Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta București. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta București. Afișați toate postările

joi, 28 ianuarie 2016

Anna-Nora Rotaru- Antologia „LYRICS ET PROSA”, ( volumul II )

Anna-Nora Rotaru
Anna-Nora Rotaru

        Amintirile sunt acaparate de  pânzele de păianjen, așezate pe sufletul timpului care nu dorește să se rupă sau cel puțin cititorul are senzația regăsirii în minunatele versuri ale poetei Anna-Nora Rotaru...!
        Am lecturat cu deosebită plăcere toate versurile autoarei care m-au purtat de la florile presărate într-un roman al vieții prin nostalgicele ironii ale toamnei, toamnă în care se duc și păsările dar mai ales se duc și anii tinereții, a acelei tinereți care nu-și dorește apusul spre încețoșata bătrânețe, astfel că versurile  ne vor transmite și chemări de iubire, de dor de mamă, de înserările misterioase atunci când condeiul devine fermecat și începe să-și aștearnă tainicele scrieri... Sunt foarte multe creații minunate în această elegantă antologie de literatură contemporană iar unele dintre ele aparțin artistei, frumoasă atât la chip cât și la sufletul dedicat acum  poeziei, poeta:  Anna-Nora Rotaru!
       Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum de literatură contemporană!


Iată ce spune despre sine, poeta Anna-Nora Rotaru:

      
„Născută pe plaiurile moldovenești, la Botoșani, mi-am petrecut copilăria, adolescența și m-am format ca om, pe meleagurile vasluiene. Studiile superioare făcute la Iași, mi-au dat posibilitatea azi, să-mi exercit profesia de medic, continuându-mi studiile de specializare în Grecia, la Atena, ca medic internist, unde m-am stabilit cu familia mea.
       În România anilor copilăriei, m-am ocupat de muzică, studiind vioara și participând ca solistă și în orchestră, la diverse concursuri republicane, cu multe distincții și medalii. În timpul liber mă ocup  de pictură, luând parte la diverse expoziții, fiind membru în „Organizația Medicilor Artiști” din Grecia. În ultimul timp mi-am extins căutarea și exprimarea frumosului prin poezie, publicând  în aprilie 2015  primul meu volum numit „La răscruce de lumi.” Am avut onoarea unor frumoase critici în  revista OBSERVATORL - Toronto, AGERO - Stuttgard, la REGATUL CUVÂNTULUI - Institutul Cultural Român Bruxelles, în Revista MELIDONIUM din Iași, din partea poetelor și scriitoarelor Mariana Gurza, Vasilica Grigoraș și Dorina Stoica, cărora le păstrez o recunoștință adâncă, la GRĂDINA CU LECTURI, dar și la alte reviste online.
      Mi-a plăcut întotdeauna frumosul și am încercat să-l slujesc , dăruind un strop din sufletul meu.”


Lyrics et prosa vol. II
Pânze de păianjen
Anna-Nora Rotaru
 

Cândva, ca să-mi arăt iubirea, scriam zeci de poeme,
Adâncul minții-mi scormoneam, ca să găsesc
Cuvinte fermecate, descântece, ca să te cheme,
În prag să-mi vii, să-ți spun cât te iubesc!

Am încercat pictând să vezi și prin vopsele,
Pe zeci de pânze, ce nu-ndrăzneam ca să grăiesc,
Șiraguri de inimi sângerânde, legate în cordele,
Crezând c-așa o să-nțelegi cât te iubesc !

Și chiar prin note adunate, ți-am compus o simfonie,
În sunet de bemoli, simțămintele am vrut să îți trezesc.
Vioara mea și pianul, plângeau-necate-n melancolie,
Refrene, să-ți spună-n locul meu cât te iubesc!

Acum, e prea târziu, neaua mi s-așternut pe umeri,
Mi s-a secat simțirea, sufletul mi-i gol...am obosit!
Anii mi-au trecut... atâția, că nu poți să-i mai numeri,
Amintirea-i mărturie, să-ți spună ea cât te-am iubit!

Pianul dezacordat în colț și nici o coardă rămasă la vioară,
Pânze de păianjen și praful le-acoperă ca un veșmânt!
Ce-au fost... speranțe, culori, cuvinte, sunete odinioară,
Azi toate-mi par-ngropate-adânc... într-un mormânt!

Gaudeamus 2015
Măicuță dragă
Anna-Nora Rotaru


Măicuță, mai vino câteodată să mă vezi în vis,
Să te mai simt, să-mi pară că trăiesc adevărat...
Cu brațele-ntinse larg, cu sufletul deschis,
Să te cuprind, cum poate n-am făcut-o niciodat'...

Să-ți mângâi iarași umerii și, cu drag, obrazul,
Lacrimile ce te-au durut, să pot să ți le șterg!
De te-a cuprins cumva, fără să știu necazul,
Azi, mai mult ca-oricând să pot s-alerg,

La tine-n poală, c-atuncia, să mă cuibăresc...
Mânuțele dragi să le cuprind, să le sărut!
Să pot cu mult mai mult să te-ocrotesc,
Cum poate n-am făcut 'ndeajuns cât am putut...

Și dacă ceva-ți apasă sufletul... să-mi spui,
Vreo supărare sau vorbe spuse la mânie!
N-au fost din inimă și-n inimă să nu le pui,
Că-s vorbe goale ce sufletul din noi sfâșie!

Măicuță dragă, află că te-am iubit la infinit ...
Te port în mine, nicicând sa-mi fii uitată...
Și de-mi veni-va clipa să mă-nalț înspre zenit
Să-mi vii in prag, de mână să mă duci ca altădată,

Când eram mică, îți amintești, mă temeam de beznă...
De-ntuneric, când nopțile-adânci mă-nfricoșau,
Sau, când hățișurile mi se-mpleticeau de gleznă
Brațele tale duioase mă prindeau, dureri îmi alinau...

Mai vino câteodată-n visul meu, dragă măicuță,
Să te mai văd, să te ating, mânuțele să le sărut...
Lăsându-mi c-altădată, pe-aceeași de copil pernuță,
Parfumul tău de neuitat... ca semn că mi-ai trecut!

Co-autori antologie 2015
Șoapte și lacrimi
Anna-Nora Rotaru


Drum în față, drum în spate
Și-mprejur doar bălării...
Aud clopotul cum bate,
Dinspre sat, peste câmpii.



E-n amurg, e trist, pustiu,
Roșul se topește-n seară.
Mă aștepți, nu cred să viu
Dorul să ni-l stingem iară.

Câte așteptări au fost...
Câte vorbe dulci deșarte
Ce acum nu-și mai au rost,
Risipite-n drum, departe...

De atât amar de vreme,
Vântu-a măturat cărarea.
Nimeni n-o să ne mai cheme!
Peste noi căzu-nserarea.

Șoapte dulci de altădată
Înecate-s în șuvoaie
Și se-amestecă în baltă
Cu pietriș și cu noroaie.

N-am acum ce să aștep,
Drum deschis îmi stă în față!
Îmi strâng inima în piept
Și-l continui cât am viață.

Privesc cerul roș ca sânge.
Încă nu căzu de seară
Și mă strânge-un nod de-a plânge,
De-o iubire ce-o să moară ...

Anna-Nora Rotaru- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

marți, 26 ianuarie 2016

Ionela Crișan-antologia: „Lyrics et prosa”, vol. II

                                                            Jane Crișan
       Doamna Ionela Crișan este cunoscută cititorilor mai mult sub pseudonimul Jane Crișan. În timp ce lucram pentru conturarea viitorului volum II al antologiei „Lyrics et prosa” , am fost plăcut surprins să descopăr versurile sensibile ale poetei Jane Crișan. De la melancolie și vise până la iubiri rătăcite de amintiri regăsite în clepsidra timpului care își macină nisipul dar niciodată tinerețea sufletului purtat pe aripile versurilor între două lumi alegorice în care doar un el și o ea există...  
       În acest volum doi al antologiei LYRICS ET PROSA, am întâlnit o minunată poetă care a dorit să împărtășească cu noi o picătură de literatură într-un elegant volum antologic cu treizeci și cinci de minunați co-autori!
      Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum de literatură contemporană!

Iată ce spune despre sine, poeta Jane Crișan:

      „Deși m-am Născut în Galați, am urmat școala primară și Liceul în Timișoara unde am locuit până în anii studenției trăiți în Iași, urmând cursurile Facultății de Filologie secția Română- Franceză din cadrul Universitații Al. I. Cuza, absolvind în 1971. Repartizată ca profesor de Limba și Literatura Franceză la Tazlău, județul Neamț, am revinit în Timișoara lucrând ca profesor de Română și Franceză, traducător din limba Franceză și Inspector Învățământ la Schela Sandra din Ministerul Chimiei Petroliere. Am fost conducător de Cenaclu literar al IAEM Timișoara, am publicat poezii în Antologia Cenaclului, am evoluat la Radio Timișoara cu recital de poezie, la fel și la TV Timișoara, publicând, de asemenea, poezii în Revista Amprentele Sufletului și Revista de cultură și artă 2015 Din 1990 m-am mutat în Statele Unite unde locuiesc în orașul Seattle din Statul Washington. Legătura cu țara natală o păstrez prin poeziile trimise la cenacluri și grupuri literare de pe Facebook, menținând strânsă legătura de colaborare cu alți poeți din Romania. În prezent lucrez la un volum de poezii, precum și la un roman.”

Melancolie
Ionela Crișan

Dacă n-aș ști de unde vii,
Aș crede că toamna te-a pus
Purtată pe frunze în vii,
Pe suflet rugină-n apus...

Dar am văzut cum vântul
Te plimba și nu-ți mai da pace...
Înconjuri prin inimi pământul,
                                   Te joci din pasiune, și-ți place

Să vezi cum te caută toți,
Cum nu pot trăi fără tine...
Și știi că numai tu poți
S-aduci sentimentul de bine...

Oriunde ai fi tu pe drumuri,
Întoarce-te acum la mine!
Mă-nvăluie toamna-n parfumuri
Și-aș mai iubi... n-am pe cine...

Clepsidra
Ionela Crișan

Iubește-mă acum, nu risipi clipa!
Nu vezi cum Timpul ca o hidră
Ne urmărește dușman din clepsidră
Și Îngerul Negru își întinde aripa?

Iubește-mă acum, cui îi pasă de timp?
Când mă scurg ca un fluid încins
Izvorând dintr-o mare de dor necuprins
                                      În care nu mai știm ce-i un „anotimp”…

Iubește-mă acum, fii tu învingător!
Nu-l lăsa pe el să se joace cu noi…
Arată-i că el e unul și noi suntem doi,
Că pe nava noastră tu ești navigator!

Iubește-mă acum, sărută-mă disperat,
Ca și cum ai ști că e pentru ultima oară!
Nici măcar amintiri nu vor mai fi să ne doară,
Vom simții zorii de zi ca pe un înserat…

Iubește-mă acum, lipește-mă de tine!
Să-i arătăm clepsidrei că este o neroadă
Dacă până acum n-a reușit să vadă
Că nimănui nu-i pasă de ea când este bine!


Noi doi
Ionela Crișan

Cum să te pierd când nici nu te-am avut!
Căci cine poate ține-n mâini iubirea?
Ea n-are trup, e doar un început
Țâșnind din curcubeie fericirea...

De ce m-aș teme că poate vei dispare
Când vor cânta cocoșii-n zori de zi?
Cum aș putea să nu te mai văd, oare,
Când știu că lângă tine m-oi trezi?

Căci tu ești eu și eu sunt tu de multă vreme,
Și nimeni nu ne poate de acum despărți!
Cărarea noastră se-așterne între poeme
Cu versuri conjugând doar verbul „a iubi"...

Adorm cu tine-n gând și mă trezesc din vis,
Dar te găsesc acolo, fidel în așteptare...
Ascult privighetoarea prin geamul larg deschis,
Și-ți caut neființa privind departe-n zare...

Și dacă versul meu ți-l dăruiesc acum,
Tu ai să mi-l întorci punând pe el săruturi...
Va fi un veșnic deschizător de drum,
Purtând pe-aripi de înger febrile începuturi...

Ionela Crișan, „Lyrics et prosa”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

luni, 25 ianuarie 2016

Bogdan Stoicescu-„Lyrics et prosa”, volumul II

Bogdan Stoicescu      

         Domnul Bogdan Stoicescu este scriitorul abstracțiunilor prin versuri deosebit de frumoase! În acest volum doi al antologiei LYRICS ET PROSA, timpul pare să fie principala polemică a întrebărilor retorice pe care autorul a dorit să le împărtășească cu noi într-un elegant volum antologic cu treizeci și cinci de minunați co-autori!          
         Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei și recomand cu căldură lecturarea versurilor antologice ale domnului Bogdan Stoicescu! 

Nu-i timp…
Bogdan Stoicescu

Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital...

Miroase doar a frenezie,
În schimburi de oarbe priviri,
Nu-i timp de fericire vie,
Azi atingi și mângăi, măine doar respiri...

Nu-i zvon de libertate nici în vis,
Zilele ce vin, trec repede toate,
Nici azi, nici măine nu vom fi-n paradis,
Și nici nu vom știi dacă-ntre noi sunt șoapte...

Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital...

Să dăm tot ce iubim pe repede-nainte,
Și poate chipuri vii printre nori vom cuceri,
Nu-i vântul așa de tare să ne alinte,
Vom săruta deci neantul și vom trăi și altminteri...

Miroase a lemne ude de arțar
În cămările întunecate ale anului,
Nu-i timpul să  simți tot ce-i amar,
Azi clipești și-nchizi ferestrele trecutului...

Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital…

Necunoscut decor…
Bogdan Stoicescu


Gândul îmi este presat între zări albastre,
Suspină a suflet pustiit
Cerând sărutări de clipe caste
Și imagini vii dintr-un necunoscut decor.

Acolo florile sunt mângâiate de soare-n glastre
Și înveșmântate  în ferice culori
Jinduiesc cu ramurile căre zare
Chemând revederi după revederi...

Fiecare floare este un chip ce împodobește viață
Cu visuri frământate-n zori de zi,
Obrazul meu atinge sărutări de clipe caste,
Cu revederi vii din acel vast decor...

Și lacrima își sapă un drum habotnic
Pe obrazul unei stele de turcoaz,
Nu știu dacă zarea-i imaculată
Dacă n-o pot privi prin ochii tăi...

Și tristă-mi este emisfera
Ce protejează lăuntric, insipid,
Lentila ce te ascunde nevralgic
În marea limpede de necunoscut...

Gândul îmi este presat între zări albastre,
Suspină a suflet pustiit
Cerând sărutări de clipe caste
Și imagini vii dintr-un viitor necunoscut decor…

SECUNDA
Bogdan Stoicescu


M-am poticnit în tine,
Îngustă secundă!
Și mi-am strivit și fața și degetele,
Și m-a durut până la urletul ființei!
Asta n-am să ți-o recunosc niciodată,
Infinită secundă!
Și mi-am îndopat aiurea privirea, visele și dorința
Ca să încapă toate în tine,
Idioată secundă!
Cu sclipirile tale nebune
De coadă de cometă
Ce au zărit-o toți,
La ea au orbit cu toți!
Și doar eu nu!
...eu, am stabilit că acea traiectorie,
Îmi va provoca a singurătății frică,
Că îmi va atinge destinul,
Dărâmându-mi zidurile,
Eu construind cazemate
Ca să mă ascund de tine,
Cretină secundă!
Dar n-ai să storci din mine nicicând
Sunetul susurului de apă
Ce se scurge aprioric peste pietrele din mină
Unde îmi ascund eu sufletul,
Chiar de este vreme senină,
Pierdută secundă,
Apleacă-te și mori!
Sau închină-te la mine
Așa cum ai făcut în fiecare zori
Și ai aflat de soare, de zâmbetul zilei,
De norii ce mă-nconjoară-n pustiul vieții
Și de versu-mi ce în piept se zbate...
Dincolo de tine ... Adio, secundă!

Bogdan Stoicescu, antologia „Lyrics et prosa” , (volumul II)- EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

miercuri, 13 ianuarie 2016

Romanticii-Emilian Lican- E.O. 2014

Romanticii...
Emilian Lican

Fiecare iubire pierdută-i într-un gol al sufletului,
Fiecare stea căzută-i într-un gol al cosmosului,
Fiecare Lună-i mai strălucitoare şi frumoasă
Cu cât despărţirea-i mai amară și mai duioasă...

Fiecare coardă de chitară în serenade te sfâşie,
Praful iubirii prin praf de stele se împrăștie,
Fiecare notă muzicală în amurg te răscoleşte
Amăgind simţirea fiinţei dragi care te iubeşte.

Fiecare din noi avem doruri secrete, uitate
Gări regăsite aiurea într-un miez de noapte,
Flori de pomi de vântul uitării scuturate,
Iubiri începute, regăsite sau demult uitate...

Emilian Lican- Șoaptele destinului (2014)

joi, 7 ianuarie 2016

Înger Păzitor-Emilian Lican (Oniciuc), E.O: 2014



Înger Păzitor
Emilian Lican

(- Bunicule, poveştile-s adevărate?
 - Nepoate, asta e adevărată!
 - Dar devărate nu sunt toate?
 -Ba da, pentru că... a fost odată...)

Imediat după război,
Într-o vară cu secetă mare,
Am aranjat jugul pe boi,
În zorii dimineţii pe răcoare.

Cu carul mult aveam de mers,
Să aduc apă rece de izvor,
Cu grijă butoaiele le-am șters
Şi am pus peste ele un covor

Deoarece coviltir nu aveam
Iar colbul tare se mai vâltura...
În praful secetei  îmi doream
Să-mi port cu grijă-ncărcătura...

Aveam şi fân în carul meu
Şi un micuț butoi sălciu cu apă,
Că, până la gară, drumul era greu
Iar setea din el boii-şi adapă...

Pe cap cu pălăria cea din paie,
Cu borul mare pentru umbră,
Pe calea lutului uscat în vâlvătaie
Am pornit mânat de setea sumbră...
 
Pustiu era în drumul meu,
Tristeţea-mi nu-i un ifos,
Dar eram singurul ,,zmeu"
Scăpat cu greu de tifos...

Prietenii mei cei mai buni
Au scăpat în veci de sete...
I-am îngropat într-o zi de Luni,
Slăbiți, rămaşi numai schelete...
  
(Bunica ta, dragă nepoate,
Era ,,grea"cu mamă-ta...
Se ruga în fiecare noapte
Să nu sfârşim în boala asta.)

Ajuns târziu în ceasul din amiazi,
Grăbit, butoaiele cu apă le-am umplut.
Dar soarele topea şi cetinile de brazi,
Iar talpile-mi fierbinţi erau de lut.

Am dat drumul la boi pe un imaş,
Să pască-n trista uscăciune...
Obosit şi pe vară sleit și pizmaş,
Am intrat într-un vagon de cărbune.

Era cumva la umbra unui dâmb,
Iar umbra-i era precum o părere,
Se unea cu un copac tare strâmb
Peste vagon, în toropeală și plăcere...

Am așezat o bucată de carton
Peste praful sticlos de carbune
Şi am intrat curând în... ton
Cu visele şi clipele mai bune...

Pe patul de carton uitat,
Eram în colţul raiului de vis,
Cu sufletul pierdut, amanetat
De iad într-un himeric paradis...

De era real, nu mai ştiam
Când ochii i-am deschis;
Era întuneric şi credeam
Că-n moarte sunt proscris...

Am sărit buimac în picioare.
De boi,atunci, mi-am amintit...
Privind în liniştea tulburătoare
Spre mine-o mână albă am zărit...

Am îngheţat de spaimă!
Mâna albă ciudat strălucea
În noapte, ca un  fel de ştimă,
Spre mine lin dansând plutea.

M-a atins pe pieptul dezgolit
Şi uşor spre podea mă împinse,
De podea m-am simțit deodată lipit
Când totul în jurul meu se aprinse...

Se aprinse-n zgomot infernal
De se cutremura pământul,
Simţeam în suflet un fior carnal
Cum mă frigea şi simțeam vântul...

(Nepotul se uita uimit
Cu ochii în mirare;
Era puţin nedumerit,
Din ce motive, oare?)

În gară se făceau manevre,
Iar o cisternă la vale a scăpat.
În acele cu viziuni de minerve,
O mâna albă, m-a salvat...

De mine un înger s-a îndurat!
Să fie al meu înger păzitor?
Înduioşat de sufletu-mi curat,
În ceasul cel răzbunător...

(Nu-i minciună, e adevărat,
Şi acum la ceas de bătrăneţe,
Un pui de înger m-a salvat
De singurătate şi tristeţe...)

Emilian Lican
„Șoaptele destinului”- Editura Națiunea, București 2014





Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!