Păcat îngeresc Emilian Oniciuc

Păcat îngeresc
Emilian Oniciuc (Lican)

În cerurile azurite era veselie mare,
Stelele luceau aruncând mărgăritare.
Îngerii se îngereau în penele sticloase,
Tatăl lor, pe Lucifer îl creease...

Era mândria Tatălui ceresc,
Era invidia de îngeri, îngerească,
Era ca boala-n neamul omenesc,
Era iubirea copilului dintâi, copilărească...

Era cel mai iubit înger de Dumnezeu,
Cel mai puternic, arătos, inteligent...
Dar a crezut că e mai mult decât un zeu,
Și a rămas în rai un insurgent...

Totuși avea să fie creată o minune,
Ce-a mai plăcută și mai dragă Domnului...
Adam și Eva, motiv de rebeliune
Pentru răzvrătirea Luciferului.

Frumosul înger de sus privea pizmaș
La primii oameni inocenți de pe pământ.
În sinea gândului trufaș și pătimaș
Făcându-și, tainic, îngerescul legământ...

,,Ce-ar fi să nu mai fie dobitoace,
Create doar pentru amuzament,
Să-i luminez cu fructul ce se coace,
Evoluându-i treptat dar permanent...!?"

În acel timp din zori de timp și zi,
Un El și-o Ea, năuci de fericire,
Purtau povara păcatelor târzii,
Fără să știe, în lauri de iubire...

Dar într-o clipă, poate din plictiseală,
Sau poate din curiozitate feminină,
Ea-l atrase pe Adam spre o greșeală,
Împărțind păcatul în omenescă vină...

Prea grabnic, prea brusc în destin,
Înțelepțirea omului în timpuri a venit,
Prin primul păcat, luciferesc, poate divin,
Ce nu-și dorise Domnul, s-a îndeplinit...

,,Cunoașterea" venise prea devreme,
Iar Raiul, de om putea fi destrămat.
Luciferului i s-ar fi închinat poeme
Ca unui împărat în Rai înscăunat...

S-a supărat o vreme cerescul Tată
Pe cei mai dragi copii ai Lui;
Greșeala nu putea fi iertată,
Păcatul să-l poarte fiii omului...!

Din Eden oamenii-s izgoniți,
Precum Lucifer e izgonit din Rai,
Pentru a rămâne veșnic prigoniți
În luciferic și nesigur trai...


Emilian Oniciuc- Șoaptele destinului,  EDITURA NAȚIUNE 2014