Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 20 august 2015

Evadata... : Emilian Lican: „Lyrics et prosa”(antologie cu 30 de co-autori), volumul I


Emilian Lican


...„Lyrics et prosa” a luat naștere în cadrul grupului LIRIX din rețeaua Facebook, din dorința de a avea propria antologie de grup, inițiativă care a fost imediat agreată de către editorul și scriitorul Romeo Tarhon, mentorul grupului partener TERAPIE PRIN POEZIE. De altfel, majoritatea coautorilor sunt membri activi ai ambelor grupuri, aparținând Curentului Literar Douăzecist, denumire consacrată a aceastei pleiade de poeți și prozatori ai deceniului doi al
mileniului trei.
   De ce „Lyrics et prosa”? Pentru că, în această antologie, prietenia şi colegialitatea scriitorilor s-au reunit cu deschidere, rezultând la un act authentic de cultură, o picătură pură de literatură românească.”
(Emilian Lican)

Evadata...
Emilian Lican

O frumoasă domniță cărarea o coboară,
Nălucind printre braziii semeți și bătrâni;
Soarele se-ascunde, umbrele o-mpresoară,
Roua asudă, îi lipește rochița strâmtă pe sâni...

Alunecă tainic și ușor prin pădurea tăcută,
Rătăcitoare prin umbrele secundelor pustii;
Pășește pe cetini, urmează lumina căzută
Dintr-o Lună cu minunate raze argintii...

Fugită-i de-acasă de lângă un mire,
Ce-o luase de soață, furând-o din sat...
Dar cum de-a sila nu se poate iubire,
Spre altă iubire, ursită cu patos-a plecat...

Spre necunoscut inima o poartă,
Sătulă de casnicele îndatoriri,
De prea tânără aruncată în soartă,
Iubirea-i furată din tandrele simțiri...

Ajunsă la izvorul ce Luna oglindește,
Se apleacă însetată spre luciul cristalin,
Îl tulbură înfiorată, setea-și potolește,
Dar buzele mai poartă urme de pelin...

Nu știe sărmana că vrăjit este izvorul,
Vrăjit de duhul pădurii fermecate,
Cine bea din el pe veci va duce dorul
De potolirea setei neînduplecate...

Arșița în sufl et pe loc o însetează,
Dorește să-și urmeze dorința evadării,
Dar, de sete, să plece nu cutează,
Lângă izvor rămâne în vraja posedării...

Zorii îi mângâie părul, apa o strânge,
Intrată în ea doar pletele-i plutesc...
Gleznele-i suave în adânc le frânge
Formând rădăcini din trup omenesc...

Magia ciudată o transformă-n floare,
Roșie cu petalele ascuțite spre cer
Plutește pe apă deschisă spre soare,
Un nufăr gingaș înconjurat de mister...

După un timp de căutări disperate,
Un nufăr roșu apărut din senin,
Lângă el trupul dragei soții moarte,
Îi înfige soțului în inimă un spin...

Emilian Lican: „Lyrics et prosa”(antologie cu 30 de co-autori), volumul I- Editura Națiunea, București 2015

miercuri, 19 august 2015

Povești dintr-o vreme (2), Revoluționarul Gică(2)- Emilian Lican

Povești dintr-o vreme (2)

Revoluționarul Gică(2)

Emilian Lican-19.08.2015


   Nechezol care își croia ciudate cărări pe scurtele izmene, scurgându-se smolatec spre pulpele dezgolite și păroase, atacându-le printr-o mâncărime parșivă, asemănătoare cu cea a lățeilor dobândiți în armată.Încă din acea vreme dăinuiau izmenele de care avea o grijă deosebită..., (în această piesă de lenjerie tipic masculină, cunoscuse fericirea cu prima femeie adevărată ce îl făcuse bărbat „for ever”...
 
Mâncărimea nechezolului prelins, chiștocul țigării Carpați uitat în colțul gurii, izmenele scurte și amintirea „Evei”, îl făcură pe Gică să iasă din poziția patriotică în timpul intonării imnului național dar și din izmenele pline de păcate dar atât de nostalgic arămiu-ruginiu, colorate...
   Nu știu cum, poate era un semn de la vreun înger sau ceva de genul acesta sau cine știe de la cine... dar cum făcu de își scoase izmenele în ce timp ce amintirile îi întăriră mădularul până la o durere priapică, că acestea rămaseră agățate cu disperare prin clasicul prohap dar atât de practic... În acest timp, cineva trântea cu putere în ușă, răcnind:
- Scoală boule, că a venit revoluția...!
   Cu izmenele fluturând patriotic pe catarg, Gică se îndreptă spre dulapul din lemn masiv cu furnirul crăpat, primit cadou de la bunica-sa pentru a căuta cea mai bună pereche de nădragi în timp ce de la bătrânul televizor cu lămpi și plin de pânze de paianjen se încheiau ultimile versuri ale imnului ritmat de bubuiturile din ușă... „amintind de-un brav poporrr...”
   Emilian Lican-19.08.2015

(va urma)

miercuri, 12 august 2015

Povești dintr-o vreme (2)-Revoluționarul Gică(1) (Emilian Lican)


Povești dintr-o vreme (2)
Revoluționarul Gică(1)

Emilian Lican-12.08.2015

  
  Dimineața, înaintea ceasului „Zootehnica”- cocoșul, erai de obicei trezit de puricii care văcărmăreau pe ecranul super-bombat al televizorului cu lămpi, cel plin cu pânze de painjen, rămas deschis fie din cauza oboselii fie din cauza plictiselii din seara precedentă cea în care colectiviștii fluturau paharele prin aer, închinând versuri băștinașe și nerușinate despre mândrele lor, una mai cinsită ca alta... Telecomanda cu lămpi nu a fost inventată sau poate doar în România nu se știa de așa ceva!
   Erau buni și puricii de pe ecran că mai aduceau și ei niște umbre alb/negre pe pereții camerei deja plină cu pânze de painjen și de monotonia singurătății pentru cei singuri dar și pentru cei învățați cu singurătatea în doi din diminețile unor noi zile de muncă...La unii, de bețivi ce erau, le plecau partenerele de cum se făcea seara și le găsea dimineața de obicei în camera răcoroasă și plină de aerul înțelepciunii al vreunui activist de partid sau la vreun C.A.P.-ist mai cu băgare de seamă...  
   Gică era puțin din toate, adică proaspăt uns comunist, cu valențe de activist de partid- după revoluție chiar a ajuns primar... , C.A.P.-ist și tractorist cu vechime ... Rar mai aducea vreo mândruță pe acasă. Nu avea timp, când dimineața pe câmp, când seara prin crâșmă, așa că întindea și el săracul câte o fată mare, de obicei măritată cu acte în regulă, prin cabina tractorului, singurul tractor negru din toată comuna, unde mai dadea cu coasa prin câmpiile pline cu mărar iar altele sterpe de cultură...
   Tocmai se gândea cum să-și facă ordine în viață, să se așeze la casa lui... Să devină gospodar că prea s-a săturat de pânze de păianjen pe pereții din casă dar mai ales pe cei din sufletul său... Îngândurat, ridică ceașca cu nechezol- un fel de cafea la modă pe atunci, când televizorul prinse viață, fugărind purecii de pe ecran și paianjenii de pe propriile lor pânze, într-un urlet prelung ca de fiară rănită:„...Trei culori cunosc pe lume...”-imnul național al Republicii Socialiste România” care deschidea de obicei emisia Tv...
 
   Șocat, Gică scăpă din mână ceașca cu nechezol direct pe cimentul din bucătărie care se sparse strident în cioburi de sticlă, făcută la Dorohoi, prin toate ungherele iar nechezolul se întinse precum o păcură neagră printre picioarele sale tremurânde și speriate...
   Un gând îi săgetă inteligența:„..ce se întâmplă? De obicei emisiunea începe cu țiuitul de miră dungată pe ecran...” Cu gura căscată și ochii holbați spre televizorul bombat, luă poziția drepți, îngânând ușor imnul în izmenele tremurânde și pătate de nechezol...

Emilian Lican- 12.08.2015
(va urma)

vineri, 7 august 2015

Romeo Tarhon: „Lyrics et prosa”, volumul I-România 2015 ( Editura Națiunea)

Romeo Tarhon

   „Nu este vorba nici de un simplu talent, nici de faptul
că ați fi un versificator, și nici nu sunteți un simplu „maestre”.
Dumneavoastră faceți cititorul să transpire poezie. Îl aduceți la
starea de poezie și-l lăsați să trăiască acolo mult timp. Sunteți
unul dintre poeții contemporani care va rămâne peste vremuri...”
( Bilea Diana Dobrița).

   „Doar artiștii adevarați precum Nicu Alifantis și Romeo
Tarhon pot să mai aducă bucuria în sufl etele semenilor confruntați
cu multe în zilele noastre. Sunt adevarați trubaduri, unul al poeziei,
celalalt al unor melodii de neuitat. Domnule Romeo Tarhon,
poezia dumneavoastră, atât de frumoasă și sensibilă, este pentru
mine o revelație. Multumesc pentru că existați...!” (Mihai Tofan).

   „Din întreaga dumneavoastră creaţie răzbate dragostea de
ţară şi de limbă. Meritaţi cu prisosinţă să staţi alături de titanii
literaturii române” (Bombonica Curelciuc).
   „Un scriitor cu mult curaj, revolutionar, istoric. Se simte
forta dramatismului care deranjeaja clasa politică, iar noua ne
ridica moralul . Sincere felicitari...!” (Elena Dinescu).
   „Prin versurile Dvs. renaște poezia în aceste timpuri triste
de decizii fatale. Creațiile vă sunt desăvârșite, sunt un deliciu al
hranei mele spirituale...” (Ileanna Nedelcou).




Se apropie Unirea
Romeo Tarhon

Se apropie Unirea,
De la Chișinău la Iași,
Simt că simt înromânirea
Celor mai fruntași fruntași...

Se apropie Unirea,
Nu prin arme și ostași,
Doar voința și iubirea
Îi reprimă pe vrăjmași.

Se apropie Unirea,
Trădătorilor trufași,
Le va prevesti stârpirea
De nemernici și de lași.

Se apropie Unirea,
Vechii bravi înaintași
Își afla-vor nemurirea
În Unirea prin urmași.

Se apropie Unirea
Pas cu pas, mai sunt doi pași
Să horim cum ne e fi rea,
Românași cu românași...

Eminescu a avut...
Romeo Tarhon

A avut și el păcate
De copil, pubert, adult...
Și a spart multe lăcate
De cunoaștere și cult...

A avut greșeli, destule...
Câți n-avem? Însă, doar el
E răsfrângere, recul e,
Al destinului rapel...!

A avut gesturi naive
Și cuvinte rătăcite
Din lumeștile motive
Ale tristei lui ursite...

A avut dureri, înfrângeri
Și-ndoieli de strâmbă cruce,
Dar a fost înger din îngeri
Și nu-i drept a le mai duce...

A avut destin de rană
Ce în frunze moarte moare,
În suspinul de sub geană,
În cuvântul care doare...

A avut ce azi firescu-i
Eu să stihui: ritm și rimă,
Când și când să eminescui
Plăsmuirea lui sublimă...

A avut mizeră soartă
Cum au, fericiți, isușii;
Stau și eu la rând la poartă
Să-mi tocmesc urna cenușii...

A avut lumină slabă,
Însă bate-n veci departe,
Deși a murit în grabă,
Viețuie și după moarte...

A avut drept mântuire
Dezosânda românească
Întru moarte, care mir e
De iubire eminească...

Basarabie, te cert...
Romeo Tarhon

                                                      Frați de peste mal de Prut,
Vă deplâng, vă cert, vă iert,
Ați ales ce nu ați vrut:
Un destin plumbos, incert...

Frați de peste mal de mal,
Vă deplâng, vă dor, vă pierd
Ați ales confuz, fatal,
                                                      Nu mai pot să vă dezmierd...

Frați de peste mal de-un pas,
Vă deplâng gemând răpus,
Ați ales ultimul ceas
Spre mormânt satanic, rus...
Frați de peste mal de frați,
Vă deplâng, azi în zadar
Ați ales să nu păstrați
Românismul drept sfânt dar...

Frați de peste mal de mâl,
                                                      Vă deplâng și vă contest,
                                                      Ați ales drept Cernobâl
                                                      Malul Prutului din Est...

Romeo Tarhon: „Lyrics et prosa”, volumul I-România 2015 ( Editura Națiunea)

vineri, 17 iulie 2015

Amalia Năcrin: „Lyrics et prosa” volumul I

Amalia Năcrin


   După ce ai plecat, n-am reuşit să leg un nume care să te compună. De sus până jos... Doar... introspectiva mea. Îmi doream să văd, să suprapun, să mă-n-velesc pentru că... după plecarea ta, mi-a fost cumplit de frig. Îmi tremura carenea defrişată de mâinile
tale. Îmi luasei pielea de pe mine... Ai dat cu ea de copaci...”(fragment din romanul „Dragostea nu vine decât ca să doară”).
   Cine sunt eu? Personaj fără nume, devotată cititorului şi devorată de către acesta. Sunt doar metaforă pe hârtie, natură când vie, când moartă, disecată în cuvant şi derulată într-o multitudine de chipuri şi imagini aşa cum doar cititorul doreşte. La exterior, rol într-o anumită piesă... La interior, ceaţa îngerilor...
   Calvarul prăpastiei. Doar o femeie între două vârste, doar dorinţă, doar veşnic îndrăgostită de lumescul nelumesc, doar slova pentru cititor... Atât... Doar atât...

Dragostea nu vine decât ca să doară
(fragment de roman)
Amalia Năcrin

În loc de prefaţă...

   Voi urla...! Să mă fac auzită chiar cu riscul de a sparge timpane. Cu forţă de nebun rupând sute de cămăşi de forţă în drum spre descreierare, dezăltat şi sărit din toate cele, cu
curaj de muribund în faţa coasei...! Am să îndes în mine ca o sarcină nenăscută. Să caute gheena!
   Taci! Auzi-mă! Mă voi ridica peste tot universul cu forţa a o mie de uragane devastate de alte mii de uragane, dură, pietroasă, dureroasă, năvălitoare şi-n contracţii parşive drept naştere prematură şi premeditată de secole sterpe de rugăciune! Mă voi ridica în murmurul şi agonia tuturor planetelor ciocnite în facerea cosmosului, mă voi sălta din toate ungherele pământului şi-am să mă acopăr, am să mă amestec, am să vin în fierbere până îmi vei recunoaşte Tumultul, Eternitatea, Oripilarea, Nebunia, Avalanşa...Voi ţipa, din genune: T.E.O.N.
(Cu dedicaţie, pentru Zâna mea)

De dragoste
Amalia Năcrin

Relația mea cu carnea
n-are nici un viitor.
Plâng uneori
că pe post de decor
folosesc ciolane îmbătrânite.
Râd într-un dinte
rămas de la măseaua de minte.
Ce de cuvinte
împăiate
și morfolite...!
Ai gust de pârg.
Fruct adunat,
răsfățat
pe
pieptu-mi nătâng!
Mă înfig
în conversația iubirii
rapid.
repede, repede...
împletesc
ce nu simt,
leg și încui în sertar.
Apoi,
fără să te sar,
te împrejmuiesc și mai abitir.
Te joc în picioare
știind că îți place,
uneori,
eu,
să te fac la patru ace....
Impozant
îmi storci tinerețea inimii neatent
și uiți să închizi ușa.
Imprudent ...
aș da crezare
însă,
avem o cheie,
doar una :
de-o cărare.
E drum zvelt
și de frică s-o pierd
mă-mpac cu ideea ta.
Abate-te...
e dată de pereți...
intră doar tu...
și ca să nu ne știe nimeni....
taci!
Încet,
ușor
și fără să ataci!
Așa!
Pătrunde,
n-am lumină !...
Ai să găsești ce vrei !
Cu siguranța pusă
și...
nu mai suna!

Amalia Năcrin: „ Lyrics et prosa”-Editura Națiunea, București, 2015

miercuri, 15 iulie 2015

Văduva Andreea: „Lyrics et prosa”

Andreea Văduva

   Am 26 de an șii locuiesc în comuna Filipeștii de Padure,

Județul Prahova. Sunt membră a grupurilor „Lirix” și „Terapie

prin poezie” din rețeaua Facebook. Iubesc poezia de mic copil,

mi-a fost și îmi este terapie și refugiu în momente grele ale vieții.


Motto:

„Cand scriu o poezie,

Nu eu scriu,

Ci sufletul meu scrie!”

Bărbatul de n-ar fi ...

Andreea Văduva


Bărbatul de n-ar fi ,

Femeia s-ar simţi

Ca floarea în deşert,

Ca muza fără poet.


Ca vioara fără corzi,

Ca regatul fără lorzi,

Ca furtuna fără stropi,

Ca aleea fără plopi.


Ca izvorul fără apă,

Ca îngerul fără harpă,

Ca romanul fără fi le,

Ca bolnavul fără zile.


Ca pictorul fără pânză,

Ca ramul verde, fără frunză,

Ca Raiul fără lumină,

Ca prizonierul fără vină.


Andreea Văduva


Nu-mi lua iubirea dacă pleci,
Lasă-mi-o mie pe toată,
Să mă-ncălzească în nopţi reci
Când n-o să-mi fi i aproape ,fată.

Nu-mi lua iubirea, doar te du
Pe drumul ce mereu te cheamă.
Cine sunt eu să îţi spun „Nu”?
Un trecător cu a lui dramă.

Nu-mi lua iubirea, ia-mi amarul
Ce îl am în suflet când mă dori.
Cu lacrimi mi-am umplut paharul,
Şi mi le beau până în zori.

Nu-mi lua iubirea, fi e-ţi milă,
Căci fără ea sunt prea sărac.
Pe tine te-am pierdut,copilă,
Durerea mea nu are leac.

Nu-mi lua iubirea, doar atât
Şi nu-ţi mai cer nimic, pelino.
Te iubesc, habar n-ai cât,
Dar te las să pleci, haino.

Andreea Văduva: „Lyrics et prosa”, volumul I,Editura Naíunea-2015

sâmbătă, 11 iulie 2015

Horia Scarlat: „Lyrics et prosa”, volumul I

Horia Scarlat


   Horia Scarlat s-a născut pe 18 octombrie 1974 la Ploiești, într-o familie de intelectuali.  Dacă numele l-a moștenit de la bunicul din partea tatălui, cum era și firesc, prenumele îl
moștenește de la bunicul din partea mamei. Începe școala primară în Ploiești, iar după numai un an, împreună cu familia, s-a mutat în București. Este elev în clasele gimnaziale la școala generală a liceului „I.L. Caragiale” din București și urmează cursurile liceale tot în cadrul liceului „I.L. Caragiale”. Este licențiat în drept al facultății „Lucian Blaga” din Sibiu, continuându-și între timp studiile masterale și doctorale în alte domenii. Chiar dacă a început să scrie încă din perioada adolescenței versuri care, într-o mare parte, vor fi reunite în primele sale volume de poezii publicate, Horia Scarlat a debutat mult mai târziu în colecția antologică de poezie „Cu patria în suflet” apărută la editura Națiunea în primăvara anului 2013. 
   
Pe lânga pasiunea pentru poezie ca poet consacrat aspirant la un loc de membru al Uniunii Scriitorilor din România, Horia Scarlat este și un remarcabil jurnalist, colaborator al ziarului Națiunea. Până în prezent, Horia Scarlat a publicat doua volume de autor la editura CNI Coresi: „Amestec în iluzii efemere”, 2013 și „Printre șoaptele perene”, 2014. Dar este coautor în mai multe antologii de poezie printre care: antologia „Cu patria în suflet” - editura Națiunea 2013, „De drag, de jale și de dor” - editura Națiunea 2013, „A treia cale - editura Natiunea” 2013, „Cioburi de vise vol. I”, 2013 și vol. II. 2014, „Poezia, prietena mea” - 2014, „Vise târzi” -editura Națiunea 2014, „Terapie prin poezie” - editura Națiunea 2014, „Limba noastră Eminească” - editura Națiunea 2014, prezenta antologie Liryx et prosa - poezie și proză contemporană,
editura Națiunea 2015 și „Călătorie în regatul cuvintelor” vol VI 2015.
   Este remarcabil numărul de cărți în care se regăsește Horia Scarlat într-un timp foarte scurt de la debut, ceea ce, alături de talent, garantează titularizarea în U.S.R.

Intoleranță
Horia Scarlat

Plânge pământul sub o sfântă groapă
Pe-un rug de speranțe stau suflete întinse,
Luna gârbovă răscolește o pleoapă
Din jarul rămas al focurilor stinse.

Ne jucăm cu lumânări încovoiate
Când moartea își lasă trena desfăcută,
Jumătate din bine spre rău se-abate
Către o arhitectură de speranță pierdută.

Imagini și vise construite în sticle de plastic
S-au pierdut în pahare golite și sparte,
Peste pulberea nopții ce moare-n fantastic,
Păcatu ne arde, de cer ne desparte.

Minciuna renaște din zâmbete false,
Picioare ne calcă, priviri ne gonesc,
Speranțe și vise pe fundul gropii stau arse
Mișei, păgâni și hoți, cu toții domnesc.

Și ne moare cuvânt și ne moare curaj
Eroii se-ascund în gropile adânci,
Imploră pământul să-i mai țină gaj
Până când cerul va da noi porunci.

Morții cei vii se privesc tăcuți între ei
Așteaptă un glas, un gând, o speranță,
Puterea de-a renaște eroi, bărbați și femei
                                                     Să reaprindă cu toții focul sfânt de intoleranță.

Destinul ne-așteaptă să fim iar ce-am fost,
Puternici și falnici și bravi luptători
Și tot ce vom face, să facem cu rost,
Că suntem urmași de învingători.

Jalbă către Bitu cel corup
Horia Scarlat

Nu ți-am făcut un rău, stăpâne,
Dar crede-mă, nu pot să tac,
Căci mita ce mi-o ceri e grea
Încât nu știu ce am să fac
Că nu mai am să-ți dau cât vrei
Chiar de-astăzi pari veșnic stăpân
Și nici nu pot să fac cum ceri
În fața ta să mă supun
Poate-am să tac, cum speri și tu
Și nu am să te dau justiției,
Chiar de sunt sigur că într-o zi
Ai să te plimbi între poliții
Și ai să-auzi de răsărit
De la colegul de celulă,
Pe care tu l-ai mituit,
Să nu te mai lovească-n gură
Și fumul din țigară fină
Ce o scrumai pe munca mea,
O să îl simți cum te abundă
De la alți mulți și alți câțiva
Colegi de pat și de celulă
Cu care să-ți împarți secrete,
Că nu-ai putut să mă ascunzi
Prin ale tale mici regrete,
Lipsit de-atâta conștiință
Din care-ai fii putut să vezi
Cam cât de multă suferință
Mi-ai oferit fără să crezi,
Când nu ai stat pe lângă mine
Privind cum ochii-mi lăcrimau,
Când tot ce am muncit spre bine,
Ai tăi șacali îmi devorau,
Când nu ai vrut să-mi ierți tăcerea
Și prea nedrept ai fost cu mine,
Dorind să îmi astupi durerea
Cu-o șpagă mare pentru tine,
Tu simbol crunt al prea schimbării,
Între politici de ocară,
În care-ai promovat nedrept
Fiin o pilă, fără fală,
Tu simbol din prezentul dur
Ce-mi este greu să îl accept,
În care-ai devenit un șarpe
Ce muști cu poftă dintr-un piept,
A celui ce-a votat cu tine
Cu gândul bun pe-o foaie albă,
Sperând că ne va fii mai bine
Și nu cum ne vom scrie jalbă,
Din sângele și munca noastră
Ca dintr-o națiune oarbă
Privind la toți de teapa voastră
Cum râd de noi sub a lor barbă,

Bandiți ai timpurilor noastre
Ce nu s-au săturat să soarbă
Cu pixurile lor albastre,
O gașcă de ratați și lepre
Pe care încă-o reprezinți
Tu cu politicile-ți vaste
Și creerele voastre sterpe
De false luminate minți,
Ce ve-ți rămâne în istorie,
Nedreaptă pentru noi și crudă,
Ca veșnici hoții ce furați glorie
Unei țări ce se scufundă,
Sub a voastră tutorie,
Peste-a nației nestemată,
Furând tot cu euforie,
Dintr-o țară blestemată
                                                                                    Și de Dumnezeu uitată.

Horia Scarlat- „Lyrics et prosa”, volumul I, Editura Națiunea, București 2015

Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!