Povești dintr-o vreme (2)
Revoluționarul Gică(2)
Emilian Lican-19.08.2015
Nechezol care își croia ciudate cărări pe scurtele izmene, scurgându-se smolatec spre pulpele dezgolite și păroase, atacându-le printr-o mâncărime parșivă, asemănătoare cu cea a lățeilor dobândiți în armată.Încă din acea vreme dăinuiau izmenele de care avea o grijă deosebită..., (în această piesă de lenjerie tipic masculină, cunoscuse fericirea cu prima femeie adevărată ce îl făcuse bărbat „for ever”...
Mâncărimea nechezolului prelins, chiștocul țigării Carpați uitat în colțul gurii, izmenele scurte și amintirea „Evei”, îl făcură pe Gică să iasă din poziția patriotică în timpul intonării imnului național dar și din izmenele pline de păcate dar atât de nostalgic arămiu-ruginiu, colorate...
Nu știu cum, poate era un semn de la vreun înger sau ceva de genul acesta sau cine știe de la cine... dar cum făcu de își scoase izmenele în ce timp ce amintirile îi întăriră mădularul până la o durere priapică, că acestea rămaseră agățate cu disperare prin clasicul prohap dar atât de practic... În acest timp, cineva trântea cu putere în ușă, răcnind:
- Scoală boule, că a venit revoluția...!
Cu izmenele fluturând patriotic pe catarg, Gică se îndreptă spre dulapul din lemn masiv cu furnirul crăpat, primit cadou de la bunica-sa pentru a căuta cea mai bună pereche de nădragi în timp ce de la bătrânul televizor cu lămpi și plin de pânze de paianjen se încheiau ultimile versuri ale imnului ritmat de bubuiturile din ușă... „amintind de-un brav poporrr...”
Emilian Lican-19.08.2015