Mai bine spune-mi: „ ciao”
Emilian Lican
Când va fi momentul,
Te rog să nu-mi spui adio,
Despărțirea este grea și dureroasă,
Iubirea să ne fie în amintire frumoasă,
Mai bine spune-mi ciao...!
Într-o zi,
Mai bine spune-mi ciao...
Și să ne prefacem că te întorci acasă,
Că biletul despărțirii, nu este pe masă;
Te rog să nu-mi spui adio...!
Poate
Mai bine spune-mi ciao...
Prefă-te că ești doar puțin capricioasă,
În dimineața asta de toamnă răcoroasă,
De ce să-mi spui adio...?
Mai bine,
Spune-mi:„ la revedere”, sau „pa”...
Minte-mă, deși poate nu ești mincinoasă,
Amăgește-mă chiar dacă ești furioasă,
Chiar dacă nu vei mai fi a mea...!
Să ne spunem:„ciao, ciao...!”
Emilian Lican-25.10.2015

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii,păreri...