Nu spune stop! Emilian Oniciuc

Nu spune stop!
Emilian Oniciuc

Iubito, de ce vrei sã-mi spui stop?
Nu te juca te rog cu dorul meu!
Ti-am scris scrisori de dragoste mereu;
Le țin în suflet și ți-aș da din el un strop...
Este destul să îndepărtez un dop,
                                                     Să le poți citi, dar te rog, nu spune: stop!

Iubito, poate găsești în inima ta un loc,
În care cu drag să mă oprești;
Dar ar trebui să mă dorești, să mai iubești...!
Iar eu nu mai vreau să fiu în al tău joc!
Nu cred că voi mai avea noroc...
Poate mai bine că spui: stop!

Chiar dacă îmi spui stop, îmi va fi dor,
Un dor nebun de dragostea ta...
Te rog să mă ierți pentru asta...!
Poate sunt nechibzuit și-o spun ușor
Dar dacă nu-ți spun, simt că mor
Așa că...te rog, nu spune: stop!

Emilian Oniciuc- 15.03.2016
„Amor în cheia sol”- Editura NAȚIUNEA, București 2016

Garofița din buchet Emilian Oniciuc (Lican)

Garofița din buchetEmilian Oniciuc ( Lican )

Ne-am despărțit într-o gară,
Târziu, pe un peron pustiu...
Din acea perfidă seară,
De tine, iubito, nu mai știu.

Aveam lacrimi ca de ceară
Adunate la foc mocnit...
Ultima îmbrățișare-amară,
Pe obraji ni le-au topit.

Ne-am despărțit fără cuvinte,
 Fără suspine și „te iubesc”,
                                                 Dar cât de iubită-mi ești în minte,
                                                 Când la tine mă tot gândesc...!

Au trecut mulți ani în zbor
Peste trupu-ți de Afrodită,
Ofilit și miruit de amor
Într-o căsnicie îngrădită...

Cred că nu mai ești Zeiță,
Poate anii te-au umbrit,
Dar rămâi o Garofiță,
Din buchetul ce-am iubit...

Emilian Oniciuc ( Lican )- „Șoaptele destinului”. Editura Națiunea- 2014

Sursa fotografiei: internet

Am o credință Emilian Oniciuc (Lican)- ȘOAPTELE DESTINULUI; Editura NAȚIUNEA 2014

Am o credință
Emilian Oniciuc ( Lican )

Hristoase, de atâtea suferințe,
În sângele-Ți nevinovat au amuțit zeii,
Rătăciți au schimbat credințe,                                  Păcătoșii au convertit ateii...

Siderați au plâns zeii în ceruri,                                  Îndurerat a lăcrimat Dumnezeu!                              Tu plâns vei fi de-a pururi,                                        Dar pur vei învia mereu.

Noi plângem sângele-ți curat,
Căci suntem poporul unicului Zeu,
Al dacilor, Zamolxis, zeu uitat,
Reinventat, schimbat cu Dumnezeu...

Suntem cu toții prigoniți Hristoși,
Suntem așa cum El ne-a vrut:
Credincioșii iertându-i pe păcătoși
Ce ne-au trădat și ne-au vândut...

Păcatul au să ni-l mai vândă,
În lăcomia lor n-au înțeles
Că-n a Dumnezeului izbândă
Suntem poporul Lui, ales...!

Emilian Oniciuc ( Lican )
 ȘOAPTELE DESTINULUI”- Editura NAȚIUNEA 2014