cu capul in nori....

Mă plimb pe cer cu soarele de mînă,
privesc în zare,parcă aş fi nebună,
nebună sunt de fericire,
şi soarele-mi citeşte în privire.
Astrele îl cosideră nebun.
-cum se poate îndrăgosti acum?
el e etern, ea e efemeră,
să nu mai sufere îi trebuie o eră.
Dar nu-i aşa...dragoastea nu ştie,
de a cerului împărăţie.
dragostea e oarbă, şi aşa va fi,
chiar dacă mâine lumea se va sfârşi.

Lyrics et prosa: Cosmina Cozmean

Cosmina Cozmean

„...Redescoperirea dorului de
a scrie a venit datorită unor buni prieteni care mi-au îndreptat
„zborul de fluture” spre pagina grupului „Terapie prin poezie și
proză” din Facebook. Poeziile postate de către „făurarii de vise”
din cadrul Curent Literar Duozecist au trezit la viaţă „cuvintele”
ce zăceau adormite înlăuntrul fiinţei mele, cuvinte care au început
să prindă viaţă sub formă de comentarii, poezii şi texte în proză.
De când am descoperit acest grup al poeţilor şi prozatorilor, viaţa
mea s-a schimbat în bine. Am acces la poezie, la artă şi cultură
de valoare, am scrisul meu de ne...poetă ce aspiră la poezie, şi de
„Cygnus Olor” ce înoată în apele prozei poetice. Toate acestea
îmi dau o stare de mulţumire, de împlinire, de fericire...”

Întâlnirea cu un serafim
Cosmina Cozmean

   Început un an nou: 2015... Voi depăna o poveste despre
o întâlnire cu un înger de sorginte serafimă. Dar poate
nu știți ce sunt îngerii serafimi... Voi încerca să vă explic
inexplicabilul celor care nu cred în îngeri în întrupările
îngerilor.
   Serafimi sunt îngerii aflaţi cel mai aproape de Dumnezeu
și care înconjoară tronul Lui cu lumină infinită, intensă şi
fierbinte. Cu lumina iubirii întrupate chiar în ei. Sunt doar
patru serenissimi serafimi ce au forma unor „şerpi de foc”
emanând prin privire o lumină incandescentă de natură a
transforma totul în cenuşă prin purificarea spiritelor ori a
îngerilor din treptele inferioare celui de-al nouălea cer pe
care îl guvernează, spirite şi îngeri care îndrăznesc să îi
privească în lumina ochilor.
   Serafmii, îngerii cu patru feţe şi şase aripi, atunci când
se întrupează, aleg cele mai grele karme, pe cele de neînţeles
ori greu de înţeles pentru muritori, iar ca apariţie de ordin
fizic, preferă întruchipările umane, înalte, subţiri delicate,
diafane...
   Dar să revin la povestea întâlnirii de grad zero... Îmi
amintesc totul de parcă s-ar fi întâmplat azi.... Era în a
optsprezecea zi a lunii Martie-mărţişor de dor, în anul
de graţie 1988... Călătoresc în timp şi văd ca într-un film
imaginile derulându-se...
   Plouă cu stropi mărunți și totul e învăluit într-o pâclă
densă de o poți tăia cu cuțitul. Patru oameni în negru ca de
smoală străbat străzile Clujului în drum spre o capelă. În
capelă așteaptă sosirea lor, pentru un ultim rămas bun, un
suflet rătăcitor prin lume, un spirit neînțeles care își doarme
somnul atât de mult dorit într-un coșciug banal și așteaptă
să apară ei, ca să poată pleca definitiv în lumea tenebrelor...
E un frig pătrunzător. Brrr! Ce răceală, ca atingerea de
gheață pe care femeia cu coasa o dă celor pe care îi duce în
lumea ei de negură. De-am ajunge o dată...! Mi-e groază.
„Oare, cum va fi întâlnirea de rămas bun? Ce voi simți?”
Totul e incert.Îmi amintesc visul... Alergam pe străzi pustii, căutam
prin parcuri, prin cimitire, o căutam pe mama.
- Mamă unde ești? Unde te-ai ascuns? De ce fugi?
Dintr-o dată văd o mănăstire cu multe chilii. Intru, intru
pe rând în ele și într-un final văd un catafalc.
- Și acolo cine e?
E ea, e mama mea. Doarme somn de veci pe catafalc. Și,
dintr-o dată, uimire, stupoare! Se ridică și:
- Ha, ha, ha. Te-am păcălit. Nu am murit! Vezi? Sunt
vie, vie, vie...! Și mă trezesc. Sunt leoarcă de sudoare rece.
Mă înfior.
„Ce o fi însemnând acest vis?”
Și mă gândesc la mama. Mama care a plecat de vreo șase
săptămâni, iar eu nu știu nimic de ea. Și, deși nu spun nici un
cuvânt bunicii mele, de câteva zile mă roade plecarea, mă
roade așteptarea și acum mă doare visul. Și stau buimacă
astfel, preț de ceva timp.
   Deodată se deschide ușa. E bunica.
„Ce-o căuta la ora asta matinală?”
   Azi nu trebuie să merg la școală. De vre-o săptămână zac
la pat. M-a doborât o dublă pneumonie.
- Cosmina, Cosmina...!
- Da, buni, ce e? Ce s-a întâmplat?
- Draga mea, nu știu cum să-ți spun. Am primit un
telefon. Știi, mama ta... Fiica mea, s-a dus... S-a dus în altă
lume.
   Urmează o tăcere de plumb. Sunt mută ca o Cignus
Olor... Mama, visul, visul, mama... Da, asta era. Momentul
morții ei. Atunci, sufletul său desprins de trup s-a transferat
în vis.
   Perle de lacrimi îmi simt pe obraz și încerc să le reprim.
În definitiv, nici n-am cunoscut-o. Cine e ea, mama mea? O
străină de sufletul meu...
   Îmi imaginez cum zbârnăie telefonul și bunica răspunde:
- Sunt căpitan de poliție. Aveți o fată...!?
- Da, am dar e plecată.
- Doamnă, fiți tare! V-am sunat să vă spun că azi, disde-
dimineață, a fost descoperită pe peronul unei gări. Fiica
dvs. a murit.
- A murit? Unde? Cum s-a întâmplat?
- Lângă Cluj, într-o comună... Tot ce vă pot spune e că a
fost găsită zăcând pe peronul rece. O moarte inexplicabilă.
Sunt mai multe scenarii, dar realitatea... Va fi dusă la morgă
pentru autopsie. Știți că în cazul unor decese subite și
suspecte la o vârstă când un om nu ar trebui să moară, se
face obligatoriu autopsie. Aveți timp de gândire. Unde vreți
să fie îngropată? Aici sau acolo unde a locuit?
- Vă dau răspunsul acum pe loc. O vom înmormânta la
Cluj. Fiica mea iubea Clujul. Era orașul ei de suflet.
- Bine doamnă, atunci, după autopsie o vom duce la
capelă.
Și astfel, patru oameni - bunica, bunicul, tata și cu mine
- înveșmântați în negru, se strecoară printre alți oameni
îndreptându-se spre capelă.
   Intrăm în încăperea mortuară și văd catafalcul pe care
zace mama. Faţa ei, altădată plină de viață cum mi-am
închipuit-o, acum este inertă, palidă ca ceara lumânărilor
care îi ard la căpătâi.
 
Sunt ca și paralizată. Simțurile îmi sunt slabe. Dacă
cineva ar înfinge acum în mine un pumnal, nu aș scoate nici
cel mai mic sunet. Parcă am murit și eu odată cu mama.
Acolo, pe catafalc, mă văd pe mine. Asist la propriul meu
priveghi... Stranie senzație! Dar atât de vie.
Îl văd și pe căpitanul de poliție. Cel cu telefonul. Se
apropie de mine și îmi dă ceva. E un caiet. Un caiet cu
coperți însângerate. Îl strîng la piept. Nu spun nimic. Știu
că este un jurnal. Jurnalul mamei mele.
   Deodată mă străfulgeră un gând. Un gând ciudat.
„Oare de ce mama a fost o străină pentru mine? Oare de
ce nu am înţeles-o și nu am acceptat-o în viaţa mea?
Deodată se face lumină. Am o viziune. O viziune ce pare
reală. Dar e o călătorie în altă dimensiune. Nu sunt moartă,
inima îmi bate cu putere și văd catafalcul cu mama luat pe
braţe, dacă le-aş putea numi „braţe”, căci, mai degrabă, par
aripi a două „personaje” stranii, ciudat de stranii. În loc de
ochi au lumină în privire. Dar nu pot privi aceea lumină. E
mult prea orbitoare. Îi simt căldura inundându-mi corpul.
Parcă sunt o flacără vie ce arde şi mistuie tot în ea. Şi aud
apoi o voce. O voce din acea cu totul din altă dimensiune:
- Copilă, copilă, i-aţi rămas bun de la îngerul tău!
Seranissimul tău înger serafim ce s-a sacrificat pentru tine.
Într-o zi vei înţelege. Acum vei uita totul. Voi şterge cu
buretele această călătorie din mintea ta. Dar peste ani când
vei fi pregătită, îţi vei aminti şi vei şti ce este de făcut.
Acum în noul an 2015, mi-am amintit şi ştiu cu cine
m-am întâlnit şi mai presus de orice ştiu ce e de făcut. Va
trebui să descopăr povestea, istoria de viaţă a îngerului
Serafim întrupat în mama mea cea neferice din paginile
jurnalului însângerat prin sacrificiul ei uman, dar iluminat
de a sa dragoste „dumnezee”.
   Să o descopăr, să o scriu, să o public şi, astfel, să redau
liniştea mamei mele nefericite, pentru ca regăsirea ei alături
de ceilalţi serafimi să fie deplină.

Un vis de îngeriță neferice
Cosmina Cozmean

Tu ești lumină din lumină de luceafăr
Lumină culcușită-n vers măiastru
Ce mângâie-nsetate suflete de poezia vieții

Tu înger ești și demon
Precum un Eminescu

Un înger întrupat în karmă de poet
Un demon înfierând prin stihu-ți nefirescu`

Ești soare blând și lamă de oțel de crivăț
Ești soare ce străluce prin versurile-ți în mileniu trei
Și crivăț ce-nfioară epigonii prin poezia poeziei tale

Ești vis nebun și-a lacrimei speranță...!
Un vis de îngeriță neferice,
Speranță de-nălțare pentru epigonica-mi făptură.


Cosmina Cozmean:„Lyrics et prosa”-EDITURA NAȚIUNEA, BUCUREȘTI 2015

Lyrics et prosa-Ion Forcos

Ion Forcos

„...Deși îmi impresionam colegii, prietenii și profesorii, licean fiind, nu
am îndrăznit să public. Abia la finalizarea facultății, la ceremonia
de absolvire, m-am manifestat scenic, când, dedicând și recitând
poezia „Redeșteptare”, mi s-a solicitat să scot o carte. A mai fost
un moment de acest fel la susținerea lucrării de licență, considerată
originală, de valoare, publicabilă. Dar, cel mai important moment
care mi-a conferit încredere că aș putea publica un volum, a fost
la întâlnirea românilor din UK din 2014, când m-am prezentat
cu poezia special scrisă, „Întâlnire cu prietenii din UK ”, poezie
pe care am recitat-o cu emotie sub Tricolor. Creația mea avea să
vadă lumina tiparului în ziarul de limba română din Anglia. Dar,
abia acum, câștigând susținerea fiilor mei, Catalin și Ciprian din
Londra, și a soției Mariana, m-am hotărât să public o primă carte
de versuri, mai ales că, iată, apar cu un întreg grupaj de poezii în
această antologie deosebită.”


Când am să mor
Ion Forcos

Când am să mor, mi se va stinge-n taină
Făclia dulce-a vieţii și-al ei mare mister
În vatra lutului ce am avut drept haină
Și-altar al sufletului să slujească-n el
Până-n momentu-n care va fi chemat la cer.

Şi am să mor atunci când va vrea timpul
Să-ncremeneasca-l vieţii mele ceas,
Să-mi ia lumina zilei şi de sub tălpi pământul
Şi respiraţia, şi gândul şi cuvântul,
Să nu va mai pot spune nici măcar un bun rămas.

Când am să mor, că am să mor odată
De griji, ori de nevoi, ori alte greutăţi,
Aş vrea să mor cu inima-mpăcată
Că n-am trădat pe nimeni, pe nimeni, niciodată
Și-am dăruit iubirea la semenii mei toţi .

De am să mor târziu, ori poate mai curând,
Aş vrea să pot lua acestei vieţi parfumul,
Şi pe voi toţi, pe toţi, în al meu gând
Să pot să va păstrez, să nu uit pe niciunul
În lumea veşniciei, dincolo de mormânt!

Când am să mor, aş vrea, dacă se poate,
Să port în suflet doar răsărit de soare
Şi chipuri dragi de oameni cu fețe zâmbitoare,
Şi cântul ciocârliei din strune fermecate,
                                                     Şi taina rugăciunii ce-o îngânăm în şoapte.

Şi vreau şi zorii zilei din faptul dimineţii,
Şi prospeţimea florii sub lacrimă de rouă,
Și-albastrul cer cu stele şi luna sa cea nouă,
Şi bucuria mamei când naşte rodul vieţii,
Şi nimbul poeziei ce-l au cu ei poeţii.

Cu-ngăduință, Doamne, aş vrea, de se mai poate,
                                                      Şi verdele câmpiei şi purpura de maci,
Şi gustul sfânt al pâinii în vatra casei coapte,
Şi duioşia mamei care, cu mâinile-i crăpate,
O împărţea pe uliţi copiilor săraci.

Şi aş mai vrea în suflet să mai am
Iubirea cea de lume, familie, copii,
Iubirea cea de ţară, de glie şi de neam,
Iubirea de iubire din serile târzii,
                                                      Iubiri pe care cerul, mi-a-ngăduit să am.

Iubirea de natură ce ne ademeneşte,
Cu mari şi cu oceane, cu munţi cu fruntea-n nori,
Cu văi scăldate-n soare, cu pajişti şi cu flori,
Și-a firelor de iarbă care, vârtos, sub tălpi ne creşte,
Şi rodul sfânt al viei, cel ce ne-mpărtășește


Şi dintre toate, toate iubiri ce mai pot fi ,
Mereu, mereu aprinse-n casa dorului,
E cea dintâi iubire - iubirea de copii
Şi dragii mei părinţi din vatra satului
În care-mi stau de veghe străbunii neamului.



Şi unde vreau ca somnul de veci să-l dorm şi eu
Cu ale mele mari iubiri ce-n viaţă am tot strâns,
Alături de cea care îmi este mai presus,
Iubirea cea de Tatăl - de bunul Dumnezeu
Iubiri pe care în ceruri, când plec, doresc să ieu;
Când voi pleca, să nu va pară rău…!

Ion Forcos: „Lyrics et prosa”-EDITURA NAȚIUNEA, BUCUREȘTI 2015

Lyrics et prosa: Daniel-Bertoni Albert

Daniel-Bertoni Albert

   „...Pasiunea pentru poezie o am încă din adolescență. Mi-a plăcut să citesc
poezie, dar să o și scriu. O altă mare pasiune, în tandem cu poezia,
este arta gastronomică, fapt pentru care, în 2011, am urmat
cursurile unei școli de profil, obținând diploma mult dorită. Am
încercat să mențin legate aceste două pasiuni, ghidându-mă după
spusele celui care a fost Jean Anthelme Brillat-Savarin, avocat și
politician francez născut în secolul XVIII: „Un poet și un bucătar
nu se diferențiază cu nimic; inspirația este sufletul artei lor.”...”

La statuia lui Ovidiu
Daniel-Bertoni Albert

La statuia lui Ovidiu
Preț de-un ceas am zăbovit
Şi-am simțit ca un preludiu
Ceva nemaiîntâlnit...
N-ar fi fost dar cu putința
Nici n-aş fi pomenit,
Nu a fost cu rea voință
Prin Tomis de-am rătăcit…
Pașii m-au purtat agale
Ba pe străzi, ba-n fundături
Pogorându-mă la vale
Prin istoriei frânturi.
Şi observ pe el, mărețul:
Un batrân amfitrion
Parcă stabilindu-mi prețul
De tânăr centurion.
O grandoare mă cuprinde,
Am un sentiment divin
Că în vene îmi pătrunde
Nobilul sânge latin...
Când Augustus,împăratul,

Nouă ni te-a exilat,
Poeme ca nimeni altul
Doar la noi tu ai creat.
“Ponticele” tale scrieri
Din pană le-ai înşirat,
Ne credeai barbari pe rânduri,
Însă primitori ți-am stat.
“Tristele” ne-au fost drept pilde
A grandorii tale vieți,
Îndrumând a mea sorginte
Spre o lume de poeți.
Cu regret îmi las privirea
Să alunece în jos,
Ai învățat omenirea
Tu, bătrânule frumos...!
Acum plec; te las cu bine
Până când ne-om revedea,
Știu că singur, fără mine,
Tomisul îl vei veghea.
Din a ta mută chemare
Te știu tot, te văd întreg,
Îndreptându-mă spre mare
Mă duc sa mă reculeg...

Daniel-Bertoni Albert-(Volumul „Lyrics et prosa”-Editura Națiunea-2015)

Lyrics et prosa-Dumitru Badița

Dumitru Badița

Scriu și citesc poezie din adolescență. Niciodată nu am
scris cu intenția clară de a publica. Am scris „în joacă” pentru
prieteni (mai ales prietene…), colegi și alți cunoscuți, cu intenția
de a epata. Cele mai multe poezii sunt scrise ocazional, la mici
petreceri, multe cu adresă precisă, mai ales acrostihurile. Mulți
dintre cunoscuții mei au insistat să-mi fac poeziile cunoscute cel
puțin virtual, măcar ca o încercare. Am postat timid în câteva
grupuri din Facebook, începând cu Ianuarie 2015. Nici nu vă
imaginați surpriza mea când membrii unor grupuri m-au apreciat
peste așteptări, propunându-mi să particip la editarea unor
antologii. Sunt profund onorat să particip alături buni prieteni la
volumul LYRICS ET PROSA, acesta fiindu-mi debutul publicistic
la 67 de ani, după ce am ieșit la pensie de la uzinele FAUR (fosta
„23 August”) din București, unde am participat la fabricarea de
locomotive în colaborare cu uzinele din Reșița și Caransebeș,
principalele furnizoare de componente pentru locomotivele de
1250 CP, respectiv motoare și boghiuri. Am petrecut o parte din
viață acolo, în Banat...

Umbra

Dumitru Badița

Treptele urci, pași mărunți se aud
Ca apa ce cade clipocind peste stânci;
Prin ușă o umbră: conturul tău nud
Mă duce-agonia spre ușă, pe brânci.

Urci către mine, pari sufletul bun
Ce vine cu-alint de dulce codană.
Dar simt sinistrul vârtej de taifun,
Inima-mi bate neoprită din goană.

Tot urcând se destramă ecoul de pași,
Umbra-i mai mare devenind uriașă.
Te atrag, mă atragi, cât aș vrea să mă lași,
Dar vii și mă-nvălui, umbră trufașă!

Coboară pe stânci,vioaie izvoare,
Apoi, peste camp, devină râu lin,
Din fluviu să piară uitate în mare
                                                     Cum umbrele-nvăluie ultimul chin
                                                                                         Agonizând…

Dumitru Badița-(Volumul „Lyrics et prosa”-Editura Națiunea-2015)

Lirycs et prosa-Irina BBota

Irina BBota

   „Mă autodefinesc prin încercarea de a fi femeia-muză, femeia-iubită,

femeia-spirituală, femeia-mamă, femeia-fiică, femeia-floare,

femeia-lumină, și să las femeia din mine să se exprime fără

suprimări sau inhibiții în tot ceea ce simte. Sunt încă un debutant

în ale versurilor, dar am avut ocazia să particip la Gala Poeziei

de Dragoste, organizată de Cenaclul de Urgență și Editura Art

Creativ în luna Martie la București. Apar în publicații online,

între care revista „Confluențe literare” și „Popasuri Culturale

Românești”.

De-aș putea

Irina BBota

De-aş fi un gând din noapte,

la poarta sufletului tău aş bate.

Să fim ca două picături de stea,

să nu mă crezi atât de rea....

De-aş putea să fiu izvor de dor,

să ne vedem la mine pe pridvor,

ți-aş da buzele-mi aprinse

și-am avea mâinile-mpletite.

De-aş putea să fiu eu Luna

când stelele răsar pe cer,

te-aş iubi întotdeauna,

clipe de fericire, să-ţi ofer...

De-aş putea să fiu eu clipa

ce-ţi deschide larg o ușă,

s-ar întoarce iar clepsidra,

aş renaşte din cenuşă.

De-aş fi eu marea-nvolburată,

să iubesc cum n-am iubit vreodată,

aş iubi din nou cifra doi

și-aş folosi iar cuvântul, „noi”...

Irina BBota-Lyrics et prosa-Editura Națiunea, București-2015

Mistere mondiale: Să ne amintim...

Mistere mondiale: Să ne amintim...:  

 1 iunie- remember



   Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii. Ea se sărbătorește la date diferite în țări diferite. În România, ziua se sărbătorește în fiecare an pe data de 1 iunie.



 Să ne amintim:



1685 - A fost încheiat Tratatul de “alianţă veşnică” între Ţara Românească şi Transilvania

1829 - A apărut, la Iaşi, "Albina Românească", prima gazetă în limba română din Moldova, al cărei proprietar era Gheorghe Asachi.

1838 - S-a născut Gheorghe Lahovari, inginer, scriitor, membru de onoare al Academiei Române. În 1888 a tipărit un “Dicţionar

geografic al judeţului Argeş”, primul de acest fel în spaţiul românesc. (decedat 13 iunie 1909)

1878 - Au început lucrările Congresului de pace de la Berlin, care a recunoscut independenţa de stat a României, ca şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, sudul Basarabiei fiind înstrăinat din nou Rusiei.

1920 - Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Vatican, la nivel de legaţie

1926 - S-a născut Marylin Monroe, actriţă americană.  (decedată 1962)

1980 - Postul de televiziune american "Cable News Network" (CNN) a efectuat prima transmisie