„FLĂCĂRI TÂRZII” , autor KATY ȘERBAN, Editura DANIMAR-Deva 2015

Flăcări târzii- Katy Șerban

   Deși am avut intenția de a descrie această carte („FLĂCĂRI TÂRZII)  încă din luna iulie 2015, iată  că minunata copertă de carte, parcă mi-a  amintit de toamna care se apropie  și de promisiunea de promovare făcută la un moment dat...
   „FLĂCĂRI TÂRZII”, este creația unei scriitoare care nu se prefațează și nici nu se descrie pe sine, lăsând cititorul să descopere printre frumoasele  versuri un suflet delicat și poetic: Katy Șerban.
   Probabil sufletele noastre devin tot mai frumoase cu cât își cufundă  propriul amurg în amurgul Solar dinaintea nopții selenare spre un nou și minunat răsărit liric...!

 „Stingerea
Katy Șerban

Amurgul aprins
în propria flacără se stinge,
se-nscrie în orizont
și-n roșu își lasă amprenta
obosită de propria trecere.

Te-ai întrebat, suflete,
ce gust au călimările de timp
ce scriu cu penelul poeților

despre iubiri prezente sau pierdute?”

 

 Chiar ce gust au călimările de timp? Poate gustul macilor sau poate arome rătăcite în muguri de mure sălbatice?

„Când macii-și ard petalele pe ruguri,
sorbind tăceri de verde enigmatic,
tu te ascunzi de mine-n muguri,
cu flori fără de rod, în mur sălbatic.”
(Stofă din poezia: Mur sălbatic)

   O carte despre minunea vieții și frământări omenești, o carte despre iubirea în petale de versuri:

   „FLĂCĂRI TÂRZII” , autor KATY ȘERBAN, Editura DANIMAR-Deva 2015

Evadata... : Emilian Lican: „Lyrics et prosa”(antologie cu 30 de co-autori), volumul I

Emilian Lican

...„Lyrics et prosa” a luat naștere în cadrul grupului LIRIX din rețeaua Facebook, din dorința de a avea propria antologie de grup, inițiativă care a fost imediat agreată de către editorul și scriitorul Romeo Tarhon, mentorul grupului partener TERAPIE PRIN POEZIE. De altfel, majoritatea coautorilor sunt membri activi ai ambelor grupuri, aparținând Curentului Literar Douăzecist, denumire consacrată a aceastei pleiade de poeți și prozatori ai deceniului doi al
mileniului trei.
   De ce „Lyrics et prosa”? Pentru că, în această antologie, prietenia şi colegialitatea scriitorilor s-au reunit cu deschidere, rezultând la un act authentic de cultură, o picătură pură de literatură românească.”
(Emilian Lican)

Evadata...
Emilian Lican

O frumoasă domniță cărarea o coboară,
Nălucind printre braziii semeți și bătrâni;
Soarele se-ascunde, umbrele o-mpresoară,
Roua asudă, îi lipește rochița strâmtă pe sâni...

Alunecă tainic și ușor prin pădurea tăcută,
Rătăcitoare prin umbrele secundelor pustii;
Pășește pe cetini, urmează lumina căzută
Dintr-o Lună cu minunate raze argintii...

Fugită-i de-acasă de lângă un mire,
Ce-o luase de soață, furând-o din sat...
Dar cum de-a sila nu se poate iubire,
Spre altă iubire, ursită cu patos-a plecat...

Spre necunoscut inima o poartă,
Sătulă de casnicele îndatoriri,
De prea tânără aruncată în soartă,
Iubirea-i furată din tandrele simțiri...

Ajunsă la izvorul ce Luna oglindește,
Se apleacă însetată spre luciul cristalin,
Îl tulbură înfiorată, setea-și potolește,
Dar buzele mai poartă urme de pelin...

Nu știe sărmana că vrăjit este izvorul,
Vrăjit de duhul pădurii fermecate,
Cine bea din el pe veci va duce dorul
De potolirea setei neînduplecate...

Arșița în sufl et pe loc o însetează,
Dorește să-și urmeze dorința evadării,
Dar, de sete, să plece nu cutează,
Lângă izvor rămâne în vraja posedării...

Zorii îi mângâie părul, apa o strânge,
Intrată în ea doar pletele-i plutesc...
Gleznele-i suave în adânc le frânge
Formând rădăcini din trup omenesc...

Magia ciudată o transformă-n floare,
Roșie cu petalele ascuțite spre cer
Plutește pe apă deschisă spre soare,
Un nufăr gingaș înconjurat de mister...

După un timp de căutări disperate,
Un nufăr roșu apărut din senin,
Lângă el trupul dragei soții moarte,
Îi înfige soțului în inimă un spin...

Emilian Lican: „Lyrics et prosa”(antologie cu 30 de co-autori), volumul I- Editura Națiunea, București 2015

Povești dintr-o vreme (2), Revoluționarul Gică(2)- Emilian Lican

Povești dintr-o vreme (2)

Revoluționarul Gică(2)

Emilian Lican-19.08.2015

   Nechezol care își croia ciudate cărări pe scurtele izmene, scurgându-se smolatec spre pulpele dezgolite și păroase, atacându-le printr-o mâncărime parșivă, asemănătoare cu cea a lățeilor dobândiți în armată.Încă din acea vreme dăinuiau izmenele de care avea o grijă deosebită..., (în această piesă de lenjerie tipic masculină, cunoscuse fericirea cu prima femeie adevărată ce îl făcuse bărbat „for ever”...
 

Mâncărimea nechezolului prelins, chiștocul țigării Carpați uitat în colțul gurii, izmenele scurte și amintirea „Evei”, îl făcură pe Gică să iasă din poziția patriotică în timpul intonării imnului național dar și din izmenele pline de păcate dar atât de nostalgic arămiu-ruginiu, colorate...
   Nu știu cum, poate era un semn de la vreun înger sau ceva de genul acesta sau cine știe de la cine... dar cum făcu de își scoase izmenele în ce timp ce amintirile îi întăriră mădularul până la o durere priapică, că acestea rămaseră agățate cu disperare prin clasicul prohap dar atât de practic... În acest timp, cineva trântea cu putere în ușă, răcnind:
- Scoală boule, că a venit revoluția...!
   Cu izmenele fluturând patriotic pe catarg, Gică se îndreptă spre dulapul din lemn masiv cu furnirul crăpat, primit cadou de la bunica-sa pentru a căuta cea mai bună pereche de nădragi în timp ce de la bătrânul televizor cu lămpi și plin de pânze de paianjen se încheiau ultimile versuri ale imnului ritmat de bubuiturile din ușă... „amintind de-un brav poporrr...”
   Emilian Lican-19.08.2015

(va urma)

Povești dintr-o vreme (2)-Revoluționarul Gică(1) (Emilian Lican)

Povești dintr-o vreme (2)
Revoluționarul Gică(1)

Emilian Lican-12.08.2015

    Dimineața, înaintea ceasului „Zootehnica”- cocoșul, erai de obicei trezit de puricii care văcărmăreau pe ecranul super-bombat al televizorului cu lămpi, cel plin cu pânze de painjen, rămas deschis fie din cauza oboselii fie din cauza plictiselii din seara precedentă cea în care colectiviștii fluturau paharele prin aer, închinând versuri băștinașe și nerușinate despre mândrele lor, una mai cinsită ca alta... Telecomanda cu lămpi nu a fost inventată sau poate doar în România nu se știa de așa ceva!
   Erau buni și puricii de pe ecran că mai aduceau și ei niște umbre alb/negre pe pereții camerei deja plină cu pânze de painjen și de monotonia singurătății pentru cei singuri dar și pentru cei învățați cu singurătatea în doi din diminețile unor noi zile de muncă...La unii, de bețivi ce erau, le plecau partenerele de cum se făcea seara și le găsea dimineața de obicei în camera răcoroasă și plină de aerul înțelepciunii al vreunui activist de partid sau la vreun C.A.P.-ist mai cu băgare de seamă...  
   Gică era puțin din toate, adică proaspăt uns comunist, cu valențe de activist de partid- după revoluție chiar a ajuns primar... , C.A.P.-ist și tractorist cu vechime ... Rar mai aducea vreo mândruță pe acasă. Nu avea timp, când dimineața pe câmp, când seara prin crâșmă, așa că întindea și el săracul câte o fată mare, de obicei măritată cu acte în regulă, prin cabina tractorului, singurul tractor negru din toată comuna, unde mai dadea cu coasa prin câmpiile pline cu mărar iar altele sterpe de cultură...
   Tocmai se gândea cum să-și facă ordine în viață, să se așeze la casa lui... Să devină gospodar că prea s-a săturat de pânze de păianjen pe pereții din casă dar mai ales pe cei din sufletul său... Îngândurat, ridică ceașca cu nechezol- un fel de cafea la modă pe atunci, când televizorul prinse viață, fugărind purecii de pe ecran și paianjenii de pe propriile lor pânze, într-un urlet prelung ca de fiară rănită:„...Trei culori cunosc pe lume...”-imnul național al Republicii Socialiste România” care deschidea de obicei emisia Tv...
 
   Șocat, Gică scăpă din mână ceașca cu nechezol direct pe cimentul din bucătărie care se sparse strident în cioburi de sticlă, făcută la Dorohoi, prin toate ungherele iar nechezolul se întinse precum o păcură neagră printre picioarele sale tremurânde și speriate...
   Un gând îi săgetă inteligența:„..ce se întâmplă? De obicei emisiunea începe cu țiuitul de miră dungată pe ecran...” Cu gura căscată și ochii holbați spre televizorul bombat, luă poziția drepți, îngânând ușor imnul în izmenele tremurânde și pătate de nechezol...

Emilian Lican- 12.08.2015
(va urma)

Romeo Tarhon: „Lyrics et prosa”, volumul I-România 2015 ( Editura Națiunea)

Romeo Tarhon

   „Nu este vorba nici de un simplu talent, nici de faptul

că ați fi un versificator, și nici nu sunteți un simplu „maestre”.

Dumneavoastră faceți cititorul să transpire poezie. Îl aduceți la

starea de poezie și-l lăsați să trăiască acolo mult timp. Sunteți

unul dintre poeții contemporani care va rămâne peste vremuri...”

( Bilea Diana Dobrița).

   „Doar artiștii adevarați precum Nicu Alifantis și Romeo

Tarhon pot să mai aducă bucuria în sufl etele semenilor confruntați

cu multe în zilele noastre. Sunt adevarați trubaduri, unul al poeziei,

celalalt al unor melodii de neuitat. Domnule Romeo Tarhon,

poezia dumneavoastră, atât de frumoasă și sensibilă, este pentru

mine o revelație. Multumesc pentru că existați...!” (Mihai Tofan).

   „Din întreaga dumneavoastră creaţie răzbate dragostea de

ţară şi de limbă. Meritaţi cu prisosinţă să staţi alături de titanii

literaturii române” (Bombonica Curelciuc).

   „Un scriitor cu mult curaj, revolutionar, istoric. Se simte

forta dramatismului care deranjeaja clasa politică, iar noua ne

ridica moralul . Sincere felicitari...!” (Elena Dinescu).

   „Prin versurile Dvs. renaște poezia în aceste timpuri triste

de decizii fatale. Creațiile vă sunt desăvârșite, sunt un deliciu al

hranei mele spirituale...” (Ileanna Nedelcou).

Se apropie Unirea

Romeo Tarhon

Se apropie Unirea,

De la Chișinău la Iași,

Simt că simt înromânirea

Celor mai fruntași fruntași...

Se apropie Unirea,

Nu prin arme și ostași,

Doar voința și iubirea

Îi reprimă pe vrăjmași.

Se apropie Unirea,

Trădătorilor trufași,

Le va prevesti stârpirea

De nemernici și de lași.

Se apropie Unirea,

Vechii bravi înaintași

Își afla-vor nemurirea

În Unirea prin urmași.

Se apropie Unirea

Pas cu pas, mai sunt doi pași

Să horim cum ne e fi rea,

Românași cu românași...

Eminescu a avut...

Romeo Tarhon

A avut și el păcate

De copil, pubert, adult...

Și a spart multe lăcate

De cunoaștere și cult...

A avut greșeli, destule...

Câți n-avem? Însă, doar el

E răsfrângere, recul e,

Al destinului rapel...!

A avut gesturi naive

Și cuvinte rătăcite

Din lumeștile motive

Ale tristei lui ursite...

A avut dureri, înfrângeri

Și-ndoieli de strâmbă cruce,

Dar a fost înger din îngeri

Și nu-i drept a le mai duce...

A avut destin de rană

Ce în frunze moarte moare,

În suspinul de sub geană,

În cuvântul care doare...

A avut ce azi firescu-i

Eu să stihui: ritm și rimă,

Când și când să eminescui

Plăsmuirea lui sublimă...

A avut mizeră soartă

Cum au, fericiți, isușii;

Stau și eu la rând la poartă

Să-mi tocmesc urna cenușii...

A avut lumină slabă,

Însă bate-n veci departe,

Deși a murit în grabă,

Viețuie și după moarte...

A avut drept mântuire

Dezosânda românească

Întru moarte, care mir e

De iubire eminească...

Basarabie, te cert...

Romeo Tarhon

                                                      Frați de peste mal de Prut,

Vă deplâng, vă cert, vă iert,

Ați ales ce nu ați vrut:

Un destin plumbos, incert...

Frați de peste mal de mal,

Vă deplâng, vă dor, vă pierd

Ați ales confuz, fatal,

                                                      Nu mai pot să vă dezmierd...

Frați de peste mal de-un pas,

Vă deplâng gemând răpus,

Ați ales ultimul ceas

Spre mormânt satanic, rus...

Frați de peste mal de frați,

Vă deplâng, azi în zadar

Ați ales să nu păstrați

Românismul drept sfânt dar...

Frați de peste mal de mâl,

                                                      Vă deplâng și vă contest,

                                                      Ați ales drept Cernobâl

                                                      Malul Prutului din Est...

Romeo Tarhon: „Lyrics et prosa”, volumul I-România 2015 ( Editura Națiunea)

Amalia Năcrin: „Lyrics et prosa” volumul I

Amalia Năcrin

   După ce ai plecat, n-am reuşit să leg un nume care să te compună. De sus până jos... Doar... introspectiva mea. Îmi doream să văd, să suprapun, să mă-n-velesc pentru că... după plecarea ta, mi-a fost cumplit de frig. Îmi tremura carenea defrişată de mâinile
tale. Îmi luasei pielea de pe mine... Ai dat cu ea de copaci...”(fragment din romanul „Dragostea nu vine decât ca să doară”).
   Cine sunt eu? Personaj fără nume, devotată cititorului şi devorată de către acesta. Sunt doar metaforă pe hârtie, natură când vie, când moartă, disecată în cuvant şi derulată într-o multitudine de chipuri şi imagini aşa cum doar cititorul doreşte. La exterior, rol într-o anumită piesă... La interior, ceaţa îngerilor...
   Calvarul prăpastiei. Doar o femeie între două vârste, doar dorinţă, doar veşnic îndrăgostită de lumescul nelumesc, doar slova pentru cititor... Atât... Doar atât...

Dragostea nu vine decât ca să doară
(fragment de roman)
Amalia Năcrin

În loc de prefaţă...

   Voi urla...! Să mă fac auzită chiar cu riscul de a sparge timpane. Cu forţă de nebun rupând sute de cămăşi de forţă în drum spre descreierare, dezăltat şi sărit din toate cele, cu
curaj de muribund în faţa coasei...! Am să îndes în mine ca o sarcină nenăscută. Să caute gheena!
   Taci! Auzi-mă! Mă voi ridica peste tot universul cu forţa a o mie de uragane devastate de alte mii de uragane, dură, pietroasă, dureroasă, năvălitoare şi-n contracţii parşive drept naştere prematură şi premeditată de secole sterpe de rugăciune! Mă voi ridica în murmurul şi agonia tuturor planetelor ciocnite în facerea cosmosului, mă voi sălta din toate ungherele pământului şi-am să mă acopăr, am să mă amestec, am să vin în fierbere până îmi vei recunoaşte Tumultul, Eternitatea, Oripilarea, Nebunia, Avalanşa...Voi ţipa, din genune: T.E.O.N.
(Cu dedicaţie, pentru Zâna mea)

De dragoste
Amalia Năcrin

Relația mea cu carnea
n-are nici un viitor.
Plâng uneori
că pe post de decor
folosesc ciolane îmbătrânite.
Râd într-un dinte
rămas de la măseaua de minte.
Ce de cuvinte
împăiate
și morfolite...!
Ai gust de pârg.
Fruct adunat,
răsfățat
pe
pieptu-mi nătâng!

Mă înfig
în conversația iubirii
rapid.
repede, repede...
împletesc
ce nu simt,
leg și încui în sertar.
Apoi,
fără să te sar,
te împrejmuiesc și mai abitir.
Te joc în picioare
știind că îți place,
uneori,
eu,
să te fac la patru ace....

Impozant
îmi storci tinerețea inimii neatent
și uiți să închizi ușa.
Imprudent ...
aș da crezare
însă,
avem o cheie,
doar una :
de-o cărare.
E drum zvelt
și de frică s-o pierd
mă-mpac cu ideea ta.
Abate-te...
e dată de pereți...
intră doar tu...
și ca să nu ne știe nimeni....
taci!
Încet,
ușor
și fără să ataci!
Așa!

Pătrunde,
n-am lumină !...
Ai să găsești ce vrei !
Cu siguranța pusă
și...
nu mai suna!

Amalia Năcrin: „ Lyrics et prosa”-Editura Națiunea, București, 2015

Văduva Andreea: „Lyrics et prosa”

Andreea Văduva

   Am 26 de an șii locuiesc în comuna Filipeștii de Padure,

Județul Prahova. Sunt membră a grupurilor „Lirix” și „Terapie

prin poezie” din rețeaua Facebook. Iubesc poezia de mic copil,

mi-a fost și îmi este terapie și refugiu în momente grele ale vieții.

Motto:

„Cand scriu o poezie,

Nu eu scriu,

Ci sufletul meu scrie!”

Bărbatul de n-ar fi ...

Andreea Văduva

Bărbatul de n-ar fi ,

Femeia s-ar simţi

Ca floarea în deşert,

Ca muza fără poet.

Ca vioara fără corzi,

Ca regatul fără lorzi,

Ca furtuna fără stropi,

Ca aleea fără plopi.

Ca izvorul fără apă,

Ca îngerul fără harpă,

Ca romanul fără fi le,

Ca bolnavul fără zile.

Ca pictorul fără pânză,

Ca ramul verde, fără frunză,

Ca Raiul fără lumină,

Ca prizonierul fără vină.

Nu-mi lua iubirea...

Andreea Văduva

Nu-mi lua iubirea dacă pleci,
Lasă-mi-o mie pe toată,
Să mă-ncălzească în nopţi reci
Când n-o să-mi fi i aproape ,fată.

Nu-mi lua iubirea, doar te du
Pe drumul ce mereu te cheamă.
Cine sunt eu să îţi spun „Nu”?
Un trecător cu a lui dramă.

Nu-mi lua iubirea, ia-mi amarul
Ce îl am în suflet când mă dori.
Cu lacrimi mi-am umplut paharul,
Şi mi le beau până în zori.

Nu-mi lua iubirea, fi e-ţi milă,
Căci fără ea sunt prea sărac.
Pe tine te-am pierdut,copilă,
Durerea mea nu are leac.

Nu-mi lua iubirea, doar atât
Şi nu-ţi mai cer nimic, pelino.
Te iubesc, habar n-ai cât,
Dar te las să pleci, haino.

Andreea Văduva: „Lyrics et prosa”, volumul I,Editura Naíunea-2015