Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta Romeo Tarhon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Romeo Tarhon. Afișați toate postările

luni, 30 noiembrie 2015

Poezii pentru ROMÂNIA (2015)

1 Decembrie- ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

    Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.
                                                                                              sursa:
Wikipedia


   Indiferent de orice fel de polemici, România are o zi națională care trebuie respectată și cinstită cum se cuvine. Până la urmă important este că suntem bine definiți ca și români, ca și europeni, acei europeni care au fost străjerii Europei încă dinainte de Stefan Cel Mare...
   Nu este vina noastră pentru că ne-am născut la răscrucea istoriei, la răscrucea vânturilor migratoare care de cele mai multe ori au încercat să cucerească teritorii pentru a-și defini în cele din urmă propria identitate națională...Noi am fost aici dintotdeauna iar unii dintre noi se află încă de dincolo de granițele statorniciei neamului nostru...!
                                                                                   Emilian Oniciuc-30.11.2015

Scrisoare către Țară

Romeo Tarhon

Scrisoarea mea de azi e-un gând
De dor care mă doare,
Cum îmi e dor și drag oricând…
O vei deschide, oare?

Scrisoarea mea te va găsi
Nepăsătoare, poate,
Sau poate te va plictisi
Cu literele-i toate…

Scrisoarea mea te va afla
Cu altul ce mai bun e...?!
Vei tresări, vei răsufla
Și te va indispune…?

Scrisoarea mea e-un gust salin
De lacrimă timidă,
Tristă pecete pe destin,
Durere grea, perfidă…

Scrisoarea mea, gest demodat,
Vrând să-mi exprim a
Tristeții stare ce mi-ai dat:
E ultima și prima…!

Scrisoarea mea în plic deschis,
Cum inima îmi este,
Nu va conține prea mult scris
Și nici vreo mare veste…

Scrisoarea mea cu scris urât
De mână, cu sfială,
E-un simplu ”Te iubesc” și-atât…
Pe-o coală albă, goală…

Scrisoarea mea e un cleștar
De lacrimă amară,
Și-s fericit să-ți scriu măcar
Cât sufăr, scumpă Țară!
(Romeo Tarhon)

De ziua ta

Tatiana Dragota

Cum te-aş cânta în versuri astăzi, Ţară!
Şi cum m-aş prinde-n joc cu bucurie.
de-ar răsuna o horă la vioară
şi nu o doină-amară, Românie!

Ţi-aş lăuda câmpiile mănoase
şi codrii seculari de brazi şi fagi
şi marea cea cu valuri zgomotoase
şi munţii care-mi sunt atât de dragi!

Ţi-am cercetat povestea cu migală
şi de mândrie m-au trecut fiori -
de hoardele ce-au dat în timp năvală
te-au apărat atâţia domnitori!

N-au îndurat să fii îngenuncheată
şi s-au jertfit cu toţii, mici şi mari
să fii pe zi ce trece mai bogată,
nu ca să-ncapi pe mână de tâlhari!

Tu, Cosânzeană mândră şi vestită,
care-ai născut atâţia pui de lei,
de feţii tăi frumoşi azi părăsită
mai eşti cutreierată doar de zmei

ce-ţi taie părul verde de pădure,
te vând pe îndelete, trunchi cu trunchi,
nu văd cât sânge curge din secure
şi nu-ţi aud oftatul din rărunchi!

Mă iartă că nu cânt de bucurie,
nu pot, mă doare sufletul de om!
De ziua ta, iubită Românie,
eu voi alege să sădesc un pom,

îl voi veghea cu sârg, să crească mare,
ferit de foc, de hoţi şi de călăi,
să-ţi fie pază demnă la hotare
şi umbră pentru toţi românii tăi,

să-adune-n ramuri Soarele şi Luna,
precum stejarul sfânt, odinioară,
şi-n jurul lui să învârtim o horă
în cinstea ta, măreaţă, dragă Ţară!
(Tatiana Dragotă)

Ascultă țara mea!

Gabriela Zidaru

Ascultă țara mea, ce lacrimi și suspine,
Îți bântuie poporul, alăturea de foc.
În vara ce-a trecut ,și-n toamna care vine,
Și aduse pe aripi de vânt ,din loc, în loc!

Astăzi în fărdelegi e prins tot eșicherul,
Și nu mai e credință în Șfântul Cel de Sus.
S-a mâniat pe noi acuma chiar și cerul,
Că am uitat de ce a fost răstignit Isus.

Soldații tăi luptând pe groaznice ruine,
Ei pier viteji pe câmpuri, de moarte secerați.
Dar pentru cine mor, în țările străine,
Cu doina ta pe buze, de mine sfârtecați?

Ascultă țara mea cum plâng ,și te ridică,
Oprește mișelia ce te-aruncat în foc!
Ridică-ți fruntea-n zări, tăriile despică,
Ș-oprește martiriul poporului în loc!

Vitejii tăi moșneni și răzeși și dorobanți,
Cu sânge au apărat a tale fruntarii.
Păstrat-au Tisa, Nistrul și mândrii tăi Carpați,
N-au lăsat să intre în glia ta barbarii!

La Putna în mormânt și Ștefan se-nspăimântă,
De mișelia cu care aleșii te-au vândut.
Chiar Mihai Viteazu, cu barda lui cea sfântă,
E îngrozit de faima alesului corupt.

Și din Albac răsună al cântului amar,
Căci fii tăi sunt prigoniți pe al lor pământ.
Iar Avram Iancu, batjocorit e de maghiar,
Și nu-i lăsat în tihnă, nici în al său mormânt.

Ascultă țara mea la Prut cum ne plâng frații,
Căci de la sânul tău, cu forța au fost ei smulși.
I-au chinuit și împușcat toți blestemații,
Dar și-au păstrat credința și limba printre ruși.

Sunt fii celor din Soroca și din Hotin,
Ce-au dat tribut de sânge, pe tine apărând.
Ei ți-au păstrat iubire, acolo, la străin ,
Din datina străbună, acuma renăscând.


Îţi plânge Nistru și cere Tisa lâgă el,
Ca împreună cu Dunărea  albastră,
Să te-nconjoare țară, cu brâul de oțel,
Ce-i tricolorul nostru, este mândria noastră.

(Gabriela Zidaru)


VINO PRIETENE...!

Ileana Cornelia Neaga


Vino prietene în țara
Unde dorul s-a născut
N-aștepta să treacă iarna
Vino, eu te-aștept de mult!

Vino să-ți arat Carpații
Te-aștept cu pâine și sare
Să-mi cunoști mama și frații
Și inima noastră... mare!

Să vezi țara mea frumoasă
Cu apele cristaline
Să simți ce înseamna „acasă”
Că tu nici nu știi, străine!

S-auzi cântul ciocârliei
De pe plaiul Mioriței
S-asculți doinele Mariei
Și legendele Dochiței!
Și să-nveți ce-i omenia
Ori la bine ori la greu...
Să cunoști ce-i veșnicia
Că, zău, de-ți va părea rău!

(Ileana Cornelia Neaga)

LA MULȚI ANI, ROMÂNIE!

Luchy Lucia

E ziua ta
mamă frumoasă,
copiii tăi ce sunt acasă
sau sunt plecați în depărtare,
azi,din toată inima vor
ca să-ți facă o urare!
Să fii mereu neîntinată,
să nu te lași de cei lacomi
vândută și de străini încălecată,
să-ți ții mănoasa bogăție
pentru toți cei ce sunt
născuți pe-această glie
și să-i aduci pe toți acasă
căci ești bogată, ești mănoasă,
să umpli satele pustii
cu cei plecați în pribegii,
și să dăm iar mână cu mâna,
să reîntregim patria străbună,
căci suntem toți frați și surori
ai acestui brav popor!
La mulți ani iubită mamă,
frumoasă ca o primăvară,
noi te iubim și te cinstim!
Azi un genunche aplecăm
și-n fața ta ne închinăm,
din inimă, cu mic cu mare îți urăm
LA MULȚI ANI țară străbună!
LA MULȚI ANI patrie mumă!
LA MULȚI ANI voi români dragi
voi sunteți dacii din Carpați,
și dragostea de țară ,mereu
în inimi să o purtați!
Să facem azi hora cea mare
pentru marea sărbătoare,
și-n anii care vor urma
hotarele se le întregim
cu cei de peste Prut
să ne unim și împreună
ca frații să trăim!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE,
iar tu române să fii fericit,
iubește-ți țara-n care
te-ai născut, ai trăit, te-a ocrotit!
(Luchy Lucia)


Mesaj pentru Ţara mea

Maria Călinescu

Ţară dragă, mult ne-ai dat
Seva ta, al tău aluat,
Ne-ai dat nume şi mândrie,
Ne-ai dat totul, Românie!

Ne-ai dat frumuseţi divine,
Ne-ai dat haina de pe tine,
Ne-ai dat simţire şi dor,
Ne-ai dat rangul de POPOR!

Braţe lungi tu ai întins
Şi la piaptu-ţi ne-ai cuprins,
Şi-ai păstrat filă cu filă,
Cu istorii fără milă.

Mereu lăcrimezi cu sânge,
Când urgia te atinge,
Râzi, te bucuri, simţi, trăieşti,
Cu mândrie-n zări priveşti,

Când valorile cu nume,
Numele ţi-l poartă-n lume.
Dar, amarnic te-ntristezi,
Îi rechemi la sân, visezi,

Să nu-i pierzi pentru vecie,
Sunt comori din Românie,
Ţi-i doreşti întorşi acasă,
Le eşti mama lor, frumoasă!

Dar, cum mărul cel frumos
Prin ‘năuntru-i găunos,
Şi tu, chiar, de eşti frumoasă,
De viermi lacomi ne eşti roasă.

Îţi ştirbesc din frumuseţe,
N-au habar de drept, blandeţe,
Rod bucată cu bucată,
Nu se satură, odată.

Îşi fac lege pentru ei,
Şi se cred pe veci,chiar, zei.
Uită că, veni-va clipa,
Când li se va frâge-aripa.

Şi rămaşi goliţi la trup,
Ajung toţi, sigur, la ‘’zdup’’.
Geaba-şi strigă-mbolnăvirea,
Nu mai primesc abolirea

Faptelor de lacomie.
Cum te-au vândut, Romanie?
La metru sau la bucată,
Te-au lăsat de toţi furată!

Dar, tu ştii iubită ţară,
Orice faptă, de-i amară,
Va primi cândva un preţ
În durere şi dispreţ.

Încă eşti dreaptă ca bradul,
Speri cumva să-ţi treacă pragul
Fat Frumos sau Ţepeş doamne,
Răul tot să îl răstoarne

În hăul negru şi adânc,
Să-nfloreşti, iar, ca un prunc!
Mii de mâini să te cuprindă,
Focul iadului s-aprindă,

Cei curaţi te-or apăra,
În lanţ cu suflet te-or păstra!
Pe cei răi i-o arde-n foc,
De tine şi-au bătut joc!

Doar, aşa vei fi din nou,
Floare albă, un erou,
Sau o mamă iubitoare,
Veşnică, înfloritoare!

Lăcrima-vei din iubire,
Bucurie, biruire
La re’ntregirea României

Într-o odă, a bucuriei!
(Maria Călinescu)


De ziua Ta...

Emilian Oniciuc

Eu nu iubesc un simplu nume,
Iubesc acest străbun pământ!
Și orișiunde-aş fi în lume,
Pământul meu rămâne sfânt!

De ziua Ta, pământ străbun,
Te venerez prin slovă pură,
Eu sunt o creangă de gorun
Ce vrea să crească fără ură...

De ziua Ta, țară de dor,
A celor ce-au plecat de-acasă,
În gând le ești nemuritor
Și ai rămas a lor mireasă...

Pentru români eşti țara dulce,
Ești locul unde ochii le-au mijit...
Oriunde paşii ne vor duce,
Te vom privi spre răsărit!

Un răsărit cu jertfa-n sânge;
Eroii azi în noi îi reîntrupi,
Nici-un dușman nu ne va-nvinge,
Căci suntem pui de daci și lupi...

Eu nu iubesc un simplu nume...
Iubesc această sfântă țară!
Și orișiunde-aş fi în lume
De-al țării dor o să mă doară...!

(Emilian Oniciuc) 

sâmbătă, 12 septembrie 2015

„Secunda îngerilor de foc”- Emilian Lican

 
   Am fost plăcut surprins să mă regăsesc cu poezia:„Secunda îngerilor de foc”, cu prilejul zilei de: 13 Septembrie-„Ziua Pompierilor din România”,  în revista:„POMPIERII BUCOVINA-SUCEAVA”, alături de scriitorul Romeo Tarhon cel care mi-a prefațat volumul personal de versuri:„Șoaptele destinului”.Aceste șoapte de versuri, șoapte de destin au cunoscut apăsarea tiparului prin EDITURA NAȚIUNEA, București 2014, onorat a fi parte din colecția „DOR DE POEZIE”.
   Mulțumesc, colectivului de redacție al revistei:POMPIERII BUCOVINA-SUCEAVA” pentru paginile ce mi-au fost atribuite și pe care le dedic tuturor pompierilor din România cu ocazia sărbătoririi nobilei arme... ! 
   La mulți ani, dragi colegi!

Secunda îngerilor de foc
Emilian Lican

Alarma mă scoate pe loc din sărite,
E-o junglă sonoră ca-n răget de lei...
Picioare de plumb, pupilele mărite,
Inima sare ca arsă de foc și scântei...

Apoi, totul pare-a reveni la normal,
Girofarul învârte umbre pe drum,
Motorul turbează ambalat infernal,
La foc să ajungem, nu la scrum...

Ne țipă în sânge adrenalina,
Spre alt grav necaz - nu-i unul la fel -
Ne duce cu mare viteză mașina,
Cu toți încordați spre nobilul țel...

Avem o singură mare dorință:
Să stingem secunda în loc,
Vieți să salvăm din suferință,
Din gheara demonilor de foc...

De-ar fi să ajungem secunda din urmă,
Să fim cu-o secundă înaintea ei...
Cauciucurile asfaltul îl scurmă,
Arcurile țipă la cât suntem de grei...

Demonice flăcări spre Lună urcând,
Crepusculul Iadului ce fața-și se-arată,
Nerăbdarea și nervii la maxim se-ntind,
Acțiunea, sigur, va fi de durată...

Șerpii cu apă în noroaie mustind,
Vopseaua clocotește pe autospeciale,
Jeturi pulverizate în plasă cuprind
Aripile îngerilor de foc, infernale...

Într-un târziu abia tăcerea se lasă,
Jăratecul din cenușă încă mai urlă,
Focul nu a ajuns, totuși, la casă,
A mistuit doar o pârlită de șură...

A fost mai ușor decât am crezut,
Spunem așa de fiecare dată
Când lucrul ne este bine făcut...
Zâmbim cu încredere-n soartă!

Dar soarta adesea ne este haină
Și-n clipe cumplite ne poartă,
Ne lingușește precum o felină,
Dar într-o zi nu ne mai iartă...

Așa au plecat unii buni dintre noi
Când totul părea doar o rutină...
Într-o clipă de foc s-au stins... Sunt eroi
Cu suflete mari și soldă puțină...

De-ar fi să ajungem secunda din urmă,
Să fim cu-o secundă înaintea ei...
Dar secunda pe secundă se curmă
Prea ușor pe cât suntem zilnic de grei...

Emilian Lican

„Șoaptele destinului”-Editura Națiunea, București 2014
 

vineri, 7 august 2015

Romeo Tarhon: „Lyrics et prosa”, volumul I-România 2015 ( Editura Națiunea)

Romeo Tarhon

   „Nu este vorba nici de un simplu talent, nici de faptul
că ați fi un versificator, și nici nu sunteți un simplu „maestre”.
Dumneavoastră faceți cititorul să transpire poezie. Îl aduceți la
starea de poezie și-l lăsați să trăiască acolo mult timp. Sunteți
unul dintre poeții contemporani care va rămâne peste vremuri...”
( Bilea Diana Dobrița).

   „Doar artiștii adevarați precum Nicu Alifantis și Romeo
Tarhon pot să mai aducă bucuria în sufl etele semenilor confruntați
cu multe în zilele noastre. Sunt adevarați trubaduri, unul al poeziei,
celalalt al unor melodii de neuitat. Domnule Romeo Tarhon,
poezia dumneavoastră, atât de frumoasă și sensibilă, este pentru
mine o revelație. Multumesc pentru că existați...!” (Mihai Tofan).

   „Din întreaga dumneavoastră creaţie răzbate dragostea de
ţară şi de limbă. Meritaţi cu prisosinţă să staţi alături de titanii
literaturii române” (Bombonica Curelciuc).
   „Un scriitor cu mult curaj, revolutionar, istoric. Se simte
forta dramatismului care deranjeaja clasa politică, iar noua ne
ridica moralul . Sincere felicitari...!” (Elena Dinescu).
   „Prin versurile Dvs. renaște poezia în aceste timpuri triste
de decizii fatale. Creațiile vă sunt desăvârșite, sunt un deliciu al
hranei mele spirituale...” (Ileanna Nedelcou).




Se apropie Unirea
Romeo Tarhon

Se apropie Unirea,
De la Chișinău la Iași,
Simt că simt înromânirea
Celor mai fruntași fruntași...

Se apropie Unirea,
Nu prin arme și ostași,
Doar voința și iubirea
Îi reprimă pe vrăjmași.

Se apropie Unirea,
Trădătorilor trufași,
Le va prevesti stârpirea
De nemernici și de lași.

Se apropie Unirea,
Vechii bravi înaintași
Își afla-vor nemurirea
În Unirea prin urmași.

Se apropie Unirea
Pas cu pas, mai sunt doi pași
Să horim cum ne e fi rea,
Românași cu românași...

Eminescu a avut...
Romeo Tarhon

A avut și el păcate
De copil, pubert, adult...
Și a spart multe lăcate
De cunoaștere și cult...

A avut greșeli, destule...
Câți n-avem? Însă, doar el
E răsfrângere, recul e,
Al destinului rapel...!

A avut gesturi naive
Și cuvinte rătăcite
Din lumeștile motive
Ale tristei lui ursite...

A avut dureri, înfrângeri
Și-ndoieli de strâmbă cruce,
Dar a fost înger din îngeri
Și nu-i drept a le mai duce...

A avut destin de rană
Ce în frunze moarte moare,
În suspinul de sub geană,
În cuvântul care doare...

A avut ce azi firescu-i
Eu să stihui: ritm și rimă,
Când și când să eminescui
Plăsmuirea lui sublimă...

A avut mizeră soartă
Cum au, fericiți, isușii;
Stau și eu la rând la poartă
Să-mi tocmesc urna cenușii...

A avut lumină slabă,
Însă bate-n veci departe,
Deși a murit în grabă,
Viețuie și după moarte...

A avut drept mântuire
Dezosânda românească
Întru moarte, care mir e
De iubire eminească...

Basarabie, te cert...
Romeo Tarhon

                                                      Frați de peste mal de Prut,
Vă deplâng, vă cert, vă iert,
Ați ales ce nu ați vrut:
Un destin plumbos, incert...

Frați de peste mal de mal,
Vă deplâng, vă dor, vă pierd
Ați ales confuz, fatal,
                                                      Nu mai pot să vă dezmierd...

Frați de peste mal de-un pas,
Vă deplâng gemând răpus,
Ați ales ultimul ceas
Spre mormânt satanic, rus...
Frați de peste mal de frați,
Vă deplâng, azi în zadar
Ați ales să nu păstrați
Românismul drept sfânt dar...

Frați de peste mal de mâl,
                                                      Vă deplâng și vă contest,
                                                      Ați ales drept Cernobâl
                                                      Malul Prutului din Est...

Romeo Tarhon: „Lyrics et prosa”, volumul I-România 2015 ( Editura Națiunea)

miercuri, 17 iunie 2015

„Limba noastră eminească”

„Limba noastră eminească”- Editura NAȚIUNEA

LIMBA NOASTRĂ,
DULCE GRĂITOARE...

   Într-un remarcabil efort spiritual, antologiștii Editurii Națiunea aduc în fața cititorilor o nouă trăire poetică. Un volum colectiv în care nu mai puțin de 34 de co-autori pun sufletul rimei din dulcele nostru grai în paginile unei inedite antologii. Este cel de al treilea volum al colecției Cu patria în suflet și un excepțional dar oferit eminescului din noi; scriitori ori simpli cititori de vers.Este o dovadă că Limba noastră eminească este respirația poetică, firească, a tuturor acelora care au atins condeiul..
   .Este recunoașterea poeziei ca tovarăș de drum,prietenă, mamă, soră, fiu... Un izvor de cuvinte născute din sufletul inimosului grup Terapie prin poezie, care a reușit nu doar să grupeze curente de poezie, ci să nască propriul curent poetic.
 
   Este o antologie în care co-autorii nu doar scriu. Ei râd și plâng prin poezie, trăiesc și nasc emoții într-o închinare de metafore pe care cei 34 de modești paji ai liricii o aduc Eminescului.
   Antologia de față este și un adevărat fișet biografic despre poeții noștri contemporani. 34 de nume, consacrate sau aflate la debut, care, din și prin propriile descrieri, nu doar se cunosc mai bine în cadrul uriașului grup poetic creat de scriitorul Romeo Tarhon, ci se prezintă și lumii poetice de dincolo de linia de graniță dintre mediul virtual și pagina tipărită a Terapiei prin poezie.
   Limba noastră eminească este și examenul trecerii dinspre școala de poezie a grupului spre impunerea unui nume care își are locul lui în istoria încă nescrisă a literaturiipostdecembriste.
   Poeziile acestui volum, ca și în cazul celorlalte antologii și volume de autor ale Editurii Națiunea, încrustează în rimă sau vers alb rostirile autorilor despre iubire, despre dragostea părintească, despre iubirea de țară. Este o dovadă a incurabilului romantism poetic.Un exercițiu în care mulți dintre antologiști își pun cuvântul identității în mâna cititorului într-un curajos exercițiu al asumării poetice.    Un exercițiu colectiv care, de la pagină la pagină, de la autor la autor, dovedește trinititatea spirituală a grupului poetic Terapie prin poezie: cultura, talentul, originalitatea... Iar cum în volumul de față am grupat numeroși autori, nu doar de vers, ci și de poezie scurtă, Limba noastră
eminească reprezintă și un pas spre următoarea provocare a grupului. O antologie de proză scurtă!
   Până atunci, să ne bucurăm de darul poetic al dulcelui grai eminescian!

Cezar A. Mihalache,
editor și coordonator antologie

Colecția antologică a co-autorilor de poezie „Cu patria în suflet”, volumul III

Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!