Bogdan Stoicescu
Domnul Bogdan Stoicescu este scriitorul abstracțiunilor prin versuri deosebit de frumoase! În acest volum doi al antologiei LYRICS ET PROSA, timpul pare să fie principala polemică a întrebărilor retorice pe care autorul a dorit să le împărtășească cu noi într-un elegant volum antologic cu treizeci și cinci de minunați co-autori!
Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei și recomand cu căldură lecturarea versurilor antologice ale domnului Bogdan Stoicescu!
Nu-i timp…
Bogdan Stoicescu
Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital...
Miroase doar a frenezie,
În schimburi de oarbe priviri,
Nu-i timp de fericire vie,
Azi atingi și mângăi, măine doar respiri...
Nu-i zvon de libertate nici în vis,
Zilele ce vin, trec repede toate,
Nici azi, nici măine nu vom fi-n paradis,
Și nici nu vom știi dacă-ntre noi sunt șoapte...
Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital...
Să dăm tot ce iubim pe repede-nainte,
Și poate chipuri vii printre nori vom cuceri,
Nu-i vântul așa de tare să ne alinte,
Vom săruta deci neantul și vom trăi și altminteri...
Miroase a lemne ude de arțar
În cămările întunecate ale anului,
Nu-i timpul să simți tot ce-i amar,
Azi clipești și-nchizi ferestrele trecutului...
Miroase peste noi a veșnicie,
Alături de orice piedestal,
Nu-i timp de vreo bucurie,
Azi verbul a fi nu are vreun recital…
Necunoscut decor…
Bogdan Stoicescu
Gândul îmi este presat între zări albastre,
Suspină a suflet pustiit
Cerând sărutări de clipe caste
Și imagini vii dintr-un necunoscut decor.
Acolo florile sunt mângâiate de soare-n glastre
Și înveșmântate în ferice culori
Jinduiesc cu ramurile căre zare
Chemând revederi după revederi...
Fiecare floare este un chip ce împodobește viață
Cu visuri frământate-n zori de zi,
Obrazul meu atinge sărutări de clipe caste,
Cu revederi vii din acel vast decor...
Și lacrima își sapă un drum habotnic
Pe obrazul unei stele de turcoaz,
Nu știu dacă zarea-i imaculată
Dacă n-o pot privi prin ochii tăi...
Și tristă-mi este emisfera
Ce protejează lăuntric, insipid,
Lentila ce te ascunde nevralgic
În marea limpede de necunoscut...
Gândul îmi este presat între zări albastre,
Suspină a suflet pustiit
Cerând sărutări de clipe caste
Și imagini vii dintr-un viitor necunoscut decor…
SECUNDA
Bogdan Stoicescu
M-am poticnit în tine,
Îngustă secundă!
Și mi-am strivit și fața și degetele,
Și m-a durut până la urletul ființei!
Asta n-am să ți-o recunosc niciodată,
Infinită secundă!
Și mi-am îndopat aiurea privirea, visele și dorința
Ca să încapă toate în tine,
Idioată secundă!
Cu sclipirile tale nebune
De coadă de cometă
Ce au zărit-o toți,
La ea au orbit cu toți!
Și doar eu nu!
...eu, am stabilit că acea traiectorie,
Îmi va provoca a singurătății frică,
Că îmi va atinge destinul,
Dărâmându-mi zidurile,
Eu construind cazemate
Ca să mă ascund de tine,
Cretină secundă!
Dar n-ai să storci din mine nicicând
Sunetul susurului de apă
Ce se scurge aprioric peste pietrele din mină
Unde îmi ascund eu sufletul,
Chiar de este vreme senină,
Pierdută secundă,
Apleacă-te și mori!
Sau închină-te la mine
Așa cum ai făcut în fiecare zori
Și ai aflat de soare, de zâmbetul zilei,
De norii ce mă-nconjoară-n pustiul vieții
Și de versu-mi ce în piept se zbate...
Dincolo de tine ... Adio, secundă!
Bogdan Stoicescu, antologia „Lyrics et prosa” , (volumul II)- EDITURA NAȚIUNEA, București 2015
Domnul Bogdan Stoicescu este scriitorul abstracțiunilor prin versuri deosebit de frumoase! În acest volum doi al antologiei LYRICS ET PROSA, timpul pare să fie principala polemică a întrebărilor retorice pe care autorul a dorit să le împărtășească cu noi într-un elegant volum antologic cu treizeci și cinci de minunați co-autori!
RăspundețiȘtergereSunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei și recomand cu căldură lecturarea versurilor antologice ale domnului Bogdan Stoicescu!