Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta 2014. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2014. Afișați toate postările

marți, 25 octombrie 2016

Garofița din buchet Emilian Oniciuc (Lican)


Garofița din buchetEmilian Oniciuc ( Lican )
Ne-am despărțit într-o gară,
Târziu, pe un peron pustiu...
Din acea perfidă seară,
De tine, iubito, nu mai știu.
Aveam lacrimi ca de ceară
Adunate la foc mocnit...
Ultima îmbrățișare-amară,
Pe obraji ni le-au topit.
Ne-am despărțit fără cuvinte,
 Fără suspine și „te iubesc”,
                                                 Dar cât de iubită-mi ești în minte,
                                                 Când la tine mă tot gândesc...!
Au trecut mulți ani în zbor
Peste trupu-ți de Afrodită,
Ofilit și miruit de amor
Într-o căsnicie îngrădită...
Cred că nu mai ești Zeiță,
Poate anii te-au umbrit,
Dar rămâi o Garofiță,
Din buchetul ce-am iubit...
Emilian Oniciuc ( Lican )- „Șoaptele destinului”. Editura Națiunea- 2014

Sursa fotografiei: internet

duminică, 23 octombrie 2016

Am o credință Emilian Oniciuc (Lican)- ȘOAPTELE DESTINULUI; Editura NAȚIUNEA 2014



Am o credință
Emilian Oniciuc ( Lican )



Hristoase, de atâtea suferințe,
În sângele-Ți nevinovat au amuțit zeii,
Rătăciți au schimbat credințe,                                  Păcătoșii au convertit ateii...
Siderați au plâns zeii în ceruri,                                  Îndurerat a lăcrimat Dumnezeu!                              Tu plâns vei fi de-a pururi,                                        Dar pur vei învia mereu.
Noi plângem sângele-ți curat,
Căci suntem poporul unicului Zeu,
Al dacilor, Zamolxis, zeu uitat,
Reinventat, schimbat cu Dumnezeu...
Suntem cu toții prigoniți Hristoși,
Suntem așa cum El ne-a vrut:
Credincioșii iertându-i pe păcătoși
Ce ne-au trădat și ne-au vândut...
Păcatul au să ni-l mai vândă,
În lăcomia lor n-au înțeles
Că-n a Dumnezeului izbândă
Suntem poporul Lui, ales...!
Emilian Oniciuc ( Lican )
 ȘOAPTELE DESTINULUI”- Editura NAȚIUNEA 2014

luni, 17 octombrie 2016

IUBIREA LUNII „Șoaptele destinului” - București 2014 ( EDITURA NAȚIUNEA)

Iubirea Lunii
Emilian Oniciuc (Lican-08.01.2015)

Luna-i roșie în noapte,
La apus, lângă Luceafăr;
El i-alintă versuri, șoapte,
Printre-al razelor viu scapăr...

Din înaltul abisal
Stele palide pândescu-l
Pe- nstelatul colosal
                                       Ce încântă universul.

Draga Lună se înfoaie,
În roșeața-i rotofeie,
Sufletu-i un foc de paie
Ars în suflet de femeie...

Îl ascultă- namorată
Ca și- n alte atâtea nopți,
Fața-i este- mbujorată:
Tare l-ar mai vrea de soț...

Dar e dat spre nemurire,
Sufletu-i rătăcitor,
Pe-un condei și pe iubire,
Pe raze un Zburător...

Lacrimile-i cad pe nuferi
Plânși în  lacul înghețat
Să te-aline de-ai să suferi,
Înger- om le-a înălțat.

Emilian Oniciuc ( Lican-08.01.2015)
Șoaptele destinului- București 2014 ( EDITURA NAȚIUNEA)

joi, 6 octombrie 2016

Păcat îngeresc Emilian Oniciuc

Păcat îngeresc
Emilian Oniciuc (Lican)
În cerurile azurite era veselie mare,
Stelele luceau aruncând mărgăritare.
Îngerii se îngereau în penele sticloase,
Tatăl lor, pe Lucifer îl creease...
Era mândria Tatălui ceresc,
Era invidia de îngeri, îngerească,
Era ca boala-n neamul omenesc,
Era iubirea copilului dintâi, copilărească...
Era cel mai iubit înger de Dumnezeu,
Cel mai puternic, arătos, inteligent...
Dar a crezut că e mai mult decât un zeu,
Și a rămas în rai un insurgent...
Totuși avea să fie creată o minune,
Ce-a mai plăcută și mai dragă Domnului...
Adam și Eva, motiv de rebeliune
Pentru răzvrătirea Luciferului.
Frumosul înger de sus privea pizmaș
La primii oameni inocenți de pe pământ.
În sinea gândului trufaș și pătimaș
Făcându-și, tainic, îngerescul legământ...
,,Ce-ar fi să nu mai fie dobitoace,
Create doar pentru amuzament,
Să-i luminez cu fructul ce se coace,
Evoluându-i treptat dar permanent...!?"
În acel timp din zori de timp și zi,
Un El și-o Ea, năuci de fericire,
Purtau povara păcatelor târzii,
Fără să știe, în lauri de iubire...
Dar într-o clipă, poate din plictiseală,
Sau poate din curiozitate feminină,
Ea-l atrase pe Adam spre o greșeală,
Împărțind păcatul în omenescă vină...
Prea grabnic, prea brusc în destin,
Înțelepțirea omului în timpuri a venit,
Prin primul păcat, luciferesc, poate divin,
Ce nu-și dorise Domnul, s-a îndeplinit...
,,Cunoașterea" venise prea devreme,
Iar Raiul, de om putea fi destrămat.
Luciferului i s-ar fi închinat poeme
Ca unui împărat în Rai înscăunat...
S-a supărat o vreme cerescul Tată
Pe cei mai dragi copii ai Lui;
Greșeala nu putea fi iertată,
Păcatul să-l poarte fiii omului...!
Din Eden oamenii-s izgoniți,
Precum Lucifer e izgonit din Rai,
Pentru a rămâne veșnic prigoniți
În luciferic și nesigur trai...


Emilian Oniciuc- Șoaptele destinului,  EDITURA NAȚIUNE 2014

marți, 19 ianuarie 2016

Frumoasa din vis- Emilian Lican (Oniciuc)- E.L. 2014

Frumoasa din vis Emilian Oniciuc ( Lican )

Plouă mărunt pe păru-ți despletit, Eşti îndrăgostită şi nu-ți pasă... Aştepți înflăcărată noul tău iubit În seara care încet, încet se lasă. Sună telefonul care te-a trezit, Realitatea crudă te face capricioasă, Ochii-ți căprui și triști s-au umezit În singurătatea ce genele ți-apasă...
Cuprinzi perna în brațe cu sânul dezgolit, Gemând uşor, pierdută în fantasme, Inconştientă, tandru mâna ți-ai oprit, Între fierbințile catifelate coapse...
Telefonul sună dar nu-l mai auzi, Tânguiri impudice inundă odăița, Perna toată-i strânsă, tremuri, asuzi Tot mai nepotolită îți este dorința...
După un timp se-aud picături Care lovesc ludic în fereastră... Iar tu dezvelită, nu te mai înduri Să-ți revii din minunata transă...
Mijesc uşor privirea, ochii deschid, Trezirea mă aruncă parcă în abis. Telefonul vibrează, să răspund decid: Tu mă suni, frumoasa mea din vis...!
Emilian Oniciuc (Lican) (versuri refăcute- 09.10.2016) Șoaptele destinului- Editura Națiunea 2014 Sursa fotografiei: internet

miercuri, 13 ianuarie 2016

Romanticii-Emilian Lican- E.O. 2014

Romanticii...
Emilian Lican

Fiecare iubire pierdută-i într-un gol al sufletului,
Fiecare stea căzută-i într-un gol al cosmosului,
Fiecare Lună-i mai strălucitoare şi frumoasă
Cu cât despărţirea-i mai amară și mai duioasă...

Fiecare coardă de chitară în serenade te sfâşie,
Praful iubirii prin praf de stele se împrăștie,
Fiecare notă muzicală în amurg te răscoleşte
Amăgind simţirea fiinţei dragi care te iubeşte.

Fiecare din noi avem doruri secrete, uitate
Gări regăsite aiurea într-un miez de noapte,
Flori de pomi de vântul uitării scuturate,
Iubiri începute, regăsite sau demult uitate...

Emilian Lican- Șoaptele destinului (2014)

joi, 7 ianuarie 2016

Înger Păzitor-Emilian Lican (Oniciuc), E.O: 2014



Înger Păzitor
Emilian Lican

(- Bunicule, poveştile-s adevărate?
 - Nepoate, asta e adevărată!
 - Dar devărate nu sunt toate?
 -Ba da, pentru că... a fost odată...)

Imediat după război,
Într-o vară cu secetă mare,
Am aranjat jugul pe boi,
În zorii dimineţii pe răcoare.

Cu carul mult aveam de mers,
Să aduc apă rece de izvor,
Cu grijă butoaiele le-am șters
Şi am pus peste ele un covor

Deoarece coviltir nu aveam
Iar colbul tare se mai vâltura...
În praful secetei  îmi doream
Să-mi port cu grijă-ncărcătura...

Aveam şi fân în carul meu
Şi un micuț butoi sălciu cu apă,
Că, până la gară, drumul era greu
Iar setea din el boii-şi adapă...

Pe cap cu pălăria cea din paie,
Cu borul mare pentru umbră,
Pe calea lutului uscat în vâlvătaie
Am pornit mânat de setea sumbră...
 
Pustiu era în drumul meu,
Tristeţea-mi nu-i un ifos,
Dar eram singurul ,,zmeu"
Scăpat cu greu de tifos...

Prietenii mei cei mai buni
Au scăpat în veci de sete...
I-am îngropat într-o zi de Luni,
Slăbiți, rămaşi numai schelete...
  
(Bunica ta, dragă nepoate,
Era ,,grea"cu mamă-ta...
Se ruga în fiecare noapte
Să nu sfârşim în boala asta.)

Ajuns târziu în ceasul din amiazi,
Grăbit, butoaiele cu apă le-am umplut.
Dar soarele topea şi cetinile de brazi,
Iar talpile-mi fierbinţi erau de lut.

Am dat drumul la boi pe un imaş,
Să pască-n trista uscăciune...
Obosit şi pe vară sleit și pizmaş,
Am intrat într-un vagon de cărbune.

Era cumva la umbra unui dâmb,
Iar umbra-i era precum o părere,
Se unea cu un copac tare strâmb
Peste vagon, în toropeală și plăcere...

Am așezat o bucată de carton
Peste praful sticlos de carbune
Şi am intrat curând în... ton
Cu visele şi clipele mai bune...

Pe patul de carton uitat,
Eram în colţul raiului de vis,
Cu sufletul pierdut, amanetat
De iad într-un himeric paradis...

De era real, nu mai ştiam
Când ochii i-am deschis;
Era întuneric şi credeam
Că-n moarte sunt proscris...

Am sărit buimac în picioare.
De boi,atunci, mi-am amintit...
Privind în liniştea tulburătoare
Spre mine-o mână albă am zărit...

Am îngheţat de spaimă!
Mâna albă ciudat strălucea
În noapte, ca un  fel de ştimă,
Spre mine lin dansând plutea.

M-a atins pe pieptul dezgolit
Şi uşor spre podea mă împinse,
De podea m-am simțit deodată lipit
Când totul în jurul meu se aprinse...

Se aprinse-n zgomot infernal
De se cutremura pământul,
Simţeam în suflet un fior carnal
Cum mă frigea şi simțeam vântul...

(Nepotul se uita uimit
Cu ochii în mirare;
Era puţin nedumerit,
Din ce motive, oare?)

În gară se făceau manevre,
Iar o cisternă la vale a scăpat.
În acele cu viziuni de minerve,
O mâna albă, m-a salvat...

De mine un înger s-a îndurat!
Să fie al meu înger păzitor?
Înduioşat de sufletu-mi curat,
În ceasul cel răzbunător...

(Nu-i minciună, e adevărat,
Şi acum la ceas de bătrăneţe,
Un pui de înger m-a salvat
De singurătate şi tristeţe...)

Emilian Lican
„Șoaptele destinului”- Editura Națiunea, București 2014





vineri, 20 noiembrie 2015

Spirit renăscut-E.L. 2014

Spirit renăscut
Emilian Lican

Treziți-vă, Lupi și Lupoaice,
Lăsa-ți mantiile de crai,
Rochițele de zâne arăboaice,
Suiți-vă pe înaripații lirici cai...!

Nu suntem în „O mie și una de nopți”,
Suntem pe al Lupilor sfânt tărâm
Privit cu lăcomie de huni și vizigoți
Ce n-au găsit aici lin caldarâm.

Chiar nu ne-au păcălit pe toți
Prin al mirajului albastru cu steluțe...
Ne umilesc, ne fac în față hoți,
Dar noi suntem licani, nu bunicuțe...!

Treziți-vă, Lupi și Lupoaice,
Smulgeți penele din vulturi,
Faceți din ele penițele-pușcoace
Și înmuiați-le în liricile rânduri...!

Nu suntem aici întâmplător,
Avem al dacilor măreț trecut,
Iar dacă vrem un falnic viitor,
Să fim ,,steluța", alpha de-nceput!

Nu ne lăsăm înșelați iar de vulpi,
Ca în povestea cu ursul carpatin...
Suntem ai Dacilor urmași și suntem lupi,
Un mândru neam cu demn destin!

Emilian Lican-„Șoaptele destinului”

Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!