Citește-mi sufletul iubito,
Încearcă să întorci paginile ușor
Cum ai răscoli dorul după dor...
Hei...!Este o filă fragilă, zăpăcito
Am spus ușor...n-o rupe puișor...
Vezi, eu ți-am deschis cartea,
Dar tu frumoasa mea zână
Ești atât de lacomă, atât de hapsână...
Te grăbești să citești în ea doar partea
Unde îmi vei deveni o bună stăpână...
Of...! Printre atâtea diademe,
Poate te-am cunoscut prea târziu?
Te-am cunoscut prea devreme...?
Răspunsul prin stele va fi prin poeme,
Sau poate prin praful lor...nu știu...
Prin praf de stele...ce nasc un fior,
Fior scris cu cerneala Lunii
De care au parte doar „nebunii”
Ce-au strâns în suflet prea mult dor,
Cum am strâns noi sau au strâns unii...
Nebunii sau poate bunii unei toamne reci,
Cu suflete pe drumuri rătăcite,
Ce își doresc să fie doar găsite
Prin anotimpurile nedeslușitelor poteci,
Doar suflete ce se doresc iubite...
Să ne citim sufletele iubito,
Să ne întoarcem paginile ușor, ușor,
Cum am răscoli atâtea doruri după dor...
Cu grijă draga mea, cu grijă Afrodito...
Să nu ne rupem...puișor...
Mai bine spune-mi: „ ciao” Emilian Lican Când va fi momentul, Te rog să nu-mi spui adio, Despărțirea este grea și dureroasă, Iubirea să ne fie în amintire frumoasă, Mai bine spune-mi ciao...!
Într-o zi, Mai bine spune-mi ciao... Și să ne prefacem că te întorci acasă, Că biletul despărțirii, nu este pe masă; Te rog să nu-mi spui adio...!
Poate Mai bine spune-mi ciao... Prefă-te că ești doar puțin capricioasă, În dimineața asta de toamnă răcoroasă, De ce să-mi spui adio...?
Mai bine, Spune-mi:„ la revedere”, sau „pa”... Minte-mă, deși poate nu ești mincinoasă, Amăgește-mă chiar dacă ești furioasă, Chiar dacă nu vei mai fi a mea...!
Să ne spunem:„ciao, ciao...!” Emilian Lican-25.10.2015
Moartea este femeia care te violează! Nu te întreabă dacă o dorești Atunci când nechemată te vizitează... Te îmbrățișează chiar dacă n-o iubești.
Moartea este femeia fatal de frumoasă Cu tenul alb și ochii albaștri, Pe umerii firavi și goi poartă o coasă Pe care strălucesc argintați mii de aștri!
Moartea este o femeie cu părul negru Care curge mătăsos spre șolduri, Sânii „90”, abdomenul „60”- Plat și integru, Călcătura o poartă parcă pe bolduri...
Moartea a fost și va rămâne virgină, Nu va deveni niciodată mamă... Peste tărâmul pustiu este o regină Fără un rege alături, fără idilă, doar dramă!
Of Moarte-Urâtă ești pe cât de frumoasă! Ești simplă, rece, necapricioasă Când aduci tristețe dar și o liniște misterioasă Prin paradoxala alinare pornită din coasă...
Ești un gând, o strălucire,
Din femeia care ai fost
Sau un vis, o nălucire?
Ce-am urmat fără de rost...
Ești otrava de femeie,
Ce te cântă drag petunii,
Când deschisă orhideie
La picioare-ți cad nebunii...
Tocuri lungi, fustița scurtă,
Maioul mulat pe sâni,
Lănțicul zornăind pe burtă,
Brățări din plastic pe mâini...
Părul lung și zulufatic
Rebel ți se zbate-n vânt,
Auriu, ușor tomnatic,
Cum e toamna pe Pământ...
Într-un gând, o strălucire,
Din dulceața ta, femeie
Mă sufoc cu a ta iubire,
Revărsată în curcubeie...
Emilian Lican-01.09.2015 Fotografiile sunt preluate de pe internet
miercuri, 28 octombrie 2015
Inimă perfidă
Cum aș putea din pieptu-mi să te smulg,
Tu inimă perfidă, ce mă trădezi adeseori,
Mă faci mereu cu lacrimi amare să plâng,
Viața nu pot s-o mai văd în culori.
De cine nu trebuie, te îndrăgostești,
Nu știi să faci alegeri potrivite,
Îți provoci răni adânci când iubești,
Dar niciodată nu te înveți minte.
Hai, lasă pauză între iubiri și simte
Adevărata dragoste ce nu rănește,
Dar de pe calea ta nu te abate,
Căci a iubi e normal...e omenește.
Te blestem să simți numai iubire,
Nicicând să nu te mai lași rănită,
Să cunoști numai cuvântul fericire,
Să aflu și eu, cum e să fiu fericită.
Fă-mă să simt iubirea adevărată,
Te rog inimă, ascultă ce-ți cer,
Nu mai trăda o iubire curată,
Căci altfel, odată cu tine-o să pier.
Frumoasa de la malul mării Emilian Lican-12.10.2015
Gânduri fugare prin fulgii de nea,
Topiți în flãcãrile lemnului din fag,
Călătoresc pe valuri precum Enea
Rătăcind pe neștiute ape, în larg...
Visele-mi prin valuri se-nspumã,
Luminate de stele, în valuri se sparg...
Parfumul mării mă ajunge din urmă,
Umflând vela iubirii pe falnic catarg...
Dar șemineul de lemne trosnește,
Trezește vise, tu ești foarte departe...
Flacăra fagului uscat, parcă rostește:
-Nu te încălzii cu speranțe deșarte...
Prin flăcări, umbre triste mișcă pereții,
Amfora cu vin va rămâne neatinsă...
Poate prin valurile agitate ale vieții,
Cu ea vom înteții o iubire reaprinsă...
Privesc albastrul din nemărginirea zării,
Ascult prin iarna venită prea devreme
În care o Frumoasă de la malul mării,
Dintr-un nor mă face să îi scriu poeme...
Emilian Lican-12.10.2015 (Imaginea este preluată de pe internet)
