Wikipedia

Rezultatele căutării

miercuri, 25 martie 2020

LP radio România: Maria Nazionale-Ciao, ciao

LP radio România: Maria Nazionale-Ciao, ciao

luni, 24 februarie 2020

Mistere mondiale: Dochia și Dragobetele

Mistere mondiale: Dochia și Dragobetele: Azi iubirea plutește prin fulgii de nea... Dochia își cheamă nora acasă, Își scutură pe rând cojoacele și-ar vrea Să redevină o prințes...

duminică, 4 martie 2018

Mirosul Norilor

Ai mirosit vreodată norii? Ai simțit poate energia diferită a ploilor, nostalgia fiecărei picături care îți cade pe obraji în funcție de anotimp? Ai adulmecat vreodată electricitatea din natură?
       Era într-o duminică albastră de vară, strălucitor de albastră când deodată toți norii cei negri au acoperit cerul și seninătatea acelei zile... Îmi amintesc cum m-am adăpostit sub castanul bătrân și stufos... Cel de lângă singura mănăstire aflată în buricul târgului, străjuită de înfierbântata și nemiloasa cale ferată... Atunci ne-am cunoscut. Tremurai de frică sau poate tremurai de frig din cauza vântului care arunca cu gheață... Un tunet te-a adus în brațele mele sau poate te-au adus fulgerele destinului... Au fost cele mai minunate clipe prin cea mai scurtă și misterioasă furtună care a trecut vreodată peste oraş, peste mine, peste noi! După ce furtuna s-a mai liniștit iar balta de la picioarele noastre devenise albastra oglindire a cerului, m-ai întrebat:
- Ai mirosit vreodată norii?
         Priveam la ultimile picături de ploaie ce se prelingeau de pe frunzele castanului în ,,lacurile" de apă de la picioarele noastre. Eram atât de fericit încât inima îmi juca incontrolabil în piept iar acel miros al ploii de vară m-a determinat să răspund involuntar, aproape șoptit:
- Acum este pentru prima oară...
         Timpul a trecut prin multele și atât de albastrele zile de duminică până la cea mai albastră dintre toate câte au mai fost! Era duminica nunții noastre, când fericiți treceam calea ferată spre ultima noastră vizită la mănăstire...
        Tocul sandalei tale s-a prins între elementele de șină ferată iar eu încercam să te eliberez din răsputeri fără să aud strigătele prietenilor, șuieratul mocăniței de pe nemiloasa și înfierbântata cale ferată!
        Cu lacrimi în ochi m-ai întrebat zâmbind adorabil! A fost cel mai inocent şi trist în acelaşi timp, zâmbet de pe Pământ:
-Vreodată ai mirosit norii?
    Adulmecam prin aerul încins de aburi și aromă de cărbune doar un miros de furtună, de electricitate... Picăturile de transpirație şi lacrimile involuntare mi-se strecurau pe potecile neputincioase ale obrajior înspre colțurile buzelor şi am răspuns aproape şoptit precum uşoara briză sărată a mării:
-Cu tine îi miros pentru ultima oară...
      Aş fi dorit să plouă şi să ne contopim cu apele, să frăgezim lutul şi să renaştem din el în izvoarele din care norii îşi încarcă ploile...
Acum suntem acolo unde timpul nu are noțiune, acolo unde nu sunt duminici, nici zile... Important este faptul că sunt cu tine iar noi înșine suntem parte din mirosul norilor...
     Peste noi este cerul care se odihnește în cristale albastre, aflate în sferele invizibile ce aşteaptă să izvorască din nou într-un el, din nou într-o ea... Taina nemuririi este dragostea!  
(29.07.2016)
autor©EmilianOniciuc
Foto: Emilian Oniciuc


NOTA: Dacă ți-a plăcut acest text, poți să îl distribui unde dorești doar de pe: EliteratorulLyrics et prosa, Confluențe literare

joi, 15 februarie 2018

Himerele din pustiul iernii


Din pustiu iar bate vântul,
Gerul printre pietre crapă,
Gheața acoperă pământul,
Platoșă e... şi peste apă.
Peste ea și obolul iernii,
O căruță c-un biet cal
Se împotrivește vremii,
Trecând vadul către mal.

Sticla pârâie sub roate,
Căruțașul cruce își face;
Aplecat de vânt, din spate,
Șchifuit prin mii de ace.

Nu mai are mult săracul
Până râul îl va trece,
Dar se teme că la dracul...
Se va duce în apa rece!

Roatele prin praf de gheață,
Tânguiesc risipa serii,
Calul trage, stors de viață;
Badea poartă dorul verii...

După cruntă chinuială,
Omul nostru din căruță
Se lipește cu sfială,
Lângă draga lui mândruță...

Focul chinuie himere!
Viforul la geamuri bate;
Prin dulci clipe efemere
În căruță,  el se zbate...

Roatele-s înțepenite,
Calul îi căzut pe-o parte;
Prin troienile cernite,
Badea este dus, departe...

În pustiu au plecat vânturi,
Fulgii mari din cer valsează;
Mândra își croșetează fluturi
Printre griji... apoi, oftează!

Autor©Emilian Oniciuc
NOTA: Dacă ți-a plăcut acest text, poți să îl distribui unde dorești doar de pe: Eliteratorul, Lyrics et prosa, Confluențe literare, Poeții noștri, Rețeaua literară

vineri, 9 februarie 2018

Dimineață trecătoare


Dimineață trecătoare
Emilian Oniciuc

Dimineața dulce-vine
Când sfioasă-mi stai la piept...
Vrăjit sunt lângă tine,
Nu-ndrăznesc să te deștept.

Ești minunea de felină
Ce te-alinți pe lângă mine
Iar pălmuța ta cea fină,
Drag de brațul meu se ține.


Părul tău, mătasea serii,
Ușor, ușor, obrazu-mi alintă;
Cu respirații dulci îl perii
Tu, te-nfluturi sub velință...

Te acopăr cu săruturi,
Te îmbrac cu îmbrățișări;
Te aștern în așternuturi,
Tu la fel cu dor mă-așterni...

Dimineața dulce trece,
Cum Luceafărul a trecut;
În negura lui cea rece,
Stelele-i sunt așternut

Emilian Oniciuc

NOTA: Dacă ți-a plăcut acest text, poți să îl distribui unde dorești doar de pe: Lyrics et prosa

joi, 8 februarie 2018

Muza din Lună


Muza din Lună

Emilian Oniciuc






Noaptea coboară în chemările mierlelor, 
Undeva pe câmp un greiere cântă o serenadă...
O greierușă îi pică în nadă, 
Împiedicându-se într-un „do major”...

Soarele se răcorește înfierbântat într-un nor, 
Undeva pe cer dintr-o galaxie o stea evadează...
Doar foarte scurt luminează
Pierzându-se prin praf de stele-n zbor...

Luna caută Soarele dar el a uitat-o demult;
Poate îl va găsi pe partea cealaltă mai îndată...
Iar este o noapte ciudată
Cu beznă, cu stele argintii și gânduri tumult...

Mă gândesc la ea pierdut într-o constelație
Cred că sunt un lunatec care încă o mai visează...
Nu știu dacă mai conteazăDar o văd strălucind și acum cu grație...

Emilian Oniciuc

NOTĂ: NU COPIA! Dacă îți place, distribuie unde dorești doar de pe: Lyrics et prosa  Poeții noștri și Rețeaua literară
Vă mulțumesc!

miercuri, 7 februarie 2018

Mistere mondiale: 2057Emilian Oniciuc        Dacofobia legenda...

Mistere mondiale:

2057
Emilian Oniciuc


        Dacofobia legenda...
: 2057

 Emilian Oniciuc     

   Dacofobia legendarilor din legendele nescrise, alimentează mărețul sentiment de identitate națională... Sunt gândurile mele din viitor... Un viitor atât deu își merită trecutul... 

        Sunt în anul 2057, conectat la

Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!