Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.
sursa: Wikipedia
Indiferent de orice fel de polemici, România
are o zi națională care trebuie respectată și cinstită cum se cuvine. Până la
urmă important este că suntem bine definiți ca și români, ca și europeni, acei
europeni care au fost străjerii Europei încă dinainte de Stefan Cel Mare...
Nu este vina noastră pentru că ne-am născut la răscrucea istoriei, la răscrucea vânturilor migratoare care de cele mai multe ori au încercat să cucerească teritorii pentru a-și defini în cele din urmă propria identitate națională...Noi am fost aici dintotdeauna iar unii dintre noi se află încă de dincolo de granițele statorniciei neamului nostru...!
Emilian Oniciuc-30.11.2015
Nu este vina noastră pentru că ne-am născut la răscrucea istoriei, la răscrucea vânturilor migratoare care de cele mai multe ori au încercat să cucerească teritorii pentru a-și defini în cele din urmă propria identitate națională...Noi am fost aici dintotdeauna iar unii dintre noi se află încă de dincolo de granițele statorniciei neamului nostru...!
Emilian Oniciuc-30.11.2015
Scrisoare către Țară
Romeo Tarhon
Scrisoarea mea de
azi e-un gând
De dor care mă
doare,
Cum îmi e dor și
drag oricând…
O vei deschide,
oare?
Scrisoarea mea te
va găsi
Nepăsătoare,
poate,
Sau poate te va
plictisi
Cu literele-i
toate…
Scrisoarea mea te
va afla
Cu altul ce mai
bun e...?!
Vei tresări, vei
răsufla
Și te va
indispune…?
Scrisoarea mea
e-un gust salin
De lacrimă
timidă,
Tristă pecete pe
destin,
Durere grea,
perfidă…
Scrisoarea mea,
gest demodat,
Vrând să-mi
exprim a
Tristeții stare
ce mi-ai dat:
E ultima și
prima…!
Scrisoarea mea în
plic deschis,
Cum inima îmi
este,
Nu va conține
prea mult scris
Și nici vreo mare
veste…
Scrisoarea mea cu
scris urât
De mână, cu
sfială,
E-un simplu ”Te
iubesc” și-atât…
Pe-o coală albă,
goală…
Scrisoarea mea e
un cleștar
De lacrimă amară,
Și-s fericit
să-ți scriu măcar
Cât sufăr, scumpă
Țară!
(Romeo Tarhon)
(Romeo Tarhon)
De ziua ta
Tatiana Dragota
Cum te-aş cânta
în versuri astăzi, Ţară!
Şi cum m-aş
prinde-n joc cu bucurie.
de-ar răsuna o
horă la vioară
şi nu o
doină-amară, Românie!
Ţi-aş lăuda
câmpiile mănoase
şi codrii
seculari de brazi şi fagi
şi marea cea cu
valuri zgomotoase
şi munţii care-mi
sunt atât de dragi!
Ţi-am cercetat
povestea cu migală
şi de mândrie
m-au trecut fiori -
de hoardele ce-au
dat în timp năvală
te-au apărat
atâţia domnitori!
N-au îndurat să
fii îngenuncheată
şi s-au jertfit
cu toţii, mici şi mari
să fii pe zi ce
trece mai bogată,
nu ca să-ncapi pe
mână de tâlhari!
Tu, Cosânzeană
mândră şi vestită,
care-ai născut
atâţia pui de lei,
de feţii tăi
frumoşi azi părăsită
mai eşti
cutreierată doar de zmei
ce-ţi taie părul
verde de pădure,
te vând pe
îndelete, trunchi cu trunchi,
nu văd cât sânge
curge din secure
şi nu-ţi aud
oftatul din rărunchi!
Mă iartă că nu
cânt de bucurie,
nu pot, mă doare
sufletul de om!
De ziua ta,
iubită Românie,
eu voi alege să
sădesc un pom,
îl voi veghea cu
sârg, să crească mare,
ferit de foc, de
hoţi şi de călăi,
să-ţi fie pază
demnă la hotare
şi umbră pentru
toţi românii tăi,
să-adune-n ramuri
Soarele şi Luna,
precum stejarul
sfânt, odinioară,
şi-n jurul lui să
învârtim o horă
în cinstea ta,
măreaţă, dragă Ţară!
(Tatiana Dragotă)
(Tatiana Dragotă)
Ascultă țara mea!
Gabriela Zidaru
Ascultă țara mea,
ce lacrimi și suspine,
Îți bântuie
poporul, alăturea de foc.
În vara ce-a
trecut ,și-n toamna care vine,
Și aduse pe aripi
de vânt ,din loc, în loc!
Astăzi în
fărdelegi e prins tot eșicherul,
Și nu mai e
credință în Șfântul Cel de Sus.
S-a mâniat pe noi
acuma chiar și cerul,
Că am uitat de ce
a fost răstignit Isus.
Soldații tăi
luptând pe groaznice ruine,
Ei pier viteji pe
câmpuri, de moarte secerați.
Dar pentru cine
mor, în țările străine,
Cu doina ta pe
buze, de mine sfârtecați?
Ascultă țara mea
cum plâng ,și te ridică,
Oprește mișelia
ce te-aruncat în foc!
Ridică-ți
fruntea-n zări, tăriile despică,
Ș-oprește
martiriul poporului în loc!
Vitejii tăi
moșneni și răzeși și dorobanți,
Cu sânge au
apărat a tale fruntarii.
Păstrat-au Tisa, Nistrul
și mândrii tăi Carpați,
N-au lăsat să
intre în glia ta barbarii!
La Putna în
mormânt și Ștefan se-nspăimântă,
De mișelia cu
care aleșii te-au vândut.
Chiar Mihai
Viteazu, cu barda lui cea sfântă,
E îngrozit de
faima alesului corupt.
Și din Albac
răsună al cântului amar,
Căci fii tăi sunt
prigoniți pe al lor pământ.
Iar Avram Iancu, batjocorit
e de maghiar,
Și nu-i lăsat în
tihnă, nici în al său mormânt.
Ascultă țara mea
la Prut cum ne plâng frații,
Căci de la sânul
tău, cu forța au fost ei smulși.
I-au chinuit și
împușcat toți blestemații,
Dar și-au păstrat
credința și limba printre ruși.
Sunt fii celor
din Soroca și din Hotin,
Ce-au dat tribut
de sânge, pe tine apărând.
Ei ți-au păstrat
iubire, acolo, la străin ,
Din datina
străbună, acuma renăscând.
Îţi plânge Nistru
și cere Tisa lâgă el,
Ca împreună cu
Dunărea albastră,
Să te-nconjoare
țară, cu brâul de oțel,
Ce-i tricolorul
nostru, este mândria noastră.
(Gabriela Zidaru)
(Gabriela Zidaru)
VINO PRIETENE...!
Ileana Cornelia Neaga
Vino prietene în
țara
Unde dorul s-a
născut
N-aștepta să
treacă iarna
Vino, eu
te-aștept de mult!
Vino să-ți arat
Carpații
Te-aștept cu
pâine și sare
Să-mi cunoști
mama și frații
Și inima
noastră... mare!
Să vezi țara mea
frumoasă
Cu apele
cristaline
Să simți ce
înseamna „acasă”
Că tu nici nu
știi, străine!
S-auzi cântul
ciocârliei
De pe plaiul
Mioriței
S-asculți doinele
Mariei
Și legendele
Dochiței!
Și să-nveți ce-i
omenia
Ori la bine ori
la greu...
Să cunoști ce-i
veșnicia
Că, zău, de-ți va
părea rău!
(Ileana Cornelia
Neaga)
LA MULȚI ANI, ROMÂNIE!
Luchy Lucia
E ziua ta
mamă frumoasă,
copiii tăi ce
sunt acasă
sau sunt plecați
în depărtare,
azi,din toată
inima vor
ca să-ți facă o
urare!
Să fii mereu
neîntinată,
să nu te lași de
cei lacomi
vândută și de
străini încălecată,
să-ți ții mănoasa
bogăție
pentru toți cei
ce sunt
născuți
pe-această glie
și să-i aduci pe
toți acasă
căci ești bogată,
ești mănoasă,
să umpli satele
pustii
cu cei plecați în
pribegii,
și să dăm iar
mână cu mâna,
să reîntregim
patria străbună,
căci suntem toți
frați și surori
ai acestui brav
popor!
La mulți ani
iubită mamă,
frumoasă ca o
primăvară,
noi te iubim și
te cinstim!
Azi un genunche
aplecăm
și-n fața ta ne
închinăm,
din inimă, cu mic
cu mare îți urăm
LA MULȚI ANI țară
străbună!
LA MULȚI ANI
patrie mumă!
LA MULȚI ANI voi
români dragi
voi sunteți dacii
din Carpați,
și dragostea de
țară ,mereu
în inimi să o
purtați!
Să facem azi hora
cea mare
pentru marea
sărbătoare,
și-n anii care
vor urma
hotarele se le întregim
cu cei de peste
Prut
să ne unim și
împreună
ca frații să
trăim!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA
MARE,
iar tu române să
fii fericit,
iubește-ți țara-n
care
te-ai născut, ai
trăit, te-a ocrotit!
(Luchy Lucia)
(Luchy Lucia)
Mesaj pentru Ţara mea
Maria Călinescu
Ţară dragă, mult ne-ai dat
Seva ta, al tău aluat,
Ne-ai dat nume şi mândrie,
Ne-ai dat totul, Românie!
Ne-ai dat frumuseţi divine,
Ne-ai dat haina de pe tine,
Ne-ai dat simţire şi dor,
Ne-ai dat rangul de POPOR!
Braţe lungi tu ai întins
Şi la piaptu-ţi ne-ai cuprins,
Şi-ai păstrat filă cu filă,
Cu istorii fără milă.
Mereu lăcrimezi cu sânge,
Când urgia te atinge,
Râzi, te bucuri, simţi, trăieşti,
Cu mândrie-n zări priveşti,
Când valorile cu nume,
Numele ţi-l poartă-n lume.
Dar, amarnic te-ntristezi,
Îi rechemi la sân, visezi,
Să nu-i pierzi pentru vecie,
Sunt comori din Românie,
Ţi-i doreşti întorşi acasă,
Le eşti mama lor, frumoasă!
Dar, cum mărul cel frumos
Prin ‘năuntru-i găunos,
Şi tu, chiar, de eşti frumoasă,
De viermi lacomi ne eşti roasă.
Îţi ştirbesc din frumuseţe,
N-au habar de drept, blandeţe,
Rod bucată cu bucată,
Nu se satură, odată.
Îşi fac lege pentru ei,
Şi se cred pe veci,chiar, zei.
Uită că, veni-va clipa,
Când li se va frâge-aripa.
Şi rămaşi goliţi la trup,
Ajung toţi, sigur, la ‘’zdup’’.
Geaba-şi strigă-mbolnăvirea,
Nu mai primesc abolirea
Faptelor de lacomie.
Cum te-au vândut, Romanie?
La metru sau la bucată,
Te-au lăsat de toţi furată!
Dar, tu ştii iubită ţară,
Orice faptă, de-i amară,
Va primi cândva un preţ
În durere şi dispreţ.
Încă eşti dreaptă ca bradul,
Speri cumva să-ţi treacă pragul
Fat Frumos sau Ţepeş doamne,
Răul tot să îl răstoarne
În hăul negru şi adânc,
Să-nfloreşti, iar, ca un prunc!
Mii de mâini să te cuprindă,
Focul iadului s-aprindă,
Cei curaţi te-or apăra,
În lanţ cu suflet te-or păstra!
Pe cei răi i-o arde-n foc,
De tine şi-au bătut joc!
Doar, aşa vei fi din nou,
Floare albă, un erou,
Sau o mamă iubitoare,
Veşnică, înfloritoare!
Lăcrima-vei din iubire,
Bucurie, biruire
La re’ntregirea României
Într-o odă, a bucuriei!
(Maria Călinescu)
(Maria Călinescu)
De ziua Ta...
Emilian Oniciuc
Eu nu iubesc un
simplu nume,
Iubesc acest
străbun pământ!
Și orișiunde-aş
fi în lume,
Pământul meu
rămâne sfânt!
De ziua Ta,
pământ străbun,
Te venerez prin
slovă pură,
Eu sunt o creangă
de gorun
Ce vrea să
crească fără ură...
De ziua Ta, țară
de dor,
A celor ce-au
plecat de-acasă,
În gând le ești
nemuritor
Și ai rămas a lor
mireasă...
Pentru români
eşti țara dulce,
Ești locul unde
ochii le-au mijit...
Oriunde paşii ne
vor duce,
Te vom privi spre
răsărit!
Un răsărit cu
jertfa-n sânge;
Eroii azi în noi
îi reîntrupi,
Nici-un dușman nu
ne va-nvinge,
Căci suntem pui
de daci și lupi...
Eu nu iubesc un
simplu nume...
Iubesc această
sfântă țară!
Și orișiunde-aş
fi în lume
De-al țării dor o
să mă doară...!
(Emilian Oniciuc)
(Emilian Oniciuc)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii,păreri...