Wikipedia

Rezultatele căutării

LP radio România

duminică, 4 martie 2018

Mirosul Norilor

Ai mirosit vreodată norii? Ai simțit poate energia diferită a ploilor, nostalgia fiecărei picături care îți cade pe obraji în funcție de anotimp? Ai adulmecat vreodată electricitatea din natură?
       Era într-o duminică albastră de vară, strălucitor de albastră când deodată toți norii cei negri au acoperit cerul și seninătatea acelei zile... Îmi amintesc cum m-am adăpostit sub castanul bătrân și stufos... Cel de lângă singura mănăstire aflată în buricul târgului, străjuită de înfierbântata și nemiloasa cale ferată... Atunci ne-am cunoscut. Tremurai de frică sau poate tremurai de frig din cauza vântului care arunca cu gheață... Un tunet te-a adus în brațele mele sau poate te-au adus fulgerele destinului... Au fost cele mai minunate clipe prin cea mai scurtă și misterioasă furtună care a trecut vreodată peste oraş, peste mine, peste noi! După ce furtuna s-a mai liniștit iar balta de la picioarele noastre devenise albastra oglindire a cerului, m-ai întrebat:
- Ai mirosit vreodată norii?
         Priveam la ultimile picături de ploaie ce se prelingeau de pe frunzele castanului în ,,lacurile" de apă de la picioarele noastre. Eram atât de fericit încât inima îmi juca incontrolabil în piept iar acel miros al ploii de vară m-a determinat să răspund involuntar, aproape șoptit:
- Acum este pentru prima oară...
         Timpul a trecut prin multele și atât de albastrele zile de duminică până la cea mai albastră dintre toate câte au mai fost! Era duminica nunții noastre, când fericiți treceam calea ferată spre ultima noastră vizită la mănăstire...
        Tocul sandalei tale s-a prins între elementele de șină ferată iar eu încercam să te eliberez din răsputeri fără să aud strigătele prietenilor, șuieratul mocăniței de pe nemiloasa și înfierbântata cale ferată!
        Cu lacrimi în ochi m-ai întrebat zâmbind adorabil! A fost cel mai inocent şi trist în acelaşi timp, zâmbet de pe Pământ:
-Vreodată ai mirosit norii?
    Adulmecam prin aerul încins de aburi și aromă de cărbune doar un miros de furtună, de electricitate... Picăturile de transpirație şi lacrimile involuntare mi-se strecurau pe potecile neputincioase ale obrajior înspre colțurile buzelor şi am răspuns aproape şoptit precum uşoara briză sărată a mării:
-Cu tine îi miros pentru ultima oară...
      Aş fi dorit să plouă şi să ne contopim cu apele, să frăgezim lutul şi să renaştem din el în izvoarele din care norii îşi încarcă ploile...
Acum suntem acolo unde timpul nu are noțiune, acolo unde nu sunt duminici, nici zile... Important este faptul că sunt cu tine iar noi înșine suntem parte din mirosul norilor...
     Peste noi este cerul care se odihnește în cristale albastre, aflate în sferele invizibile ce aşteaptă să izvorască din nou într-un el, din nou într-o ea... Taina nemuririi este dragostea!  
(29.07.2016)
autor©EmilianOniciuc
Foto: Emilian Oniciuc


NOTA: Dacă ți-a plăcut acest text, poți să îl distribui unde dorești doar de pe: EliteratorulLyrics et prosa, Confluențe literare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii,păreri...

Follow by Email