Tot mai departe

(Drumul spre Valhalla)

Un lup alb zăpada o apasă
Sub Luna ce-aruncă săgeți argintii;
Își caută stăpâna războinica-frumoasă
Ce are părul-mpletit cu raze aurii...

Pe țărm algele de sticlă se sfarmă
În cioburi ce țipă-n decorații
Mirosul de sânge trezit dintr-o armă
Ce duce-n Valhalla: Vibrații...

Pădurea de brazi vuiește pe dealuri
Un cântec de luptă în fantomatica zare...
Refrenul este purtat de mare prin valuri
Vâslite de nemiloasele drakkare.

Un scut de lumină plutește departe
Lăsând prin troiene adumbrite cărări
Spre clipele apuse din viață spre moarte,
Ale viteazului căzut în nesfârșite visări...
...................................
Într-un tainic și veșnic legământ
Toți trei s-au găsit prin cumplitul îngheț;
Walkirie este călare pe Lupul Cel Sfânt
Lângă ea și varegul rebel-
În armura-i din pielea de mistreț...

Autor: Emilian Oniciuc-23.01.2023
Montaj video: E.O.-24.01.2023

Music: Become A Legend
Musician: Sonic Librarian

Sursa imaginilor:
Serialul de televiziune: Vikingii
Hansuan_Fabregas-pixabay.com
Yuri_B-pixabay.com
https://wallpapers.com/wallpapers/viking-sword-and-shield-3i0ybdwc5nruqoev.html
https://wallpapers.com/wallpapers/vikings-lagertha-before-wooden-door-1toprulcwi9qn4ys.html
https://wallpapers.com/wallpapers/vikings-lagertha-and-ragnar-sweet-pose-cenucn8550w1rr4n.html
https://wallpapers.com/wallpapers/katherine-winnick-as-lagertha-from-vikings-mvpy2e2iskcatsq8.html
https://wallpapers.com/wallpapers/vikings-ragnar-with-lagertha-and-battleship-rzltfes1mkacyvb7.html

#lyricsetprosa #EO #Vikingii #Walkirie

Vrăji-vrăjite...

💘 Poezie-descântec împotriva vrăjilor de iubire... 

 Autor: Emilian Oniciuc 

Himerele din pustiul iernii

Din pustiu iar bate vântul,
Gerul printre pietre crapă,
Gheața acoperă pământul,
Platoșă e... şi peste apă.

Peste ea și obolul iernii,
O căruță c-un biet cal
Se împotrivește vremii,
Trecând vadul către mal.

Sticla pârâie sub roate,
Căruțașul cruce își face;
Aplecat de vânt, din spate,
Șchifuit prin mii de ace.

Nu mai are mult săracul
Până râul îl va trece,
Dar se teme că la dracul...
Se va duce în apa rece!

Roatele prin praf de gheață,
Tânguiesc risipa serii,
Calul trage, stors de viață;
Badea poartă dorul verii...

După cruntă chinuială,
Omul nostru din căruță
Se lipește cu sfială,
Lângă draga lui mândruță...

Focul chinuie himere!
Viforul la geamuri bate;
Prin dulci clipe efemere
În căruță,  el se zbate...

Roatele-s înțepenite,
Calul îi căzut pe-o parte;
Prin troienile cernite,
Badea este dus, departe...

În pustiu au plecat vânturi,
Fulgii mari din cer valsează;
Mândra își croșetează fluturi
Printre griji... apoi, oftează!

Autor©Emilian Oniciuc
NOTA: Dacă ți-a plăcut acest text, poți să îl distribui unde dorești doar de pe: Eliteratorul, Lyrics et prosa, Confluențe literare, Poeții noștri, Rețeaua literară

Dimineață trecătoare

Dimineață trecătoare

Emilian Oniciuc

Dimineața dulce-vine
Când sfioasă-mi stai la piept...
Vrăjit sunt lângă tine,
Nu-ndrăznesc să te deștept.

Ești minunea de felină
Ce te-alinți pe lângă mine
Iar pălmuța ta cea fină,
Drag de brațul meu se ține.


Părul tău, mătasea serii,
Ușor, ușor, obrazu-mi alintă;
Cu respirații dulci îl perii
Tu, te-nfluturi sub velință...

Te acopăr cu săruturi,
Te îmbrac cu îmbrățișări;
Te aștern în așternuturi,
Tu la fel cu dor mă-așterni...

Dimineața dulce trece,
Cum Luceafărul a trecut;
În negura lui cea rece,
Stelele-i sunt așternut

Emilian Oniciuc

NOTA: Dacă ți-a plăcut acest text, poți să îl distribui unde dorești doar de pe: Lyrics et prosa

Muza din Lună

Muza din Lună

Emilian Oniciuc

Noaptea coboară în chemările mierlelor, 
Undeva pe câmp un greiere cântă o serenadă...
O greierușă îi pică în nadă, 
Împiedicându-se într-un „do major”...

Soarele se răcorește înfierbântat într-un nor, 
Undeva pe cer dintr-o galaxie o stea evadează...
Doar foarte scurt luminează
Pierzându-se prin praf de stele-n zbor...

Luna caută Soarele dar el a uitat-o demult;
Poate îl va găsi pe partea cealaltă mai îndată...
Iar este o noapte ciudată
Cu beznă, cu stele argintii și gânduri tumult...

Mă gândesc la ea pierdut într-o constelație
Cred că sunt un lunatec care încă o mai visează...
Nu știu dacă mai conteazăDar o văd strălucind și acum cu grație...

Emilian Oniciuc

NOTĂ: NU COPIA! Dacă îți place, distribuie unde dorești doar de pe: Lyrics et prosa  Poeții noștri și Rețeaua literară
Vă mulțumesc!

Zamo' şi Luna

Zamo' şi Luna

Emilian Oniciuc

Ecoul transmite un urlet lupic,

Câinii din pustiuri se îngână şi ei...
Peste zăpada plaiului mioritic
Se-aşterne trufia trecuților zei...

Luna răscoală săgeți otravite
De argintul bolnav în idei...
Lumina molâie din înalturi slăvite
Se cufundă în troiene fără temei.

Acoperişul pe case stă să se scurgă,
Sub paşii duhurilor ce-nmoaie zăpada;
Îngenuncheată într-o platină rugă
Îşi aşează cu răceală albită, arcada...

Crăiasa Nopții pare bolnavă, nebună;
Se plimbă frumoasă, desculță şi goală...
Prin gheți nordice, rătăciri îşi adună
Alungând întunericul de smoală.

Deodată totul se opreşte, îngheață.
Prin reflexii spre oglinda tăcutului lac,
Palidă totuşi îşi priveşte măreață:
Frustrările milenare ce într-însa zac...

Sfios şi smerit un crivățel porneşte,
Şopotind-i uşor peste obrazul regal
Iar Luna tremurând se trezeşte
Spre Pământ lunecând din abis colosal!

Zamo' preschimbat lângă lac o aşteaptă
Precum o statuie tăcută, herculiană...
Mlădioasă şi misterioasă precum o şoaptă
Îl surprinde prin șerpuirea-i de liană...

În brațele sale puternice clădite din stâncă,
Tandru o culcă în aşternutul de zăpadă,
Apoi și el o surprinde:
Cu o mişcare precisă, lină şi adâncă
Ce îi poartă pe un val, uşor, într-o cascadă...

Aşternutul cel rece în aburi dispare,
Peste lacul din pădure ceața se lasă...
Închisoarea lui Zamo' aflată-i la Soare
Care prin zori îl vesteşte să vină acasă...

Ochii i se deschid printre lungile gene,
Cu părul ei de mătase se acoperă sfioasă,
Cuprinzându-şi genunchii, suspină alene
Iar Luna îşi revine din blonda frumoasă...

Un lup alb îşi tânguie dorurile deşarte
Tânjind singuratec încă o mie de ani...
Pe pământul mioritic se aud de departe
Legendele nescrise despre daci şi romani... !

07.12.2017

NOTĂ: Aceste versuri pot fi redistribuite doar de pe: lyricsetprosa.blogspot.com și poezie.ro

IUBIREA LUNII „Șoaptele destinului” - București 2014 ( EDITURA NAȚIUNEA)

Iubirea Lunii
Emilian Oniciuc (Lican-08.01.2015)

Luna-i roșie în noapte,
La apus, lângă Luceafăr;
El i-alintă versuri, șoapte,
Printre-al razelor viu scapăr...

Din înaltul abisal
Stele palide pândescu-l
Pe- nstelatul colosal
                                       Ce încântă universul.

Draga Lună se înfoaie,
În roșeața-i rotofeie,
Sufletu-i un foc de paie
Ars în suflet de femeie...

Îl ascultă- namorată
Ca și- n alte atâtea nopți,
Fața-i este- mbujorată:
Tare l-ar mai vrea de soț...

Dar e dat spre nemurire,
Sufletu-i rătăcitor,
Pe-un condei și pe iubire,
Pe raze un Zburător...

Lacrimile-i cad pe nuferi
Plânși în  lacul înghețat
Să te-aline de-ai să suferi,
Înger- om le-a înălțat.

Emilian Oniciuc ( Lican-08.01.2015)
Șoaptele destinului- București 2014 ( EDITURA NAȚIUNEA)

Frumoasa din clepsidră Emilian Oniciuc

Frumoasa din clepsidră
Emilian Oniciuc-03.07.2016

Ochii-ți sunt universul înstelat,
Mister total... de dragoste şi dor......
Ochii tăi sunt timpul înşelat
Ce trist se duce fără de privirea lor...

Ochii tăi iubito sunt murele pădurii
Sunt afine ce plâng dulceață,
Sunt diamantele neprețuite ale naturii,
                                    Când Evă îmi eşti în fiecare dimineață...

Soare îmi eşti din zi şi până-n seară,
Iar în razele de Lună îmi eşti lumină...
Iar eu sunt fluture cu aripe de ceară,
Care spre tine încearcă să revină...

Of, dar cât eşti de departe...!
Şi câți fiori se scurg într-o secundă...
Căte clepsidre de secunde-s sparte
Şi cât nisip morganic ne inundă...

Ochii tăi iubito, sunt universuri,
Sunt secunde scurse în al meu condei
Ce-ți scrie versuri după alte versuri,
Din tainica clepsidră cu gânduri şi idei...


Emilian Oniciuc- 03.07.2016

Următoarea zi...

         Se știe ce a creat Dumnezeu în primele șapte zile ale Genezei.
         În următoarea zi a observat că Adam era trist. I-a smuls o coastă omului iar lacrimile lui au udat pământul. Apoi a suflat peste pământ, coastă și lacrimi... În acel moment dintr-o fericită durere adamică a fost însuflețită femeia!
         Ea a alungat tristețea și a adus dragoste pe Pământ! Totul s-a întâmplat poate într-o zi de Opt Martie. Cine ar putea să știe?
         La mulți ani măicuță!

Emilian Oniciuc- 08.03.2016
Revizuit:13.02.2023

Frumoasa din vis- Emilian Lican (Oniciuc)- E.L. 2014

Frumoasa din vis Emilian Oniciuc ( Lican )

Plouă mărunt pe păru-ți despletit, Eşti îndrăgostită şi nu-ți pasă... Aştepți înflăcărată noul tău iubit În seara care încet, încet se lasă. Sună telefonul care te-a trezit, Realitatea crudă te face capricioasă, Ochii-ți căprui și triști s-au umezit În singurătatea ce genele ți-apasă...

Cuprinzi perna în brațe cu sânul dezgolit, Gemând uşor, pierdută în fantasme, Inconştientă, tandru mâna ți-ai oprit, Între fierbințile catifelate coapse...

Telefonul sună dar nu-l mai auzi, Tânguiri impudice inundă odăița, Perna toată-i strânsă, tremuri, asuzi Tot mai nepotolită îți este dorința...

După un timp se-aud picături Care lovesc ludic în fereastră... Iar tu dezvelită, nu te mai înduri Să-ți revii din minunata transă...

Mijesc uşor privirea, ochii deschid, Trezirea mă aruncă parcă în abis. Telefonul vibrează, să răspund decid: Tu mă suni, frumoasa mea din vis...!

Emilian Oniciuc (Lican) (versuri refăcute- 09.10.2016) Șoaptele destinului- Editura Națiunea 2014 Sursa fotografiei: internet

Romanticii-Emilian Lican- E.O. 2014

Romanticii...
Emilian Lican

Fiecare iubire pierdută-i într-un gol al sufletului,
Fiecare stea căzută-i într-un gol al cosmosului,
Fiecare Lună-i mai strălucitoare şi frumoasă
Cu cât despărţirea-i mai amară și mai duioasă...

Fiecare coardă de chitară în serenade te sfâşie,
Praful iubirii prin praf de stele se împrăștie,
Fiecare notă muzicală în amurg te răscoleşte
Amăgind simţirea fiinţei dragi care te iubeşte.

Fiecare din noi avem doruri secrete, uitate
Gări regăsite aiurea într-un miez de noapte,
Flori de pomi de vântul uitării scuturate,
Iubiri începute, regăsite sau demult uitate...

Emilian Lican- Șoaptele destinului (2014)

Înger Păzitor-Emilian Lican (Oniciuc), E.O: 2014

Înger Păzitor

Emilian Lican

(- Bunicule, poveştile-s adevărate?

 - Nepoate, asta e adevărată!

 - Dar devărate nu sunt toate?

 -Ba da, pentru că... a fost odată...)

Imediat după război,

Într-o vară cu secetă mare,

Am aranjat jugul pe boi,

În zorii dimineţii pe răcoare.

Cu carul mult aveam de mers,

Să aduc apă rece de izvor,

Cu grijă butoaiele le-am șters

Şi am pus peste ele un covor

Deoarece coviltir nu aveam

Iar colbul tare se mai vâltura...

În praful secetei  îmi doream

Să-mi port cu grijă-ncărcătura...

Aveam şi fân în carul meu

Şi un micuț butoi sălciu cu apă,

Că, până la gară, drumul era greu

Iar setea din el boii-şi adapă...

Pe cap cu pălăria cea din paie,

Cu borul mare pentru umbră,

Pe calea lutului uscat în vâlvătaie

Am pornit mânat de setea sumbră...

 

Pustiu era în drumul meu,

Tristeţea-mi nu-i un ifos,

Dar eram singurul ,,zmeu"

Scăpat cu greu de tifos...

Prietenii mei cei mai buni

Au scăpat în veci de sete...

I-am îngropat într-o zi de Luni,

Slăbiți, rămaşi numai schelete...

  

(Bunica ta, dragă nepoate,

Era ,,grea"cu mamă-ta...

Se ruga în fiecare noapte

Să nu sfârşim în boala asta.)

Ajuns târziu în ceasul din amiazi,

Grăbit, butoaiele cu apă le-am umplut.

Dar soarele topea şi cetinile de brazi,

Iar talpile-mi fierbinţi erau de lut.

Am dat drumul la boi pe un imaş,

Să pască-n trista uscăciune...

Obosit şi pe vară sleit și pizmaş,

Am intrat într-un vagon de cărbune.

Era cumva la umbra unui dâmb,

Iar umbra-i era precum o părere,

Se unea cu un copac tare strâmb

Peste vagon, în toropeală și plăcere...

Am așezat o bucată de carton

Peste praful sticlos de carbune

Şi am intrat curând în... ton

Cu visele şi clipele mai bune...

Pe patul de carton uitat,

Eram în colţul raiului de vis,

Cu sufletul pierdut, amanetat

De iad într-un himeric paradis...

De era real, nu mai ştiam

Când ochii i-am deschis;

Era întuneric şi credeam

Că-n moarte sunt proscris...

Am sărit buimac în picioare.

De boi,atunci, mi-am amintit...

Privind în liniştea tulburătoare

Spre mine-o mână albă am zărit...

Am îngheţat de spaimă!

Mâna albă ciudat strălucea

În noapte, ca un  fel de ştimă,

Spre mine lin dansând plutea.

M-a atins pe pieptul dezgolit

Şi uşor spre podea mă împinse,

De podea m-am simțit deodată lipit

Când totul în jurul meu se aprinse...

Se aprinse-n zgomot infernal

De se cutremura pământul,

Simţeam în suflet un fior carnal

Cum mă frigea şi simțeam vântul...

(Nepotul se uita uimit

Cu ochii în mirare;

Era puţin nedumerit,

Din ce motive, oare?)

În gară se făceau manevre,

Iar o cisternă la vale a scăpat.

În acele cu viziuni de minerve,

O mâna albă, m-a salvat...

De mine un înger s-a îndurat!

Să fie al meu înger păzitor?

Înduioşat de sufletu-mi curat,

În ceasul cel răzbunător...

(Nu-i minciună, e adevărat,

Şi acum la ceas de bătrăneţe,

Un pui de înger m-a salvat

De singurătate şi tristeţe...)

Emilian Lican
„Șoaptele destinului”- Editura Națiunea, București 2014