Al. Arpad Toth (Artangel)- LYRICS ET PROSA, Volumul III

Al. Arpad Toth
(Artangel)

         O altă prezență onorantă și constantă în antologiile LYRICS ET PROSA încă de la volumul I și până la al III-lea volum, este domnul Al. Arpad Toth, cunoscut încă din fragezii pași lirici drept ARTANGEL. Un pseudonim interesant care te duce cu gândul la arta îngerilor... Ce este poezia, muzica, lirica în general decât o artă a îngerilor. Dacă reușește această artă și la ARTANGEL, nu vă rămâne decât să lecturați creațiile sale aici, în cele trei volume LYRICS ET PROSA sau în celelalte realizări editoriale pentru a vă convinge. Eu zic că reușește și recunosc atingerea îngerilor de foc, (așa îmi place mie să-i denumesc pe acei îngeri ai creației, ei însăși adevărate păsări Phoenix).
          Prin versurile lecturate cu deosebită plăcere, am început să deslușesc omul și poetul: Al. Arpad Toth! Este omul cu dragoste și frică de Dumnezeu:

„Călători prin astă viaţă,
Fără a lui Iisus povaţă,
Fără ajutorul lui Dumnezeu,
Nu devii sfânt, înger sau zeu.”
(Artangel- „Sfântă fecioară cea curată”)

       

Este el însăși un personaj de poveste: vânător, pădurar, (inginer silvic), îndrăgostit pe viață de propria meserie și bineînțeles de propriul condei care nu uită niciodată să-l ia asupră-i, încântându-ne și pe noi cu experiențele acumulate și atât de frumos așternute pe hârtie...!

„Un bătrân vânător cu puşca pe umeri
Fericit prin pădure mergea,
Îşi înteţea paşii, nu puteai să-i numeri,
Acasă regretând se întorcea!”
(Artangel- „Bătrânul vânător”)

     În celelalte recenzii efectuate aici la: „Lyrics et prosa” , au mai fost prezentate date biografice despre acest minunat scriitor, drept urmare voi mai spune că în volumul al III- lea al antologiei,  vom lectura și două creații de proză scurtă purtând semnătura trecută prin șoaptele și umbrele misterioase ale minunatei păduri: Al. Arpad Toth!

Coordonatorul antologiilor LYRICS ET PROSA: Emilian Oniciuc

Atingerea stării de iluminare
Al. Arpad Toth
(Artangel)

Într-o zi însorită de vară,
Pe lângă un magazin treceam,
Din senin începea să-mi apară
O gâdilătură, orice făceam.

Urca pe coloana vertebrală
Şi până la creier mi se ducea,
                                    O stare atipică, ideală,
                                    Iubirea infinită-mi producea.

Priveam oamenii trecând pe stradă
Şi parcă nimic nu se-ntâmpla,
Dragostea din mine - o cascadă,
Ca o briză răcoroasă sufla.

Cuprins de atâta fericire,
Îmi doream ca toţi să simtă la fel,
În jurul meu dispersam iubire,
Nu îmi mai închipuiam viaţa altfel.

Dar fericirea-i trecătoare.
Dumnezeu, mi-a dat de-nţeles,
Cât e viaţa de înşelătoare,
Să-i fac Lui pe plac, n-am de ales!

Că viaţa noastră pe pământ
Este o iluzie deşartă,
Oricum îl vom numi ca şi Cuvânt,
Îşi priveşte opera, ne-aşteaptă!

Al. Arpad Toth (Artangel)- LYRICS ET PROSA, Editura NAȚIUNEA, BOOK FEST, București 2016

Irina BBota- LYRICS ET PROSA- volumul al III-lea

Irina BBota
       

          O minunată creatoare de versuri, o plăcută constantă în antologiile noastre LYRICS ET PROSA, încă de la volumul I și până la volumul al III-lea care a avut lansarea de carte la FESTIVALUL BOOK FEST 2016 din primăvară, la BUCUREȘTI.
         Nu întâmplător am reluat seria scurtelor recenzii despre prietenii co-autori ai antologiilor cu doamna Irina BBota, o prietenă valoroasă care ne-a onorat de fiecare dată cu răspunsul pozitiv și prompt la manifestarea acestui minunat act de cultură, ajuns acum o adevărată tradiție antologică de literatură contemporană românească.
         Nici în acest volum al III-lea al antologiei LYRICS ET PROSA, poeta Irina BBota nu se dezminte de iubirea ei non-stop, de dăruirea sufletească care are doar o singură condiție: să fie și reciprocă! Cum ar putea fii altfel când citind versurile intitulate: „TE IUBESC DE LUNI PÂNĂ DUMINICĂ” privirea mi-a fost radiată de forța lirică și înverșunarea pentru o pasiune curată dusă până la sacralitate:

„Te iubesc enorm Sâmbătă, când sunt alintată,
când săruturile tale au o aromă halucinantă,
radiind cu forță, cu o pasiune sacră, -nverșunată,
cu un surplus de emoții ce nu mă minte niciodată...”

         Manifestările poetice ale autoarei te poartă de la tristețea dezamăgirilor la întrebarea retorică: „CE ÎNSEAMNĂ IUBIREA” și până la „CHEIA CUVINTELOR NESPUSE”... Răspunsul ar putea fii găsit în „DIALECTUL INIMILOR IUBIRII”:

„Eu, fără brațele tale calde, aș fi tremurândă,
aș fi, probabil, mireasa ostilă a singurătății,
de buzele-ți ce-mi măsoară trupul, sunt flămândă,
aș arde și m-aș preschimba-n cenușa eternității.

         Dar... întrebările retorice continuă și asta este minunat deoarece fără aceste întrebări sufletul predestinat spre poezie se va stinge o dată cu certitudinea răspunsurilor...

„ Nu voi avea nimic... dacă nu te am pe tine,
nu voi avea nimic... decât o inimă pustie”

        Recomand cu drag lectura creațiilor autoarei Irina BBOTA, atât din cele trei volume ale antologiei LYRICS ET PROSA cât și din celelalte apariții editoriale unde este prezentă pentru că în mod sigur o veți îndrăgii de LUNI și până DUMINICĂ ...!

Coordonatorul antologiilor LYRICS ET PROSA: Emilian Oniciuc

TE IUBESC DE LUNI PĂNĂ DUMINICĂ
 Irina BBota

Te iubesc în liniște, în zilele adormite de Luni,
voind să-mi alungi lacrima, fără promisiuni,
inimile noastre pocnind ca niște-ncinși cărbuni,
iar buzele ne sunt savuroase, aromate căpșuni...

Te iubesc Marți, chiar dacă-ți par insensibilă,
pierdută-n labirint, ca o capricioasă, pseudo-copilă,
tu mă iei în zbor spre-naltul cerului, într-o idilă,
                                    purtându-mă-n brațe-ntr-o aventură incredibilă...

Timpul...parcă ne-alunecă printre degete Miercuri,
înduplecând vorbele mieroase, ritmatele-mi versuri,
cântând iubirea noastră pe-nmiresmatele câmpuri,
jurăm ca la bine și la rău să ne fim mereu alături...

Joi, trupu-ți nimic nu uită când suntem amândoi,
mâinile-ți magice, ochii sfielnici mă trag înapoi
s-adunăm inimile, să știm că unu plus unu fac doi,
privind la orizont, spre-ntrepătrunderea de culori...

Te iubesc, mă iubești... ne iubim până Vineri,
ca un singur trup, un singur suflet fără rețineri,
știm că inimile ne-aparțin mult mai mult decât ieri,
viața ta toată, cu-ncredere pe tavă mi-o oferi...

Te iubesc enorm Sâmbătă, când sunt alintată,
când săruturile tale au o aromă halucinantă,
radiind cu forță, cu o pasiune sacră, -nverșunată,
cu un surplus de emoții ce nu mă minte niciodată...

Te iubesc oricum, oricând, și-n zilele de Duminică,
trecând peste granița subțire din cronica-mi veșnică,
simțind că ne zguduie un fior de dorință, o trăire unică,
iar tu... mă faci să mă simt pe veci a ta logodnică...

Irina BBota- LYRICS ET PROSA, Editura NAȚIUNEA, BOOK FEST, București 2016

O ultimă scrisoare- Emilian Oniciuc

O ultimă scrisoare
 Emilian Oniciuc

A trecut mult timp...

A trecut mult timp de când nu ți-am mai scris... 
În imaginația mea, ai rămas neschimbată! 
Ai același parfum adolescentin și n-aș fi zis, 
Că te voi pierde prin efemere amintiri, vreodată...


Acum îți scriu cu drag, poate o ultimă scrisoare... 
Poate o vei primi sau poate va fi rătăcită...! 
O voi închide într-o sticlă și-o voi arunca în mare 
Iar de tine, poate va fi sau nu va fi citită...

A trecut mult timp iar regretele sunt prea târzii... 
Doar valuri poartă sticla cu dorul meu în ea; 
Te-am iubit sublim și-am vrut să știi:
În valuri înspumate am aruncat scrisoarea mea...!

N. Vermont- Scrisoare de pe front

Revăd aievea și gara de la prima noastră întâlnire 
Când sărutări fierbinți ne pecetluiau menirea... 
Revăd aceeași gară când triști la despărțire, 
Ne-am înșelat destinul, ne-am înșelat iubirea... 


Am așternut lacrimi de cerneală pe coala de hârtie... 
A trecut o veșnicie de când nu ți-am mai scris! 
Ești amintire dulce, ești toată o dragă poezie, 
Că te voi pierde, nici Nostradamus n-ar fi prezis...!

A trecut mult timp, 
De când am scris o ultimă scrisoare... 

O ultimă scrisoare
Emilian Oniciuc
Vol. „AMOR ÎN CHEIA SOL”
Editura NAȚIUNEA 2016
Pictură de: Nicolae Vermont (10 octombrie 1866, Bacău – 14 iunie 1932)
-:„Scrisoarea de pe front”

Limonadaă rece... Emilian Oniciuc

Limonadă rece... Emilian Oniciuc

Aș fi vrut să-ți cânt o dragă serenadă, Sub cerul pictat cu stele aurii... Am acordat chitara cu strune argintii, Sperând că vei veni pe esplanadă...!

Aș fi vrut să-ți fiu refrenul de romanță, Iar tu să-mi fii la buzunar o floare... Diapazon mi-am pus la cingătoare, Între petale să-ți intru-n rezonanță...!

Aș fi vrut să-mi fii o rece limonadă, Să-mi astâmperi setea de iubire... Să nu-mi fii, doar o simplă închipuire Doar un poem sau versuri de baladă...!

Dar am să beau o limonadă rece, La radio voi asculta un tango... Mușcând sărutul dintr-un mango, Dorul de tine îmi va trece...!

Emilian Oniciuc- Limonadă rece... VOL. AMOR ÎN CHEIA SOL Editura NAȚIUNEA 2016

Grădina cu flori

Grădina cu flori
Emilian Oniciuc- 24.04.2016

De la rãsãrit la apus
Florile înobileazã iubirea...
De la apus la rãsãrit
Petalele lor culeg esența vieții...



Din Asia amorul vine
Pe petale de Camelii,
Petale câteodatã îmbujorate,
Altã datã trandafirite
De arome orientale,
De uleiuri pe care doar Camelia
Le volatilizeazã în suflet...!

Dacă prea mult parfum
Te face sã suferi, sã lãcrimezi
Bobițele tale de cristal
Pot fi absorbite cu sete,
De cãtre frumoasele Lãcrimioare
Care cântã iubirea pierdutã
Sau iubirea regãsitã
Ele însele fiind o partiturã
De clopoței cu note muzicale...

Steluțe din înaltul albastru,
Cãzute pe câmpul sãlbatic,
Esențe în petale mici...
Iubiri fulgerãtoare de neuitat,
Viorelele sunt pistruii cerului,
Sunt zâmbetul, sunt viața,
Și toate sunt întrupate,
În fãptura ta, Viorica!

Iubiri latine, frivole și eterne,
Rãtãcite pe tãrâm de povești
Pasiuni indecente, amãgitoare
Toate au nume de floare,
Au numele tău, Dalia!
Cu tine timpul are toate culorile,
Toate rãtãcirile iubirilor perene...
Și totuși atât de  puțini știu
Cât ești de simplã, de naivã
O dragã Gherghinã ajunsã la oraș...

Dintre toate florile din lume,
Mai sunt câteva Florentine;
Eu cunosc doar una
Este misterul cu petale,
Veșnic tinere, veșnic aromate...
Coronița-i așezată
Pe o tulpină delicată
Care caută mereu Soarele...!

Ușor distractivă, câteodată falsă
Uneori vanitoasă, alteori modestă,
Crina este veșnic o mireasă,
Foc roșu în pasiunea amoroasă...!
Toate la un loc poate fi Crina
Dar pentru Crin ea este regina...

La fel de frumoasă este și Trandafira!
Câteodată pasională și posesivă,
Uneori naivă în sinceritatea-i pură...
Dar în toate stările-i sufletești
Te suspectează pe ascuns...
Trebuie să fii atent și delicat cu ea!
Te poți înțepa rău de tot...
Iubirea ei provoacă durere...

O dualitate crescută
Din suferință și durere,
Din plăcere și fericire...
Este întruchiparea păcatului
Și a purității născute din acesta...
Este jertfa biruinței,
Cu petalele ascuțite
Spre ofranda zeilor...!
Este Garofița!
Aparent feciorelnică
Dar expertă în iubire...!
Poate fi prietena perfectă
Atât la necazuri cât și la bucurii...!
Doar una este Garofița!

Surprinzătoare prin simplitate,
Așezată și cuminte,
Violeta ne aduce aminte,
De iubirile clasice,
De dorul vremurilor demult apuse
Când petalele cădeau una câte una,
Spre reflorescența pasională,
Dintr-un apartament de bloc
Sau poate undeva într-o mansardă...
Știți voi...

(Poate va urma...)

Emilian Oniciuc-24.04.2016

Următoarea zi...

         Se știe ce a creat Dumnezeu în primele șapte zile ale Genezei.
         În următoarea zi a observat că Adam era trist. I-a smuls o coastă omului iar lacrimile lui au udat pământul. Apoi a suflat peste pământ, coastă și lacrimi... În acel moment dintr-o fericită durere adamică a fost însuflețită femeia!
         Ea a alungat tristețea și a adus dragoste pe Pământ! Totul s-a întâmplat poate într-o zi de Opt Martie. Cine ar putea să știe?
         La mulți ani măicuță!

Emilian Oniciuc- 08.03.2016
Revizuit:13.02.2023

Mărioara Nedea- LYRICS ET PROSA, volumul II

Mărioara Nedea

          Citind creațiile doamnei Marioara Nedea din primul volum dar și din volumul doi al antologiei LYRICS ET PROSA, precum și din diverse alte medii de socializare prin literatură românească, mi-am făcut o imagine
aproape alegorică despre lirismul transmis prin versurile-i minunate! Cum ar putea fi altfel când autoarea cu pana sa magică, ținută într-o călimară fermecată, ne face să alunecăm prin anotimpuri, de la ninsori absente și sărbătoarea iernii la amintiri dintr-o toamnă și... „Ce frumos Doamne, ce frumos!”- ajungem la dualitatea poetei cu primăvara... Acolo unde lectura anotimpurilor se încheie, începe „Fata Morgana” să te poarte pe aripile ei versificate...
           Sunt Emilian Lican, coordonatorul elegantelor antologii de literatură contemporană românească, „LYRICS ET PROSA” și vă recomand cu căldură lecturarea lor!

Iată ce spune despre sine, doamna Marioara Nedea:

  „Am participat în perioada 1995-2003 la diverse concursuri naționale de poezie în urma cărora am obţinut atât menţiuni, cât şi premii. Menţionez: Premiul revistei Luceafărul  la Concursul Național de Poezie ,,Porni Luceafărul,, desfăşurat la Botoşani în anul 2000; Premiul Radio Craiova la Festivalul Naţional de Poezie ,,Bilete de Papagal,” desfăşurat la Târgu Jiu în anul 2002; Premiul III la Concursul Naţional de Poezie ,,Nichifor Crainic” desfăşurat la Giurgiu în anul 2000. Din anul 2014 sunt membră a Cenaclului Literar „Luceafărul” din Giurgiu. În prezent sunt membră şi colaboratoare a unor reviste literare din ţară.”

La sărbătoarea iernii
Mărioara Nedea

Ușor se cerne iarna peste cetini,
Peste-asudatele oglinzi din tinde.
V-aștept cu cozonacii-n vatră, prieteni,
Și-n căni cu vinul spumegând colinde.
V-aștept cu masa plină în odaia
în care-n loc de lumânare, e-o gutuie
care-și revarsă-n secole văpaia
când roșie, când galbenă, când amăruie.
Când miezul nopții îl vestesc cocoșii
înlocuind pendulele banale,
V-așteaptă în fereastră macii roșii,
Ca să sorbiți tacit de pe petale,
Avid polen și miere polifloră
ca-n sărbătoarea pietrei și a ierbii.
V-aștept în dimineața incoloră,
Când coarnele luminii-și cheamă cerbii.

Amintiri dintr-o toamnă 
Mărioara Nedea

Câmpia ca un liliac,
În arama toamnei ardea.
Și noi pe buza ei
spărgeam sâmburi de mac.
Cine ca noi mai era?
Un viezure? Un copac?
Am pornit să cerșim
ajutor
de la un hipopotam
rănit de amor.
Șarpele serii abia se târa
prin hățișuri de soare
născând
întunericul mut ce mușca
din mărul Adamului păcătos.
Ce frumos Doamne, ce frumos!

Eu și primăvara
Mărioara Nedea 

Un tropot irupe în iazul din trup.
Ronțăind din tenebre, un lup
întinde botul prin ierburi salmastre,
Suflând căldură pe oasele noastre.
Undeva, prin aluatul alb
al grâului neîncolțit și galb,
Se revarsă în nopți pârjolite,

Un tril de amiezi nedospite.
O sărutare de cerb fără sânge,
Ne bântuie-n cer.
Și verdele plânge
pe umerii triști, descompuși ai visării.
Nicio vocală în sânul tăcerii.
Un cortegiu de roz mi-i povara.
În jur, nicio șoaptă. Doar eu și primăvara.

Marioara Nedea, LYRICS ET PROSA, volumul II- EDITURA NAȚIUNEA ( GAUDEAMUS- București 2015)