Al. Arpad Toth
M-am născut în Săcele, județul Braşov. Încă din primele clase m-am simțit vrăjit de poeziile lui Mihai Eminescu. Am început să scriu poezii încă din clasa a V-a. Am urmat doi ani la Liceul Industrial nr. 1 din Târgu Secuiesc, la profilul silvicultură şi exploatări forestiere, participând la olimpiadele de limba română şi la concursul naţional de poezie „Tinere condeie”. Am luat examenul de treaptă la Liceul Silvic din Gurghiu, judeţul Mureş. După terminarea liceului m-am angajat la Ocolul Silvic Comandău, unde lucrez şi în prezent. Din ambiția de perfecționare, am devenit liceţiat în ştiinţe juridice şi în silvicultură. Niciodată în acest răstimp nu am abandonat condeiul. Am debutat literar în anul 1995, în Revista Flacăra din Braşov, cu un fragment din poezia „Cu pădurea paşi în doi”. În 2004 m-am bucurat de adevăratul debut literar, prin publicarea poeziei „Pădurarul” în Revista „Pădurea şi viaţa” din Bucureşti, poezie publicată apoi și în „Antologia vinovatelor plăceri” a Asociaţiei Culturale Maria Domina, din Bucureşti. Apariţii editoriale: Artangel ”Poezii, 2008; Artangel ”Poezii” vol. II, 2008; Artangel „Versek”, 2008; Artangel „Iubirea poezii”, 2010; Artangel „Întâlnirile omului cu ursul”, 2011; Artangel „În dulcele grai vânătoresc” („Alte întâlniri ale omului cu ursul”), 2011; „Iubind pădurea și divinul”, 2012; „Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului”, 2013; „Petale de zori”, 2013; „Întâlnirile omului cu ursul” și „Întoarcerea fiului risipitor”, 2014.
Al. Arpad Toth
Doar iubirea e liantul armoniei,
Din inimi plăpânde revărsată pe pământ,
Izvorul fericirii şi al bucuriei,
Al sfintei căsnicii, tainic legământ.
Mama-mi spunea, că e chiar Dumnezeu în sine,
Din Universul infinit revărsat spre noi,
Un tren al vieţii, care se duce şi vine,
Bucuria nesfârşită a vieţii în doi.
Iubirea este pacea eternă pe pământ,
A zilelor fermecătoare sub soare,
Iubirea-i starea de bine, dulcele cuvânt,
Izvorând dîn inimi blânde... ca o floare!
Al. Arpad Toth
Primăvara-i o mireasă,
Cu păru-i verde despletit,
Ondulându-se duioasă,
Cu corpu-i suplu, dezvelit.
Vara-i cu buzele-i roşcate
De-ale zmeurii boabe dulci,
Pe cărări întortocheate,
De-ajungi la vârf, poţi să te culci.
Toamna-şi leapădă veştmântul,
Cel pe care l-a ales,
Se schimbă iarăşi ambientul,
De roadele-i pentru cules.
Prin iarnă te plimbi amorezat,
O faţa albă de zăpadă,
Inima ţi-a focalizat,
Cu a plăcerilor cascadă.
A trupului gingăşie,
Atunci o vezi cu-adevărat,
A şoaptelor duioşie,
O savurezi neâncetat.
Corpul tresare de groază,
Dar srălucirea de stea,
Nu-i a fericirii oază.
Pădurea nu tace! Nu tace!
Prin izvoarele-i vorbeşte,
Vrăjeşte prin ceea ce face,
Chipul naturii ne uimeşte!
Îi simt mireasma corpului,
Cu ginăgăşia ei cu tot,
Alintă sufletul omului,
Ca să o uit nu o să pot!
Te plimbi uşor amorezat,
Pe cărări bătătorite,
Vraja-i te-a hipnotizat,
Cu farmecele abea simţite.
Urlă vântul printre şoapte,
Când din depărtare sună,
Vreo cascadă-n toi de noapte.
Stropi de rouă strălucesc aiurea,
Pe faţa ei suavă, fină,
Iar două lacrimi doresc să stea,
Pe obrazu-i de regină.
Şi-a ei galeşă privire,
Cu-ale lui Cupidon săgeţi,
Iar te scaldă în uimire
Şi te-nvaţă s-o respecţi.
Trebuie s-o ţii în braţe,
Dar inima i-o înţelegi?
Nu te-ncrede-n circumstanţe,
Ea doar dăruie, tu culegi!
Al. Arpad Toth : „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2014
„De ce „Lyrics et prosa”? Pentru că, în această
RăspundețiȘtergereantologie, prietenia şi colegialitatea scriitorilor s-au reunit
cu deschidere, rezultând la un act authentic de cultură, o
picătură pură de literatură românească.”