Wikipedia

Rezultatele căutării

luni, 15 august 2016

Confluenţe Literare : Nisipul din clepsidră

Confluenţe Literare : Nisipul din clepsidră:


Nisipul din clepsidră  
Emilian Oniciuc- 14.08.2016  
Timpul leneș se întoarnă  
În clepsidra de cristal...  
Nu ne anunță printr-o goarnă  
Când zdrobiți vom fii de mal... 
Avem rugăciuni albastre,  
Și duminici efemere,  
În chiliile sihastre,  
Bântuite de himere...!  

Ne lăsăm purtați de valuri...  
Ce ne-alintă în furtună  
Înspumați de arginți și lauri  
N-auzim gorna, de sună...  

În nisip se duce totul,  
În nisipul din clepsidră...  
Emilian Oniciuc- 14.08.2016  

vineri, 5 august 2016

Mariana Petrache- LYRICS ET PROSA, volumul al III-lea

Mariana Petrache

         Doamna Mariana Petrache face parte din suflul  nou de poeți, de scriitori, de iubitori împătimiți de literatură, prezenți în antologiile  LYRICS ET PROSA o dată cu zămislirea volumul al-III-lea și nu întâmplător își are locul binemeritat în rândul co-fondatorilor acestei antologii aparținând colecției: „DOR DE POEZIE” a EDITURII NAȚIUNEA.
         Poeta Mariana Petrache realizează versuri deosebit de interesante și afirm fără a fii un specialist în literatură, fiind și eu la rândul meu un împătimit de literatură care încearcă să facă progrese în domeniu, că autoarea este un diamant liric cu multe fațete încă neșlefuite dar atunci când o fațetă se lustruiește și își arată strălucirea, rămâi cu adevărat încântat de lectura versurilor venite parcă din fâlfâitul aripilor acestui suflet de om minunat!
         Laitmotivul creației sale este cuvântul „dor”, cuvânt unic în literatura mondială, acesta regăsindu-se doar în literatura română, în vorbirea românească, în dicționarul  limbii române. Este un cuvânt cu care nu te poți juca, este un cuvânt care caracterizează însă-și sufletul și nația acestui popor și nu întâmplător dorul de neam, dorul de țară, dorul de iubită sau de iubit a făcut să reziste această națiune prin negura veacurilor. Simt că pana lirică a autoarei va fii înmuiată într-o zi și în călimara creațiilor patriotice pentru că dorul și pasiunea adevărată sălăjuiește atât de natural în sufletul aceastei  urmașe a dacilor din acest tărâm de poveste:  DACIA (ROMÂNIA)!

„Mă doare dorul tău flămând,
Că eu te port mereu în gând...
Fiorii dragostei ne curg prin vene,
Ne împletim slove-n poeme...”
(Mariana Petrache- „De dor”)

         
Doamna Mariana Petrache debutează în volumul al III-lea al antologiei LYRICS ET PROSA și nu îmi rămâne decât să oglindesc ce spune despre sine, talentata poetă:

           „Sunt sălăjeancă din localitatea Lozna și am cochetat cu poezia încă din adolescență. În același timp am fost pasionată și de descoperirea cuvintelor în jocul de rebus.
           Am publicat în diferite gazete peste 120 de careuri, cele mai multe în  revistele de rebus și gazetele locale. Mi-au plăcut răspunsurile ghicitorilor din încrucișarea cuvintelor. Sunt onorată că am avut ocazia să fiu acceptată și apreciată în grupul LYRICS ET PROsA de pe Facebook. În acest grup am întâlnit oameni minunați și de valoare, care au suflet frumos. Mulțumesc domnului Emilian Oniciuc care m-a încurajat să postez în acest grup!
       Sunt fericită și împlinită că pot să particip la volumul al III-lea al antologiei
LYRICS ET PROSA!”

         
Sunt Emilian Oniciuc, coordonatorul antologiilor LYRICS ET PROSA și recomand cu drag lectura creațiilor autoarei Mariana Petrache!

Dorință
Mariana Petrache

Mi-ar plăcea să alergăm prin ploi,
Să dansăm pe câmp... doar noi.
Să ne scurgem printre văi,
Să ne pierdem în văpăi...
Mi-ar plăcea să îmbrățișez norii,
Prin ochii tăi să privesc zorii...
Să urmez pe unde treci,
Pașii tăi de pe poteci.
Mi-ar plăcea să fim un fum,
Să ne ridicăm din scrum
Să ne-ascundem în amurg,
Să facem cu viața târg....
Mi-ar plăcea să-ți  fiu un leac,
Elixir să-ți fiu în veac...
Să te vindec...că îmi ești drag,
Să-ți fiu drag sirișag...
Mi-ar plăcea să fiu un gând,
Și să rătăcesc prin vânt...
Să fiu fluture în pom,
Și pe gene în al tău somn...
Mi-ar plăcea să fiu scânteia,
Ce se naște dintr-o făclie,
Să topesc chipuri de ceară,
Să îndulcesc gerul de-afară...
Mi-ar plăcea să fiu un bob,
Credința din sol să sorb,
Să fiu bună și nu rea,
Si iubită-n lumea mea...

Mariana Petrache- LYRICS ET PROSA, Editura NAȚIUNEA, BOOK FEST, București 2016

joi, 4 august 2016

Margareta Adela Chițu- LYRICS ET PROSA volumul al-III-lea

Margareta Adela Chiţu


         Prietenia adevărată dăinuie în timp și ce poate fii mai minunat decât realizările rămase în urma acestei prietenii deosebit de frumoase! 
         Practic, într-o minunată seară de iarnă, în urmă cu câteva ierni,  împreună am pus bazele a ceea ce este în acest moment: LYRICS ET PROSA. Margareta Adela Chițu, fiind și prima co- fondatoare a acestui proiect literar care a prins contur ferm mai târziu, o dată cu sprijinul și implicarea deosebită a domnului Romeo Tarhon, director adjunct al editurii Națiunea.
         Cu doamna Margareta Adela Chițu mă cunoșteam cu câțiva ani înainte de acea seară, legându-ne o altă minunată pasiune care ne siropează existența și în prezent: fotografia!
                  Artista Margareta Adela Chițu este laureată de premii fotografice naționale și internaționale și fără falsă modestie amintesc că și fotografiile antologiilor LYRICS ET PROSA, ce  constituie coperțile celor trei volume  sunt subiectul premiilor amintite mai sus, de departe coperta volumului I fiind cea mai apreciată fotografie și în prezent!
         Ce poate fii sufletul artistului decât un fulg...

„Pierdut-au pasul în urma lui
Grăbiţi vin iarăşi fraţii
Să plângă steluţa deja apusă
                                        A unii fulg, naiv ce prea grăbit
                                        Zăpadă a vrut să fie... ”
                                         (Margareta Adela Chițu- Unui fulg)

      Filosofia existenței trece cu ajutorul peniței creatoare a poetei Margareta Adela Chițu, prin anotimpurile vieții, („Anotimp”), prin bruma anilor ce sunt metaforic fotografiați alături sau împreună cu mestecenii cei triști și frunzele căzute în „Decor autumnal” și în nostalia unei toamne doar de artistă știută...


„Te-ntoarnă, toamnă şi mă lasă
Să-ţi stau în a vântului umbră,
Mă lasă să îţi fiu mireasă
Şi să-ţi păşesc în urmă.”
(Margareta Adela Chițu- „Te-ntoarnă toamnă...!)

         Într-o „Încercare” căzută dintr-o lacrimă ce adună gânduri și versuri așternute mai târziu pe hârtie, Margareta Adela Chițu își dezvăluie acea latură  bacoviană a sufletului, trecând de bariera filosofiilor și tezelor de psihologie acumulate în munca continuă a adevăratei sale meserii: psihologia...! 
          Dar să citim ce spune despre sine chiar autoarea:
           „Mă numesc Chiţu Margareta Adela, am 42 de ani şi m-am născut în localitatatea Miercurea Ciuc unde locuiesc şi în prezent. Sunt de profesie psiholog, imi place să lucrez cu oamenii şi în special cu copiii.  Toată viaţa mea  am fost un om sensibil şi am căutat să îmi transpun această latură  în ceva creativ. Când eram copil m-am regăsit în pictură și în modelaj. În perioada adolescenţei şi după acea perioadă am jonglat cu poezia. 
          Din 2013 am descoperit că pot să redau trăirile mele interioare prin fotografie, fapt care mi-a adus un plus creativ prin a scrie versurile şi a le transpune în imagini.”

          Sunt Emilian Oniciuc, coordonatorul antologiilor LYRICS ET PROSA și recomand cu căldură lectura creațiilor poetei MARGARETA ADELA CHIȚU ( Mc. Adel )!

Bacoviană
Margareta Adela Chițu

Se tânguie frunza ce stă să cadă
După un soare ce nu vrea să mai ardă,
Lasciv se scurge timpul în ziua cea scurtă
Şi norii flămânzi neantul sărută.

Bruma se aşterne pe dealuri, pe case,
Munţii par ruguri aprinse,
O floare murise demult într-o glastră
                                    Şi inima îmi geme sihastră.

Toamna se aşterne din nou la picioare,
În suflet e din ce în ce mai răcoare,
Obrajii se încing ca şi merele coapte
Şi în noapte e doar ploaie şi şoapte...

Margareta Adela Chițu- LYRICS ET PROSA, Editura NAȚIUNEA, BOOK FEST, București 2016


       

marți, 2 august 2016

MĂRIOARA NEDEA- LYRICS ET PROSA, VOLUMUL AL III- LEA

Mărioara Nedea


         O co-autoare fidelă a celor trei volume LYRICS ET PROSA, o  performeră a versului auto-ironic  și  a umorului adorabil care te face să rămâi de fiecare dată cu plăcere pe minunatele pagini ale creațiilor sale, o prezență frumoasă la diversele și importantele manifestări culturale și concursuri de poezie unde a câștigat binemeritate și prețioase premii, poeta Mărioara Nedea ne încântă și în acest volum al III-lea al antologiei cu calitatea versurilor subtilizate în aceeași notă auto-ironică și amuzantă care ascunde de fapt acel bine-venit haz de necaz care ne face să mergem mai departe să depășim greutățile inerente ale existenței noastre chiar dincolo de eternitate...

„Mă doare miocardul de priviri
inexistente,suple, transbordate,
Şi de-ncordarea unor rătăciri
plecate la un bal de caritate. ”
(Eternitate- Mărioara Nedea)

         Continui raidul recenziei lirice despre poeta Mărioara Nedea pe aripile unei buburuze:

„O buburuză şi-a făcut culcuş,
În părul meu tapat de zorii roşii. ”
(Buburuza- Mărioara Nedea)

       
          Buburuza lirică a autoarei mă poartă și pe aripile abstracte ale timpului, („E timpul...” ), versificat într-o toamnă în care stejarii țipă, copacii fac baie, castanele dorm, iar unii spun că toamna ar fi violetă, („Toamnă abstractă”). Dacă doriți să știți, strugurii pot fii împăiați doar dacă:

„Iar mânjii nenăscuţi o să necheze
ca toţi berbecii răsuciţi în coarne
de-a vântului intolerantă punte. ”
(Struguri împăiați- Mărioara Nedea)

         În mod sigur citind-o pe Mărioara Nedea, o veți aprecia cu deosebită simpatie iar cu siguranță o să vă doriți să lecturați și ultima sa cartea personală- Am auzit că este o carte cu adevărat superbă!

         Sunt coordonatorul antologiilor LYRICS ET PROSA: Emilian Oniciuc



SEMNE DE PRIMĂVARĂ
Mărioara Nedea

Îmi bate primăvara-n geam
şi mă invită printre iezi.
De parcă altă treabă n-am
decât să-ngân cu ei diezi.
Îmi plac corniţele subţiri
şi boturile ude, roşii.
Şi intr-un dans. De ce te miri?
Vreau să valsez precum cocoşii
prin roua lacrimilor ierbii,
Păscute de un melc nătâng.
Acolo unde noaptea, cerbii
îmi rumegă călcâiul stâng.
Cu dreptul mai păşesc abulic
prin raiul cu miresme surde
de muguri şi de-un şarpe ludic,
Ce nu mă vede dar m-aude.
Şi-mi toarnă iar ispite-n sân
din primăvara cu trup nud.
Şi-adorm cu greierii în fân,
Şi toţi cocorii-n verde crud.

Mărioara Nedea- LYRICS ET PROSA, Editura NAȚIUNEA, BOOK FEST, București 2016


luni, 1 august 2016

Confluenţe Literare : Azi, duminică... (2) Mirosul norilor

Confluenţe Literare : Azi, duminică... (2) Mirosul norilor:

Azi, duminică... (2)  
Mirosul norilor  
Emilian Oniciuc- 29.07.2016  
,,Ai mirosit vreodată norii?"  
Ai simțit poate aroma diferită a ploiilor în funcție de anotimp? Eu am adulmecat doar miros de energie, de electricitate...  
Era într-o duminică albastră de vară, strălucitor de albastră când deodată toți norii cei negrii au acoperit cerul și seninătatea acelei zile de duminică... Îmi amintesc cum m-am adăpostit sub castanul bătrân și stufos... Știi tu care... Cel de lângă singura mănăstire aflată în buricul târgului, străjuită de înfierbântata și nemiloasa cale ferată... Atunci ne-am cunoscut. Tremurai de frică sau poate tremurai de frig din cauza vântului care arunca cu gheață... Un tunet te-a adus în brațele mele sau poate te-a adus destinul... Au fost cele mai minunate clipe prin cea mai scurtă și frumoasă furtună care a trecut vreodată peste Pământ, peste mine, peste noi!  
Dupa ce furtuna s-a liniștit iar balta de la picioarele noastre devenise albastra oglindire a cerului, m-ai întrebat:  
- Ai mirosit vreodată norii?  
Eram atât de fericit încât inima îmi juca incontrolabil în piept iar...
Continuarea aici:
 
http://confluente.ro/emilian_oniciuc_1469942953.html

Confluenţe Literare : Frumoasa Păcătoasă

Confluenţe Literare : Frumoasa Păcătoasă:

Frumoasa Păcătoasă  
Emilian Oniciuc-16.07.2016  
Ce brunetă zveltă cu ochii ca abisul!  
Păru-i până la umeri, trupul de vioară,  
Buzele ei roșii te poartă în visul:  
Jarului aprins de Lună în fiecare seară...  
Atingeri de petale pe buzele flămânde  
Inspirând din respirații pe furiș furate,  
Trupurile lihnite de dor îs tremurânde  
În tantrica iubire prin șoapte tremurate...  
Frumoasa Păcătoasă, rebelă-i ca vântul,  
Sărutul îi este taina izvoarelor adânci...  
Morgană care îți răpește gândul,  
În călimare albastre te face să te- arunci...  
Este rugăciunea vie din fiecare seară,  
Ce pâlpâie prin umbrele din a sa odăiță,  
Lumină-n mierea dulce din topita ceară  
Când răsuflări fierbinți îi ies din guriță...  
Iubită fiică a Lunii, amăgitoare fiică...  
Dorindu-te tainic într-un târziu din noapte,  
În ruga- nlăcrimată la lumânarea mică,  
Însăși amasană prin drăgăstoase șoapte...  
Emilian Oniciuc-Frumoasa Păcătoasă  
(16.07.2016)  

sâmbătă, 30 iulie 2016

Al. Arpad Toth (Artangel)- LYRICS ET PROSA, Volumul III

Al. Arpad Toth
(Artangel)

         O altă prezență onorantă și constantă în antologiile LYRICS ET PROSA încă de la volumul I și până la al III-lea volum, este domnul Al. Arpad Toth, cunoscut încă din fragezii pași lirici drept ARTANGEL. Un pseudonim interesant care te duce cu gândul la arta îngerilor... Ce este poezia, muzica, lirica în general decât o artă a îngerilor. Dacă reușește această artă și la ARTANGEL, nu vă rămâne decât să lecturați creațiile sale aici, în cele trei volume LYRICS ET PROSA sau în celelalte realizări editoriale pentru a vă convinge. Eu zic că reușește și recunosc atingerea îngerilor de foc, (așa îmi place mie să-i denumesc pe acei îngeri ai creației, ei însăși adevărate păsări Phoenix).
          Prin versurile lecturate cu deosebită plăcere, am început să deslușesc omul și poetul: Al. Arpad Toth! Este omul cu dragoste și frică de Dumnezeu:

„Călători prin astă viaţă,
Fără a lui Iisus povaţă,
Fără ajutorul lui Dumnezeu,
Nu devii sfânt, înger sau zeu.”
(Artangel- „Sfântă fecioară cea curată”)

       
Este el însăși un personaj de poveste: vânător, pădurar, (inginer silvic), îndrăgostit pe viață de propria meserie și bineînțeles de propriul condei care nu uită niciodată să-l ia asupră-i, încântându-ne și pe noi cu experiențele acumulate și atât de frumos așternute pe hârtie...!

„Un bătrân vânător cu puşca pe umeri
Fericit prin pădure mergea,
Îşi înteţea paşii, nu puteai să-i numeri,
Acasă regretând se întorcea!”
(Artangel- „Bătrânul vânător”)

     În celelalte recenzii efectuate aici la: „Lyrics et prosa” , au mai fost prezentate date biografice despre acest minunat scriitor, drept urmare voi mai spune că în volumul al III- lea al antologiei,  vom lectura și două creații de proză scurtă purtând semnătura trecută prin șoaptele și umbrele misterioase ale minunatei păduri: Al. Arpad Toth!

Coordonatorul antologiilor LYRICS ET PROSA: Emilian Oniciuc

Atingerea stării de iluminare
Al. Arpad Toth
(Artangel)

Într-o zi însorită de vară,
Pe lângă un magazin treceam,
Din senin începea să-mi apară
O gâdilătură, orice făceam.

Urca pe coloana vertebrală
Şi până la creier mi se ducea,
                                    O stare atipică, ideală,
                                    Iubirea infinită-mi producea.

Priveam oamenii trecând pe stradă
Şi parcă nimic nu se-ntâmpla,
Dragostea din mine - o cascadă,
Ca o briză răcoroasă sufla.

Cuprins de atâta fericire,
Îmi doream ca toţi să simtă la fel,
În jurul meu dispersam iubire,
Nu îmi mai închipuiam viaţa altfel.

Dar fericirea-i trecătoare.
Dumnezeu, mi-a dat de-nţeles,
Cât e viaţa de înşelătoare,
Să-i fac Lui pe plac, n-am de ales!

Că viaţa noastră pe pământ
Este o iluzie deşartă,
Oricum îl vom numi ca şi Cuvânt,
Îşi priveşte opera, ne-aşteaptă!

Al. Arpad Toth (Artangel)- LYRICS ET PROSA, Editura NAȚIUNEA, BOOK FEST, București 2016

Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!