Poezii pentru ROMÂNIA (2015)

1 Decembrie- ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

    Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.
                                                                                              sursa: Wikipedia

   Indiferent de orice fel de polemici, România are o zi națională care trebuie respectată și cinstită cum se cuvine. Până la urmă important este că suntem bine definiți ca și români, ca și europeni, acei europeni care au fost străjerii Europei încă dinainte de Stefan Cel Mare...
   Nu este vina noastră pentru că ne-am născut la răscrucea istoriei, la răscrucea vânturilor migratoare care de cele mai multe ori au încercat să cucerească teritorii pentru a-și defini în cele din urmă propria identitate națională...Noi am fost aici dintotdeauna iar unii dintre noi se află încă de dincolo de granițele statorniciei neamului nostru...!
                                                                                   Emilian Oniciuc-30.11.2015

Scrisoare către Țară

Romeo Tarhon

Scrisoarea mea de azi e-un gând

De dor care mă doare,

Cum îmi e dor și drag oricând…

O vei deschide, oare?

Scrisoarea mea te va găsi

Nepăsătoare, poate,

Sau poate te va plictisi

Cu literele-i toate…

Scrisoarea mea te va afla

Cu altul ce mai bun e...?!

Vei tresări, vei răsufla

Și te va indispune…?

Scrisoarea mea e-un gust salin

De lacrimă timidă,

Tristă pecete pe destin,

Durere grea, perfidă…

Scrisoarea mea, gest demodat,

Vrând să-mi exprim a

Tristeții stare ce mi-ai dat:

E ultima și prima…!

Scrisoarea mea în plic deschis,

Cum inima îmi este,

Nu va conține prea mult scris

Și nici vreo mare veste…

Scrisoarea mea cu scris urât

De mână, cu sfială,

E-un simplu ”Te iubesc” și-atât…

Pe-o coală albă, goală…

Scrisoarea mea e un cleștar

De lacrimă amară,

Și-s fericit să-ți scriu măcar

Cât sufăr, scumpă Țară!
(Romeo Tarhon)

De ziua ta

Tatiana Dragota

Cum te-aş cânta în versuri astăzi, Ţară!

Şi cum m-aş prinde-n joc cu bucurie.

de-ar răsuna o horă la vioară

şi nu o doină-amară, Românie!

Ţi-aş lăuda câmpiile mănoase

şi codrii seculari de brazi şi fagi

şi marea cea cu valuri zgomotoase

şi munţii care-mi sunt atât de dragi!

Ţi-am cercetat povestea cu migală

şi de mândrie m-au trecut fiori -

de hoardele ce-au dat în timp năvală

te-au apărat atâţia domnitori!

N-au îndurat să fii îngenuncheată

şi s-au jertfit cu toţii, mici şi mari

să fii pe zi ce trece mai bogată,

nu ca să-ncapi pe mână de tâlhari!

Tu, Cosânzeană mândră şi vestită,

care-ai născut atâţia pui de lei,

de feţii tăi frumoşi azi părăsită

mai eşti cutreierată doar de zmei

ce-ţi taie părul verde de pădure,

te vând pe îndelete, trunchi cu trunchi,

nu văd cât sânge curge din secure

şi nu-ţi aud oftatul din rărunchi!

Mă iartă că nu cânt de bucurie,

nu pot, mă doare sufletul de om!

De ziua ta, iubită Românie,

eu voi alege să sădesc un pom,

îl voi veghea cu sârg, să crească mare,

ferit de foc, de hoţi şi de călăi,

să-ţi fie pază demnă la hotare

şi umbră pentru toţi românii tăi,

să-adune-n ramuri Soarele şi Luna,

precum stejarul sfânt, odinioară,

şi-n jurul lui să învârtim o horă

în cinstea ta, măreaţă, dragă Ţară!
(Tatiana Dragotă)

Ascultă țara mea!

Gabriela Zidaru

Ascultă țara mea, ce lacrimi și suspine,

Îți bântuie poporul, alăturea de foc.

În vara ce-a trecut ,și-n toamna care vine,

Și aduse pe aripi de vânt ,din loc, în loc!

Astăzi în fărdelegi e prins tot eșicherul,

Și nu mai e credință în Șfântul Cel de Sus.

S-a mâniat pe noi acuma chiar și cerul,

Că am uitat de ce a fost răstignit Isus.

Soldații tăi luptând pe groaznice ruine,

Ei pier viteji pe câmpuri, de moarte secerați.

Dar pentru cine mor, în țările străine,

Cu doina ta pe buze, de mine sfârtecați?

Ascultă țara mea cum plâng ,și te ridică,

Oprește mișelia ce te-aruncat în foc!

Ridică-ți fruntea-n zări, tăriile despică,

Ș-oprește martiriul poporului în loc!

Vitejii tăi moșneni și răzeși și dorobanți,

Cu sânge au apărat a tale fruntarii.

Păstrat-au Tisa, Nistrul și mândrii tăi Carpați,

N-au lăsat să intre în glia ta barbarii!

La Putna în mormânt și Ștefan se-nspăimântă,

De mișelia cu care aleșii te-au vândut.

Chiar Mihai Viteazu, cu barda lui cea sfântă,

E îngrozit de faima alesului corupt.

Și din Albac răsună al cântului amar,

Căci fii tăi sunt prigoniți pe al lor pământ.

Iar Avram Iancu, batjocorit e de maghiar,

Și nu-i lăsat în tihnă, nici în al său mormânt.

Ascultă țara mea la Prut cum ne plâng frații,

Căci de la sânul tău, cu forța au fost ei smulși.

I-au chinuit și împușcat toți blestemații,

Dar și-au păstrat credința și limba printre ruși.

Sunt fii celor din Soroca și din Hotin,

Ce-au dat tribut de sânge, pe tine apărând.

Ei ți-au păstrat iubire, acolo, la străin ,

Din datina străbună, acuma renăscând.

Îţi plânge Nistru și cere Tisa lâgă el,

Ca împreună cu Dunărea  albastră,

Să te-nconjoare țară, cu brâul de oțel,

Ce-i tricolorul nostru, este mândria noastră.

(Gabriela Zidaru)

VINO PRIETENE...!

Ileana Cornelia Neaga

Vino prietene în țara

Unde dorul s-a născut

N-aștepta să treacă iarna

Vino, eu te-aștept de mult!

Vino să-ți arat Carpații

Te-aștept cu pâine și sare

Să-mi cunoști mama și frații

Și inima noastră... mare!

Să vezi țara mea frumoasă

Cu apele cristaline

Să simți ce înseamna „acasă”

Că tu nici nu știi, străine!

S-auzi cântul ciocârliei

De pe plaiul Mioriței

S-asculți doinele Mariei

Și legendele Dochiței!

Și să-nveți ce-i omenia

Ori la bine ori la greu...

Să cunoști ce-i veșnicia

Că, zău, de-ți va părea rău!

(Ileana Cornelia Neaga)

LA MULȚI ANI, ROMÂNIE!

Luchy Lucia

E ziua ta

mamă frumoasă,

copiii tăi ce sunt acasă

sau sunt plecați în depărtare,

azi,din toată inima vor

ca să-ți facă o urare!

Să fii mereu neîntinată,

să nu te lași de cei lacomi

vândută și de străini încălecată,

să-ți ții mănoasa bogăție

pentru toți cei ce sunt

născuți pe-această glie

și să-i aduci pe toți acasă

căci ești bogată, ești mănoasă,

să umpli satele pustii

cu cei plecați în pribegii,

și să dăm iar mână cu mâna,

să reîntregim patria străbună,

căci suntem toți frați și surori

ai acestui brav popor!

La mulți ani iubită mamă,

frumoasă ca o primăvară,

noi te iubim și te cinstim!

Azi un genunche aplecăm

și-n fața ta ne închinăm,

din inimă, cu mic cu mare îți urăm

LA MULȚI ANI țară străbună!

LA MULȚI ANI patrie mumă!

LA MULȚI ANI voi români dragi

voi sunteți dacii din Carpați,

și dragostea de țară ,mereu

în inimi să o purtați!

Să facem azi hora cea mare

pentru marea sărbătoare,

și-n anii care vor urma

hotarele se le întregim

cu cei de peste Prut

să ne unim și împreună

ca frații să trăim!

TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE,

iar tu române să fii fericit,

iubește-ți țara-n care

te-ai născut, ai trăit, te-a ocrotit!
(Luchy Lucia)

Mesaj pentru Ţara mea

Maria Călinescu

Ţară dragă, mult ne-ai dat

Seva ta, al tău aluat,

Ne-ai dat nume şi mândrie,

Ne-ai dat totul, Românie!

Ne-ai dat frumuseţi divine,

Ne-ai dat haina de pe tine,

Ne-ai dat simţire şi dor,

Ne-ai dat rangul de POPOR!

Braţe lungi tu ai întins

Şi la piaptu-ţi ne-ai cuprins,

Şi-ai păstrat filă cu filă,

Cu istorii fără milă.

Mereu lăcrimezi cu sânge,

Când urgia te atinge,

Râzi, te bucuri, simţi, trăieşti,

Cu mândrie-n zări priveşti,

Când valorile cu nume,

Numele ţi-l poartă-n lume.

Dar, amarnic te-ntristezi,

Îi rechemi la sân, visezi,

Să nu-i pierzi pentru vecie,

Sunt comori din Românie,

Ţi-i doreşti întorşi acasă,

Le eşti mama lor, frumoasă!

Dar, cum mărul cel frumos

Prin ‘năuntru-i găunos,

Şi tu, chiar, de eşti frumoasă,

De viermi lacomi ne eşti roasă.

Îţi ştirbesc din frumuseţe,

N-au habar de drept, blandeţe,

Rod bucată cu bucată,

Nu se satură, odată.

Îşi fac lege pentru ei,

Şi se cred pe veci,chiar, zei.

Uită că, veni-va clipa,

Când li se va frâge-aripa.

Şi rămaşi goliţi la trup,

Ajung toţi, sigur, la ‘’zdup’’.

Geaba-şi strigă-mbolnăvirea,

Nu mai primesc abolirea

Faptelor de lacomie.

Cum te-au vândut, Romanie?

La metru sau la bucată,

Te-au lăsat de toţi furată!

Dar, tu ştii iubită ţară,

Orice faptă, de-i amară,

Va primi cândva un preţ

În durere şi dispreţ.

Încă eşti dreaptă ca bradul,

Speri cumva să-ţi treacă pragul

Fat Frumos sau Ţepeş doamne,

Răul tot să îl răstoarne

În hăul negru şi adânc,

Să-nfloreşti, iar, ca un prunc!

Mii de mâini să te cuprindă,

Focul iadului s-aprindă,

Cei curaţi te-or apăra,

În lanţ cu suflet te-or păstra!

Pe cei răi i-o arde-n foc,

De tine şi-au bătut joc!

Doar, aşa vei fi din nou,

Floare albă, un erou,

Sau o mamă iubitoare,

Veşnică, înfloritoare!

Lăcrima-vei din iubire,

Bucurie, biruire

La re’ntregirea României

Într-o odă, a bucuriei!
(Maria Călinescu)

De ziua Ta...

Emilian Oniciuc

Eu nu iubesc un simplu nume,

Iubesc acest străbun pământ!

Și orișiunde-aş fi în lume,

Pământul meu rămâne sfânt!

De ziua Ta, pământ străbun,

Te venerez prin slovă pură,

Eu sunt o creangă de gorun

Ce vrea să crească fără ură...

De ziua Ta, țară de dor,

A celor ce-au plecat de-acasă,

În gând le ești nemuritor

Și ai rămas a lor mireasă...

Pentru români eşti țara dulce,

Ești locul unde ochii le-au mijit...

Oriunde paşii ne vor duce,

Te vom privi spre răsărit!

Un răsărit cu jertfa-n sânge;

Eroii azi în noi îi reîntrupi,

Nici-un dușman nu ne va-nvinge,

Căci suntem pui de daci și lupi...

Eu nu iubesc un simplu nume...

Iubesc această sfântă țară!

Și orișiunde-aş fi în lume

De-al țării dor o să mă doară...!

(Emilian Oniciuc)