Mistere mondiale: After today (2)

After today

Mistere mondiale: After today (2): After today (2)                 Deschid pleoapele… Este încă întuneric. Deschid televizorul și… Nu este pandemie, este doar publicitat...

Mirosul Norilor

Ai mirosit vreodată norii? Ai simțit poate energia diferită a ploilor, nostalgia fiecărei picături care îți cade pe obraji în funcție de anotimp? Ai adulmecat vreodată electricitatea din natură?
       Era într-o duminică albastră de vară, strălucitor de albastră când deodată toți norii cei negri au acoperit cerul și seninătatea acelei zile... Îmi amintesc cum m-am adăpostit sub castanul bătrân și stufos... Cel de lângă singura mănăstire aflată în buricul târgului, străjuită de înfierbântata și nemiloasa cale ferată... Atunci ne-am cunoscut. Tremurai de frică sau poate tremurai de frig din cauza vântului care arunca cu gheață... Un tunet te-a adus în brațele mele sau poate te-au adus fulgerele destinului... Au fost cele mai minunate clipe prin cea mai scurtă și misterioasă furtună care a trecut vreodată peste oraş, peste mine, peste noi! După ce furtuna s-a mai liniștit iar balta de la picioarele noastre devenise albastra oglindire a cerului, m-ai întrebat:
- Ai mirosit vreodată norii?
         Priveam la ultimile picături de ploaie ce se prelingeau de pe frunzele castanului în ,,lacurile" de apă de la picioarele noastre. Eram atât de fericit încât inima îmi juca incontrolabil în piept iar acel miros al ploii de vară m-a determinat să răspund involuntar, aproape șoptit:
- Acum este pentru prima oară...
         Timpul a trecut prin multele și atât de albastrele zile de duminică până la cea mai albastră dintre toate câte au mai fost! Era duminica nunții noastre, când fericiți treceam calea ferată spre ultima noastră vizită la mănăstire...
        Tocul sandalei tale s-a prins între elementele de șină ferată iar eu încercam să te eliberez din răsputeri fără să aud strigătele prietenilor, șuieratul mocăniței de pe nemiloasa și înfierbântata cale ferată!
        Cu lacrimi în ochi m-ai întrebat zâmbind adorabil! A fost cel mai inocent şi trist în acelaşi timp, zâmbet de pe Pământ:
-Vreodată ai mirosit norii?
    Adulmecam prin aerul încins de aburi și aromă de cărbune doar un miros de furtună, de electricitate... Picăturile de transpirație şi lacrimile involuntare mi-se strecurau pe potecile neputincioase ale obrajior înspre colțurile buzelor şi am răspuns aproape şoptit precum uşoara briză sărată a mării:
-Cu tine îi miros pentru ultima oară...
      Aş fi dorit să plouă şi să ne contopim cu apele, să frăgezim lutul şi să renaştem din el în izvoarele din care norii îşi încarcă ploile...
Acum suntem acolo unde timpul nu are noțiune, acolo unde nu sunt duminici, nici zile... Important este faptul că sunt cu tine iar noi înșine suntem parte din mirosul norilor...
     Peste noi este cerul care se odihnește în cristale albastre, aflate în sferele invizibile ce aşteaptă să izvorască din nou într-un el, din nou într-o ea... Taina nemuririi este dragostea!  

(29.07.2016)
autor©EmilianOniciuc
Foto: Emilian Oniciuc

NOTA: Dacă ți-a plăcut acest text, poți să îl distribui unde dorești doar de pe: Eliteratorul, Lyrics et prosa, Confluențe literare

Ionela Crișan-antologia: „Lyrics et prosa”, vol. II

                                                            Jane Crișan

       Doamna Ionela Crișan este cunoscută cititorilor mai mult sub pseudonimul Jane Crișan. În timp ce lucram pentru conturarea viitorului volum II al antologiei „Lyrics et prosa” , am fost plăcut surprins să descopăr versurile sensibile ale poetei Jane Crișan. De la melancolie și vise până la iubiri rătăcite de amintiri regăsite în clepsidra timpului care își macină nisipul dar niciodată tinerețea sufletului purtat pe aripile versurilor între două lumi alegorice în care doar un el și o ea există...  
       În acest volum doi al antologiei LYRICS ET PROSA, am întâlnit o minunată poetă care a dorit să împărtășească cu noi o picătură de literatură într-un elegant volum antologic cu treizeci și cinci de minunați co-autori!
      Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum de literatură contemporană!

Iată ce spune despre sine, poeta Jane Crișan:

      „Deși m-am Născut în Galați, am urmat școala primară și Liceul în Timișoara unde am locuit până în anii studenției trăiți în Iași, urmând cursurile Facultății de Filologie secția Română- Franceză din cadrul Universitații Al. I. Cuza, absolvind în 1971. Repartizată ca profesor de Limba și Literatura Franceză la Tazlău, județul Neamț, am revinit în Timișoara lucrând ca profesor de Română și Franceză, traducător din limba Franceză și Inspector Învățământ la Schela Sandra din Ministerul Chimiei Petroliere. Am fost conducător de Cenaclu literar al IAEM Timișoara, am publicat poezii în Antologia Cenaclului, am evoluat la Radio Timișoara cu recital de poezie, la fel și la TV Timișoara, publicând, de asemenea, poezii în Revista Amprentele Sufletului și Revista de cultură și artă 2015 Din 1990 m-am mutat în Statele Unite unde locuiesc în orașul Seattle din Statul Washington. Legătura cu țara natală o păstrez prin poeziile trimise la cenacluri și grupuri literare de pe Facebook, menținând strânsă legătura de colaborare cu alți poeți din Romania. În prezent lucrez la un volum de poezii, precum și la un roman.”

Melancolie
Ionela Crișan

Dacă n-aș ști de unde vii,

Aș crede că toamna te-a pus

Purtată pe frunze în vii,

Pe suflet rugină-n apus...

Dar am văzut cum vântul

Te plimba și nu-ți mai da pace...

Înconjuri prin inimi pământul,

                                   Te joci din pasiune, și-ți place

Să vezi cum te caută toți,

Cum nu pot trăi fără tine...

Și știi că numai tu poți

S-aduci sentimentul de bine...

Oriunde ai fi tu pe drumuri,

Întoarce-te acum la mine!

Mă-nvăluie toamna-n parfumuri

Și-aș mai iubi... n-am pe cine...

Clepsidra
Ionela Crișan

Iubește-mă acum, nu risipi clipa!

Nu vezi cum Timpul ca o hidră

Ne urmărește dușman din clepsidră

Și Îngerul Negru își întinde aripa?

Iubește-mă acum, cui îi pasă de timp?

Când mă scurg ca un fluid încins

Izvorând dintr-o mare de dor necuprins

                                      În care nu mai știm ce-i un „anotimp”…

Iubește-mă acum, fii tu învingător!

Nu-l lăsa pe el să se joace cu noi…

Arată-i că el e unul și noi suntem doi,

Că pe nava noastră tu ești navigator!

Iubește-mă acum, sărută-mă disperat,

Ca și cum ai ști că e pentru ultima oară!

Nici măcar amintiri nu vor mai fi să ne doară,

Vom simții zorii de zi ca pe un înserat…

Iubește-mă acum, lipește-mă de tine!

Să-i arătăm clepsidrei că este o neroadă

Dacă până acum n-a reușit să vadă

Că nimănui nu-i pasă de ea când este bine!

Noi doi
Ionela Crișan

Cum să te pierd când nici nu te-am avut!

Căci cine poate ține-n mâini iubirea?

Ea n-are trup, e doar un început

Țâșnind din curcubeie fericirea...

De ce m-aș teme că poate vei dispare

Când vor cânta cocoșii-n zori de zi?

Cum aș putea să nu te mai văd, oare,

Când știu că lângă tine m-oi trezi?

Căci tu ești eu și eu sunt tu de multă vreme,

Și nimeni nu ne poate de acum despărți!

Cărarea noastră se-așterne între poeme

Cu versuri conjugând doar verbul „a iubi"...

Adorm cu tine-n gând și mă trezesc din vis,

Dar te găsesc acolo, fidel în așteptare...

Ascult privighetoarea prin geamul larg deschis,

Și-ți caut neființa privind departe-n zare...

Și dacă versul meu ți-l dăruiesc acum,

Tu ai să mi-l întorci punând pe el săruturi...

Va fi un veșnic deschizător de drum,

Purtând pe-aripi de înger febrile începuturi...

Ionela Crișan, „Lyrics et prosa”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Povești dintr-o vreme (2)-Revoluționarul Gică(1) (Emilian Lican)

Povești dintr-o vreme (2)
Revoluționarul Gică(1)

Emilian Lican-12.08.2015

    Dimineața, înaintea ceasului „Zootehnica”- cocoșul, erai de obicei trezit de puricii care văcărmăreau pe ecranul super-bombat al televizorului cu lămpi, cel plin cu pânze de painjen, rămas deschis fie din cauza oboselii fie din cauza plictiselii din seara precedentă cea în care colectiviștii fluturau paharele prin aer, închinând versuri băștinașe și nerușinate despre mândrele lor, una mai cinsită ca alta... Telecomanda cu lămpi nu a fost inventată sau poate doar în România nu se știa de așa ceva!
   Erau buni și puricii de pe ecran că mai aduceau și ei niște umbre alb/negre pe pereții camerei deja plină cu pânze de painjen și de monotonia singurătății pentru cei singuri dar și pentru cei învățați cu singurătatea în doi din diminețile unor noi zile de muncă...La unii, de bețivi ce erau, le plecau partenerele de cum se făcea seara și le găsea dimineața de obicei în camera răcoroasă și plină de aerul înțelepciunii al vreunui activist de partid sau la vreun C.A.P.-ist mai cu băgare de seamă...  
   Gică era puțin din toate, adică proaspăt uns comunist, cu valențe de activist de partid- după revoluție chiar a ajuns primar... , C.A.P.-ist și tractorist cu vechime ... Rar mai aducea vreo mândruță pe acasă. Nu avea timp, când dimineața pe câmp, când seara prin crâșmă, așa că întindea și el săracul câte o fată mare, de obicei măritată cu acte în regulă, prin cabina tractorului, singurul tractor negru din toată comuna, unde mai dadea cu coasa prin câmpiile pline cu mărar iar altele sterpe de cultură...
   Tocmai se gândea cum să-și facă ordine în viață, să se așeze la casa lui... Să devină gospodar că prea s-a săturat de pânze de păianjen pe pereții din casă dar mai ales pe cei din sufletul său... Îngândurat, ridică ceașca cu nechezol- un fel de cafea la modă pe atunci, când televizorul prinse viață, fugărind purecii de pe ecran și paianjenii de pe propriile lor pânze, într-un urlet prelung ca de fiară rănită:„...Trei culori cunosc pe lume...”-imnul național al Republicii Socialiste România” care deschidea de obicei emisia Tv...
 
   Șocat, Gică scăpă din mână ceașca cu nechezol direct pe cimentul din bucătărie care se sparse strident în cioburi de sticlă, făcută la Dorohoi, prin toate ungherele iar nechezolul se întinse precum o păcură neagră printre picioarele sale tremurânde și speriate...
   Un gând îi săgetă inteligența:„..ce se întâmplă? De obicei emisiunea începe cu țiuitul de miră dungată pe ecran...” Cu gura căscată și ochii holbați spre televizorul bombat, luă poziția drepți, îngânând ușor imnul în izmenele tremurânde și pătate de nechezol...

Emilian Lican- 12.08.2015
(va urma)