Soraya, îngerul pe tocuri

(Epistola I)

Frumoasa Soraya, obosită ajunge acasă.
Pantofii cu tocuri lungi pe trepte îi apasă;
Însângerata lor culoare prin noapte străluceşte,
Vecinul, un preot, de după draperii pândeşte…

Treaz fiind în neguri, scăldat în rugăciuni
Văzând ,,diavolița” îşi face cruce, plecăciuni;
Carnală-nfiorare dintr-o involuntară ispită!
Cruciulța pe stern îl arde, inima-i palpită…

-Cine eşti copilă, himeră sau făptură dulce?
Tulburarea îl cuprinde, nu poate să se culce…
-Ah, minune de femeie te-aş face preoteasă
Să-mi luminezi altarul din suflet şi din casă!

Ca un fâlfâit din aripi ceasurile curg spre zori,
Dimineața îşi trimite tainic ai iubirii spori…
Guguştiucii se-alintă gângurind versete,
Despre primăvară, dragoste, foamete, sete.

Noi înțelesuri apar iar după fiecare noapte,
Gândurile verzi dispar sau devin mai coapte…
Poate ar fi mai bine dacă-ar sta în pom
Dar gândul este mărul ce-l tulbură pe om.
………………………………………………………………….
Licuri de lumină în odăiță încep să se joace,
O rază tremurândă o mângâie uşor, o place!
Soraya suspină, încearcă suav s-o alunge,
Apoi încet vrea s-o prindă dar n-o mai ajunge…

Plăpumioara-i albă alunecă pe podea, călduță…
Tangoul cu ritmul auriu o cuprinde pe mândruță.
Cu trupul gol se-ntinde, atinge dimineața,
Se-mbracă doar cu sine, îndrăgindu-şi viața!

Doar tinerețea-i este rochița cea mai dragă
Spre anii bătrâneții chiar nu are vre-o grabă;
Diamantic prin casă îi străluce trupul de zeiță…
În sânge şi în suflet îşi caută-o cheiță…

Plutind se-ndreaptă spre ochiul de fereastră,
Sânii îi sărută dulce floarea aflată-n glastră.
Apoi de după perdeaua cea fină de mătase,
Priveşte pe stradă prin genele-i sfioase.

-Ce-mi văd ochi? Un tânăr chipeş, preot!?
Prin aer plutesc vecernii pornite ca din clopot;
-Privirea-i ațintită demult spre a mea căsuță
Cred că mă place, poate i-am căzut drăguță…!

Străzile prind culoare, copacii se-nverzesc,
Mulțimi pe trotuare spre muncă se grăbesc;
Un stol de porumbei se vântură în roate, roate…
Aerul primăverii lin în aripi li se zbate!

Pe trotuar, printre oameni strecurându-se gingaş,
Cu grijă căutându-şi drumul spre tainicul locaş,
Smeritul preot cuprins acum de fireşti tulburări
Îl chinuie în gânduri pe Dumnezeu, cu întrebări:

-Tu Doamne-făuritor de ceruri, de ape şi Pământ,
Crezi că pot să-mi mântui al castității jurământ?
Nu pot să-mi iau de soață decât o pură floare
Dar sufletu-mi arde spre fata ce căzută-mi pare…

Oare nu din slăvite ceruri au căzut şi ai Tăi îngeri
Care prin trufie şi patimi Te-au făcut să sângeri?
Iubesc Doamne-un înger cu aripile decăzute
Sau puritatea-i ascunsă în nimburi nevăzute?

Un oftat adânc din suflet şi din piept îl scoate!
Mâinecile de la rasa îi lunecă uşor spre coate
Când palmele-i delicate se strâng în rugăciune:
,,Tatăl Nostru” prin buzele-i neprihănite-l spune…

Ruga e fierbinte în pronaosul întunecos şi rece!
Doar un curcubeu firav prin vitralii trece;
Scânteia dintr-un foc poate răspândi scântei
Ce tremură umbrele din gânduri şi lumină idei…

Emilian Oniciuc-20.03.2018

Sursa fhoto: Totb