Wikipedia

Rezultatele căutării

LP radio România

duminică, 31 ianuarie 2016

Angela Mihai-Lyrics et prosa, volumul II

Lyrics et prosa
Angela Mihai

      În mod sigur, momentul unui debut literar sub lumina unei tipografii nu va putea fi uitat niciodată...! În mod sigur îmi voi aminti cu deosebit respect despre acest minunat debut al doamnei Angela Mihai în antologia „Lyrics et prosa”, volumul II.
      Nu este vorba doar de un minunat talent, nu este vorba doar de un minunat om, este pur și simplu poezia regăsită în minunatele creații pe care autoarea le împărtășește cu noi în această elegantă antologie! De la Pământ și un colț de Lună, o muză ar putea muri dacă nu s-ar regăsii în paginile unei cărți... Să nu întrebați niciodată: „de ce...?” Nici poeta Angela Mihai nu-și dorește această întrebare... Are poate doar o nedumerire cu privire la persoana care i-a furat culoarea iar lumea pare că s-a daltonit în alb și negru în timp ce versurile-i minunate prind culoare și consistență sufletească!
      Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiilor „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestor volume de literatură românească, contemporană!


Iată ce spune despre sine, poeta Angela Mihai :


     
         
Lyrics et prosa
Constantin și Angela Mihai
Am venit pe lume în localitatea Rusca Montană, județul Caraș Severin, într-o zi de 2 februarie, într-o familie de țărani moldoveni, mama, Elena și tatăl, Ioan. Clasele I-VIII le-am urmat în orașul Săveni din jud Botoșani, terminându-le în anul 1978. După absolvirea Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” în 1985, pe data de 2 februarie, data nașterii mele, m-am căsătorit cu Mihai Constantin. Am împlinit împeună treizeci de ani de căsnicie și am adus pe lume trei copii, doi băieți și o fată. În 1992, pe același 2 februarie, am început cursurile de coafeză, după care am reușit să ajung una dintre cele mai renumite coafeze din județ. Am lucrat în această meserie minunată până în ianuarie 2013, când am hotărât să merg într-o scurtă vizită la soțul meu, care se afla de zece ani la muncă in Italia. Destinul a decis, însă, să rămân aici până astăzi...Nu aș fi crezut niciodată că, în 17 ianuarie 2013, în drumul meu spre Italia, am făcut primii mei pași în lumea minunată a poeziei, spre a-mi întâlni propriile poezii!  De atunci am tot scris, dar fără să public sau să postez, până în urma cu aproximativ două luni, când am descoperit grupurile de poezie ”Lirix” și ”Terapie prin Poezie și Proză”. Am întâlnit aici oameni minunați, care m-au încurajat și, astfel, am început să postez regulat.
      Datorită inițiativei coordonatorilor, debutul meu literar se va produce în Antologia „Lyrics et Prosa” , vol II, alături de co-autori de care sunt mândră să mă regăsesc.


Lyrics et prosa
Un Pământ și-un colț de Lună
Angela Mihai


Un Pământ şi-un Colț de Lună
Așternuseră 'ntr-o noapte,
Peste calea lor nebună
Vorbe mari și grele șoapte.

El de jos privea spre Colțul
Ce din cer cu-a sa chemare
Îl striga, neştiind că el
                                   E în altă depărtare.

Între ei creșteau distanțe
Din cuvinte împletite
Rătăcindu-i pe-amândoi,
Pe planete diferite.

Colțul rupt din Luna tristă,
Picura sânge prin lacrimi
Iar Pământul, calm, distant,
O privea în negre patimi.

Colțul lăcrima într-una
Căci avea dureri ascunse,
Iar Pământul asculta
Vraja vorbelor nespuse.

Câteodată Luna ruptă,
Încerca să lăcrimeze
Iar Pământul, serios,
Îi cerea să înceteze.

Cu durere primea sfaturi
Colțul trist din Luna ruptă,
Căci Pământu-n rece-cald
Fără voie... o inundă.

Ea îi cere-n taina mare
S-o privească mai atent
Însă el, ca un Pământ
Rămânea mereu inert.

Supărarea se-ncinsese
Ea nebună își dorea,
O privire și-un sărut
Însă el... nici nu gândea.

Colțul trist de Lună plină
Avea lacrimi pân' la brâu,
Însă el, Pământul rece,
Îi ținea vorbele-n frâu.

Gata! Spune Luna frântă
Nu mai vreau nimic să-ți cer
Voi păstra mereu în colțu-mi,
Visul tău cel efemer.

El trezit așa deodată
A vorbit fără să știe
Invitând Colțul de Lună,
Pe o plajă mai pustie.

Luată pe neașteptate
De tot... înghețase Luna
Și dorit-a să rămână,
Mută pentru totdeauna.

Iar Pământul fericit
Că-nchisese gura Lunii,
A-ngropat adânc sub el,
Taina lor, de frica lumii.

Un Pământ și-un Colț de Lună,
Au ascuns într-o batistă,
O poveste ne-ncepută,
Rece, tristă, interzisă.

Lyrics et prosa
Moartea unei muze
Angela Mihai


Din ploaia toamnei și din zori,
O muză a căzut, așa...
Cu aripi frânte de văzduh
Și nu putea deloc zbura.

În zbor se înalțase mult
Căci fericită se simțea,
Dar aripile de văzduh
                                      S-au frânt, căzând cu tot cu ea.

Dar nimeni nu-i ştia povestea
De unde vine,cine este
Și toți în jur pariu făceau
Că este ruptă din poveste.

Sub șoaptele bănuitoare
Se întrebau de este vie,
Dar nimeni n-ar fi bănuit,
C-a stat o viață-n colivie.

Și i-a venit așa, deodată,
În zori cu ploi și cu tristețe,
Să iasă ea din colivie
La lume ca să dea binețe.

Și cam împleticită-n pași
Mergea aiurea, făr' să știe
Că toate drumurile ei
Mergeau 'napoi... la colivie.

Zărise-o dâra de lumină
Și s-a-nălțat cam mult în zbor,
Când a simțit c-avea legată
Și colivia... de picior.

Căzând, a vrut să se agațe
De luminița ce-i părea,
Că e mai trainică și poate,
Să fie trambulina sa.

Dar a străpuns ușor lumina
Și aripile i s-au dus,
Erau văzduh și prea fragile
Să zboare chiar atât...de sus.

S-a prăbușit fără să-i pese
De lumea ce n-o cunoștea,
Doar ea știa că e o muză,
O muză ce în zbor murea.

Și-a şuşotit o lume-ntreagă
Găsind apoi în colivie
Cine era, scria-ntr-o carte,
Era o muză-n...poezie.

Lyrics et prosa
Tu, cel ce mi-ai furat culoarea
Angela Mihai


Ești unicul ce mi-ai furat toată culoarea
De am rămas acum un nud alb-negru doar,
Să poți să îmi ascunzi de toți candoarea
Sub un desen de-al tău pe-un calendar.

Din roșul buzelor focos ai desenat o floare
Și-ai creionat apoi din umbra mea pistil,
Din iarba oglindită-n ochii mei, culoare,
                                         În frunza verde ce schimbase al meu stil.

Din rozul de pe chip creat-ai fluturi vii,
Cu mici steluțe din privirea-mi lunecoasă,
Și firav m-ai convins în nopțile târzii
Că în alb-negrul tău, eu, azi sunt mai frumoasă.

Din albul pielii mi-ai furat cu-n strop mai mult
Și-n jurul meu tu ai creat un frumos univers,
Să nu zărească cei din jur alb-negru-mi nud
Pe care-n toi de noapte albă îl pictezi.

Din caldu-mi puls mi-ai smuls culori vibrânde
În mii și mii de arzători fiori ce ne-au pătruns
Țesând alb-negru-mi nud prin tainele-ți ascunse
Să stau să-mi furi toată culoarea m-ai... supus.

Lyrics et prosa
Ești unicul ce mi-ai furat pe veci culoarea
Pictându-mă în nud alb-negru doar,
Să poți să îmi ascunzi de toți candoarea
Într-un desen pe calendarul din sertar.

Angela Mihai- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

joi, 28 ianuarie 2016

Anna-Nora Rotaru- Antologia „LYRICS ET PROSA”, ( volumul II )

Anna-Nora Rotaru
Anna-Nora Rotaru

        Amintirile sunt acaparate de  pânzele de păianjen, așezate pe sufletul timpului care nu dorește să se rupă sau cel puțin cititorul are senzația regăsirii în minunatele versuri ale poetei Anna-Nora Rotaru...!
        Am lecturat cu deosebită plăcere toate versurile autoarei care m-au purtat de la florile presărate într-un roman al vieții prin nostalgicele ironii ale toamnei, toamnă în care se duc și păsările dar mai ales se duc și anii tinereții, a acelei tinereți care nu-și dorește apusul spre încețoșata bătrânețe, astfel că versurile  ne vor transmite și chemări de iubire, de dor de mamă, de înserările misterioase atunci când condeiul devine fermecat și începe să-și aștearnă tainicele scrieri... Sunt foarte multe creații minunate în această elegantă antologie de literatură contemporană iar unele dintre ele aparțin artistei, frumoasă atât la chip cât și la sufletul dedicat acum  poeziei, poeta:  Anna-Nora Rotaru!
       Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum de literatură contemporană!


Iată ce spune despre sine, poeta Anna-Nora Rotaru:

      
„Născută pe plaiurile moldovenești, la Botoșani, mi-am petrecut copilăria, adolescența și m-am format ca om, pe meleagurile vasluiene. Studiile superioare făcute la Iași, mi-au dat posibilitatea azi, să-mi exercit profesia de medic, continuându-mi studiile de specializare în Grecia, la Atena, ca medic internist, unde m-am stabilit cu familia mea.
       În România anilor copilăriei, m-am ocupat de muzică, studiind vioara și participând ca solistă și în orchestră, la diverse concursuri republicane, cu multe distincții și medalii. În timpul liber mă ocup  de pictură, luând parte la diverse expoziții, fiind membru în „Organizația Medicilor Artiști” din Grecia. În ultimul timp mi-am extins căutarea și exprimarea frumosului prin poezie, publicând  în aprilie 2015  primul meu volum numit „La răscruce de lumi.” Am avut onoarea unor frumoase critici în  revista OBSERVATORL - Toronto, AGERO - Stuttgard, la REGATUL CUVÂNTULUI - Institutul Cultural Român Bruxelles, în Revista MELIDONIUM din Iași, din partea poetelor și scriitoarelor Mariana Gurza, Vasilica Grigoraș și Dorina Stoica, cărora le păstrez o recunoștință adâncă, la GRĂDINA CU LECTURI, dar și la alte reviste online.
      Mi-a plăcut întotdeauna frumosul și am încercat să-l slujesc , dăruind un strop din sufletul meu.”


Lyrics et prosa vol. II
Pânze de păianjen
Anna-Nora Rotaru
 

Cândva, ca să-mi arăt iubirea, scriam zeci de poeme,
Adâncul minții-mi scormoneam, ca să găsesc
Cuvinte fermecate, descântece, ca să te cheme,
În prag să-mi vii, să-ți spun cât te iubesc!

Am încercat pictând să vezi și prin vopsele,
Pe zeci de pânze, ce nu-ndrăzneam ca să grăiesc,
Șiraguri de inimi sângerânde, legate în cordele,
Crezând c-așa o să-nțelegi cât te iubesc !

Și chiar prin note adunate, ți-am compus o simfonie,
În sunet de bemoli, simțămintele am vrut să îți trezesc.
Vioara mea și pianul, plângeau-necate-n melancolie,
Refrene, să-ți spună-n locul meu cât te iubesc!

Acum, e prea târziu, neaua mi s-așternut pe umeri,
Mi s-a secat simțirea, sufletul mi-i gol...am obosit!
Anii mi-au trecut... atâția, că nu poți să-i mai numeri,
Amintirea-i mărturie, să-ți spună ea cât te-am iubit!

Pianul dezacordat în colț și nici o coardă rămasă la vioară,
Pânze de păianjen și praful le-acoperă ca un veșmânt!
Ce-au fost... speranțe, culori, cuvinte, sunete odinioară,
Azi toate-mi par-ngropate-adânc... într-un mormânt!

Gaudeamus 2015
Măicuță dragă
Anna-Nora Rotaru


Măicuță, mai vino câteodată să mă vezi în vis,
Să te mai simt, să-mi pară că trăiesc adevărat...
Cu brațele-ntinse larg, cu sufletul deschis,
Să te cuprind, cum poate n-am făcut-o niciodat'...

Să-ți mângâi iarași umerii și, cu drag, obrazul,
Lacrimile ce te-au durut, să pot să ți le șterg!
De te-a cuprins cumva, fără să știu necazul,
Azi, mai mult ca-oricând să pot s-alerg,

La tine-n poală, c-atuncia, să mă cuibăresc...
Mânuțele dragi să le cuprind, să le sărut!
Să pot cu mult mai mult să te-ocrotesc,
Cum poate n-am făcut 'ndeajuns cât am putut...

Și dacă ceva-ți apasă sufletul... să-mi spui,
Vreo supărare sau vorbe spuse la mânie!
N-au fost din inimă și-n inimă să nu le pui,
Că-s vorbe goale ce sufletul din noi sfâșie!

Măicuță dragă, află că te-am iubit la infinit ...
Te port în mine, nicicând sa-mi fii uitată...
Și de-mi veni-va clipa să mă-nalț înspre zenit
Să-mi vii in prag, de mână să mă duci ca altădată,

Când eram mică, îți amintești, mă temeam de beznă...
De-ntuneric, când nopțile-adânci mă-nfricoșau,
Sau, când hățișurile mi se-mpleticeau de gleznă
Brațele tale duioase mă prindeau, dureri îmi alinau...

Mai vino câteodată-n visul meu, dragă măicuță,
Să te mai văd, să te ating, mânuțele să le sărut...
Lăsându-mi c-altădată, pe-aceeași de copil pernuță,
Parfumul tău de neuitat... ca semn că mi-ai trecut!

Co-autori antologie 2015
Șoapte și lacrimi
Anna-Nora Rotaru


Drum în față, drum în spate
Și-mprejur doar bălării...
Aud clopotul cum bate,
Dinspre sat, peste câmpii.



E-n amurg, e trist, pustiu,
Roșul se topește-n seară.
Mă aștepți, nu cred să viu
Dorul să ni-l stingem iară.

Câte așteptări au fost...
Câte vorbe dulci deșarte
Ce acum nu-și mai au rost,
Risipite-n drum, departe...

De atât amar de vreme,
Vântu-a măturat cărarea.
Nimeni n-o să ne mai cheme!
Peste noi căzu-nserarea.

Șoapte dulci de altădată
Înecate-s în șuvoaie
Și se-amestecă în baltă
Cu pietriș și cu noroaie.

N-am acum ce să aștep,
Drum deschis îmi stă în față!
Îmi strâng inima în piept
Și-l continui cât am viață.

Privesc cerul roș ca sânge.
Încă nu căzu de seară
Și mă strânge-un nod de-a plânge,
De-o iubire ce-o să moară ...

Anna-Nora Rotaru- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

marți, 26 ianuarie 2016

Ionela Crișan-antologia: „Lyrics et prosa”, vol. II

                                                            Jane Crișan
       Doamna Ionela Crișan este cunoscută cititorilor mai mult sub pseudonimul Jane Crișan. În timp ce lucram pentru conturarea viitorului volum II al antologiei „Lyrics et prosa” , am fost plăcut surprins să descopăr versurile sensibile ale poetei Jane Crișan. De la melancolie și vise până la iubiri rătăcite de amintiri regăsite în clepsidra timpului care își macină nisipul dar niciodată tinerețea sufletului purtat pe aripile versurilor între două lumi alegorice în care doar un el și o ea există...  
       În acest volum doi al antologiei LYRICS ET PROSA, am întâlnit o minunată poetă care a dorit să împărtășească cu noi o picătură de literatură într-un elegant volum antologic cu treizeci și cinci de minunați co-autori!
      Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum de literatură contemporană!

Iată ce spune despre sine, poeta Jane Crișan:

      „Deși m-am Născut în Galați, am urmat școala primară și Liceul în Timișoara unde am locuit până în anii studenției trăiți în Iași, urmând cursurile Facultății de Filologie secția Română- Franceză din cadrul Universitații Al. I. Cuza, absolvind în 1971. Repartizată ca profesor de Limba și Literatura Franceză la Tazlău, județul Neamț, am revinit în Timișoara lucrând ca profesor de Română și Franceză, traducător din limba Franceză și Inspector Învățământ la Schela Sandra din Ministerul Chimiei Petroliere. Am fost conducător de Cenaclu literar al IAEM Timișoara, am publicat poezii în Antologia Cenaclului, am evoluat la Radio Timișoara cu recital de poezie, la fel și la TV Timișoara, publicând, de asemenea, poezii în Revista Amprentele Sufletului și Revista de cultură și artă 2015 Din 1990 m-am mutat în Statele Unite unde locuiesc în orașul Seattle din Statul Washington. Legătura cu țara natală o păstrez prin poeziile trimise la cenacluri și grupuri literare de pe Facebook, menținând strânsă legătura de colaborare cu alți poeți din Romania. În prezent lucrez la un volum de poezii, precum și la un roman.”

Melancolie
Ionela Crișan

Dacă n-aș ști de unde vii,
Aș crede că toamna te-a pus
Purtată pe frunze în vii,
Pe suflet rugină-n apus...

Dar am văzut cum vântul
Te plimba și nu-ți mai da pace...
Înconjuri prin inimi pământul,
                                   Te joci din pasiune, și-ți place

Să vezi cum te caută toți,
Cum nu pot trăi fără tine...
Și știi că numai tu poți
S-aduci sentimentul de bine...

Oriunde ai fi tu pe drumuri,
Întoarce-te acum la mine!
Mă-nvăluie toamna-n parfumuri
Și-aș mai iubi... n-am pe cine...

Clepsidra
Ionela Crișan

Iubește-mă acum, nu risipi clipa!
Nu vezi cum Timpul ca o hidră
Ne urmărește dușman din clepsidră
Și Îngerul Negru își întinde aripa?

Iubește-mă acum, cui îi pasă de timp?
Când mă scurg ca un fluid încins
Izvorând dintr-o mare de dor necuprins
                                      În care nu mai știm ce-i un „anotimp”…

Iubește-mă acum, fii tu învingător!
Nu-l lăsa pe el să se joace cu noi…
Arată-i că el e unul și noi suntem doi,
Că pe nava noastră tu ești navigator!

Iubește-mă acum, sărută-mă disperat,
Ca și cum ai ști că e pentru ultima oară!
Nici măcar amintiri nu vor mai fi să ne doară,
Vom simții zorii de zi ca pe un înserat…

Iubește-mă acum, lipește-mă de tine!
Să-i arătăm clepsidrei că este o neroadă
Dacă până acum n-a reușit să vadă
Că nimănui nu-i pasă de ea când este bine!


Noi doi
Ionela Crișan

Cum să te pierd când nici nu te-am avut!
Căci cine poate ține-n mâini iubirea?
Ea n-are trup, e doar un început
Țâșnind din curcubeie fericirea...

De ce m-aș teme că poate vei dispare
Când vor cânta cocoșii-n zori de zi?
Cum aș putea să nu te mai văd, oare,
Când știu că lângă tine m-oi trezi?

Căci tu ești eu și eu sunt tu de multă vreme,
Și nimeni nu ne poate de acum despărți!
Cărarea noastră se-așterne între poeme
Cu versuri conjugând doar verbul „a iubi"...

Adorm cu tine-n gând și mă trezesc din vis,
Dar te găsesc acolo, fidel în așteptare...
Ascult privighetoarea prin geamul larg deschis,
Și-ți caut neființa privind departe-n zare...

Și dacă versul meu ți-l dăruiesc acum,
Tu ai să mi-l întorci punând pe el săruturi...
Va fi un veșnic deschizător de drum,
Purtând pe-aripi de înger febrile începuturi...

Ionela Crișan, „Lyrics et prosa”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

luni, 25 ianuarie 2016

Bogdan Stoicescu-„Lyrics et prosa”, volumul II

Bogdan Stoicescu      

         Domnul Bogdan Stoicescu este scriitorul abstracțiunilor prin versuri deosebit de frumoase! În acest volum doi al antologiei LYRICS ET PROSA, timpul pare să fie principala polemică a întrebărilor retorice pe care autorul a dorit să le împărtășească cu noi într-un elegant volum antologic cu treizeci și cinci de minunați co-autori!          
         Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei și recomand cu căldură lecturarea versurilor antologice ale domnului Bogdan Stoicescu! 

Nu-i timp…
Bogdan Stoicescu

Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital...

Miroase doar a frenezie,
În schimburi de oarbe priviri,
Nu-i timp de fericire vie,
Azi atingi și mângăi, măine doar respiri...

Nu-i zvon de libertate nici în vis,
Zilele ce vin, trec repede toate,
Nici azi, nici măine nu vom fi-n paradis,
Și nici nu vom știi dacă-ntre noi sunt șoapte...

Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital...

Să dăm tot ce iubim pe repede-nainte,
Și poate chipuri vii printre nori vom cuceri,
Nu-i vântul așa de tare să ne alinte,
Vom săruta deci neantul și vom trăi și altminteri...

Miroase a lemne ude de arțar
În cămările întunecate ale anului,
Nu-i timpul să  simți tot ce-i amar,
Azi clipești și-nchizi ferestrele trecutului...

Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital…

Necunoscut decor…
Bogdan Stoicescu


Gândul îmi este presat între zări albastre,
Suspină a suflet pustiit
Cerând sărutări de clipe caste
Și imagini vii dintr-un necunoscut decor.

Acolo florile sunt mângâiate de soare-n glastre
Și înveșmântate  în ferice culori
Jinduiesc cu ramurile căre zare
Chemând revederi după revederi...

Fiecare floare este un chip ce împodobește viață
Cu visuri frământate-n zori de zi,
Obrazul meu atinge sărutări de clipe caste,
Cu revederi vii din acel vast decor...

Și lacrima își sapă un drum habotnic
Pe obrazul unei stele de turcoaz,
Nu știu dacă zarea-i imaculată
Dacă n-o pot privi prin ochii tăi...

Și tristă-mi este emisfera
Ce protejează lăuntric, insipid,
Lentila ce te ascunde nevralgic
În marea limpede de necunoscut...

Gândul îmi este presat între zări albastre,
Suspină a suflet pustiit
Cerând sărutări de clipe caste
Și imagini vii dintr-un viitor necunoscut decor…

SECUNDA
Bogdan Stoicescu


M-am poticnit în tine,
Îngustă secundă!
Și mi-am strivit și fața și degetele,
Și m-a durut până la urletul ființei!
Asta n-am să ți-o recunosc niciodată,
Infinită secundă!
Și mi-am îndopat aiurea privirea, visele și dorința
Ca să încapă toate în tine,
Idioată secundă!
Cu sclipirile tale nebune
De coadă de cometă
Ce au zărit-o toți,
La ea au orbit cu toți!
Și doar eu nu!
...eu, am stabilit că acea traiectorie,
Îmi va provoca a singurătății frică,
Că îmi va atinge destinul,
Dărâmându-mi zidurile,
Eu construind cazemate
Ca să mă ascund de tine,
Cretină secundă!
Dar n-ai să storci din mine nicicând
Sunetul susurului de apă
Ce se scurge aprioric peste pietrele din mină
Unde îmi ascund eu sufletul,
Chiar de este vreme senină,
Pierdută secundă,
Apleacă-te și mori!
Sau închină-te la mine
Așa cum ai făcut în fiecare zori
Și ai aflat de soare, de zâmbetul zilei,
De norii ce mă-nconjoară-n pustiul vieții
Și de versu-mi ce în piept se zbate...
Dincolo de tine ... Adio, secundă!

Bogdan Stoicescu, antologia „Lyrics et prosa” , (volumul II)- EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Șahul de pe harta României ( Rocada Mică)- E.O. 2016


Șahul de pe harta României
(Rocada mică)
Emilian Oniciuc- 23.01.2016


     Istoria națiunii noastre o asemuiesc cu jocul de șah, desfășurat cei drept în mai multe partide, iar una dintre acestea nu este încheiată nici astăzi... În mod absolut specific nației noastre de cele mai multe ori suntem proprii spectatori ai destinului nostru iar meciul este purtat nu de doi jucători ci de mai mulți jucători în funcție de interesele momentului...! Este adevărat că atunci când arbitrii partidei au trișat, noi spectatorii propriului destin ne-am ridicat peste condiția îndurătorului plop în bătaia vântului și ne-am murmurat frunzele spre îndreptarea destinului nostru dacic...! În viziunea mea, ziua de 24 ianuarie a anului 1859- Mica Unire A României, a reprezentat o rocadă mică, venită la timpul oportun și a dus spre o altă victorie, a desăvârșirii identității noastre naționale.
      Doresc să fac un scurt istoric cu privire la acest eveniment. În secolul al XIX- lea asupra principatelor: Moldovei și Țării Românești se întindeau puternicele brațe ale Rusiei și ale Imperiului Otoman care nu doreau să-și slăbească puterea și interesele în favoarea celorlalte mari puteri ale vremii, cum ar fi: Imperiul Francez, Regatul Unit, etc. ... În urma războiului din Crimea, încheiat în anul 1856, Rusia își pierde influența decizională și puterea în zona sa de interes, astfel că prin Tratatul de Pace de la Paris se iau și decizii importante cu privire la soarta principatelor Moldovei și a Țării Românești. Pentru prima dată în Principatele Române, în anul 1857, Marile Puteri înlesnesc organizarea unui referendum cu privire la unire. În Moldova s-a înfăptuit și prima fraudă a voturilor de către caimacanul Nicolae Vogoride, care era „vândut” Imperiului Otoman... În urma acestui scandal internațional, Marile Puteri au încetat relațiile cu Imperiul Otoman, astfel că în anul 1858, la Convenția de la Paris, s-a stabilit unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea: „ Principatele Unite Ale Moldovei Și Valahiei” care rămâneau totuși sub suzeranitatea Imperiului Otoman și a Marilor Puteri, fiind o unire formală și conjuncturală... Cele două principate urmau să aibă domnitori și capitale separate în Iași și respectiv în București. În anul 1859 în urma alegerilor din Principate și pe fondul unor neprevederi legislative ale Marilor Puteri care nu specificau dacă erau obligatorii două capitale și domnitori diferiți. Prin votul populației celor două principate, se realizează rocada mică prin unirea cu o capitală, la Iași sub oblăduirea unui singur domnitor: Alexandru Ioan Cuza...!
        
     Data de 24 ianuarie 1859 a reprezentat un alt pas important spre Mare Unire iar Alexandru Ioan Cuza este cel care a desăvârșit recunoașterea internațională a acestei uniri și a existenței acelorași vorbitori de limbă valahă pe întreg teritoriul României de azi așa cum o știm noi...

Emilian Oniciuc- 23.01.2016

marți, 19 ianuarie 2016

Frumoasa din vis- Emilian Lican (Oniciuc)- E.L. 2014

Frumoasa din vis Emilian Oniciuc ( Lican )

Plouă mărunt pe păru-ți despletit, Eşti îndrăgostită şi nu-ți pasă... Aştepți înflăcărată noul tău iubit În seara care încet, încet se lasă. Sună telefonul care te-a trezit, Realitatea crudă te face capricioasă, Ochii-ți căprui și triști s-au umezit În singurătatea ce genele ți-apasă...
Cuprinzi perna în brațe cu sânul dezgolit, Gemând uşor, pierdută în fantasme, Inconştientă, tandru mâna ți-ai oprit, Între fierbințile catifelate coapse...
Telefonul sună dar nu-l mai auzi, Tânguiri impudice inundă odăița, Perna toată-i strânsă, tremuri, asuzi Tot mai nepotolită îți este dorința...
După un timp se-aud picături Care lovesc ludic în fereastră... Iar tu dezvelită, nu te mai înduri Să-ți revii din minunata transă...
Mijesc uşor privirea, ochii deschid, Trezirea mă aruncă parcă în abis. Telefonul vibrează, să răspund decid: Tu mă suni, frumoasa mea din vis...!
Emilian Oniciuc (Lican) (versuri refăcute- 09.10.2016) Șoaptele destinului- Editura Națiunea 2014 Sursa fotografiei: internet

miercuri, 13 ianuarie 2016

Romanticii-Emilian Lican- E.O. 2014

Romanticii...
Emilian Lican

Fiecare iubire pierdută-i într-un gol al sufletului,
Fiecare stea căzută-i într-un gol al cosmosului,
Fiecare Lună-i mai strălucitoare şi frumoasă
Cu cât despărţirea-i mai amară și mai duioasă...

Fiecare coardă de chitară în serenade te sfâşie,
Praful iubirii prin praf de stele se împrăștie,
Fiecare notă muzicală în amurg te răscoleşte
Amăgind simţirea fiinţei dragi care te iubeşte.

Fiecare din noi avem doruri secrete, uitate
Gări regăsite aiurea într-un miez de noapte,
Flori de pomi de vântul uitării scuturate,
Iubiri începute, regăsite sau demult uitate...

Emilian Lican- Șoaptele destinului (2014)

joi, 7 ianuarie 2016

Înger Păzitor-Emilian Lican (Oniciuc), E.O: 2014



Înger Păzitor
Emilian Lican

(- Bunicule, poveştile-s adevărate?
 - Nepoate, asta e adevărată!
 - Dar devărate nu sunt toate?
 -Ba da, pentru că... a fost odată...)

Imediat după război,
Într-o vară cu secetă mare,
Am aranjat jugul pe boi,
În zorii dimineţii pe răcoare.

Cu carul mult aveam de mers,
Să aduc apă rece de izvor,
Cu grijă butoaiele le-am șters
Şi am pus peste ele un covor

Deoarece coviltir nu aveam
Iar colbul tare se mai vâltura...
În praful secetei  îmi doream
Să-mi port cu grijă-ncărcătura...

Aveam şi fân în carul meu
Şi un micuț butoi sălciu cu apă,
Că, până la gară, drumul era greu
Iar setea din el boii-şi adapă...

Pe cap cu pălăria cea din paie,
Cu borul mare pentru umbră,
Pe calea lutului uscat în vâlvătaie
Am pornit mânat de setea sumbră...
 
Pustiu era în drumul meu,
Tristeţea-mi nu-i un ifos,
Dar eram singurul ,,zmeu"
Scăpat cu greu de tifos...

Prietenii mei cei mai buni
Au scăpat în veci de sete...
I-am îngropat într-o zi de Luni,
Slăbiți, rămaşi numai schelete...
  
(Bunica ta, dragă nepoate,
Era ,,grea"cu mamă-ta...
Se ruga în fiecare noapte
Să nu sfârşim în boala asta.)

Ajuns târziu în ceasul din amiazi,
Grăbit, butoaiele cu apă le-am umplut.
Dar soarele topea şi cetinile de brazi,
Iar talpile-mi fierbinţi erau de lut.

Am dat drumul la boi pe un imaş,
Să pască-n trista uscăciune...
Obosit şi pe vară sleit și pizmaş,
Am intrat într-un vagon de cărbune.

Era cumva la umbra unui dâmb,
Iar umbra-i era precum o părere,
Se unea cu un copac tare strâmb
Peste vagon, în toropeală și plăcere...

Am așezat o bucată de carton
Peste praful sticlos de carbune
Şi am intrat curând în... ton
Cu visele şi clipele mai bune...

Pe patul de carton uitat,
Eram în colţul raiului de vis,
Cu sufletul pierdut, amanetat
De iad într-un himeric paradis...

De era real, nu mai ştiam
Când ochii i-am deschis;
Era întuneric şi credeam
Că-n moarte sunt proscris...

Am sărit buimac în picioare.
De boi,atunci, mi-am amintit...
Privind în liniştea tulburătoare
Spre mine-o mână albă am zărit...

Am îngheţat de spaimă!
Mâna albă ciudat strălucea
În noapte, ca un  fel de ştimă,
Spre mine lin dansând plutea.

M-a atins pe pieptul dezgolit
Şi uşor spre podea mă împinse,
De podea m-am simțit deodată lipit
Când totul în jurul meu se aprinse...

Se aprinse-n zgomot infernal
De se cutremura pământul,
Simţeam în suflet un fior carnal
Cum mă frigea şi simțeam vântul...

(Nepotul se uita uimit
Cu ochii în mirare;
Era puţin nedumerit,
Din ce motive, oare?)

În gară se făceau manevre,
Iar o cisternă la vale a scăpat.
În acele cu viziuni de minerve,
O mâna albă, m-a salvat...

De mine un înger s-a îndurat!
Să fie al meu înger păzitor?
Înduioşat de sufletu-mi curat,
În ceasul cel răzbunător...

(Nu-i minciună, e adevărat,
Şi acum la ceas de bătrăneţe,
Un pui de înger m-a salvat
De singurătate şi tristeţe...)

Emilian Lican
„Șoaptele destinului”- Editura Națiunea, București 2014





Citatul Zilei

Follow by Email