Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 7 decembrie 2017

Zamo' şi Luna

Zamo' şi Luna
Emilian Oniciuc

Ecoul transmite un urlet lupic,
Câinii din pustiuri se îngână şi ei...
Peste zăpada plaiului mioritic
Se-aşterne trufia trecuților zei...

Luna răscoală săgeți otravite
De argintul bolnav în idei...
Lumina molâie din înalturi slăvite
Se cufundă în troiene fără temei.

Acoperişul pe case stă să se scurgă,
Sub paşii duhurilor ce-nmoaie zăpada;
Îngenuncheată într-o platină rugă
Îşi aşează cu răceală albită, arcada...

Crăiasa Nopții pare bolnavă, nebună;
Se plimbă frumoasă, desculță şi goală...
Prin gheți nordice, rătăciri îşi adună
Alungând întunericul de smoală.

Deodată totul se opreşte, îngheață.
Prin reflexii spre oglinda tăcutului lac,
Palidă totuşi îşi priveşte măreață:
Frustrările milenare ce într-însa zac...

Sfios şi smerit un crivățel porneşte,
Şopotind-i uşor peste obrazul regal
Iar Luna tremurând se trezeşte
Spre Pământ lunecând din abis colosal!

Zamo' preschimbat lângă lac o aşteaptă
Precum o statuie tăcută, herculiană...
Mlădioasă şi misterioasă precum o şoaptă
Îl surprinde prin șerpuirea-i de liană...

În brațele sale puternice clădite din stâncă,
Tandru o culcă în aşternutul de zăpadă,
Apoi și el o surprinde:
Cu o mişcare precisă, lină şi adâncă
Ce îi poartă pe un val, uşor, într-o cascadă...

Aşternutul cel rece în aburi dispare,
Peste lacul din pădure ceața se lasă...
Închisoarea lui Zamo' aflată-i la Soare
Care prin zori îl vesteşte să vină acasă...


Ochii i se deschid printre lungile gene,
Cu părul ei de mătase se acoperă sfioasă,
Cuprinzându-şi genunchii, suspină alene
Iar Luna îşi revine din blonda frumoasă...

Un lup alb îşi tânguie dorurile deşarte
Tânjind singuratec încă o mie de ani...
Pe pământul mioritic se aud de departe
Legendele nescrise despre daci şi romani... !


07.12.2017

NOTĂ: Aceste versuri pot fi redistribuite doar de pe: lyricsetprosa.blogspot.com și poezie.ro

luni, 20 noiembrie 2017

Vrăji-vrăjite

Vrăji- vrăjite...
Emilian Oniciuc-23.02.2015

Fără vânt în taina nopții 
Se strecoară precum hoții
Și foșnesc frunze foșnite, 
Vrăji- vrăjite și-ofilite...

Babe prea de mult băbite, 
Vrăjitoare scorojite; 
Se strecoară ca o ciumă
Ca să-ți fie-n suflet mumă...

Se dau de ceasul morții 
Să îți treacă pragul porții 
Cu zâmbetele- zâmbite, 
Babe, să-ți fie iubite...

Babe prinse-n hora Lunii 
Drept în mijlocul pădurii 
Dezbrăcate-n pielea goală 
Cu păr lung la subțioară...

Țâțele-s dabalazate, 
Le ajung până la spate, 
Tot sărind în joc grotesc, 
Ritm vrăjit și nebunesc...

Focul mistic le stârnește, 
Suflețelul le- ncălzește 
Cântând de dor vrăjit, 
Pentru fete de iubit...

Fete hâde și uitate 
Ce-au rămas nemăritate, 
Babe-acum, dar vor iubite 
Când, la ziuă întinerite,

De stăpâna lor din Lună, 
Vor fi un arcuș de strună...
Minunate ca izvorul 
Ce de sete-ți împle dorul!

Strună în pat de le dorești 
Dragostea să-ți potolești 
Până la ziua următoare,
Prin roua izbăvitoare...

Emilian Oniciuc- 23.02.2015

Mistere mondiale: Empatiile şi lacătele extrasenzorialeEmilian Onic...

Mistere mondiale: Empatiile şi lacătele extrasenzoriale
Emilian Onic...
: Empatiile şi lacătele extrasenzoriale Emilian Oniciuc-03.11.2017               În dex, empatia are şapte definiți i  sau mai bine zis şap...

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Confluenţe Literare : Tu ești poveste...

Confluenţe Literare : Tu ești poveste...:
Tu eşti poveste...
Emilian Oniciuc- 25.04.2017

Iubita mea, îmi eşti poveste în fiecare seară
Doar pentru tine mă țin treaz în ceas târziu,
Să-mi fii morgana dulce a deşertului pustiu
Când de pe buze am să îți sorb cafea amară...

Dacă morgană n-ai să-mi fi în a mea aşteptare,
Iubito, filele nu le voi întoarce prea curând,
Te voi citi poveste, uşor, rând după alt rând;
Cum runele-s citite pe un țărm uitat la mare...

Am să te citesc, căt îmi vei fi poveste dragă
Iar, tu să mă citeşti legendă neuitată de amor;
Să-ți fiu lectură până înviu după ce ,,mor",
Trezit din nou de buzele-ți cu gust de fragă...

Emilian Oniciuc-25 04.2017
Sursa imaginii: farafiltru.ro

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Literatura din călimară, vol. I- Note de lectură

Antologia de creație literară:
LITERATURA DIN CĂLIMARĂ, volumul I
Editura Scriitorilor, Brăila 2017
Note de lectură
         Într-o lume în care subiectul și obiectul cunoașterii par a se fi îndepărtat, scriitorul, poet sau prozator, își centrează atenția asupra eului, într-un mod în care fiecare își caută propria cadență pentru a intra în armonie cu universul. În acest context, conștiința umană își asumă reprezentările și omul încearcă soluția salvării, aceea a unicității noastre în Marele Tot, noi toți ca unică ființă.
         
          Cuvintele, ivite din călimară, dau sensuri metaforice, emoționale și vizionare lumii, configurând realitatea imediată în spațiu și timp, într-un mod distinct, precum nestematele într-un singur colier, iar noi toți, cu o forță imensă, prin puterea gândului și a conștiinței noastre, accedem la Marele Tot, căruia îi aparținem și îi transfigurăm imaginea în multiple și sensibile fațete.
         Astfel suntem ceea ce gândim, iar lumea noastră este așa cum o configurăm la nivelul conștiinței, dar și al sensibilității noaste.
         Încercăm să descifrăm și să reconstituim Umanitatea la nivel rațional, obiectiv, dar și în suprasensibil, emoțional, prin scrierile noastre, în care așezăm căutarea inefabilului și regăsirea Sinelor noastre, demnitatea, exuberanța ori tristețea, curajul neclintit de a fi, încrederea în propria conștiință și capacitate de a schimba lumea.
                                                     Prof. Florica Pățan

luni, 17 aprilie 2017

Antologia de creație literară: LITERATURA DIN CĂLIMARĂ volumul I

Antologia de creație literară: LITERATURA DIN CĂLIMARĂ volumul I  (într-o colecție originală: Lyrics et prosa)
Editura Scriitorilor, Brăila 2017

Prefață

       Fiecare antologie este un moment de bucurie artistică prin creațiile diverse, provenite din suflete omenești atât de diferite dar unite de această minunată dragoste pentru creația literară.
       Nu mai știu unde sau de unde, de ce mi-a rămas întipărită în minte ideea că: Dumnezeu este cuvântul iar însăși lumea este făurită de către EL, dintr-un prim-cuvânt... Pentru că Dumnezeu a spus: să se facă lumină, întuneric și toate celelalte lucruri minunate, inclusiv omul care a fost zămislit după chipul și asemănarea Sa, primind și acest dar suprem: cuvântul... Așa cum a spus, așa s-a și făcut!
       Am întâlnit deseori întrebarea: „Mai citește cineva în ziua de azi o carte?” Părerea mea este că doar acele persoane care se întreabă retoric, încercând diverse discuții polemice, sunt cele care nu mai citesc și iau în derâdere actul autentic de creație literară.
       
          Cel mai deosebit aspect este și acela în care văd cu deosebită plăcere că ștafeta creației literaturii românești este preluată de autori deosebit de tineri și talentați, care debutează într-o carte tipărită pe hârtie, cum sunt și cei din antologia LITERATURA DIN CĂLIMARĂ: Livia Tiron, Liviu Florin, Ciprian Ionuț Chiricea, Radu - Dan Alexandru. De altfel antologiile sunt și vor rămâne un bun prilej pentru debut și pentru cei care deși au scris de la vârste fragede, abia acum au dorit să-și facă cunoscută identitatea artistică prin munca depusă în paginile timpului și concretizată în această adevărată carte de vizită care ne dorim să ne reprezinte: LITERATURA DIN CĂLIMARĂ. Amintesc aici pe următorii prieteni coautori ai antologiei: Viorica Toaca - Osipova, Mirela Duma Bilc, Gabriel Vulpoiu, Antonela Stoica, Vasile Chifan, autori de care sunt sigur că veți mai auzi...
        Cum să nu fie această antologie o carte de vizită când alături de noi se află scriitori a căror valoare este deja recunoscută și apreciată! Scriitorii: Dan Minoiu, Al. Arpad Toth (Artangel), Gabriela Amzulescu Zidaru și Costache Năstase au răspuns cu deosebită prietenie de a participa alături de noi în acest proiect literar autentic românesc și salut cu deosebită stimă prezența lor alături de valoroși veterani ai antologiilor de creație literară pe care am avut și am onoarea să le coordonez: Viorel Birtu Piraianu, Gabriela Ticalo, Mariana Petrache, Stela Cheregi și Maria-Ileana Tănase.
        De asemenea, nu în ultimul rând, mă onorează și remarc prezența în antologia: LITERATURA DIN CĂLIMARĂ, a prețioșilor scriitori: Geo Vuici, prof. Florica Pățan, Mihail Mircea Matei, Adrian Cuibus, Popescu Ioan, Țuțui Annya, Georgeta Suta, Ciortan Cătălin, Gabriela-Maria Ionescu, Adrian Mihăescu și Sânziana Emanoil.
        
          Am o experiență literară mai scăzută, dar totuși în urma coordonării a patru antologii de literatură contemporană românească, participarea în alte trei antologii literare în calitate de coautor precum și după neuitatele momente din două cărți personale de autor în care mi-am lăsat sufletul pentru a fi lecturat de către cititori, am să-mi permit să evaluez volumul I al antologiei: LITERATURA DIN CĂLIMARĂ drept unul din volumele în care media valorii creațiilor se ridică de la bine spre excelent, dar este părerea mea, vrăjită de frumusețea creațiilor din cuprinsul acestei cărți.
        Nu pot să nu închei altfel precum am încheiat prefața celorlalte antologii decât cu satisfacția de a mă repeta, că și cu această antologie s-a mai adăugat o picătură pură de literatură românească în BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI.
                         Emilian Oniciuc

duminică, 26 martie 2017

Confluenţe Literare : Târgul medievalelor ecouri...

Confluenţe Literare : Târgul medievalelor ecouri...:





Târgul medievalelor ecouri...

Emilian Oniciuc- 20.03.2017

Cetatea este tristă,
Turiștii au plecat;
Ecouri mai persistă
În târgul neuitat.
.....................................................
Pavaje patinate, lucind medieval,
Sub pași ușor purtați de clipele pierdute
Sub felinare care lumină opal,
Fantome- nsuflețite din vechile redute...

Acolo, un cavaler se- amestecă prin umbre,
El însuși umbră a nopții trecătoare...
Domnița- i rătăcită în negurile sumbre
Sau doar e rătăcită în basme viitoare...
........................................................
Noaptea își cântă ritmul prin tainice palate,
O cucuvea îngână, fiorul din ecouri,
Crâmpeiul din trezirea viselor deșarte
Purtat de lilieci, în neguroase stoluri...

O caleașcă la tavernă, așteaptă: domni, domnițe
Iar, vezetiul nopții, șade pe- o băncuță,
Descâlcind în gânduri, financiare ițe
Și griji de sănătate pentru a sa măicuță...!

Dar, iată: ies petrecăreții...!
Privirea- i obosită, brusc se- nseninează;
Caleașca sa frumoasă, spre zorii dimineții
Sub lampioane vechi, din nou parcă valsează...
.......................................
Diversele graiuri, rătăcind din lume
Sfârșite de cântări ce noaptea le- au stârnit
Sau, ostenite după șuvoi de glume
Se scurg acum spre vise, în raiuri de dormit...
..................................
Cetatea este tristă,
Turiștii au plecat;
Ecouri mai persistă
În târg de neuitat...!

Emilian Oniciuc- 20.03.2017  

Sursa fotografiei: Turism Sighișoara

miercuri, 15 martie 2017

Confluenţe Literare : Ploaia de mâine dimineață...

Confluenţe Literare : Ploaia de mâine dimineață...:

Ploia de mâine dimineață...


Emilian Oniciuc- 12.03.2017

Chipul tău drag îmi apare deseori
Prin vise cu soare, prin ploi, uneori.
Dar ce pot face acum

Prin jarul de azi, mâine doar scrum...?

Dimineața se- ntinde prin așternut,
Ploia își ține în geam ritmul mărunt.
Fața în pernă îmi ascund
Căutând morganic: timpul secund...

Geamul aburit păstrează amintiri,
Stropi reci preling uitate simțiri.
Le simt și le reascult:
Refrenul pierdut în undeva, demult...

Este o clipă din prea scurta dimineață,
Cu lacrimi din cerul dăruitor de viață.
Eu, un muritor prin vânt
Căutând ziua de ieri pe Pământ...

Chipul tău, în gând, aievea- l mângâi,
Șoptind către el, cu dor: ,,mai rămâi!"
Dar dispare ușor, ca un fum
Prin jarul de azi, mâine, doar scrum...

Emilian Oniciuc- 12.03.2017
  

Antologie de literatură contemporană: LYRICS ET PROSA VOL. I

„Lyrics et prosa”, volumul I

O PICĂTURĂ PURĂ DE LITERATURĂ ANTOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ

   Antologia „Lyrics et prosa” este volumul pilot al unui proiect durabil și prima antologie pe care am onoarea să o coordonez și să o prefațez.

   Este, totodată, prima antologie a editurii Națiunea în care poezia şi proza se regăsesc împreună. „Lyrics et prosa” a luat naștere în cadrul grupului LIRIX din rețeaua Facebook, din dorința de a avea propria antologie de grup, inițiativă care a fost imediat agreată de către editorul și scriitorul Romeo Tarhon, mentorul grupului partener TERAPIE PRIN POEZIE. De altfel, majoritatea coautorilor sunt membri activi ai ambelor grupuri, aparținând Curentului Literar Douăzecist, denumire consacrată a aceastei pleiade de poeți și prozatori ai deceniului doi al mileniului trei.

   De ce „Lyrics et prosa”? Pentru că, în această antologie, prietenia şi colegialitatea scriitorilor s-au reunit cu deschidere, rezultând la un act authentic de cultură, o picătură pură de literatură românească.

   Doresc să amintesc sprijinul acordat de către Dania Badea şi Tatiana Dragotă, care au răspuns cu entuziasm încă din ziua în care totul era doar o simplă idee privind publicarea unui volum de poezie și proză.

   Mulțumesc tuturor coautorilor şi, nu în ultimul rând, artistului fotograf Margareta Adela Chitu, autoarea imaginii care constituie coperta cărții.

                                                                  Emilian Lican, coordonator volum

  Coautorii antologiei sunt:

Emilian Lican 

Dania Badea 

Tatiana Dragota 

Irina Bota

Dumitru Badița 

Daniel-Bertoni Albert 

Ion Forcos 

Cosmina Cozmean 

Theodora Pascu 

Bogdan Stoicescu 

Maya VonNight

Alex Radu 

Elena Alina Mateaș 

Alex Enache 

Maria Călinescu 

Alina Maria Stănescu 

Steluța Crăciun

Al. Arpad Toth

Sandu Tănase Chiru

Marioara Nedea 

Adina Ihora

Eugenia Mihu 

Cristina Florina Voica

Ecaterina Șerban 

Dan Mitrache 

Gabriela Zidaru 

Horia Scarlat 

Andreea Văduva 

Amalia Năcrin 

Romeo Tarhon 







„Lyrics et prosa” volumul I, Editura NAȚIUNEA 2015

luni, 27 februarie 2017

Confluenţe Literare : Vrăji- vrăjite...

Confluenţe Literare : Vrăji- vrăjite...:

Vrăji- vrăjite...
Emilian Oniciuc-23.02.2015 

Fără vânt în taina nopții
Se strecoară precum hoții
Și foșnesc frunze foșnite,
Vrăji- vrăjite și-ofilite...



Babe prea de mult băbite,
Vrăjitoare scorojite;
Se strecoară ca o ciumă
Ca să-ți fie-n suflet mumă...

Se dau de ceasul morții
Să îți treacă pragul porții
Cu zâmbetele- zâmbite,
Babe, să-ți fie iubite...

Babe prinse-n hora Lunii
Drept în mijlocul pădurii
Dezbrăcate-n pielea goală
Cu păr lung la subțioară...

Țâțele-s dabalazate,
Le ajung până la spate,
Tot sărind în joc grotesc,
Ritm vrăjit și nebunesc...

Focul mistic le stârnește,
Suflețelul le- ncălzește
Cântând de dor vrăjit,
Pentru fete de iubit...

Fete hâde și uitate
Ce-au rămas nemăritate,
Babe-acum, dar vor iubite
Când, la ziuă întinerite,

De stăpâna lor din Lună,
Vor fi un arcuș de strună...
Minunate ca izvorul
Ce de sete-ți împle dorul!

Strună în pat de le dorești
Dragostea să-ți potolești
Până la ziua următoare,
Prin roua izbăvitoare... 


Emilian Oniciuc- 23.02.2015

Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!