LP radio România

marți, 4 octombrie 2016

Iubita de dincolo... EmilianOniciuc

Iubita de dincolo... Emilian Oniciuc

În valurile înspumate ale tinereții, Am cunoscut iubirea plină de mistere Nedezlegate pe parcursul vieții; Port ghimpi în suflet de durere...
Eram la hora care se ținea în sat, Spărgeam de zor în dinți sămânță Când o superbă fată mi s-a arătat În haine populare de-alea... cu catrință.
Cu cămeșuța decoltată neglijent, Ghicind dorul pasiunii nepotolite... Pierdut eram privind-o ardent Cu simțurile toate răscolite.
Din vorbă-n vorbă, aparent absenți La lumea care ne privea bârfind, De mână ne țineam inconștienți Fără vorbe, privindu-ne zâmbind.
Amurgul ne-a surprins pe deal Când greierii cântau sfâșietor, Iar Luna-n peisajul parcă ireal, Se-ascundea în sidefiu decor.
Amețitoare era clipa noastră, Pierduți în iarba unduită-n vânt, Ducând în zarea-adâncă și albastră Taina iubirii pieritoare pe pământ...
I-am propus să o conduc acasă... Dar m-a privit ciudat și lăcrimând, Apoi, pe pieptu-mi, fruntea o lăsă Și-mi spuse cu tristețe, suspinând:
- Aș vrea și eu, dar timpul mi-a trecut, Mi-e dor de scumpa-mi, draga mamă, Tata e-n ceruri, nu l-am mai văzut... Povestea mea e-adevărată dramă...
Eram uimit și nu înțelegeam Ce încerca să spună, ce taine ascundea... Ca-ntr-o aură ciudată o vedeam, În lumina Lunii părea o palidă stea.
- Draga mea, dragă frumoasă, Ascult și crede-mă, nu înțeleg, Vreau doar să te conduc acasă, Nu pot enigma să-ți dezleg...
Ea, drept răspuns, m-a luat de mână Și-am coborât spre sat la poalele de deal, Am vrut să o opresc, să mai rămână... Dar totul îmi părea atât de ireal...
Ne-am oprit doar pentru un sărut Ce prevestea sărutul de adio-n vânt... O veșnicie clipa de atunci mi s-a părut: Sărutul ei sălbatic fără vreun cuvânt...!
Ajunși în dreptul unui cimitir, I-am pus pe umeri haina mea, Nu voiam să par vreun martir, Dar tremura de frig ca vai de ea.
Apoi am început să-i povestesc De toate câte-n Lună și în stele, Căt sunt de fericit că o iubesc, Și că o voi feri mereu de rele.
În egoismul meu nici nu am observat Că vorbeam singur, chiar singur am rămas. Am strigat-o căutând-o-ngrijorat Preț de mai bine, poate, de un ceas...
Eram lipsit de haină și de portofel Ce-n buzunarul de la piept era... Și mă simțeam ca un tembel Ce-i păcălit de-o fătucă rea...
....................................................
După un timp m-am dus la casa ei, Cu inima în piept bătând puternic... Abia îmi târâiam picioarele pe-alei, Otrăvindu-mi gândurile cu „arsenic”:
Dacă n-am căutat-o destul...? Dacă s-a întâmplat ceva cu ea... Cum de am fost atâta de credul Și mintea, dragostea, să-mi ia?
....................................................
În pragul casei, când ușa se deschise, O bătrânică se ivi cu ochii în abis; Ca o nălucă-n vis îmi apăruse; Cu vocea stinsă, ea mi-a zis:
- Pe cine căutați, cumva v-ați rătăcit? - O caut chiar pe fiica dumneavoastră... - Cu siguranță, tu, copile, ai greșit: Sunt ani de când e moartă fata noastră!
Apoi bătrâna a-nceput să plângă Și să -mi confirme descrierea făcută. O gheară-n piept aveam, în partea strângă... Și m-a-nsoțit la cimitir tăcută.
Pe-o cruce, chipul luminos al fetei dragi, Răpusă de o boală grea, necruțătoare. Cu ochii-n lacrimi și în umbre vagi Am zărit haina mea pe-a crucii- agățătoare...
Un vânt călduț precum o binecuvântare Și-un soare blând mă răsfățau tandru, O ciocârlie se porni în dulcea ei cântare, Învăluindu-mi sufletul de copilandru...
Emilian Oniciuc „Amor în cheia sol” Editura Națiunea 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii,păreri...

Citatul Zilei

Follow by Email