miercuri, 10 iunie 2015
Maya VonNight: „Lyrics et prosa”
Maya VonNight
Veterana colegă, la a treia antologie sub egida EDITURII NAȚIUNEA, Maya VonNight este pentru mine o minunată și misterioasă poetă a iubirilor albastre...!
Emilian Lican
Maya VonNight
Unde cerurile ni se suprapun
În culori de-un indigo strident,
Gândirea mea de pictor nebun
Te schiţează trist, absent...
Din mări agitate storc albastru
Să-ţi arunc un strop în privire,
Căci clipa mi-ar deveni dezastru
Dacă ţi-ai feri ochii, iubire...
Cu spuma albă fin ating corneea,
Ai ochi superbi ca nimeni altul
Și visez că-ţi sunt femeia...
Și visez că-mi ești bărbatul...
Dintre miile de raze solare
Îţi pun plete lungi de tânăr rebel
Şi cu atâta aur şi culoare
Îmi pari prinţul dintr-un castel...
Cu nisip jilav pielea ţi-o conturez
Şi-ţi cresc astăzi scoici pe ploape,
Iar cu sângele-mi să-ţi colorez
Buzele într-un sărut, vino mai aproape!
Unde-s cerurile să mi le amestec,
Culori nebune-aprinse, tu și eu,
Schiţa iubirii pe planșa mea o trec
Să ne picteze însuși Dumnezeu...
Maya VonNight
M-au înnebunit priviri rebele
Și ochii albaștri, îngerești,
Cu licăr cosmic ca de stele,
Sau sclipiri dumnezeiești...
Paru-ţi negru, întins pe spate,
Ar înnebuni fecioare blânde,
Printre lacrimi și suspine, toate
Ţi-ar jura iubiri arzânde...
Te înnebunește gura ca o fragă
Roză, dulce, ademenitoare
Și-aș fi pãcătuit, iubite dragă,
Furându-ţi doar o sărutare...
De m-ai strânge în îmbrăţișare,
Aș înnebuni așa deodată,
Lângă tine inima mi-e călătoare
Din trup plăpând de fată...
Ţi-ai pus ruga înăuntrul meu
Sub nebunia mea săracă,
Nici chiar însuși Dumnezeu
N-ar avea ce să-ţi mai facă...
Ce clișeu! Ești exact cel din poezii,
Cu aripi înmuiate-n nebunie,
Dar tu, doar al meu să-mi fi i
Și nebunia ta a mea să-mi fi e...
Maya VonNight: „Lyrics et prosa”-(EDITURA NAȚIUNEA, București 2015)
marți, 9 iunie 2015
Bogdan Stoicescu: „Lyrics et prosa”
Bogdan Stoicescu
Mi-am permis să-l prezint personal pe domnul Bogdan Stoicescu, deoarece în antologia: „Lyrics et prosa” nu am regăsit prezentarea sa personală... Cred că nici nu mai era nevoie pentru că domnul Bogdan Stoicescu este un adevărat veteran al antologiilor EDITURII NAȚIUNEA și este un nume al scriitorilor existențiali ... Sunt onorat de a fi coleg cu dumnealui, scriitorul versurilor existențiale, filosofice încă de la antologia „Vise târzii”, urmând în ordine antologiile: „Terapie prin poezie”, „Limba noastră eminească” iar acum nepredând arma-condeiului antologic, este co-autor și la antologia:„Lyrics et prosa” !Emilian Lican
Bogdan Stoicescu
...Cu greu mă pot concentra
Asupra necuvintelor mele,
Rare, dar poate concludente…,
Unul nu se înghesuie să plece,
Să-și găsească acea gură de aer
Și corzi vocale,
Să avertizeze că încă visez
Și lăcrimarea mi-e seacă,
Iar privirea-mi odihnește acum în golul viitorului...
Eu nu simt încă zborul
Și nici capătul acestui drum,
Acolo unde ar trebui de gânduri să mă eliberez,
Și să zâmbesc,Să fiu golit de sentimente,
Căci nu am nimic,
Nici măcar în buzunarul meu drept,
O amintire, ce poate seduce lacrima,
Să-mi umezească dulce și senin
Retina ce se zbate în spatele pleoapei,
Privirea încercând s-o îndrepte
Spre orizonturile existențiale ale viitorului,
Unde aș putea să sper,
Că inima îmi va bate,
Și eu… din nou, acolo,
Am să trăiesc!
... Din ce în ce ritmul vieții desparte
Unghiul clipei ce trece,
De ritmul spre viitor, clădit dumnezeiesc,
Iar tot ce cunosc nu poate deveni întunecos,
Mai rece și îndepărtat…,
Eu, cu fiecare pas,
Las lumina inimii
Șansa să pătrundă în sau spre viitor,
Într-o încercare mereu simplă
De a dovedi că încă zbor,
Nediferențiind alte orizonturi existențiale...
Bogdan Stoicescu
Mi-ascund în oftatul buzelor tale
Toată seninătatea găsită deasupra norilor,
Unde plutesc, în care plutești...
Și zarva zilelor pictate-n cenușiu,
Acolo aș părăsi-o,
Să fie înconjurată de vreun nor ștrengar
Să-mi împingă risipa de zâmbete
Acolo unde plutesc și unde plutești,
Apoi alăturați-n dansul chipurilor întâlnite-n viață,
Să atingem infinitul și noi cu pieptul,
Aceasta să fie lupta noastră,
Dincolo de universul în care plutești,
Acolo unde plutesc...,
Să plutim amândoi cu povestea noastră,
Cea pe care doar noi o știm.
Bogdan Stoicescu: „Lyrics et prosa”-(EDITURA NAȚIUNEA, București 2015)
luni, 8 iunie 2015
Mistere mondiale: 08 iunie- remember...
1904 - S-a născut poetul şi prozatorul Gabriel Drăgan (decedat la 11.02.1981).
1930 - Parlamentul proclamă pe Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României sub numele de Carol al II-lea.
1933 - S-a născut scriitoarea Cristina Tacoi.
1935 - S-a născut Victor Frunză, prozator, eseist, editor; redactor la Radioteleviziunea Româna între anii 1958 si 1971; în urma unei scrisori deschise difuzate de agentia Reuters (1978), în care critica politica PCR, sufera persecutii si este silit sa se expatrieze, stabilindu-se în Danemarca (1980).
1937 - S-a născut Gelu Ionescu, critic şi istoric literar, eseist.
1940 - S-a născut Nancy Sinatra, cântăreaţă şi actriţă americană.
1953 - S-a născut Bonnie Tyler (Gaynor Hopkins), cântăreaţă şi compozitoare britanică.
1967 - A murit poeta Otilia Cazimir (Alexandrina Gavrilescu) ("Lumini şi umbre", "Baba Iarna intră-n sat") (născută la 12.02.1884).
Theodora Pascu-Lyrics et prosa
Theodora Pascu
„Revin în calitate de co-autor, cu aceleași emoții și, poate, cu
aceleași stângăcii ca și în cazul antologiei precedente, „Terapie
prin poezie” din toamna lui 2014, în speranța că nu îi voi dezamăgi
pe iubitorii de poezie și de frumos.”
Theodora Pascu
Doamne, tu, atotputernic,
Sufletul nu-mi e cucernic
Și recunosc cu umilință
Că-s săracă în credință.
Cred în mine și-n ce-i viu,
Căci altceva eu nu știu.
Cred în azi și-n tot ce mișcă,
În ninsoarea din podișcă,
Cred în ploaie și în nor,
Cred în zborul de cocor.
Cred că pruncul e odor,
Un odor ce o-ncunună
Pe cea care-i este mumă.
Cred în soare și în stele,
Cred și în visele mele.
Cred în grânele ce-s coapte,
Cred și în a tale șoapte.
Cred în pomul ce rodește
Și în firul ce-nverzește.
Cred că sigur, indiscutabil,
Viața nu are contabil.
Și-n ceva ce nu se vede,
Nu se vede, nu se-aude
Și în ceruri este jude,
Care azi nu-l pedepsește
Pe cel ce cumplit greșește
Ci îl lasă drept gunoi
Să trăiască printre noi
Și-l va judeca apoi...
Judecă-l, dacă se poate,
Azi, aici, acum, nu mâine,
Altfel mai ne fură o pâine
Și omoară ca un câine.
Judecă-l și îl trăznește
Și pe loc-l-încremenește!
Iartă-mă, tu, Doamne, știu
Că mi-e sufletul pustiu,
Că încă nu te-am găsit,
Poate că... m-am rătăcit!
Theodora Pascu
Pășim în viață datori,
Datori cu o singură moarte
Și scris e în ceruri s-o porți
Elegant, îngrijit, ca la carte.
Pe ea nu o tragem la sorți!
S-o poți păcăli nu se poate,
Oricât și orice i-ai promite,
Oricât te-ai închide-n cetate,
Nici Domnul n-o poate demite!
Orice i-ai da, nu-i cale de-ntors,
Înțelegeri, contracte, convenții,
Rămâne caierul vieții netors
Și nu poți emite pretenții.
Ne naștem pregătiți să murim
Și ADN-ul Evei o spune,
Trăim cât trăim și sfârșim
Iubirea, frumosul, plăcerea
Sunt scrise în cărți de geneză,
La fel și urâtul și ura, tăcerea
Merg toate-n aceeași viteză.
Și cum suntem oameni cinstiți
Și nu ne place datori să trăim,
Deși trăim amărâți, chinuiți,
Noi cash datoria-o plătim!
Theodora Pascu-(Volumul „Lyrics et prosa”-Editura Națiunea-2015)
duminică, 7 iunie 2015
cu capul in nori....
Mă plimb pe cer cu soarele de mînă,
privesc în zare,parcă aş fi nebună,
nebună sunt de fericire,
şi soarele-mi citeşte în privire.
Astrele îl cosideră nebun.
-cum se poate îndrăgosti acum?
el e etern, ea e efemeră,
să nu mai sufere îi trebuie o eră.
Dar nu-i aşa...dragoastea nu ştie,
de a cerului împărăţie.
dragostea e oarbă, şi aşa va fi,
chiar dacă mâine lumea se va sfârşi.
vineri, 5 iunie 2015
Lyrics et prosa: Cosmina Cozmean
Cosmina Cozmean
„...Redescoperirea dorului dea scrie a venit datorită unor buni prieteni care mi-au îndreptat
„zborul de fluture” spre pagina grupului „Terapie prin poezie și
proză” din Facebook. Poeziile postate de către „făurarii de vise”
din cadrul Curent Literar Duozecist au trezit la viaţă „cuvintele”
ce zăceau adormite înlăuntrul fiinţei mele, cuvinte care au început
să prindă viaţă sub formă de comentarii, poezii şi texte în proză.
De când am descoperit acest grup al poeţilor şi prozatorilor, viaţa
mea s-a schimbat în bine. Am acces la poezie, la artă şi cultură
de valoare, am scrisul meu de ne...poetă ce aspiră la poezie, şi de
„Cygnus Olor” ce înoată în apele prozei poetice. Toate acestea
îmi dau o stare de mulţumire, de împlinire, de fericire...”
Cosmina Cozmean
Început un an nou: 2015... Voi depăna o poveste despre
o întâlnire cu un înger de sorginte serafimă. Dar poate
nu știți ce sunt îngerii serafimi... Voi încerca să vă explic
inexplicabilul celor care nu cred în îngeri în întrupările
îngerilor.
Serafimi sunt îngerii aflaţi cel mai aproape de Dumnezeu
și care înconjoară tronul Lui cu lumină infinită, intensă şi
fierbinte. Cu lumina iubirii întrupate chiar în ei. Sunt doar
patru serenissimi serafimi ce au forma unor „şerpi de foc”
emanând prin privire o lumină incandescentă de natură a
transforma totul în cenuşă prin purificarea spiritelor ori a
îngerilor din treptele inferioare celui de-al nouălea cer pe
care îl guvernează, spirite şi îngeri care îndrăznesc să îi
privească în lumina ochilor.
Serafmii, îngerii cu patru feţe şi şase aripi, atunci când
se întrupează, aleg cele mai grele karme, pe cele de neînţeles
ori greu de înţeles pentru muritori, iar ca apariţie de ordin
fizic, preferă întruchipările umane, înalte, subţiri delicate,
diafane...
Dar să revin la povestea întâlnirii de grad zero... Îmi
amintesc totul de parcă s-ar fi întâmplat azi.... Era în a
optsprezecea zi a lunii Martie-mărţişor de dor, în anul
de graţie 1988... Călătoresc în timp şi văd ca într-un film
imaginile derulându-se...
Plouă cu stropi mărunți și totul e învăluit într-o pâclădensă de o poți tăia cu cuțitul. Patru oameni în negru ca de
smoală străbat străzile Clujului în drum spre o capelă. În
capelă așteaptă sosirea lor, pentru un ultim rămas bun, un
suflet rătăcitor prin lume, un spirit neînțeles care își doarme
somnul atât de mult dorit într-un coșciug banal și așteaptă
să apară ei, ca să poată pleca definitiv în lumea tenebrelor...
E un frig pătrunzător. Brrr! Ce răceală, ca atingerea de
gheață pe care femeia cu coasa o dă celor pe care îi duce în
lumea ei de negură. De-am ajunge o dată...! Mi-e groază.
„Oare, cum va fi întâlnirea de rămas bun? Ce voi simți?”
Totul e incert.Îmi amintesc visul... Alergam pe străzi pustii, căutam
prin parcuri, prin cimitire, o căutam pe mama.
- Mamă unde ești? Unde te-ai ascuns? De ce fugi?
Dintr-o dată văd o mănăstire cu multe chilii. Intru, intru
pe rând în ele și într-un final văd un catafalc.
- Și acolo cine e?
E ea, e mama mea. Doarme somn de veci pe catafalc. Și,
dintr-o dată, uimire, stupoare! Se ridică și:
- Ha, ha, ha. Te-am păcălit. Nu am murit! Vezi? Sunt
vie, vie, vie...! Și mă trezesc. Sunt leoarcă de sudoare rece.
Mă înfior.
„Ce o fi însemnând acest vis?”
Și mă gândesc la mama. Mama care a plecat de vreo șasesăptămâni, iar eu nu știu nimic de ea. Și, deși nu spun nici un
cuvânt bunicii mele, de câteva zile mă roade plecarea, mă
roade așteptarea și acum mă doare visul. Și stau buimacă
astfel, preț de ceva timp.
Deodată se deschide ușa. E bunica.
„Ce-o căuta la ora asta matinală?”
Azi nu trebuie să merg la școală. De vre-o săptămână zac
la pat. M-a doborât o dublă pneumonie.
- Cosmina, Cosmina...!
- Da, buni, ce e? Ce s-a întâmplat?
- Draga mea, nu știu cum să-ți spun. Am primit un
telefon. Știi, mama ta... Fiica mea, s-a dus... S-a dus în altă
lume.
Urmează o tăcere de plumb. Sunt mută ca o Cignus
Olor... Mama, visul, visul, mama... Da, asta era. Momentul
morții ei. Atunci, sufletul său desprins de trup s-a transferat
în vis.
Perle de lacrimi îmi simt pe obraz și încerc să le reprim.
În definitiv, nici n-am cunoscut-o. Cine e ea, mama mea? O
străină de sufletul meu...
Îmi imaginez cum zbârnăie telefonul și bunica răspunde:
- Sunt căpitan de poliție. Aveți o fată...!?
- Da, am dar e plecată.
- Doamnă, fiți tare! V-am sunat să vă spun că azi, disde-
dimineață, a fost descoperită pe peronul unei gări. Fiica
dvs. a murit.
- A murit? Unde? Cum s-a întâmplat?
- Lângă Cluj, într-o comună... Tot ce vă pot spune e că a
fost găsită zăcând pe peronul rece. O moarte inexplicabilă.
Sunt mai multe scenarii, dar realitatea... Va fi dusă la morgă
pentru autopsie. Știți că în cazul unor decese subite și
suspecte la o vârstă când un om nu ar trebui să moară, se
face obligatoriu autopsie. Aveți timp de gândire. Unde vreți
să fie îngropată? Aici sau acolo unde a locuit?
- Vă dau răspunsul acum pe loc. O vom înmormânta la
Cluj. Fiica mea iubea Clujul. Era orașul ei de suflet.
- Bine doamnă, atunci, după autopsie o vom duce la
capelă.
Și astfel, patru oameni - bunica, bunicul, tata și cu mine
- înveșmântați în negru, se strecoară printre alți oameni
îndreptându-se spre capelă.
Intrăm în încăperea mortuară și văd catafalcul pe carezace mama. Faţa ei, altădată plină de viață cum mi-am
închipuit-o, acum este inertă, palidă ca ceara lumânărilor
care îi ard la căpătâi.
Sunt ca și paralizată. Simțurile îmi sunt slabe. Dacă
cineva ar înfinge acum în mine un pumnal, nu aș scoate nici
cel mai mic sunet. Parcă am murit și eu odată cu mama.
Acolo, pe catafalc, mă văd pe mine. Asist la propriul meu
priveghi... Stranie senzație! Dar atât de vie.
Îl văd și pe căpitanul de poliție. Cel cu telefonul. Se
apropie de mine și îmi dă ceva. E un caiet. Un caiet cu
coperți însângerate. Îl strîng la piept. Nu spun nimic. Știu
că este un jurnal. Jurnalul mamei mele.
Deodată mă străfulgeră un gând. Un gând ciudat.
„Oare de ce mama a fost o străină pentru mine? Oare de
ce nu am înţeles-o și nu am acceptat-o în viaţa mea?
Deodată se face lumină. Am o viziune. O viziune ce pare
reală. Dar e o călătorie în altă dimensiune. Nu sunt moartă,
inima îmi bate cu putere și văd catafalcul cu mama luat pe
braţe, dacă le-aş putea numi „braţe”, căci, mai degrabă, par
aripi a două „personaje” stranii, ciudat de stranii. În loc de
ochi au lumină în privire. Dar nu pot privi aceea lumină. E
mult prea orbitoare. Îi simt căldura inundându-mi corpul.
Parcă sunt o flacără vie ce arde şi mistuie tot în ea. Şi aud
apoi o voce. O voce din acea cu totul din altă dimensiune:
- Copilă, copilă, i-aţi rămas bun de la îngerul tău!
Seranissimul tău înger serafim ce s-a sacrificat pentru tine.
Într-o zi vei înţelege. Acum vei uita totul. Voi şterge cu
buretele această călătorie din mintea ta. Dar peste ani când
vei fi pregătită, îţi vei aminti şi vei şti ce este de făcut.
Acum în noul an 2015, mi-am amintit şi ştiu cu cine
m-am întâlnit şi mai presus de orice ştiu ce e de făcut. Va
trebui să descopăr povestea, istoria de viaţă a îngerului
Serafim întrupat în mama mea cea neferice din paginile
jurnalului însângerat prin sacrificiul ei uman, dar iluminat
de a sa dragoste „dumnezee”.
Să o descopăr, să o scriu, să o public şi, astfel, să redau
liniştea mamei mele nefericite, pentru ca regăsirea ei alături
de ceilalţi serafimi să fie deplină.
Cosmina Cozmean
Tu ești lumină din lumină de luceafăr
Lumină culcușită-n vers măiastru
Ce mângâie-nsetate suflete de poezia vieții
Tu înger ești și demon
Precum un Eminescu
Un demon înfierând prin stihu-ți nefirescu`
Ești soare blând și lamă de oțel de crivăț
Ești soare ce străluce prin versurile-ți în mileniu trei
Și crivăț ce-nfioară epigonii prin poezia poeziei tale
Ești vis nebun și-a lacrimei speranță...!
Un vis de îngeriță neferice,
Speranță de-nălțare pentru epigonica-mi făptură.
Cosmina Cozmean:„Lyrics et prosa”-EDITURA NAȚIUNEA, BUCUREȘTI 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)