Antologie de literatură contemporană: LYRICS ET PROSA VOL. I

„Lyrics et prosa”, volumul I

O PICĂTURĂ PURĂ DE LITERATURĂ ANTOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ

   Antologia „Lyrics et prosa” este volumul pilot al unui proiect durabil și prima antologie pe care am onoarea să o coordonez și să o prefațez.

   Este, totodată, prima antologie a editurii Națiunea în care poezia şi proza se regăsesc împreună. „Lyrics et prosa” a luat naștere în cadrul grupului LIRIX din rețeaua Facebook, din dorința de a avea propria antologie de grup, inițiativă care a fost imediat agreată de către editorul și scriitorul Romeo Tarhon, mentorul grupului partener TERAPIE PRIN POEZIE. De altfel, majoritatea coautorilor sunt membri activi ai ambelor grupuri, aparținând Curentului Literar Douăzecist, denumire consacrată a aceastei pleiade de poeți și prozatori ai deceniului doi al mileniului trei.

   De ce „Lyrics et prosa”? Pentru că, în această antologie, prietenia şi colegialitatea scriitorilor s-au reunit cu deschidere, rezultând la un act authentic de cultură, o picătură pură de literatură românească.

   Doresc să amintesc sprijinul acordat de către Dania Badea şi Tatiana Dragotă, care au răspuns cu entuziasm încă din ziua în care totul era doar o simplă idee privind publicarea unui volum de poezie și proză.

   Mulțumesc tuturor coautorilor şi, nu în ultimul rând, artistului fotograf Margareta Adela Chitu, autoarea imaginii care constituie coperta cărții.

                                                                  Emilian Lican, coordonator volum

  Coautorii antologiei sunt:

Emilian Lican 

Dania Badea 

Tatiana Dragota 

Irina Bota

Dumitru Badița 

Daniel-Bertoni Albert 

Ion Forcos 

Cosmina Cozmean 

Theodora Pascu 

Bogdan Stoicescu 

Maya VonNight

Alex Radu 

Elena Alina Mateaș 

Alex Enache 

Maria Călinescu 

Alina Maria Stănescu 

Steluța Crăciun

Al. Arpad Toth

Sandu Tănase Chiru

Marioara Nedea 

Adina Ihora

Eugenia Mihu 

Cristina Florina Voica

Ecaterina Șerban 

Dan Mitrache 

Gabriela Zidaru 

Horia Scarlat 

Andreea Văduva 

Amalia Năcrin 

Romeo Tarhon 

„Lyrics et prosa” volumul I, Editura NAȚIUNEA 2015

Dan Mitrache

Dan Mitrache

   „M-am născut în Bălceşti, judeţul Vâlcea. Pasiunea pentru literatură o am de mic copil, datorită plăcerii de a studia, de a-mi imagina lucruri şi situaţii, de a mă transpune prin vis, în timp şi spaţiu... Am citit foarte mult, cu bucuria de a cunoaşte lumea aşa cum este, sau aşa cum dorim a fi ... Dorinţa de a scrie versuri a venit mai târziu, cu puţin înainte de începutul acestui mileniu şi, mult timp, versurile mele, rimele, cuvintele care fixau gânduri, idei, trăiri, vise, au rămas în stadiul de manuscris. Până când... până când am simţit la un moment dat nevoia de a comunica, de a transmite ceva semenilor mei, aducând deseori un bimemeritat omagiu iubirii. Sunt coautor în antologia „Vise târzii”, editura Naţiunea, 2014.Am publicat, de asemenea, în antologia „În aşteptarea sărutului promis”, editura Singur, 2014. O nouă antologie, numită „Vise târzii vol.1”, unde, de asemenea, public alături de alţi autori, a apărut în acest an, 2015.
   Colaborez și public frecvent în reviste online precum „Confl uenţe literare”,”Popasuri culturale româneşti”, ”Bogdania”, şi, nu în ultimul rând, în noua şi interesanta revistă „Amprentele sufletului”. Am în faza finală un volum de autor ce va apărea curând.”
   

Declarație timidă
Dan Mitrache

Dacă nu te-aş mai iubi,
cerul meu s-ar întrista,
mai puţin ar străluci
supărat, dac-ai pleca,
lumea mea ar fi nebună
de durere spartă-n stele
şi n-ar şti ce să mai spună
să-mi aline doruri grele!

Dacă nu te-aş mai iubi,
timpu-ar trece implacabil
şi de ce aş mai trăi
fără-un rost, inexplicabil?
Dar privindu-te zâmbind
către mine,nu-mi doresc
altceva nimic a-ţi spune
decât doar…că te iubesc!

Simțuri
Dan Mitrache

De aş putea cu vorba-mi simplă
Să-ţi spun ce mult te pot iubi…
Dar nu pot, îmi las cinci simţuri
Să poată ele povesti:

De aş putea gusta guriţa
Cu buze moi şi-atât de calde,
Nu mi-ar mai fi foame atâta
Şi gura mea nu m-ar mai arde!

De aş putea să-ţi miros părul
Şi pielea ta, voi şti de ce
Voi vrea atunci să închid totul
Într-un parfum „prêt a porter”.

De aş putea vedea … pe tine,
Zi după zi, ceas după ceas,
Tot m-aş ruga în gând de oare
Înc-o secundă a rămas.

De aş putea să-ţi aud vocea
Şoptindu-mi vorbe de amor
Încă mai mult decât atâta
M-ar face să îmi fi e dor…

De aş putea să-ţi mângâi sânii
Şi-n suflet de mă vei primi
Cu ce plăcere infinită
Vise albastre-aş împlini…!

Dan Mitrache- „ Lyrics et prosa” :Editura Națiunea, București 2015

Ecaterina Șerban: „Lyrics et prosa”

Ecaterina Șerban

   Iubesc poezia de când mă știu. M-am născut și am copilărit într-o zonă în care muntele stătea tot cu fruntea la cer, legănându-și pruncii cu ochi verzi de brazi. Am cutreierat prin păduri „eminesciene” în adolescență, căutând răspunsuri la întrebările despre existența mea; am visat cu ochii deschiși privind râul care îmbrățișa fiecare piatră odată cu trecerea peste ea; am crescut în mijlocul florilor care priveau mereu spre cer și printre păsările care sărutau cerul prin mișcarea aripilor în timpul zborului. Activez din 2009 în Cenaclul ”George Topârceanu” din Sibiu și sunt colaborator al revistei ”Rapsodia” patronată de Cercul Militar Sibiu. Din scrierile mele personale: Jurnalul unei Metafore, 2010; Esențe de zbor, 2013. Din scrieri în cărți colective: A 11-a poruncă - generația  așteptianismului, 2011; Poezia iubirii - Arta conversației, 2012; Sărutul - Arta conversației, 2014; Suflet nemuritor - Popasuri culturale românești; Nemuritorii cuvintelor - Popasuri culturale românești; Piramida sufletului, 2014;

Doar poetul
Ecaterina Șerban

Azi cerul s-a oprit din spus,
pentru pământul nesupus
și l-a lăsat în voia lui,
ca să-ntoarcă singur lumi,
apoi să le rotească-n vis
să creadă pentr-o clipă
că este-un paradis…
Azi cerul s-a oprit din spus,
pământului pare supus -
se deschid iarăși ferești
luminate-n dor de viu,
parcă-n cetele cerești,
îngeri cântă în lumină
despre treceri pământești.
Azi cerul s-a oprit din spus,
scoate primăvara din apus
și-mbrățișează pământul,
desenează speranța
ce în duh o poartă vântul,
peste frică trece cutezanța -
doar poetul, dăltuie cuvântul.

Acoperă-mă iubire
Ecaterina Șerban

Acoperă-mă iubire,
doar cu un poem
sideral
să mă las mângâiată
de raze din cuvinte
trezită apoi în brațe
cu visul
să-l port cu mine
până la inevitabilul final…
Acoperă-mă iubire,
cu verdele unei primăveri
ce-a înmugurit atunci
ramul de timp,
scos din ierni reci
triste tăceri,
gândul
aleargă și azi
după acel anotimp…
Acoperă-mă iubire,
cu pătura de cer,
cum ceru-o face
îmbrățișând pământul,
să uit pentru-o clipă
că sunt efemer
și-n pas de vals
să ne poarte vântul

Ecaterina Șerban , „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

Cristina Florina Voica

   „M-am născut in Timișoara. Am urmat liceul „Ion Mincu” din Timișoara cu profilul Informatică, în paralel cu Școala de Arte Populare secția canto, având ca profesoară pe Carmen Popovici Dumbravă. Am terminat facultatea de Management în Alimentație Publică și Agroturism.    M-am căsătorit la vârsta de 20 de ani, după care a apărut primul soare din viața mea, Arthur, iar la 26 de ani m-a bucurat Dumnezeu cu un înger pe nume Anghel. Cu poezia cochetez înca de când eram copil și îmi petreceam nopțile în curte numărând stelele și încercând să înțăleg rostul meu în univers.
   Părerea mea despre poezie este că nu există poezii frumoase sau urâte. Poezia, în viziunea mea, este o înşiruire de cuvinte capabile să rezoneze cu sufletul omului. Aceeași poezie poate să fie diferit percepută de mai mulți cititori, iar pentru fiecare, cu siguranță, vor exista versuri diferite prin care aceasta se va face remarcată.
   Adepţii poeziei sunt cei care vor să crească în spiritualitate, iarei se află printre cei puţini cu adevarat trăitori, flămânzi după cunoaşterea din interior, cunoaştere pe care o poţi găsi doar
în poezie. Tot ce este minunat în lume se află în poezie şi în muzică, acestea fiind cele mai la îndemână modalităţi naturale de exprimare a sufletului nostru.”

Atât...
Cristina Florina Voica

Sterile și reci în vâltoare de vremuri
Cuvintele dulci se sfârșesc în îndemnuri.
O lume-n visare și-n afară de ea
Se-ngloadă subiectul tinzând spre o stea.

Te iubesc, te ador, șoptește și vântul.
În inimi apare trăind doar cuvântul.
Trăire? Simțire? Ce-s astea acum?
Tu nu vezi? Îndemn îți presar eu pe drum!

Ce gol și pustiu, fără dor și simțire,
Un cer cenușiu de cuvânt făr trăire.
Îți zâmbesc micșorând ale buzelor colțuri
Și renasc spulberând tot cuvântul din hățuri.

Mireasa de-o clipă
Cristina Florina Voica

Precum cerul se scurge
Din noapte spre zi
Iar luna măreață va piere,
Așa inima cântă pe note târzii

Amintind de iubiri în tăcere.
Ca un glas de copil
Întărit de ecou,
Ce străpunge în inimă mama,
Tăcerea-nrămată precum un tablou
Am prieteni doar clipa și rana.

Așteptând de la zi
Un soare pe cer,
Toți norii se strâng laolaltă,
Iar eu mă trezesc în lume stingher
Căci iubiri... n-am avut niciodată.

Cristina Florina Voica: „ Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

Eugenia Mihu

   M-am născut în Luncoiu de Jos, Județul Hunedoara. Sunt căsătorită din 1982și nu am copii. Am absolvit liceul de cultură generală „Avram Iancu” din Brad, profi lul uman. Vreme de un an am activat în învățământ. Din 1977 până în prezent sunt contabil, deținând funcția de contabil autorizat. Am fost atrasă de poezie și proză încă din școala primară, când înclinam spre latura literară, mă „jucam” cu vorbele și compuneam câte o mică poezie nevinovată, cu temă neutră, sau dedicație pentru colegi și prieteni. Erau poezii care ajungeau la coșul de gunoi,nefiind oferite sau păstrate. Nu am debutat literar, nu am publicat niciodată. Dar, iată, a venit vremea să o fac, primind botezulliterar în această deosebită antologie.

Crimă de înaltă trădare
Eugenia Mihu

Te-am trădat. O știe vântul
Când îmi flutură prin plete
Și îmi sărută cuvântul,
Și-mi ia praful de pe ghete.

Te-am trădat cu ploaia-ntruna
Când șiroaie mă dezmiardă
Căci în lume mi-s doar una
Și nu-ar vrea să mă mai piardă.

Și cu-o stea din galaxie
Ce-mi face discret cu ochiul
Că n-ar vrea nimeni să știe
Să nu ne pască deochiul.

Cu razele de la lună
Ce mă-așteaptă seara toată
Să-mi ureze „noapte bună”,
Să mă mai sărute-odată.

Te-am trădat c-un curcubeu
Ce-n izvor se zămislește,
L-am slăvit pe Dumnezeu
Dar El nu mă mai iubește.

Cu zăpada ce se-așează
Peste visurile mele,
Lunecând din cer dansează
Un strat alb din praf de stele.

Cu soarele ce mă-ncinge
Și cu roua cea din zori
Iar desfrâul mă împinge
Și cu luna, uneori.

Te-am trădat, iubite,-n vise,
În vorbe și în simțire
Te-oi trăda cât mi-s deschise
Porțile spre nemurire.
Te-oi înșela-n viitor
Oricât te-amăgești, iubire,
Și cu apa din izvor
Că așa mi-e mie-n fi re.

Și de zici că-s desfrânată
Și așa nu-ți mai convine,
Mai iubește-mă odată
Și ia-ți gândul de la mine.

Pe drumul crucii
Eugenia Mihu

Când pentru treizeci de arginti
Iuda trădat-a pe Iisus
Cu toți priveau triști si cuminți
La cum L-au dus.

Cu trupul gârbovit și frânt
Purta în spate Sfânta cruce
Cu cap plecat, fără-un cuvânt
Povara - Și duce.

Și drumul Golgotei Îl urcă
Cu greu și multă-amărăciune
Lovit cu pietre și scuipat
Nimic nu spune.

Pe crucea ce-a purtat-o-n spate
(Bucată de drum bună)
L-au răstignit cu cuie-n palme
Și-i pun cunună.

Nu lauri, nici flori nu i-au dat
Ci rugi, scaieți și spin
Și-L țin in soare, însetat
Și-n chin.

I-au omorât iudeii trupul
Dar spiritul nu-i moare
L-au omorât fără vre-un scrupul
Și-L doare.

Îl doare pentru toți aceia
Ce n-au crezut în El
Și L-au mânat cu crucea-n spate
Ca pe un miel.

Și-a treia zi, spune scriptura,
Hristos a înviat
Să-nvingă cu dragoste, ura.
Așa-i fu dat.

Și de atunci în primăvară
Pe Iisus să-L slăvim
În zori de zi și-n fapt de seară
Să Îl iubim.

Să spunem cu drag, cu folos
Cu sufl et nepătat,
Cu ochii înălțați spre cer ”Hristos
A înviat”.

Eugenia Mihu: „lYRICS ET PROSA”- Editura Națiunea, București 2015

Adina Ihora: „Lyrics et prosa”

Adina Ihora

   Poeta versurilor de dragoste din fiecare zi a săptămânii...

                                                                                      

Atȃt a fost
Adina Ihora

Atȃt a fost: o Marţi şi-o Joi
Şi-apoi neantul între noi…
Un gol profund şi-ntunecat
Care nicicȃnd n-a mai plecat.

Căci tu n-ai vrut să fim noi doi
Nici într-o Marţi, nici într-o Joi.
Eu am cerşit şi am sperat,
Dar porţile le-ai ferecat

Şi am rămas sub negre ploi
Plȃngȃnd un imposibil doi.
Într-un tȃrziu, pe înserat,
Am adormit şi am visat
O lume albă, fără ploi,
Făcută doar din marţi şi joi
C-un aer dulce-nmiresmat
Şi-o muzică de neuitat.

De-atunci aştept cu ochii goi
Sublima viaţă de apoi
Cȃnd totul va fi fost iertat
Şi ne-om iubi fără păcat

Dragoste în fȃn
Adina Ihora

Era o caldă zi de vară
Văzduhul mirosea a ploi
Şi ne plimbam pe cȃmp, spre seară,
Ferice de-a fi doar noi doi.

Vroiam să-ţi par interesantă
Şi ştrengăriţă, şi cuminte,
Săgalnică şi nonşalantă,
Nebună foc, să mă ţii minte.

De mȃnă ne ţineam şi-odată
M-a fulgerat un gȃnd nebun
Şi am strigat, înflăcărată:
Să facem dragoste în fȃn!

Căci ascultasem eu odată
Un cȃntec folk foarte duios
Cu fȃn şi dragoste şi-o fată
Iubită de-un poet frumos.

Şi nu a trebuit, desigur,
Să mai repet încă odat’
Că, fericit şi foarte sigur,
De mȃnă m-ai şi înşfăcat

Şi-am alergat spre-o căbănuţă
Ce soarta ne-a ivit-o-n drum.
Părea cochetă şi drăguţă.
Am deschis uşa, nu ştiu cum,

Şi-am năvălit în grabă mare:
Plutea în aer un praf gros
O masă doar cu trei picioare,
Un rest de conservă pe jos,

O haină veche, îmbȃcsită,
Într-un ungher întunecat,
Un pepene galben, o sită
Şi-un pat făcut din fȃn uscat.

Strȃmbȃnd din nasu-mi de crăiasă
Am vrut să-ţi spun c-am renunţat
Dar pȃnă cand vorba să-mi iasă
Erai aproape despuiat.

C-un zȃmbet tȃmp de oaie-n turmă
Am început să mă dezbrac
Zicȃndu-mi că, pȃnă la urmă,
Nu-i dracul chiar atȃt de drac...

Pe fȃn m-ai aruncat şi, grabnic,
La fapte ai trecut, iar eu,
În loc să-mi placă omul harnic,
Te blestemam în gȃndul meu

Caci mii de suliţe mărunte
Mă impungeau ca pe-un fachir
În spate ... şi nu mai spun unde
Şi sufeream ca un martir.

Un şoricel din cei pe care
Nici la TV nu îi suport
S-a-ncovrigat cu nepăsare
Pe braţul-mi stȃng, c-un aer mort

Iar o căpuşă foarte mică
S-a cuibărit în pielea mea.
Prin părul răvăşit în pripă
Un cal de iarbă topăia.

În timp ce tu, vădit în transă,
Te agitai ca un nebun,
Eu mă-ntrebam: oare ce şansă
Ar fi să fi e-un şarpe-n fȃn?

Să te înghit întreg, deodată,
Ca văduva neagră visam
Pentru-a scapa... neconsolată
Şi-n gȃnd, fierbinte, mă rugam:

O, Doamne, de mă scapi cu viaţă
Îţi jur că nu mai fac amor
... Decat în pat, de dimineaţă,
În prea banalul dormitor!

Adina Ihora: „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

Al. Arpad Toth : „ Lyrics et prosa”

Al. Arpad Toth

   M-am născut în Săcele, județul Braşov. Încă din primele clase m-am simțit vrăjit de poeziile lui Mihai Eminescu. Am început să scriu poezii încă din clasa a V-a. Am urmat doi ani la Liceul Industrial nr. 1 din Târgu Secuiesc, la profilul silvicultură şi exploatări forestiere, participând la olimpiadele de limba română şi la concursul naţional de poezie „Tinere condeie”. Am luat examenul de treaptă la Liceul Silvic din Gurghiu, judeţul Mureş. După terminarea liceului m-am angajat la Ocolul Silvic Comandău, unde lucrez şi în prezent. Din ambiția de perfecționare, am devenit liceţiat în ştiinţe juridice şi în silvicultură. Niciodată în acest răstimp nu am abandonat condeiul. Am debutat literar în anul 1995, în Revista Flacăra din Braşov, cu un fragment din poezia „Cu pădurea paşi în doi”. În 2004 m-am bucurat de adevăratul debut literar, prin publicarea poeziei „Pădurarul” în Revista „Pădurea şi viaţa” din Bucureşti, poezie publicată apoi și în „Antologia vinovatelor plăceri” a Asociaţiei Culturale Maria Domina, din Bucureşti. Apariţii editoriale: Artangel ”Poezii, 2008; Artangel ”Poezii” vol. II, 2008; Artangel „Versek”, 2008; Artangel „Iubirea poezii”, 2010; Artangel „Întâlnirile omului cu ursul”, 2011; Artangel „În dulcele grai vânătoresc” („Alte întâlniri ale omului cu ursul”), 2011; „Iubind pădurea și divinul”, 2012; „Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului”, 2013; „Petale de zori”, 2013; „Întâlnirile omului cu ursul” și „Întoarcerea fiului risipitor”, 2014.

Doar iubirea
Al. Arpad Toth

Doar iubirea e liantul armoniei,
Din inimi plăpânde revărsată pe pământ,
Izvorul fericirii şi al bucuriei,
Al sfintei căsnicii, tainic legământ.

Mama-mi spunea, că e chiar Dumnezeu în sine,
Din Universul infinit revărsat spre noi,
Un tren al vieţii, care se duce şi vine,
Bucuria nesfârşită a vieţii în doi.

Iubirea este pacea eternă pe pământ,
A zilelor fermecătoare sub soare,
Iubirea-i starea de bine, dulcele cuvânt,
Izvorând dîn inimi blânde... ca o floare!

Pădurea ca o doamnă
Al. Arpad Toth

Primăvara-i o mireasă,
Cu păru-i verde despletit,
Ondulându-se duioasă,
Cu corpu-i suplu, dezvelit.

Vara-i cu buzele-i roşcate
De-ale zmeurii boabe dulci,
Pe cărări întortocheate,
De-ajungi la vârf, poţi să te culci.

Toamna-şi leapădă veştmântul,
Cel pe care l-a ales,
Se schimbă iarăşi ambientul,
De roadele-i pentru cules.

Prin iarnă te plimbi amorezat,
O faţa albă de zăpadă,
Inima ţi-a focalizat,
Cu a plăcerilor cascadă.

A trupului gingăşie,
Atunci o vezi cu-adevărat,
A şoaptelor duioşie,
O savurezi neâncetat.

Viforul prin pădure trecea,
Corpul tresare de groază,
Dar srălucirea de stea,
Nu-i a fericirii oază.

Pădurea nu tace! Nu tace!
Prin izvoarele-i vorbeşte,
Vrăjeşte prin ceea ce face,
Chipul naturii ne uimeşte!

Îi simt mireasma corpului,
Cu ginăgăşia ei cu tot,
Alintă sufletul omului,
Ca să o uit nu o să pot!

Te plimbi uşor amorezat,
Pe cărări bătătorite,
Vraja-i te-a hipnotizat,
Cu farmecele abea simţite.

Nopţile sub clar de lună,
Urlă vântul printre şoapte,
Când din depărtare sună,
Vreo cascadă-n toi de noapte.

Stropi de rouă strălucesc aiurea,
Pe faţa ei suavă, fină,
Iar două lacrimi doresc să stea,
Pe obrazu-i de regină.

Şi-a ei galeşă privire,
Cu-ale lui Cupidon săgeţi,
Iar te scaldă în uimire
Şi te-nvaţă s-o respecţi.

Trebuie s-o ţii în braţe,
Dar inima i-o înţelegi?
Nu te-ncrede-n circumstanţe,
Ea doar dăruie, tu culegi!

Al. Arpad Toth : „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2014

„Limba noastră eminească”

„Limba noastră eminească”- Editura NAȚIUNEA

LIMBA NOASTRĂ,
DULCE GRĂITOARE...

   Într-un remarcabil efort spiritual, antologiștii Editurii Națiunea aduc în fața cititorilor o nouă trăire poetică. Un volum colectiv în care nu mai puțin de 34 de co-autori pun sufletul rimei din dulcele nostru grai în paginile unei inedite antologii. Este cel de al treilea volum al colecției Cu patria în suflet și un excepțional dar oferit eminescului din noi; scriitori ori simpli cititori de vers.Este o dovadă că Limba noastră eminească este respirația poetică, firească, a tuturor acelora care au atins condeiul..
   .Este recunoașterea poeziei ca tovarăș de drum,prietenă, mamă, soră, fiu... Un izvor de cuvinte născute din sufletul inimosului grup Terapie prin poezie, care a reușit nu doar să grupeze curente de poezie, ci să nască propriul curent poetic.
 

   Este o antologie în care co-autorii nu doar scriu. Ei râd și plâng prin poezie, trăiesc și nasc emoții într-o închinare de metafore pe care cei 34 de modești paji ai liricii o aduc Eminescului.
   Antologia de față este și un adevărat fișet biografic despre poeții noștri contemporani. 34 de nume, consacrate sau aflate la debut, care, din și prin propriile descrieri, nu doar se cunosc mai bine în cadrul uriașului grup poetic creat de scriitorul Romeo Tarhon, ci se prezintă și lumii poetice de dincolo de linia de graniță dintre mediul virtual și pagina tipărită a Terapiei prin poezie.
   Limba noastră eminească este și examenul trecerii dinspre școala de poezie a grupului spre impunerea unui nume care își are locul lui în istoria încă nescrisă a literaturiipostdecembriste.

   Poeziile acestui volum, ca și în cazul celorlalte antologii și volume de autor ale Editurii Națiunea, încrustează în rimă sau vers alb rostirile autorilor despre iubire, despre dragostea părintească, despre iubirea de țară. Este o dovadă a incurabilului romantism poetic.Un exercițiu în care mulți dintre antologiști își pun cuvântul identității în mâna cititorului într-un curajos exercițiu al asumării poetice.    Un exercițiu colectiv care, de la pagină la pagină, de la autor la autor, dovedește trinititatea spirituală a grupului poetic Terapie prin poezie: cultura, talentul, originalitatea... Iar cum în volumul de față am grupat numeroși autori, nu doar de vers, ci și de poezie scurtă, Limba noastră
eminească reprezintă și un pas spre următoarea provocare a grupului. O antologie de proză scurtă!
   Până atunci, să ne bucurăm de darul poetic al dulcelui grai eminescian!

Cezar A. Mihalache,
editor și coordonator antologie

Colecția antologică a co-autorilor de poezie „Cu patria în suflet”, volumul III

Steluța Crăciun: „Lyrics et prosa”

Steluța Crăciun

Stimate cititor,

   Dintotdeauna am fost fascinatǎ de puterea cuvântului scris.Am învǎțat sǎ citesc de la trei ani şi am intrat în lumea minunatǎ a cărţilor urmărind cuvântul şi vraja pe care cuvântul scris o creează.Şi, dacǎ a existat o pasiune constantǎ a vieţii mele, aceasta a fost fărǎ doar și poate, lectura. Citeam orice îmi cǎdea la îndemânǎ și orice gǎseam la biblioteca din sat (oare mai sunt astǎzi biblioteci în sate?): romane rusești, romane-fluviu franțuzești şi multǎ poezie.Învǎţam uşor pe
dinafarǎ versuri de Eminescu, Bolintineanu,Topârceanu, Arghezi, Otilia Cazimir (şi acum mi se întamplǎ cam la fel, lecturile mele sunt foarte eclectice). Apoi am încercat eu însămi să creez o lume a cuvintelor, care sǎ farmece. Încǎ de când eram elevǎ în gimnaziu am început sǎ scriu. Îmi amintesc şi acum de menţiunea pe țarǎ la un concurs de creaţii literare pe teme date. Diploma mi-a fost înmânatǎ de către poetul Petre Ghelmez într-un spațiu mirific, la Homorod, într-o tabǎrǎ literarǎ…Când m-am fǎcut „mare” am fost mai exigentǎ cu propriile mele creaţii și n-am îndrǎznit sǎ mai public. Ocazional, în revista liceului unde profesez, în revista ,,Apostolul” a Sindicatului
Învǎțǎmântului Neamț, am mai publicat câte o poezie sau câte un reportaj. 
   

   Am descoperit grupul TERAPIE PRIN POEZIE şi am început sǎ postez cu plăcere, dar şi cu emoție. Pǎrerile minunaților „terapişti” mi-au dat încredere şi curaj sǎ continui.
    Aceastǎ antologie este prima mea apariție coerentǎ într-o carte şi sper o avanpremierǎ la un viitor volum.
   În versurile mele scriu prin cuvinte simple, despre tot ce mǎ emoționează, mǎ bucurǎ, mă revoltǎ, îmi trezește amintiri nostalgice sau mǎ proiecteazǎ într-un imaginar dorit. Şi,dacǎ versul meu va deştepta în tine, cititorule, „mon semblable, mon frère”, emoţii, bucurii, revolte, nostalgii sau cum ar spune Maiorescu: „emoţie estetică”, înseamnǎ cǎ pot continua sǎ scriu…

Sonetul diletantului
Steluța Crăciun

Nu sunt poet de soi - încerc şi eu
Pe file rupte dintr-un vechi caiet
Sǎ-mi pun în rime gândul desuet
De mi-e uşor, mi-e bine sau mi-e greu,

                                                      De-aceea ritmul şchioapătă ades,
                                                      Iar versul alb e... palid şi stingher
                                                      Ca primul ghiocel ieşit în ger,
                                                      El, vestitorul, cel dintâi ales.

Dar, cât voi avea file și tendinţǎ,
Voi scrie cu elan și cu credinţǎ
Din ce-i preaplinul sufletului meu.

Şi-așa, tot şchiopǎtând, din vers în vers,
Mai poticnit, mai uşor sau mai greu,
Sǎ fiu poet, eu mă învaţ din mers…

Marina
Steluța Crăciun

Cu ochii mari, în zare, spre răsărit privea
La spuma-nvolburatǎ a valurilor mǎrii;
De arşiţa, de ploaie, de vânt nu îi pǎsa
                                                      şi tot ţintea privirea spre vraja depărtării;

Căci marea-i era sorǎ-n albastru jurământ,
Ofrandǎ aducându-i de scoici şi pietre rare,
Şi, mângâind-o tandru pe pletele-i în vânt
Îi tot şoptea în tainǎ poveşti din depărtare.

Erau poveşti ciudate, cu ale apei datini,
Corǎbii eşuate, piraţi uitaţi de vreme
Şi matrozi singuratici ce mistuiţi de patimi,
Cădeau în vraja dulce-a fecioarelor sirene.

Susura-n şoaptă marea sub cer fără de patǎ,
Îşi murmura chemarea, pe cer răsăreau aştri.
Azi recunosc nostalgic, eu eram acea fatǎ
Ce se-nfrăţea cu marea prin ochii ei albaştri…

Steluța Crăciun: „Lyrics et prosa” , EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Alex Enache : „ Lyrics et prosa”

Alex Enache

   Sunt bucuros să-l am prieten, chiar și virtual, pe scriitorul Alex Enache, colegul nostru din antologia: „Lyrics et prosa” care demonstrează că se poate prin cuget pur să realizezi minunate eseuri! Felicitări, dragă Alex !
                                                   
                                                                    Emilian Lican



Eterna, divina dragoste
Alex Enache

Ce ar putea fi dragostea?
Cum vedem noi dragostea?
Cum am trăi fără simţământul dragostei?
Toate acestea sunt doar câteva întrebări pe care mi-am propus să le dezbat.
Dragostea este afecţiunea unei persoane faţă de tot ce
este în jurul ei.
   Ziua dragostei la români este Dragobetele. Această zi
a dragostei nu semnifică doar găsirea unei relaţi între două
persoane, ci acest zeu al iubirii sub numele de „Dragobete”,
frate cu Eros la greci sau Cupidon la romani, pe lângă
fapul că este protectorul iubirii şi al găsirii unei iubiri, este
vestitorul primelor zile de primăvară și aduce împerecherea
păsărilor. Dragobetele este cel care aduce trezirea la viaţă
din amorţirea iernii.
Cum vedem noi dragostea?
Din păcate, de cele mai multe ori, când ne referim la
dragoste, totul se rezumă doar la a iubi pe cineva, având o
relaţie cu cineva.
Noi ştim că dragostea are mai multe forme: dragostea
unei persoane faţă de aproapele său, dragostea maternă și
paternă, dragostea de mediul înconjurător, dragostea faţă de
ţară ce se manifestă prin patriotism...
Cu alte cuvinte, trebuie să punem dragoste în tot ce
facem. Din fericire pentru noi, cele care mai promovează şi
transmit mai departe valorile iubirii sunt biserica şi şcoala/
educaţia.
Cum am trăi fără simţământul dragostei?
Să ne imaginăm o lume, o societate fără dragoste, ea
ar putea fi o lume rece, o lume fără afecţiune, în care nu ne
putem exprima emoţiile, sentimentele, ca şi când oamenii
ar avea sufletele împietrite.
Dragostea este un sentiment pe care îl are toată lumea.
Nu putem trăi fără dragoste. Atunci când suntem îndăgostiţi
şi săgeata lui Cupidon ne pătrunde în inimă, ştim că nu ne
mai trebuie nimic, doar persoana iubită.
Cînd privim fiinţa dragă, ne simţim ca şi când am
avea un gol în stomac, totuși, ne simțim mai puternici,
mai încrezători în noi, crezând că putem doborî orice obstacol
ne-ar sta în cale, că putem muta munţii din loc. Cu ajutorul
dragostei parcă simţim că drumul vieţii ne e mai uşor de
parcurs, confundând viaţa pământească cu cea din eden.
   Dragostea nu se poate descrie prin cuvinte, gesturi…
Iubirea se simte, pur şi simplu, atunci când avem persoana
potrivită lângă noi, persoana dragă, să ne bucurăm de
simţământul dragostei până la ultima clipă,;dragostea
adevărată doar o dată este...



Alex Enache : „Lyrics et prosa” - EDITURA NAȚIUNEA; București 2015

Elena Alina Mateaș-Lyrics et prosa

Elena Alina Mateaș

   „Mi-am descoperit pasiunea pentru poezie încă din vremea liceului, dar abia la începutul acestui an am luat totul în serios. Am apărut în revistele: Revista literară a grupului Facebook „Speranța” (unde sunt și redactor din luna Februarie), Revista Literară Bucovina și Revista
Literară Popasuri Culturale Românești, iar recent am publicat în
antologia „Vise târzii”



Ultima nisoare
Elena Alina Mateaș

Ninge și azi la fel ca atunci.
Dar tu nu mai ești aici,
În brațe să mă strângi.

Mă gândesc la serile împreună
Și aș vrea să-ți șoptesc
Măcar ... noapte bună.

Mi-e dor de al tău sărut
Și ușor lacrimile inima-mi inundă.
Căci este foarte greu să-l uit.

Ai plecat spunând că ne vom revedea,
Iar eu naivă am crezut în tine,
Nu am văzut cum privirea ta mințea.

                                                     Mă uităm spre cer cum ningea lin
                                                      Și lângă tine frumos visam
                                                      La un viitor senin.

Dar ai plecat... nu mai știu nimic de tine
Oricât te caut și te strig
Tu nu te-ntorci spre mine.

În zăpadă stau și plâng acum
Cu gândul la ultima ninsoare,
Căci nu am apucat să-ți spun... drum bun.

Îngerul meu din umbră
Elena Alina Mateaș

De atâtea ori ți-am spus:
Îmi lipsești, iubire.
De atâtea ori am strigat:
Îmi este groaznic
Dor de tine.
Și aș vrea să te am
Cu mine-n orice clipă,
Secundă, moment,
Zi fericită, fie ea
Și neînsorită.

Nu înțeleg de ce nu crezi
Că îmi lipsește
Sprijinul tău necondiționat,
Vocea ta, parfumul tău
În camera mea!?

Doar lângă tine
Lumea mea este mereu
                                                     La înălțime.
                                                      Doar în brațele tale
                                                      Iubirea este vie.

Atâta timp cât tu lipsești,
Fugi, te-ndepartezi,
Mă voi gândi mereu în urmă,
Căci de tine-mi este dor,
Îngerul meu din umbră.

Elena Alina Mateaș: „Lyrics et prosa”- EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Alex Radu: „Lyrics et prosa”

Alex Radu

   Alex Radu, sau sufletul ce bântuie între „angelicul infern și
demonicul paradis”... Școlit în Târgoviște în ale contabilității,
mi-am spus că sunt o fire prea visătoare ca să mă pierd printre
balanțe și bilanțuri. Tocmai de aceea, mergând pe drumul vieții
și ajuns într-o intersecție, nu mi-a fost greu să aleg direcția,
așa că m-am stabilit în București pentru a urma cursurile Școlii
Naționale de Studii Politice și Administrative, secția Comunicare
și Relații Publice.

Scrisoare, cuvinte fără glas
Alex Radu

Dacă vrei şi te încălzeşte cu ceva,
Eu te pot minți spunându-ți că sunt bine,
Deşi, tu ştii că nu e chiar deloc aşa,
Nu e fi resc să zâmbesc printre suspine...
Acum, citeşte-mi cuvintele nescrise,
Păstrate-undeva-ntr-un colț de suflet stingher
Ce rătăceşte printre visuri şi vise,
Între “vreau” şi “nu pot”, între “nu cred” şi “sper”...
Mă iartă că îți scriu din ce în ce mai rar,
Dar nu mai am cerneală şi scriu cu sânge
Ce curge printre cuvintele-mi ce dispar
Când durerea mă frânge, dorul mă strânge...
                                                     Că sunt bine, ți-aş spune în încheiere,
                                                     M-aş minți, te-aş minți, aşa, de bun rămas,
                                                      Rămân cu mine, cufundat în tăcere,
                                                      Rămâi cu bine, în cuvinte fără glas...

Simt că minți, că mă mint
Alex Radu

Eu ştiu ce vreau, dar, spune-mi: oare tu ştii?
Ce rost are să mă minți ca pe copii?
Eu ştiu ce simt... şi simt că ceea ce simt
Mă face pe mine însumi să mă mint...
Când zâmbetul tău îmi dă curaj să sper
Că nu tot ce e frumos e efemer,
Un zâmbet timid pe chipu-mi trist îl simt
Timid, pentru că-s conştient că mă mint...

Când cuvintele tale mă fac să zbor,
Să-mi las sufletul să plutească uşor,
Deodată, durere de aripi simt,
Fiindcă ştiu că mă minți, ştiu că mă mint...
Când privirea ta o-ntâlneşte pe-a mea,
Eu gheață, tu foc, şi reuşeşti cumva
Să mă topeşti, să îți aminteşti că simt
Când mă minți şi îmi pare rău că mă mint...
Când gesturile tale m-ademenesc
Să visez cu ochii deschişi, mă trezesc
Din somnul scurt al fericirii, căci simt,
Draga mea, că mă minți şi simt că mă mint...

Alex Radu: „Lyrics et prosa”-(EDITURA NAȚIUNEA, București 2015)

Maya VonNight: „Lyrics et prosa”

Maya VonNight

   Veterana colegă, la a treia antologie sub egida EDITURII NAȚIUNEA, Maya VonNight este pentru mine o minunată și misterioasă poetă a iubirilor albastre...! 

                                                       Emilian Lican

Artă
Maya VonNight

Unde cerurile ni se suprapun
În culori de-un indigo strident,
Gândirea mea de pictor nebun
Te schiţează trist, absent...
Din mări agitate storc albastru
Să-ţi arunc un strop în privire,
Căci clipa mi-ar deveni dezastru
Dacă ţi-ai feri ochii, iubire...
Cu spuma albă fin ating corneea,
Ai ochi superbi ca nimeni altul
Și visez că-ţi sunt femeia...
Și visez că-mi ești bărbatul...
Dintre miile de raze solare
Îţi pun plete lungi de tânăr rebel
Şi cu atâta aur şi culoare
Îmi pari prinţul dintr-un castel...
Cu nisip jilav pielea ţi-o conturez
Şi-ţi cresc astăzi scoici pe ploape,
Iar cu sângele-mi să-ţi colorez
Buzele într-un sărut, vino mai aproape!
Unde-s cerurile să mi le amestec,
Culori nebune-aprinse, tu și eu,
Schiţa iubirii pe planșa mea o trec
Să ne picteze însuși Dumnezeu...

Nebunie...
Maya VonNight

M-au înnebunit priviri rebele
Și ochii albaștri, îngerești,
Cu licăr cosmic ca de stele,
Sau sclipiri dumnezeiești...
Paru-ţi negru, întins pe spate,
Ar înnebuni fecioare blânde,
Printre lacrimi și suspine, toate
Ţi-ar jura iubiri arzânde...
Te înnebunește gura ca o fragă
Roză, dulce, ademenitoare
Și-aș fi pãcătuit, iubite dragă,
Furându-ţi doar o sărutare...
De m-ai strânge în îmbrăţișare,
Aș înnebuni așa deodată,
Lângă tine inima mi-e călătoare
Din trup plăpând de fată...
Ţi-ai pus ruga înăuntrul meu
Sub nebunia mea săracă,
Nici chiar însuși Dumnezeu
N-ar avea ce să-ţi mai facă...
Ce clișeu! Ești exact cel din poezii,
Cu aripi înmuiate-n nebunie,
Dar tu, doar al meu să-mi fi i
Și nebunia ta a mea să-mi fi e...

Maya VonNight: „Lyrics et prosa”-(EDITURA NAȚIUNEA, București 2015)

Bogdan Stoicescu: „Lyrics et prosa”

Bogdan Stoicescu

   Mi-am permis să-l prezint personal pe domnul Bogdan Stoicescu, deoarece în antologia: „Lyrics et prosa” nu am regăsit prezentarea sa personală... Cred că nici nu mai era nevoie pentru că  domnul Bogdan Stoicescu este un adevărat veteran al antologiilor EDITURII NAȚIUNEA și este  un nume al scriitorilor existențiali ...    Sunt onorat de a fi coleg cu dumnealui, scriitorul versurilor existențiale, filosofice încă de la antologia „Vise târzii”, urmând în ordine antologiile: „Terapie prin poezie”, „Limba noastră eminească” iar acum nepredând arma-condeiului antologic, este co-autor și la antologia:„Lyrics et prosa” !

                                                                                                                    Emilian Lican

Orizonturi existențiale
Bogdan Stoicescu

...Cu greu mă pot concentra
Asupra necuvintelor mele,
Rare, dar poate concludente…,
Unul nu se înghesuie să plece,
Să-și găsească acea gură de aer
Și corzi vocale,
Să avertizeze că încă visez
Și lăcrimarea mi-e seacă,
Iar privirea-mi odihnește acum în golul viitorului...
Eu nu simt încă zborul
Și nici capătul acestui drum,
Acolo unde ar trebui de gânduri să mă eliberez,
Și să zâmbesc,
Să fiu golit de sentimente,
Căci nu am nimic,
Nici măcar în buzunarul meu drept,
O amintire, ce poate seduce lacrima,
Să-mi umezească dulce și senin
Retina ce se zbate în spatele pleoapei,
Privirea încercând s-o îndrepte
Spre orizonturile existențiale ale viitorului,
Unde aș putea să sper,
Că inima îmi va bate,
Și eu… din nou, acolo,

Am să trăiesc!
... Din ce în ce ritmul vieții desparte
Unghiul clipei ce trece,
De ritmul spre viitor, clădit dumnezeiesc,
Iar tot ce cunosc nu poate deveni întunecos,
Mai rece și îndepărtat…,
Eu, cu fiecare pas,
Las lumina inimii
Șansa să pătrundă în sau spre viitor,
Într-o încercare mereu simplă
De a dovedi că încă zbor,
Nediferențiind alte orizonturi existențiale...

Scurtă poveste
Bogdan Stoicescu

Mi-ascund în oftatul buzelor tale
Toată seninătatea găsită deasupra norilor,
Unde plutesc, în care plutești...
Și zarva zilelor pictate-n cenușiu,
Acolo aș părăsi-o,
Să fie înconjurată de vreun nor ștrengar
Să-mi împingă risipa de zâmbete
Acolo unde plutesc și unde plutești,
Apoi alăturați-n dansul chipurilor întâlnite-n viață,
Să atingem infinitul și noi cu pieptul,
Aceasta să fie lupta noastră,
Dincolo de universul în care plutești,
Acolo unde plutesc...,
Să plutim amândoi cu povestea noastră,
Cea pe care doar noi o știm.

Bogdan Stoicescu: „Lyrics et prosa”-(EDITURA NAȚIUNEA, București 2015)