri de versuri pe care le regăsim în creația poetului Ion Țoanță cum ar fi:„Ana”, Adela”, „Mirela” și lista continuă în ordinea alfabetică într-o minunată inspirație poetică până la „Viviana” care face trecerea propriu zisă spre adevărata esență filosofică a cărții care a și dat titlul foarte inspirat:„Echinocțiu fragil”!
   Fiecare poezie îți aduce un surprinzător final care personal mi-a adus zâmbetul în suflet  și sențimentul prețuirii cărții ce-o țineam în mână...
   Probabil luna preferată a poetului Ion Țoanță este aprilie, luna renașterii spre viață, spre o nouă și efemeră dragoste sau poate spre eterna nouă dragoste, de ce nu până la:„Cruciada îngerilor” care este și partea a treia, a acestei minunate cărți.
   Sunt Emilian Lican și închei scurta mea descriere cu promisiunea autorului spre un:

...final cu revedere

Autor: Ion Țoanță

...ți-am călăuzit frenetic pașii,
iubite cetitoriu de poeme,
ți-am arătat, ca-n magic poker, așii,      
te-am nobilat cu rare diademe,

regina nopții fuse gazda noastră,
sălășuind prin tainice conclave,
muza,dulcea pasăre măiastră,
                                                      a pus parfum în strofele suave,

iar de-ai lăcrimat măcar o clipă,
cu roua dulce dintr-o galben roză,
rămâi cu versul ce, magic, te-nfiripă
rămân cu Muza, ca-ntr-o vetustă poză!

și de m-aștepți, voi făptui o nouă carte,
cât e iubire, litera și versul nu au moarte...

Ion Țoanță-„Echinocțiu fragil”-Editura Singur, 2015

sâmbătă, 12 septembrie 2015

„Secunda îngerilor de foc”- Emilian Lican

 
   Am fost plăcut surprins să mă regăsesc cu poezia:„Secunda îngerilor de foc”, cu prilejul zilei de: 13 Septembrie-„Ziua Pompierilor din România”,  în revista:„POMPIERII BUCOVINA-SUCEAVA”, alături de scriitorul Romeo Tarhon cel care mi-a prefațat volumul personal de versuri:„Șoaptele destinului”.Aceste șoapte de versuri, șoapte de destin au cunoscut apăsarea tiparului prin EDITURA NAȚIUNEA, București 2014, onorat a fi parte din colecția „DOR DE POEZIE”.
   Mulțumesc, colectivului de redacție al revistei:POMPIERII BUCOVINA-SUCEAVA” pentru paginile ce mi-au fost atribuite și pe care le dedic tuturor pompierilor din România cu ocazia sărbătoririi nobilei arme... ! 
   La mulți ani, dragi colegi!

Secunda îngerilor de foc
Emilian Lican

Alarma mă scoate pe loc din sărite,
E-o junglă sonoră ca-n răget de lei...
Picioare de plumb, pupilele mărite,
Inima sare ca arsă de foc și scântei...

Apoi, totul pare-a reveni la normal,
Girofarul învârte umbre pe drum,
Motorul turbează ambalat infernal,
La foc să ajungem, nu la scrum...

Ne țipă în sânge adrenalina,
Spre alt grav necaz - nu-i unul la fel -
Ne duce cu mare viteză mașina,
Cu toți încordați spre nobilul țel...

Avem o singură mare dorință:
Să stingem secunda în loc,
Vieți să salvăm din suferință,
Din gheara demonilor de foc...

De-ar fi să ajungem secunda din urmă,
Să fim cu-o secundă înaintea ei...
Cauciucurile asfaltul îl scurmă,
Arcurile țipă la cât suntem de grei...

Demonice flăcări spre Lună urcând,
Crepusculul Iadului ce fața-și se-arată,
Nerăbdarea și nervii la maxim se-ntind,
Acțiunea, sigur, va fi de durată...

Șerpii cu apă în noroaie mustind,
Vopseaua clocotește pe autospeciale,
Jeturi pulverizate în plasă cuprind
Aripile îngerilor de foc, infernale...

Într-un târziu abia tăcerea se lasă,
Jăratecul din cenușă încă mai urlă,
Focul nu a ajuns, totuși, la casă,
A mistuit doar o pârlită de șură...

A fost mai ușor decât am crezut,
Spunem așa de fiecare dată
Când lucrul ne este bine făcut...
Zâmbim cu încredere-n soartă!

Dar soarta adesea ne este haină
Și-n clipe cumplite ne poartă,
Ne lingușește precum o felină,
Dar într-o zi nu ne mai iartă...

Așa au plecat unii buni dintre noi
Când totul părea doar o rutină...
Într-o clipă de foc s-au stins... Sunt eroi
Cu suflete mari și soldă puțină...

De-ar fi să ajungem secunda din urmă,
Să fim cu-o secundă înaintea ei...
Dar secunda pe secundă se curmă
Prea ușor pe cât suntem zilnic de grei...

Emilian Lican

„Șoaptele destinului”-Editura Națiunea, București 2014
 

joi, 3 septembrie 2015

Povești dintr-o vreme (2) Revoluționarul Gică(4) Emilian Lican-03.09.2015


Povești dintr-o vreme (2)Revoluționarul Gică(4)Emilian Lican-03.09.2015

    „Măi frate să vezi că, Vasile are dreptate, doar nu vorbesc ăștia aiurea la postul tv cu cel mai mare rating de audiență...”
- Mă, daa prostalău mai ești! Cum să nu fie televiziune cu audiență mare dacă este singurul post de televiziune din țară! Gică abia acum observă că de fapt a gândit cu voce tare, mai mult bolborosită de năuceala evenimentelor peste stohneala alcoolică care îi lenevea creierul...
-Da, Vasile așa este am uitat că tu nu ai antenă de aia „paianjen” să prinzi „rușii” și „moldovenii”  la televizorul tău ultramodern cu circuite integrate... În zona lor, fiind vecini cu Ukraina și Moldova se prindeau diverse posturi Tv de peste graniță...
   Gică deschise ușile masive din scândurile negeluite ale șurii unde se afla tractorul, cu un scârțâit ascuțit ca gerul care se lăsase peste oamenii și evenimentele acelui decembrie al anului 1989 și se îndreptă privind mândru spre singurul tractor negru din tot județul... Cum să nu se mândrească cu așa bijuterie de tractor marca „Universal 650 M” când după multe insistențe pe la șefii săi, reușise să-i schimbe culoarea din roșu în negru.De ce negru!? Pentru că i-a plăcut mult serialul „La Piovra” ( „Caracatița”). Așa că a rămas impresionat de comisarul Catani care avea mașină neagră de serviciu dar mai ales de mafioții din comuna aceea din Italia care aveau mașini negre și o casă a lor (Cosa nostra)...Să mai spun că și-a dotat tractorul cu radio-casetofon pe care și-a cheltuit tot salarul de c.a.p.-ist, la un bișnițar care mergea frecvent în Timișoara după marfă.Șefii comunali ai lui Gică văzând așa mare interes pentru bunul obștii îi dădură voie să țină tractorul acasă la el.
   Gică porni tractorul, îl scoase din șură în timp ce Vasile privea oarecum tâmp la fumul de eșapare care se înălța drept prin gerul sticlos spre cerul albastru, ciudat de albastru...
-Vasile ce mama dreacului ai, ce-ai rămas ca vițelul la poarta cerului? Urcă în cabină că trebuie să merg la mama să i-au niște bani și după aia plecăm...
-Gică uită-te și tu...ce cer albastru parcă nu a mai fost așa albastru niciodată...! Gică aruncă privirea în sus și se minună și el de acel albastru, dumnezeiesc de albastru... Se înfioră, poate de la ger sau poate de la o senzație ciudată și nedefinită a necunoscutului eliberator în care urma să se arunce...Gică a rămas pe gânduri circa trei secunde după care își reveni și se răsti la Vasile:
- Termină cu romantismul și hai să prindem niște teroriști!
-Auzi Gică, da tu mai ceri bani de la mă-ta?
-Da ce vrei mă? Vrei să se dezobișnuiască? Dacă nu-i cer bani, mă uită și îi dă lui soră-mea și partea mea... Așa că îmi trebuie, nu-mi trebuie bani, merg să-mi iau cota zilnică că doar un băiat are...Oricum comunismul ne-a învățat să trăim cu cote și cartele...
-Gică, lasă vrăjeala și oprește acasă la mine să-mi salut nevasta!
-Da bine mai zici și eu vreau să o salut!
 
Theodor-Pallady-nud la fereastra
  Vasile se uită suspect la Gică... Bănuia el ceva, ceva...La casetofonul din tractor cânta:„ Săraca veșina noastră, școace capul pe fereastră, să văd șe-i frumos drag și luminos...” , iar fondul acesta muzical îi rodea inima de gelozie mai ceva ca apa la viitură când roade din maluri.
   Vasile se liniști imediat ce se termină melodia și începu următoarea interpretată de maestrul Gică Petrescu: „căsuța noastră, cuibușor de nebunii..” și nu știu cum se făcu dar exact atunci ajunse în dreptul casei sale...
   Gică nu bănuia ce se petrecea în sufletul prietenului său.Singura sa grijă era dacă a scos din priză bătrânul televizor cu lămpi și plin cu pânze de paianjen...


   Emilian Lican-03.09.2015)
(va urma)

Citatul Zilei

Follow by Email