Zamo' şi Luna
Emilian Oniciuc
Ecoul transmite un urlet lupic,
Câinii din pustiuri se îngână şi ei...
Peste zăpada plaiului mioritic
Se-aşterne trufia trecuților zei...
Luna răscoală săgeți otravite
De argintul bolnav în idei...
Lumina molâie din înalturi slăvite
Se cufundă în troiene fără temei.
Acoperişul pe case stă să se scurgă,
Sub paşii duhurilor ce-nmoaie zăpada;
Îngenuncheată într-o platină rugă
Îşi aşează cu răceală albită, arcada...
Crăiasa Nopții pare bolnavă, nebună;
Se plimbă frumoasă, desculță şi goală...
Prin gheți nordice, rătăciri îşi adună
Alungând întunericul de smoală.
Deodată totul se opreşte, îngheață.
Prin reflexii spre oglinda tăcutului lac,
Palidă totuşi îşi priveşte măreață:
Frustrările milenare ce într-însa zac...
Sfios şi smerit un crivățel porneşte,
Şopotind-i uşor peste obrazul regal
Iar Luna tremurând se trezeşte
Spre Pământ lunecând din abis colosal!
Zamo' preschimbat lângă lac o aşteaptă
Precum o statuie tăcută, herculiană...
Mlădioasă şi misterioasă precum o şoaptă
Îl surprinde prin șerpuirea-i de liană...
În brațele sale puternice clădite din stâncă,
Tandru o culcă în aşternutul de zăpadă,
Apoi și el o surprinde:
Cu o mişcare precisă, lină şi adâncă
Ce îi poartă pe un val, uşor, într-o cascadă...
Aşternutul cel rece în aburi dispare,
Peste lacul din pădure ceața se lasă...
Închisoarea lui Zamo' aflată-i la Soare
Care prin zori îl vesteşte să vină acasă...
Ochii i se deschid printre lungile gene,
Cu părul ei de mătase se acoperă sfioasă,
Cuprinzându-şi genunchii, suspină alene
Iar Luna îşi revine din blonda frumoasă...
Un lup alb îşi tânguie dorurile deşarte
Tânjind singuratec încă o mie de ani...
Pe pământul mioritic se aud de departe
Legendele nescrise despre daci şi romani... !
07.12.2017
NOTĂ: Aceste versuri pot fi redistribuite doar de pe: lyricsetprosa.blogspot.com și poezie.ro
Peste zăpada plaiului mioritic
Se-aşterne trufia trecuților zei...
Luna răscoală săgeți otravite
De argintul bolnav în idei...
Lumina molâie din înalturi slăvite
Se cufundă în troiene fără temei.
Acoperişul pe case stă să se scurgă,
Sub paşii duhurilor ce-nmoaie zăpada;
Îngenuncheată într-o platină rugă
Îşi aşează cu răceală albită, arcada...
Crăiasa Nopții pare bolnavă, nebună;
Se plimbă frumoasă, desculță şi goală...
Prin gheți nordice, rătăciri îşi adună
Alungând întunericul de smoală.
Deodată totul se opreşte, îngheață.
Prin reflexii spre oglinda tăcutului lac,
Palidă totuşi îşi priveşte măreață:
Frustrările milenare ce într-însa zac...
Sfios şi smerit un crivățel porneşte,
Şopotind-i uşor peste obrazul regal
Iar Luna tremurând se trezeşte
Spre Pământ lunecând din abis colosal!
Zamo' preschimbat lângă lac o aşteaptă
Precum o statuie tăcută, herculiană...
Mlădioasă şi misterioasă precum o şoaptă
Îl surprinde prin șerpuirea-i de liană...
În brațele sale puternice clădite din stâncă,
Tandru o culcă în aşternutul de zăpadă,
Apoi și el o surprinde:
Cu o mişcare precisă, lină şi adâncă
Ce îi poartă pe un val, uşor, într-o cascadă...
Aşternutul cel rece în aburi dispare,
Peste lacul din pădure ceața se lasă...
Închisoarea lui Zamo' aflată-i la Soare
Care prin zori îl vesteşte să vină acasă...
Ochii i se deschid printre lungile gene,
Cu părul ei de mătase se acoperă sfioasă,
Cuprinzându-şi genunchii, suspină alene
Iar Luna îşi revine din blonda frumoasă...
Un lup alb îşi tânguie dorurile deşarte
Tânjind singuratec încă o mie de ani...
Pe pământul mioritic se aud de departe
Legendele nescrise despre daci şi romani... !
07.12.2017
NOTĂ: Aceste versuri pot fi redistribuite doar de pe: lyricsetprosa.blogspot.com și poezie.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii,păreri...