Marian Florin Constandache-LYRICS ET PROSA, vol. II

Marian Florin Constandache

        Tânărul autor Marian Florin Constandache, și-a făcut debutul literar în antologia LYRICS ET PROSA, volumul II.
        În mod sigur după ce sufletul său va trece de pesimismul datorat sentimentelor confuze ale despărțirilor, poetul va revenii în antologiile noastre, antologiile LYRICS ET PROSA cu versuri la fel de minunate dar de această dată înseninate de împlinirea dragostei și călătoria ludică prin stele, așa cum îi șade bine unui boem stilat...
       Îmi amintesc de dorința și nerăbdarea co-autorului, de a participa alături de ceilalți colegi, pe scena lansărilor de carte de la festivalul: GAUDEAMUS din București, în anul 2015 și marea decepție de a nu-și vedea visul, aruncat fiind de vâltoarea vieții și puterea tinereții pe străine meleaguri, alungat parcă și de condițiile mizere, oferite de propria țară...
       Îi doresc domnului Marian Florin Constandache șă-și realizeze visul alături de noi pe scena lansărilor de carte, indiferent că va fi la București, Iași- CAPITALA EUROPEANĂ A CULTURII, sau în alt oraș cultural al României...!
      Sunt Emilian Lican, coordonatorul elegantelor antologii de literatură contemporană românească, „LYRICS ET PROSA” și vă recomand cu căldură, lecturarea lor!

Iată ce spune despre sine, autorul Marian Florin Constandache:

 „Pot spune despre mine că sunt un visător, sensibil, romantic, sociabil, un om modest, din popor dar neintegrat pe deplin în societatea mondenă, pentru ca, în esență sunt un boem, ador plimbările cu bicicleta, parcurile, cerul noaptea plin cu stele; deși mă infioara, ii privesc nemărginirea plin de curiozitate. Și scriu...”
 
Nu se strică până mâine
Marian Florin Constandache

Mă tem, de moarte, în singurătate
Pentru că nu este niciodată prea departe
Mă tem acum și de sticlele cu vin
Căci s-au transformat cu timpul în venin
 

E ca un drog, e ca un sâmbure de rău
Ce creste-n trupul meu și-al tău
Mă așez la masă treaz și mă ridic matol
Nu este de la suc, este doar alcool

Mi-am vărsat amarul pe-un pahar
L-am izbit de zid, dar in zadar
E tot acolo și mă bântuie în continuare
Pleacă dracu! Lasă-mă! Du-te la culcare!

M-aș duce eu, dar se învârte casa
Tare mi-e că murdăresc din nou terasa
Sună la salvare, să vină să mă ducă
Beau și mâine, lasă restul că nu se strică...

Catalină
Marian Florin Constandache

Mi-ai fost Catalină, atâta timp,
Dar el a devenit prea scump
Și-ai plecat, fără să te uiți înapoi,
Ne mai gândindu-te, la noi.

Aș fi ales cu ochii inchiși, moartea
Pentru a te salva de ea,
Îmi strângeai mâna, când plângeai,
                                   Mi-am dat seama, mințeai.

Când am realizat că ai plecat,
O constelație întreagă s-a evaporat,
Erai cerul meu, din nopțile triste,
Acum ești, doar în visele urâte.

Cred că-mi lipsești …
Marian Florin Constandache

Mă încearcă un sentiment, plăcut,
Amintindu-mi de primul sărut,
Sau când la piept te-am strâns,
Iar acum nu mă pot opri din plâns.

Știu că ceva acolo în interiorul tău,
Așteaptă să fac eu primul pas.
Mi-este frică! Dacă se termină rău?
                                      Îmi va fi și mai greu să te mai las.

Doar când îmi aduc aminte zâmbetul,
Mi se înseninează pe loc sufletul;
Privirea ta o revăd și acum în poze,
Ești cea mai specială dintre muze.

Astept să te intorci la mine astăzi,
Vocea fină ca mătasea să-ți ascult
Și-mi doresc să te văd cum râzi,
Cu riscul de-a te iubi mai mult.

Marian Florin Costandache- LYRICS ET PROSA, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Ileana Cornelia Neaga- LYRICS ET PROSA, vol.II

Ileana Cornelia Neaga
    
       Drag îmi este graiul doamnei Cornelia Neaga, cum dragă îmi este și co-autoarea antologiei LYRICS ET PROSA, distinsă scriitoare de care sunt alături în mai multe minunate antologii, acum participând cu un medalion literar de poezie și proză, în acest volum doi, prezență care personal mă onorează...!
       Apreciez talentul și măiestria scrisului prin păstrarea tradițiilor populare, tradiții care din păcate tind să dispară iar o dată cu dispariția obiceiurilor străvechi ne vom pierde și identitatea străveche, rădăcinile dacice ale moștenirii noastre lingvistice...! Autoarea Ileana Cornelia Neaga este fiica acestui pământ străbun dacic care nu se dezminte și nu îi este rușine de graiul moștenit și îl transmite cu mândrie prin minunatele sale creații!
        Sunt Emilian Lican, coordonatorul elegantelor antologii de literatură contemporană românească, „LYRICS ET PROSA” și vă recomand  lecturarea lor!

Iată ce spune despre sine, scriitoarea Ileana Cornelia Neaga:

       „Sunt născută… cîndva, într-o zi de toamnă, pe 22 Octombrie, în Crișan, un sat dintre dealuri, în ținutul Zarandului din jud. Hunedoara, nu departe de malurile Crișului Alb. Sunt căsătorită de patruzeci de ani, am studii generale, am trăit la sat până acum câțiva ani când am început să muncesc în Italia, întorcându-mă doar în concedii prelungite acasă. Scriu poezie populară în grai din 2013, debutând cu  „Satul dintre gealuri”,  urmând  alte șase cărticele cu povești pentru copii, una în limba italiană și volumul „Steanu Dracului” de 300 de pagini cu legende și povestiri în grai! În 2014  am scos  volumul cu poezii „Copacul Tristeții”, o carte cu rețete în versuri -„Găluște Versificabile”, iar în 2015 a ieșit de sub tipar  „Poduri de Doruri”  la editura Națiunea. Am fost co-autor în șase antologii scoase la diverse edituri și am publicat poezie și povești pentru copii în mai multe numere din revista Amprentele sufletului! Postez poezie și proză pe paginile mai mai multor grupuri literare de pe Facebook.”

Șăzătoare
Ileana Cornelia Neaga

Vineau la bunica-n clacă
Vecine, lâna s-o toarcă.
Pancove, buna cocea
Vinars cald, le crampalea!
Șî atunci s-auzi tu glume
Că acu nu le pot spune...
Șî râgeau și povesteau
Caierele le torceau.
Anișca câlțî rasucea
Pozderea în gințî tragea
Șî le scupea jios pa vatră
Maturam câce-o lopată!
Torceau ele-o saptamână
Sfârâiau fusăle-n mână!
Vinea Nica șî cu Floarea
Șî Șaruța cu Marioara
Ge la a Medrii, Florica
Noră-sa, da șî Marica
Cu Anica li Orban
Tătă iarna, an ge an
Când la una, când la alta
Șăzătoarea era gata!
Lâna când o gepanau
Ștrimfi șî sfetăre-mpleceau
Plapume șî lipigeie
Șî gesagi, da șî cingeie!
Țăseau ele, iernile
La pânză... cu valurile!
Harnice muieri or fost
Șî faine... gin neamu nost!

Gaudeamus 2015

Moș Niculaie - povestire în grai
(fragment)
Ileana Cornelia Neaga

          Gimult, gimult traia un om sarac, da sarac lipit pamântuli, într-un catun... sus, suus în munce, cu doar câciva colibe împrașciace pa lânga padurea gi molizî șî brazî.
          Oaminii gin catun îșî cașcigau pita gi tăce zâlile, cu sudoarea frunțî. Cei ce-aveau tri, patru holge gi pamânt erau sococițî bogaț în catunu” pcierdut gi la poalile muncelui Gaina.
În aceea vreme, iarna vinise cam givreme, după o toamnă lungă, cu giminețî cu brumă groasă șî amnez” cu soare calduț, toamnă nu prea friguroasă. Da” ce folos, dacă omu nost era sarac! Ocolu” lui era plină gi prunci, că Dumnizo la omu bun îi dă cât nu poace să ducă, să fie batatura plină ge voaie bună șî mulțamire suflețască.

Clacă gespoit
Ileana Cornelia Neaga

Două zâle culegeam
Cucuruzu aduceam
În șură îl gescarcam
Grămadă mare faceam!
Plecam pân sat să cemăm
În clacă să gespoiem
Vinarsu îl crămpăleam
Pancovele li coceam!
Sacii, fecile umpleau
Îar ficiorii îl suiau
Pă scară în podu căsî.
Da cum mai râgeau cu tățî
Când unu să-mpegeca
Șî în vospe mai pcica!
Șî-n timp ce noi gespoiam
Câce poveșci auzam...
Șî Marioara li Pârva
La clacași le gescânta
Iar Zorița li Brândușa
Laolaltă cu matușa
Spunea glume geociace
Că ge râs, pcicam pă space!
Șî somnu ne ocolea
Gramada să-mpuțâna;
Că-n clacă lucram cu tățî

35 de co-autori

Până după mnezu nopțî...
Gazda, clăcașî-ominea
Pân la poartă-i petrecea
Că plecau tăt giscântând
Gin somn, cânii-n zori trezând!

Ileana Cornelia Neaga- LYRICS ET PROSA; VOL.II, EDITURA NAȚIUNEA 2015

Gabriela Zidaru- LYRICS ET PROSA; VOL.II

Gabriela Zidaru

           Doamna Gabriela Zidaru este poeta cu cel mai sincer și arzător sentiment național-românesc, scrierile sale fiind purtate de penița înălțătoare a versului, de la patriotismul sugerat mai devreme până la vraja minunatelor iubiri, de la zadarnicele amăgiri până la nostalgia trecerii anilor prin vacanțele de vară, prin legende minunate precum cea din acest volum II al antologiei, LYRICS ET PROSA, despre cei doi frați: Mureșul și Oltul...!
          Onorat fiind de a fi alături de această minunată scriitoare, de acest minunat om, în acest medalion literar antologic de literatură contemporană românească, doresc să mai amintesc de prezența sa în ambele volume de antologie, LYRICS ET PROSA, a superbei colecții: „DOR DE POEZIE”, a EDITURII NAȚIUNEA!
          Sunt Emilian Lican, coordonatorul elegantelor antologii de literatură contemporană românească, „LYRICS ET PROSA” și vă recomand cu căldură lecturarea lor!

Iată ce spune despre sine, poeta Gabriela Zidaru:

         „ Sunt născută în municipiul Drăgășani, într-o familie de intelectuali. Am făcut liceul la Sibiu, unde am avut onoarea de a-l cunoaște pe scriitorul Paul Constant. Scriitorul Paul Constant a fost mentorul meu în ale scrisului. A avut o mare influență în orientarea mea către literatură. Am scris din liceu și am publicat la Tribuna Sibiului. După terminarea facultății am profesat la școala Nr.1 din comuna Poienile de sub Munte, Colaborez cu mai multe reviste literare, în care public și proză scurtă, dar și poezii. Am la editură un volum de poezii „Zbor spre lumină” și altul este în pregătire. Sunt co-autor la antologia „Limba noastră eminească”, al treilea volum din colecția „Cu patria în suflet” și la antologia „Lyrics et prosa”volumul I, dar public la mai multe grupuri literare inclusiv pe situl de literatură „Grai românesc” și la revista internațională literară „Confluențe literare”.

Lyrics et prosa, vol. II

Zadarnice amăgiri
Gabriela Zidaru

Ai vrut să dăruiești, dar nu ai putut.
Și nici apus, sau răsărit să fii.
De întrebi de ce iubirea a durut,
Răspunsul e la tine, tu îl știi!

M-ai adormit în gândurile tele,
Dar mângâierile ce  le-împărțeai,
Nu mă-înveleau în vise, sau în stele,
                                     Căci eu trăiam, în timp ce tu visai!

Nu te lega de visele rebele,
Nici de cărări ce țărmuri au unit.
Căci  ai uitat de mine, nu de ele,
Mințind că doar pe mine m-ai iubit!

Au ajuns și statuile să plângă,
Că-n locul inimi, o piatră aveai.
Nu  depărtarea dragostea-ți alungă,
Ci faptul că-n iubire tu mințeai!

Noi nu am ajuns la dor și nostalgii,
Nici ostaticii unei mari iubiri.
Sub pleoape nu or să crească veșnicii,
Căci între  noi au fost doar amăgiri!

Gaudeamus 2015

Cu lacrimi îmi văd țara
Gabriela Zidaru

De tânără am  învățat
Să nu suport ocara.
Iar sufletul e-ndurerat,
Că-n lacrimi îmi văd țara!

Pământul țării îl iubesc
Și  îmi respect și munca.
Dar nu vreau azi să-l părăsesc,
Mai tare sunt ca stânca!

Ca mine sunt și alți români,
Ce crucea  poartă-n suflet.
Trăiesc și plecă spre străbuni,
Prin ultimul răsuflet!

Iubesc nespus acest pământ,
Cu viața mea îl apăr.
Eu astăzi fac un legământ,
Pe Iuda să-l descopăr!

Trădarea țării n-am uitat,
Și acuma e prezentă.
Români cu sufletul curat,
Plâng, mama e absentă!

35 de minunați co-autori

Pasărea Spin
Gabriela Zidaru

Ceea ce este bun în viață
Cu mari dureri se va obține.
Cum Rara Avis ne învață
Prin trilul ei când moartea-i vine!

Doar prin sacrificiul ei suprem
Trilul Dumnezeiesc s-aude.
Și nu putem să înțelegem
Secretul ei unde se-ascunde!

De ce cuibul părăsește
Ca să urmeze acest destin?
Ceva poate o nemulțumește
Sau din instinct, ea zboară-n spin!

Se aruncă-n ascuțitul spin
Și în extazul morții, cântă.
Trilul său e cântecul divin
Ce numai Dumnezeu l-ascultă!

Eu cred că Domnul a chemat-o,
Să-i cânte al veșniciei mit.
Căci moartea ea a căutat-o
Zburând spre spinul ascuțit!

Tot ce e frumos în viață
Obținem cu prețul durerii,
Așa cum pasărea ne-învață,
Că-n noi este forța puterii!


Gabriela Zidaru- LYRICS ET PROSA; VOL.II, EDITURA NAȚIUNEA 2015

Angelica Ioanovici- antologia, LYRICS ET PROSA, volumul II

Angelica Ioanovici

Angelica Ioanovici

    O picătură românească de lirică,  într-o antologie  de literatură autentică, contemporană, românească! Nu exagerez absolut de loc când afirm aceste lucruri despre versurile poetei Angelica Ioanovici...!
    Versurile autoarei, curg spre sufletul cititorului cum se alintă lacrimile izvorului pur din pădure spre a astâmpăra setea unor cai sălbatici...A unor cai sau mai bine zis a celor doi cai alegorici care deschid recitalul poetic, rezervat în antologia LYRICS ET PROSA, volumul II. Cei doi cai, evadează de pe Pământ într-o minunată poveste aflată doar la o lume paralelă distanță de lumea noastră... Ce poate fi mai frumos decât o evadare intelectuală, așternută pe hârtie de o pană măiastră, în timp ce bagajul de mână este tot timpul pregătit pentru momentul prielnic când poarta inimii, ascunsă prin florile de gutui, se va deschide spre o ultimă seară la Paris...
       Ar fi atât de multe lucruri frumoase de spus... dar mă opresc aici pentru că nu are sens să transform într-o erată, minunatele versuri ale doamnei Angelica Ioanovici, lăsându-vă pe dumneavoastră cititorii să analizați dacă am sau nu am dreptate ...!
       Sunt Emilian Lican, coordonatorul elegantelor antologii de literatură contemporană românească, „LYRICS ET PROSA” și vă recomand cu căldură lecturarea lor.

Iată ce spune despre sine, poeta Angelica Ioanovici :

       Sunt născută în Arad, studiile le-am făcut în Arad, Lipova și Timișoara, unde am urmat cursurile Facultății de Științe Economice, specializarea Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor. În anul 2014 am publicat primul volum de poezii, „Moneda spre vise”și am apărut în antologia „Vara albastră a cuvintelor”.

Bagajul de mână
Angelica Ioanovici

În bagajul de mână am tot,

Un nonsens insipid și-o speranță,

Un verdict pronunțat de instanță,

Dar să șterg calendare nu pot.

Avionul m-așteaptă buimac,

Destinații și-o ultimă rută

                              Și tabele ce par o derută

                                   Mă întreabă uimite ce fac.

E-o navă, dar fără pilot,

Echipajul rămâne la sol,

Voi pluti aiuristic în gol,

În bagajul de mână am tot.

Prin tunel se aud explicit

Rămășițe ce țin de orgoliu,

Dintr-un basm de-un senin iluzoriu

Și convingeri, și-un drum rătăcit.

Zăbovesc umilințele până

Se deșteaptă în mine-un jaratic

Și mă arde, și plânge sălbatic.

E o viață-n bagajul de mână.

Doi cai
Angelica Ioanovici

Și dacă tot suntem doi inși ciudați,

Din două lumi aproape paralele,

Să ne luăm doi cai adevărați

Și să zburăm aiurea printre stele.

Și dacă tot a fost să ne-ntâlnim,

Deși sunt între noi povești neclare,

Hai să plecăm, să nu mai zăbovim

                                     Din certitudinea ce-apasă și ce doare.

Să ne luăm doi cai aproape murgi

Cu stele-n frunte de culoare albastră,

Nu mă-ntreba pe unde o să ajungi

Și cum se va-ntâmpla idila noastră.

Nu-i înșeua, că nu mai e nevoie,

Sunt caii din iubiri neîmplinite

Și au venit aici de bună voie,

Potcoava-dor sclipește pe copite.

Ultima seară la Paris
Angelica Ioanovici

Era ultima seară la Paris,

O regăsesc și astăzi prin reviste

Și a  rămas ca un penibil vis,

Aproape că-mi doream să nu existe.

Pe malul Senei se topeau iluzii

În vântul zbuciumat de primăvară,

Iar între noi se stabileau confuzii

Și făr-de sensuri nu-ncetau s-apară.

Pe bulevarde se plimbau mulțimi,

Imagini oarecum întunecoase,

Tristețea s-a ivit din înălțimi,

Pândindu-ne ascunsă printre case.

Era april, se desprimăvărase,

Orașul îmi părea ca un abis,

Iubirea pe o altă stea plecase.

Era ultima seară la Paris.

Angelica Ioanovici- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Gabriela Țicalo- LYRICS ET PROSA, Vol.II, 2015

  Gabriela Țicalo

      Doamna Gabriela Țicalo își continuă munca intelectuală cu minunatele sale creații pe care le-a împărtășit alături de noi în acest elegant volum II al antologiei LYRICS ET PROSA!
      Mănunchiul de literatură contemporană pe care a dorit să-l selecteze, cuprinde atât poezie cât și fragmente de proză, autoarea dând dovadă de real talent și complexitate scriitoricească.
      Prima notă lirică este dată de patriotism, de dragostea față de limba română, căreia îi rămâne cu drag credincioasă iar prin cuvintele făurite își află destinul ori amintirile nostalgicelor iubiri care vor rămâne mereu în sufletul primăvăratec al nevinovatei tinereți...Lirica se dezvăluie prin personificarea fenomenelor naturale ce se revarsă benefic peste glia roditoare spre o vară care ne rezervă lectura unor versuri deosebit de frumoase...!
      Fragmentele de proză, completează acest medalion  antologic, așezat parcă pe o panglică tricoloră de reală literatură contemporană românească!
     Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiilor „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum cu 35 de co-autori contemporani!

Iată ce spune despre sine, scriitoarea Gabriela Țicalo :

      Locul nașterii mele: Botoșani. Studii: Facultatea de filologie, promoția 1968. În trecut, professor. Din activitatea mea literară: Fondator și coordonator al revistelor pentru elevi "Încercări" (1983) și "Muguri - ediţie nouă" (1999). Am debutat în anul 2006, cu volumul „Cursa cu obstacole", Editura „Axa". Au urmat volumele: „Poezii" și „Povestiri". Am publicat și public pe Facebook în paginile cadrul grupurilor literare „Puterea cuvântului ", „Iubire bibelou de porțelan", „Ancore pe gând ", „Poezii, creații proprii”, „Diaspora" și,  acum, pe pagina și în antologia grupului „Lirix".

Cuvântul
Gabriela Țicalo

Când omul a născocit cuvântul,
I-a dat putere absolută,
Să mângâie şi să aline,
Ori să ucidă ca o brută.
Cuvântul singur este darul
Vorbirii noastre articulate,
Căci numai omul are harul
De a-l transmite mai departe.
Cuvântul, cu a sa putere,
Îmi dă şi forţă şi plăcere,
Să pot să vreau să scriu
Despre moarte şi durere
Sau despre viaţă şi-amintirea
Celui ce fost-a viu.
Tot el, Cuvântul, mă ajută
Necazul să-mi alin,
De aceea-i recunosc puterea
Şi-n faţa Lui mă-nclin.

La scaldă
(fragment)
Gabriela Țicalo

       Aşezaţi pe malul dinspre pod al Siretului, Copiluţ şi verişorul său Ivan nu se pot hotărî să sară în apă. Privesc în depărtare cerul pe care se profilează siluetele unor brazi prea înalţi pentru o zonă de deal. Soarele le face cu ochiul de pe umerii acestora şi mângâie cu razele sale apa Siretului. O barcă cu un pescar, pârlit de soare, dar mai ales de vântul glumeţ al verii, se leagănă pe apele repezi. Vine din susul râului, încărcată cu peşte. Acolo, la pod, apa curge potolit, când e secetă, dând chiar impresia că bălteşte.
       Sătui de privit, cei doi intrară în apă. Înotau destul de bine pentru vârsta lor. Ivan trăgea aer în piept şi dispărea imediat sub apă, făcându-l pe Copiluţ să se sperie. Se distrau grozav, când pe cer se iviră nori negri, vestitori de furtună. În scurt timp, aceştia se înmulţiră şi se apropiară de râu, privind ameninţător, parcă, la cei ce se scăldau. Copiluţ şi Ivan se traseră, la timp sub pod. De acolo, priveau cum aceştia bombardau, fără milă, totul în preajmă. Stropi repezi, însoţiţi de bucăţele de gheaţă cât boabele cele mari de fasole, poposeau pe pământ şi în apă.Tremurând de frig şi de frică, cei doi viteji se ţineau de mână şi se rugau, în gând, să se oprească potopul.
       La scurt timp, ploaia se potoli. Ajunşi acasă, Ivan şi Copiluţ mâncară vârtos şi se băgară în pat.Spaima şi apa le făcuseră foame.

A venit primăvara, iubite!
Gabriela Țicalo

A venit primăvara, iubite!
Eu nu te zăresc pe alei...
Explozie de muguri şi flori,
De cântece vesele-n zori,
Umbrite de visuri cernite
Ah! cum petreceam uneori...

A venit primăvara, iubite!
E linişte-n jur. Pădurea de cruci,
Scăldată de flori şi lumină,
Se bucură de respect şi de viaţă.
Privesc spre bolta senină
Şi inima -mi puternic tresaltă.

A venit primăvara, iubite!
Ascult pacea pământului ud
Şi tac, ca să pot auzi mai bine
Mesajele ce vin de la tine...
Accept relitatea : Marele Astăzi
Trăieşte, acum , şi în mine.

Gabriela Țicalo- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Angela Mihai-Lyrics et prosa, volumul II

Angela Mihai

      În mod sigur, momentul unui debut literar sub lumina unei tipografii nu va putea fi uitat niciodată...! În mod sigur îmi voi aminti cu deosebit respect despre acest minunat debut al doamnei Angela Mihai în antologia „Lyrics et prosa”, volumul II.
      Nu este vorba doar de un minunat talent, nu este vorba doar de un minunat om, este pur și simplu poezia regăsită în minunatele creații pe care autoarea le împărtășește cu noi în această elegantă antologie! De la Pământ și un colț de Lună, o muză ar putea muri dacă nu s-ar regăsii în paginile unei cărți... Să nu întrebați niciodată: „de ce...?” Nici poeta Angela Mihai nu-și dorește această întrebare... Are poate doar o nedumerire cu privire la persoana care i-a furat culoarea iar lumea pare că s-a daltonit în alb și negru în timp ce versurile-i minunate prind culoare și consistență sufletească!
      Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiilor „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestor volume de literatură românească, contemporană!

Iată ce spune despre sine, poeta Angela Mihai :

     

         

Constantin și Angela Mihai

Am venit pe lume în localitatea Rusca Montană, județul Caraș Severin, într-o zi de 2 februarie, într-o familie de țărani moldoveni, mama, Elena și tatăl, Ioan. Clasele I-VIII le-am urmat în orașul Săveni din jud Botoșani, terminându-le în anul 1978. După absolvirea Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” în 1985, pe data de 2 februarie, data nașterii mele, m-am căsătorit cu Mihai Constantin. Am împlinit împeună treizeci de ani de căsnicie și am adus pe lume trei copii, doi băieți și o fată. În 1992, pe același 2 februarie, am început cursurile de coafeză, după care am reușit să ajung una dintre cele mai renumite coafeze din județ. Am lucrat în această meserie minunată până în ianuarie 2013, când am hotărât să merg într-o scurtă vizită la soțul meu, care se afla de zece ani la muncă in Italia. Destinul a decis, însă, să rămân aici până astăzi...Nu aș fi crezut niciodată că, în 17 ianuarie 2013, în drumul meu spre Italia, am făcut primii mei pași în lumea minunată a poeziei, spre a-mi întâlni propriile poezii!  De atunci am tot scris, dar fără să public sau să postez, până în urma cu aproximativ două luni, când am descoperit grupurile de poezie ”Lirix” și ”Terapie prin Poezie și Proză”. Am întâlnit aici oameni minunați, care m-au încurajat și, astfel, am început să postez regulat.
      Datorită inițiativei coordonatorilor, debutul meu literar se va produce în Antologia „Lyrics et Prosa” , vol II, alături de co-autori de care sunt mândră să mă regăsesc.

Un Pământ și-un colț de Lună
Angela Mihai

Un Pământ şi-un Colț de Lună
Așternuseră 'ntr-o noapte,
Peste calea lor nebună
Vorbe mari și grele șoapte.

El de jos privea spre Colțul
Ce din cer cu-a sa chemare
Îl striga, neştiind că el
                                   E în altă depărtare.

Între ei creșteau distanțe
Din cuvinte împletite
Rătăcindu-i pe-amândoi,
Pe planete diferite.

Colțul rupt din Luna tristă,
Picura sânge prin lacrimi
Iar Pământul, calm, distant,
O privea în negre patimi.

Colțul lăcrima într-una
Căci avea dureri ascunse,
Iar Pământul asculta
Vraja vorbelor nespuse.

Câteodată Luna ruptă,
Încerca să lăcrimeze
Iar Pământul, serios,
Îi cerea să înceteze.

Cu durere primea sfaturi
Colțul trist din Luna ruptă,
Căci Pământu-n rece-cald
Fără voie... o inundă.

Ea îi cere-n taina mare
S-o privească mai atent
Însă el, ca un Pământ
Rămânea mereu inert.

Supărarea se-ncinsese
Ea nebună își dorea,
O privire și-un sărut
Însă el... nici nu gândea.

Colțul trist de Lună plină
Avea lacrimi pân' la brâu,
Însă el, Pământul rece,
Îi ținea vorbele-n frâu.

Gata! Spune Luna frântă
Nu mai vreau nimic să-ți cer
Voi păstra mereu în colțu-mi,
Visul tău cel efemer.

El trezit așa deodată
A vorbit fără să știe
Invitând Colțul de Lună,
Pe o plajă mai pustie.

Luată pe neașteptate
De tot... înghețase Luna
Și dorit-a să rămână,
Mută pentru totdeauna.

Iar Pământul fericit
Că-nchisese gura Lunii,
A-ngropat adânc sub el,
Taina lor, de frica lumii.

Un Pământ și-un Colț de Lună,
Au ascuns într-o batistă,
O poveste ne-ncepută,
Rece, tristă, interzisă.

Moartea unei muze
Angela Mihai

Din ploaia toamnei și din zori,
O muză a căzut, așa...
Cu aripi frânte de văzduh
Și nu putea deloc zbura.

În zbor se înalțase mult
Căci fericită se simțea,
Dar aripile de văzduh
                                      S-au frânt, căzând cu tot cu ea.

Dar nimeni nu-i ştia povestea
De unde vine,cine este
Și toți în jur pariu făceau
Că este ruptă din poveste.

Sub șoaptele bănuitoare
Se întrebau de este vie,
Dar nimeni n-ar fi bănuit,
C-a stat o viață-n colivie.

Și i-a venit așa, deodată,
În zori cu ploi și cu tristețe,
Să iasă ea din colivie
La lume ca să dea binețe.

Și cam împleticită-n pași
Mergea aiurea, făr' să știe
Că toate drumurile ei
Mergeau 'napoi... la colivie.

Zărise-o dâra de lumină
Și s-a-nălțat cam mult în zbor,
Când a simțit c-avea legată
Și colivia... de picior.

Căzând, a vrut să se agațe
De luminița ce-i părea,
Că e mai trainică și poate,
Să fie trambulina sa.

Dar a străpuns ușor lumina
Și aripile i s-au dus,
Erau văzduh și prea fragile
Să zboare chiar atât...de sus.

S-a prăbușit fără să-i pese
De lumea ce n-o cunoștea,
Doar ea știa că e o muză,
O muză ce în zbor murea.

Și-a şuşotit o lume-ntreagă
Găsind apoi în colivie
Cine era, scria-ntr-o carte,
Era o muză-n...poezie.

Tu, cel ce mi-ai furat culoarea
Angela Mihai

Ești unicul ce mi-ai furat toată culoarea
De am rămas acum un nud alb-negru doar,
Să poți să îmi ascunzi de toți candoarea
Sub un desen de-al tău pe-un calendar.

Din roșul buzelor focos ai desenat o floare
Și-ai creionat apoi din umbra mea pistil,
Din iarba oglindită-n ochii mei, culoare,
                                         În frunza verde ce schimbase al meu stil.

Din rozul de pe chip creat-ai fluturi vii,
Cu mici steluțe din privirea-mi lunecoasă,
Și firav m-ai convins în nopțile târzii
Că în alb-negrul tău, eu, azi sunt mai frumoasă.

Din albul pielii mi-ai furat cu-n strop mai mult
Și-n jurul meu tu ai creat un frumos univers,
Să nu zărească cei din jur alb-negru-mi nud
Pe care-n toi de noapte albă îl pictezi.

Din caldu-mi puls mi-ai smuls culori vibrânde
În mii și mii de arzători fiori ce ne-au pătruns
Țesând alb-negru-mi nud prin tainele-ți ascunse
Să stau să-mi furi toată culoarea m-ai... supus.

Ești unicul ce mi-ai furat pe veci culoarea
Pictându-mă în nud alb-negru doar,
Să poți să îmi ascunzi de toți candoarea
Într-un desen pe calendarul din sertar.

Angela Mihai- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Anna-Nora Rotaru- Antologia „LYRICS ET PROSA”, ( volumul II )

Anna-Nora Rotaru

Anna-Nora Rotaru

        Amintirile sunt acaparate de  pânzele de păianjen, așezate pe sufletul timpului care nu dorește să se rupă sau cel puțin cititorul are senzația regăsirii în minunatele versuri ale poetei Anna-Nora Rotaru...!
        Am lecturat cu deosebită plăcere toate versurile autoarei care m-au purtat de la florile presărate într-un roman al vieții prin nostalgicele ironii ale toamnei, toamnă în care se duc și păsările dar mai ales se duc și anii tinereții, a acelei tinereți care nu-și dorește apusul spre încețoșata bătrânețe, astfel că versurile  ne vor transmite și chemări de iubire, de dor de mamă, de înserările misterioase atunci când condeiul devine fermecat și începe să-și aștearnă tainicele scrieri... Sunt foarte multe creații minunate în această elegantă antologie de literatură contemporană iar unele dintre ele aparțin artistei, frumoasă atât la chip cât și la sufletul dedicat acum  poeziei, poeta:  Anna-Nora Rotaru!
       Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum de literatură contemporană!

Iată ce spune despre sine, poeta Anna-Nora Rotaru:

      

„Născută pe plaiurile moldovenești, la Botoșani, mi-am petrecut copilăria, adolescența și m-am format ca om, pe meleagurile vasluiene. Studiile superioare făcute la Iași, mi-au dat posibilitatea azi, să-mi exercit profesia de medic, continuându-mi studiile de specializare în Grecia, la Atena, ca medic internist, unde m-am stabilit cu familia mea.
       În România anilor copilăriei, m-am ocupat de muzică, studiind vioara și participând ca solistă și în orchestră, la diverse concursuri republicane, cu multe distincții și medalii. În timpul liber mă ocup  de pictură, luând parte la diverse expoziții, fiind membru în „Organizația Medicilor Artiști” din Grecia. În ultimul timp mi-am extins căutarea și exprimarea frumosului prin poezie, publicând  în aprilie 2015  primul meu volum numit „La răscruce de lumi.” Am avut onoarea unor frumoase critici în  revista OBSERVATORL - Toronto, AGERO - Stuttgard, la REGATUL CUVÂNTULUI - Institutul Cultural Român Bruxelles, în Revista MELIDONIUM din Iași, din partea poetelor și scriitoarelor Mariana Gurza, Vasilica Grigoraș și Dorina Stoica, cărora le păstrez o recunoștință adâncă, la GRĂDINA CU LECTURI, dar și la alte reviste online.
      Mi-a plăcut întotdeauna frumosul și am încercat să-l slujesc , dăruind un strop din sufletul meu.”

Lyrics et prosa vol. II

Pânze de păianjen
Anna-Nora Rotaru 

Cândva, ca să-mi arăt iubirea, scriam zeci de poeme,
Adâncul minții-mi scormoneam, ca să găsesc
Cuvinte fermecate, descântece, ca să te cheme,
În prag să-mi vii, să-ți spun cât te iubesc!

Am încercat pictând să vezi și prin vopsele,
Pe zeci de pânze, ce nu-ndrăzneam ca să grăiesc,
Șiraguri de inimi sângerânde, legate în cordele,
Crezând c-așa o să-nțelegi cât te iubesc !

Și chiar prin note adunate, ți-am compus o simfonie,
În sunet de bemoli, simțămintele am vrut să îți trezesc.
Vioara mea și pianul, plângeau-necate-n melancolie,
Refrene, să-ți spună-n locul meu cât te iubesc!

Acum, e prea târziu, neaua mi s-așternut pe umeri,
Mi s-a secat simțirea, sufletul mi-i gol...am obosit!
Anii mi-au trecut... atâția, că nu poți să-i mai numeri,
Amintirea-i mărturie, să-ți spună ea cât te-am iubit!

Pianul dezacordat în colț și nici o coardă rămasă la vioară,
Pânze de păianjen și praful le-acoperă ca un veșmânt!
Ce-au fost... speranțe, culori, cuvinte, sunete odinioară,
Azi toate-mi par-ngropate-adânc... într-un mormânt!

Gaudeamus 2015

Măicuță dragă
Anna-Nora Rotaru

Măicuță, mai vino câteodată să mă vezi în vis,
Să te mai simt, să-mi pară că trăiesc adevărat...
Cu brațele-ntinse larg, cu sufletul deschis,
Să te cuprind, cum poate n-am făcut-o niciodat'...

Să-ți mângâi iarași umerii și, cu drag, obrazul,
Lacrimile ce te-au durut, să pot să ți le șterg!
De te-a cuprins cumva, fără să știu necazul,
Azi, mai mult ca-oricând să pot s-alerg,

La tine-n poală, c-atuncia, să mă cuibăresc...
Mânuțele dragi să le cuprind, să le sărut!
Să pot cu mult mai mult să te-ocrotesc,
Cum poate n-am făcut 'ndeajuns cât am putut...

Și dacă ceva-ți apasă sufletul... să-mi spui,
Vreo supărare sau vorbe spuse la mânie!
N-au fost din inimă și-n inimă să nu le pui,
Că-s vorbe goale ce sufletul din noi sfâșie!

Măicuță dragă, află că te-am iubit la infinit ...
Te port în mine, nicicând sa-mi fii uitată...
Și de-mi veni-va clipa să mă-nalț înspre zenit
Să-mi vii in prag, de mână să mă duci ca altădată,

Când eram mică, îți amintești, mă temeam de beznă...
De-ntuneric, când nopțile-adânci mă-nfricoșau,
Sau, când hățișurile mi se-mpleticeau de gleznă
Brațele tale duioase mă prindeau, dureri îmi alinau...

Mai vino câteodată-n visul meu, dragă măicuță,
Să te mai văd, să te ating, mânuțele să le sărut...
Lăsându-mi c-altădată, pe-aceeași de copil pernuță,
Parfumul tău de neuitat... ca semn că mi-ai trecut!

Co-autori antologie 2015

Șoapte și lacrimi
Anna-Nora Rotaru

Drum în față, drum în spate
Și-mprejur doar bălării...
Aud clopotul cum bate,
Dinspre sat, peste câmpii.



E-n amurg, e trist, pustiu,
Roșul se topește-n seară.
Mă aștepți, nu cred să viu
Dorul să ni-l stingem iară.

Câte așteptări au fost...
Câte vorbe dulci deșarte
Ce acum nu-și mai au rost,
Risipite-n drum, departe...

De atât amar de vreme,
Vântu-a măturat cărarea.
Nimeni n-o să ne mai cheme!
Peste noi căzu-nserarea.

Șoapte dulci de altădată
Înecate-s în șuvoaie
Și se-amestecă în baltă
Cu pietriș și cu noroaie.

N-am acum ce să aștep,
Drum deschis îmi stă în față!
Îmi strâng inima în piept
Și-l continui cât am viață.

Privesc cerul roș ca sânge.
Încă nu căzu de seară
Și mă strânge-un nod de-a plânge,
De-o iubire ce-o să moară ...

Anna-Nora Rotaru- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015