Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta poezie contemporană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie contemporană. Afișați toate postările

joi, 15 februarie 2018

Himerele din pustiul iernii


Din pustiu iar bate vântul,
Gerul printre pietre crapă,
Gheața acoperă pământul,
Platoșă e... şi peste apă.
Peste ea și obolul iernii,
O căruță c-un biet cal
Se împotrivește vremii,
Trecând vadul către mal.

Sticla pârâie sub roate,
Căruțașul cruce își face;
Aplecat de vânt, din spate,
Șchifuit prin mii de ace.

Nu mai are mult săracul
Până râul îl va trece,
Dar se teme că la dracul...
Se va duce în apa rece!

Roatele prin praf de gheață,
Tânguiesc risipa serii,
Calul trage, stors de viață;
Badea poartă dorul verii...

După cruntă chinuială,
Omul nostru din căruță
Se lipește cu sfială,
Lângă draga lui mândruță...

Focul chinuie himere!
Viforul la geamuri bate;
Prin dulci clipe efemere
În căruță,  el se zbate...

Roatele-s înțepenite,
Calul îi căzut pe-o parte;
Prin troienile cernite,
Badea este dus, departe...

În pustiu au plecat vânturi,
Fulgii mari din cer valsează;
Mândra își croșetează fluturi
Printre griji... apoi, oftează!

Autor©Emilian Oniciuc
NOTA: Dacă ți-a plăcut acest text, poți să îl distribui unde dorești doar de pe: Eliteratorul, Lyrics et prosa, Confluențe literare, Poeții noștri, Rețeaua literară

joi, 8 februarie 2018

Muza din Lună


Muza din Lună

Emilian Oniciuc






Noaptea coboară în chemările mierlelor, 
Undeva pe câmp un greiere cântă o serenadă...
O greierușă îi pică în nadă, 
Împiedicându-se într-un „do major”...

Soarele se răcorește înfierbântat într-un nor, 
Undeva pe cer dintr-o galaxie o stea evadează...
Doar foarte scurt luminează
Pierzându-se prin praf de stele-n zbor...

Luna caută Soarele dar el a uitat-o demult;
Poate îl va găsi pe partea cealaltă mai îndată...
Iar este o noapte ciudată
Cu beznă, cu stele argintii și gânduri tumult...

Mă gândesc la ea pierdut într-o constelație
Cred că sunt un lunatec care încă o mai visează...
Nu știu dacă mai conteazăDar o văd strălucind și acum cu grație...

Emilian Oniciuc

NOTĂ: NU COPIA! Dacă îți place, distribuie unde dorești doar de pe: Lyrics et prosa  Poeții noștri și Rețeaua literară
Vă mulțumesc!

duminică, 28 februarie 2016

Mărioara Nedea- LYRICS ET PROSA, volumul II

Mărioara Nedea

          Citind creațiile doamnei Marioara Nedea din primul volum dar și din volumul doi al antologiei LYRICS ET PROSA, precum și din diverse alte medii de socializare prin literatură românească, mi-am făcut o imagine
aproape alegorică despre lirismul transmis prin versurile-i minunate! Cum ar putea fi altfel când autoarea cu pana sa magică, ținută într-o călimară fermecată, ne face să alunecăm prin anotimpuri, de la ninsori absente și sărbătoarea iernii la amintiri dintr-o toamnă și... „Ce frumos Doamne, ce frumos!”- ajungem la dualitatea poetei cu primăvara... Acolo unde lectura anotimpurilor se încheie, începe „Fata Morgana” să te poarte pe aripile ei versificate...
           Sunt Emilian Lican, coordonatorul elegantelor antologii de literatură contemporană românească, „LYRICS ET PROSA” și vă recomand cu căldură lecturarea lor!

Iată ce spune despre sine, doamna Marioara Nedea:

  Am participat în perioada 1995-2003 la diverse concursuri naționale de poezie în urma cărora am obţinut atât menţiuni, cât şi premii. Menţionez: Premiul revistei Luceafărul  la Concursul Național de Poezie ,,Porni Luceafărul,, desfăşurat la Botoşani în anul 2000; Premiul Radio Craiova la Festivalul Naţional de Poezie ,,Bilete de Papagal,” desfăşurat la Târgu Jiu în anul 2002; Premiul III la Concursul Naţional de Poezie ,,Nichifor Crainic” desfăşurat la Giurgiu în anul 2000. Din anul 2014 sunt membră a Cenaclului Literar „Luceafărul” din Giurgiu. În prezent sunt membră şi colaboratoare a unor reviste literare din ţară.”

La sărbătoarea iernii
Mărioara Nedea

Ușor se cerne iarna peste cetini,
Peste-asudatele oglinzi din tinde.
V-aștept cu cozonacii-n vatră, prieteni,
Și-n căni cu vinul spumegând colinde.
V-aștept cu masa plină în odaia
în care-n loc de lumânare, e-o gutuie
care-și revarsă-n secole văpaia
când roșie, când galbenă, când amăruie.
Când miezul nopții îl vestesc cocoșii
înlocuind pendulele banale,
V-așteaptă în fereastră macii roșii,
Ca să sorbiți tacit de pe petale,
Avid polen și miere polifloră
ca-n sărbătoarea pietrei și a ierbii.
V-aștept în dimineața incoloră,
Când coarnele luminii-și cheamă cerbii.

Amintiri dintr-o toamnă 
Mărioara Nedea

Câmpia ca un liliac,
În arama toamnei ardea.
Și noi pe buza ei
spărgeam sâmburi de mac.
Cine ca noi mai era?
Un viezure? Un copac?
Am pornit să cerșim
ajutor
de la un hipopotam
rănit de amor.
Șarpele serii abia se târa
prin hățișuri de soare
născând
întunericul mut ce mușca
din mărul Adamului păcătos.
Ce frumos Doamne, ce frumos!

Eu și primăvara
Mărioara Nedea 

Un tropot irupe în iazul din trup.
Ronțăind din tenebre, un lup
întinde botul prin ierburi salmastre,
Suflând căldură pe oasele noastre.
Undeva, prin aluatul alb
al grâului neîncolțit și galb,
Se revarsă în nopți pârjolite,
Un tril de amiezi nedospite.
O sărutare de cerb fără sânge,
Ne bântuie-n cer.
Și verdele plânge
pe umerii triști, descompuși ai visării.
Nicio vocală în sânul tăcerii.
Un cortegiu de roz mi-i povara.
În jur, nicio șoaptă. Doar eu și primăvara.

Marioara Nedea, LYRICS ET PROSA, volumul II- EDITURA NAȚIUNEA ( GAUDEAMUS- București 2015)

joi, 7 ianuarie 2016

Înger Păzitor-Emilian Lican (Oniciuc), E.O: 2014



Înger Păzitor
Emilian Lican

(- Bunicule, poveştile-s adevărate?
 - Nepoate, asta e adevărată!
 - Dar devărate nu sunt toate?
 -Ba da, pentru că... a fost odată...)

Imediat după război,
Într-o vară cu secetă mare,
Am aranjat jugul pe boi,
În zorii dimineţii pe răcoare.

Cu carul mult aveam de mers,
Să aduc apă rece de izvor,
Cu grijă butoaiele le-am șters
Şi am pus peste ele un covor

Deoarece coviltir nu aveam
Iar colbul tare se mai vâltura...
În praful secetei  îmi doream
Să-mi port cu grijă-ncărcătura...

Aveam şi fân în carul meu
Şi un micuț butoi sălciu cu apă,
Că, până la gară, drumul era greu
Iar setea din el boii-şi adapă...

Pe cap cu pălăria cea din paie,
Cu borul mare pentru umbră,
Pe calea lutului uscat în vâlvătaie
Am pornit mânat de setea sumbră...
 
Pustiu era în drumul meu,
Tristeţea-mi nu-i un ifos,
Dar eram singurul ,,zmeu"
Scăpat cu greu de tifos...

Prietenii mei cei mai buni
Au scăpat în veci de sete...
I-am îngropat într-o zi de Luni,
Slăbiți, rămaşi numai schelete...
  
(Bunica ta, dragă nepoate,
Era ,,grea"cu mamă-ta...
Se ruga în fiecare noapte
Să nu sfârşim în boala asta.)

Ajuns târziu în ceasul din amiazi,
Grăbit, butoaiele cu apă le-am umplut.
Dar soarele topea şi cetinile de brazi,
Iar talpile-mi fierbinţi erau de lut.

Am dat drumul la boi pe un imaş,
Să pască-n trista uscăciune...
Obosit şi pe vară sleit și pizmaş,
Am intrat într-un vagon de cărbune.

Era cumva la umbra unui dâmb,
Iar umbra-i era precum o părere,
Se unea cu un copac tare strâmb
Peste vagon, în toropeală și plăcere...

Am așezat o bucată de carton
Peste praful sticlos de carbune
Şi am intrat curând în... ton
Cu visele şi clipele mai bune...

Pe patul de carton uitat,
Eram în colţul raiului de vis,
Cu sufletul pierdut, amanetat
De iad într-un himeric paradis...

De era real, nu mai ştiam
Când ochii i-am deschis;
Era întuneric şi credeam
Că-n moarte sunt proscris...

Am sărit buimac în picioare.
De boi,atunci, mi-am amintit...
Privind în liniştea tulburătoare
Spre mine-o mână albă am zărit...

Am îngheţat de spaimă!
Mâna albă ciudat strălucea
În noapte, ca un  fel de ştimă,
Spre mine lin dansând plutea.

M-a atins pe pieptul dezgolit
Şi uşor spre podea mă împinse,
De podea m-am simțit deodată lipit
Când totul în jurul meu se aprinse...

Se aprinse-n zgomot infernal
De se cutremura pământul,
Simţeam în suflet un fior carnal
Cum mă frigea şi simțeam vântul...

(Nepotul se uita uimit
Cu ochii în mirare;
Era puţin nedumerit,
Din ce motive, oare?)

În gară se făceau manevre,
Iar o cisternă la vale a scăpat.
În acele cu viziuni de minerve,
O mâna albă, m-a salvat...

De mine un înger s-a îndurat!
Să fie al meu înger păzitor?
Înduioşat de sufletu-mi curat,
În ceasul cel răzbunător...

(Nu-i minciună, e adevărat,
Şi acum la ceas de bătrăneţe,
Un pui de înger m-a salvat
De singurătate şi tristeţe...)

Emilian Lican
„Șoaptele destinului”- Editura Națiunea, București 2014





Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!