Duhul vieții se adie peste lacul fără valuri
Unde lebede valsează în ale amiezii baluri;
Libelule de lumină peste apă strălucesc,
Peştişorii înspre ele piruiete răsucesc!
O lebădă rătăcită se umbreşte lângă mal,
În tăcere îşi aşteaptă destinul pe noul val...
Soraya de după o salcie uşor se iveşte,
Cu albastrele-i luciri cu tristețe o priveşte!
-Oare nu-i fericită lângă ale ei surate?
Genele i se alintă-n lăcrimioarele-i sărate;
Inocența o distrage-n inutile perturbări
Care albe sunt ivite pe lacul cu întrebări...
Casian-preotul, pe sub plete-sălcioare
Simte seve clorofile prin a sale vinişoare
Când mirat zăreşte o floricică de muşcată
Înflorită prin Soraya lângă apa nemişcată...
Fără voie ai săi paşi spre aleasa sa îl poartă
Cum purcede omul în necunoscuta-i soartă...
Fluturele fără griji-aripi îşi zbate spre lumină
Iar albina acu-ți dă la floarea de pe tulpină!
.....................................
-Bună ziua! De ce sunteți tristă domnişoară?
Soraya tresare... Simte o înfiorare uşoară,
Apoi spre Casian se întoarce nedumerită,
Privindu-l se linişteşte și răspunde smerită:
-Ah! Sunteți vecinul ce-mbracă haine sfinte,
Cel puțin aşa vă ştiu, aşa vă țin eu minte!
Sunt aiurită văzându-vă în straiele lumeşti...
M-ați surprins în gânduri, slabiciuni fireşti.
-Nici o slăbiciune nu rămâne fără un leac
Cum lebăda-crăiasă îşi tot caută pe lac!
-Da, aşa este, chiar lebăda mă întristează...
De ce dintre surorile ei se îndepărtează?
-Of, inocentă făptură! Doar aşa le veghează!
Pericolele se ascund şi prin după-amiază...
Casian zâmbeşte larg şi mai dragă îi devine
Soraya-aflată-ntr-o lumină a razelor divine!
Deschizându-şi firav buzele-i voluptoase
Îi zâmbeşte şi ea unduind uşor din coapse
Când se-apropie întinzându-i mâna fină...
Casian cu gingăşie o sărută şi firav suspină:
- Sunt Casian! Un preot fără a lui parohie
Până îmi va fi sortită în lume o dragă soție!
-Vai părinte! Am dorit doar să ne dăm mâna,
Dreapta ta de fapt îți este sărutată-ntruna...
Tânărul preot prinde brusc o roşeață pe față
Stânjenit de vorbele şi obiceiurile din viață...
Soraya cu pupilele mărite vrea să se scuze,
Îl ia cu drag de mână ducând-o către buze:
-Sunt Soraya! Sunt şoapta dintr-o depărtare
Ce îți va mângâia sufletul doar c-o sărutare!
-Soraya faci o glumă într-un joc copilăresc
Sau iubirea dintre noi chiar o şi întrezăresc?
O pală de vânt printre brazi îi răspunde...
Soraya privindu-l suav cuvintele-şi ascunde;
De ce-ar strica acest moment de slăbiciune
Cu un răspuns ce poate naşte suspiciune!?
Emilian Oniciuc-29.04.2018
Sursa fotografiei: Pinterest-Mirela Anton
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentarii,păreri...