Lyrics et prosa-Tatiana Dragota

Tatiana Dragota

„...la un moment dat,am descoperit pe Facebook grupul „Terapie prin poezie şi proză”,
cu oameni de valoare, cu poezie şi proză de calitate, care m-au
acceptat în mijlocul lor, care mi-au dăruit curaj, încredere şi
sprijin. Iar prima poezie a venit aproape de la sine - după atâţia
ani, mai timidă, mai şchiopătând -, şi, după ea, altele… Aşa cum
am recunoscut când m-am reapucat de „împletit cuvinte”:„...
după câte din viaţă am strâns / tot mă simt câteodată novice, / tot
veghez trează-n noapte ca-n zi, / tot îmi tremură-n sufl et văpaie; /
chiar şi când am cu cine vorbi, / tot mai iau un creion şi o foaie...
/ n-am mai scris de mult poezii, / însă simt, sunt cuvinte ce vor /
să se-aştearnă la ceasuri târzii, / să desfacă al tăcerii zăvor...”

Plouă, Doamne!
Tatiana Dragota

Plouă, Doamne, strop de rouă,
limpede, de primăvară,
și îmbracă-n haină nouă
zdrențuita noastră țară!

Cu iubire și căldură,
cu alai divin de fluturi!
Stinge-a Soarelui arsură
cu sfiala din săruturi!

Plouă, Doamne, cu luceferi,
cu speranța de-nviere
peste oamenii cei teferi,
dar născuți întru durere!

Plouă și cu izbăvire
peste-al bolii crud satrap
ce-a stins focul din privire
cu un fizic handicap!

Plouă sufletul inert,
fără sorți de ajutor;
Pe-al deșertului deșert
plouă binefăcător!

Plouă, Doamne, pe păcat,
pe-ntunericul Luminii,
prin cuvântul Tău uitat
bandajează rana vinii!

Peste Scila și Caribda
reunite amândouă-n
lumea rea precum aspida,
Plouă, Doamne, plouă! Plouă...!

Și îndrum-o sub absidă,
sub măreața Ta umbrelă,
drege-i latura cupidă
cu a Binelui atelă!

Plouă cu tămăduire
și cu drag de veche carte
peste lemnul din vorbire,
peste știrile deșarte!

Plouă, Doamne, cu căldură
peste pururea stăpână,
peste nestemata pură -
Limba noastră cea română,

Pe coroanele de laur
care zac pe-al ei mormânt
și pe cei ce-n alte graiuri
vor să schimbe-al său cuvânt!

Plouă, Doamne, pe văpaia
ce-s-a-ntins ca un flagel!
Poate numai sfântă, ploaia,
să ne curețe de el!

Plouă rugul greu de vină
unde oamenii au ars
Cinste, Adevăr, Lumină
și-au cinstit câte-un vinars,

dând mărinimoși pomană
propriul, unicul lor scut:
slova dacă și romană,
piatra noastră de-nceput!

Plouă, Doamne, strop ales
peste limba-mi oropsită,
stoarsă zilnic de-nțeles
și în Hades răstignită!

Din cenușa ei regească
ce-au împrăștiat-o-n Styx,
frumusețea-i să renască
precum Pasărea Phoenix!

Tatiana Dragota
(Volumul „Lyrics et prosa”-Editura Națiunea-2015)