Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 9 iunie 2021

Soraya, îngerul pe tocuri


(Epistola I)

Frumoasa Soraya, obosită ajunge acasă.
Pantofii cu tocuri lungi pe trepte îi apasă;
Însângerata lor culoare prin noapte străluceşte,
Vecinul, un preot, de după draperii pândeşte…


Treaz fiind în neguri, scăldat în rugăciuni
Văzând ,,diavolița” îşi face cruce, plecăciuni;
Carnală-nfiorare dintr-o involuntară ispită!
Cruciulța pe stern îl arde, inima-i palpită…

-Cine eşti copilă, himeră sau făptură dulce?
Tulburarea îl cuprinde, nu poate să se culce…
-Ah, minune de femeie te-aş face preoteasă
Să-mi luminezi altarul din suflet şi din casă!

Ca un fâlfâit din aripi ceasurile curg spre zori,
Dimineața îşi trimite tainic ai iubirii spori…
Guguştiucii se-alintă gângurind versete,
Despre primăvară, dragoste, foamete, sete.

Noi înțelesuri apar iar după fiecare noapte,
Gândurile verzi dispar sau devin mai coapte…
Poate ar fi mai bine dacă-ar sta în pom
Dar gândul este mărul ce-l tulbură pe om.
………………………………………………………………….
Licuri de lumină în odăiță încep să se joace,
O rază tremurândă o mângâie uşor, o place!
Soraya suspină, încearcă suav s-o alunge,
Apoi încet vrea s-o prindă dar n-o mai ajunge…

Plăpumioara-i albă alunecă pe podea, călduță…
Tangoul cu ritmul auriu o cuprinde pe mândruță.
Cu trupul gol se-ntinde, atinge dimineața,
Se-mbracă doar cu sine, îndrăgindu-şi viața!

Doar tinerețea-i este rochița cea mai dragă
Spre anii bătrâneții chiar nu are vre-o grabă;
Diamantic prin casă îi străluce trupul de zeiță…
În sânge şi în suflet îşi caută-o cheiță…

Plutind se-ndreaptă spre ochiul de fereastră,
Sânii îi sărută dulce floarea aflată-n glastră.
Apoi de după perdeaua cea fină de mătase,
Priveşte pe stradă prin genele-i sfioase.

-Ce-mi văd ochi? Un tânăr chipeş, preot!?
Prin aer plutesc vecernii pornite ca din clopot;
-Privirea-i ațintită demult spre a mea căsuță
Cred că mă place, poate i-am căzut drăguță…!

Străzile prind culoare, copacii se-nverzesc,
Mulțimi pe trotuare spre muncă se grăbesc;
Un stol de porumbei se vântură în roate, roate…
Aerul primăverii lin în aripi li se zbate!

Pe trotuar, printre oameni strecurându-se gingaş,
Cu grijă căutându-şi drumul spre tainicul locaş,
Smeritul preot cuprins acum de fireşti tulburări
Îl chinuie în gânduri pe Dumnezeu, cu întrebări:

-Tu Doamne-făuritor de ceruri, de ape şi Pământ,
Crezi că pot să-mi mântui al castității jurământ?
Nu pot să-mi iau de soață decât o pură floare
Dar sufletu-mi arde spre fata ce căzută-mi pare…

Oare nu din slăvite ceruri au căzut şi ai Tăi îngeri
Care prin trufie şi patimi Te-au făcut să sângeri?
Iubesc Doamne-un înger cu aripile decăzute
Sau puritatea-i ascunsă în nimburi nevăzute?

Un oftat adânc din suflet şi din piept îl scoate!
Mâinecile de la rasa îi lunecă uşor spre coate
Când palmele-i delicate se strâng în rugăciune:
,,Tatăl Nostru” prin buzele-i neprihănite-l spune…

Ruga e fierbinte în pronaosul întunecos şi rece!
Doar un curcubeu firav prin vitralii trece;
Scânteia dintr-un foc poate răspândi scântei
Ce tremură umbrele din gânduri şi lumină idei…

Emilian Oniciuc-20.03.2018
Sursa fhoto: Totb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii,păreri...

Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!