Spirit renăscut-E.L. 2014

Spirit renăscut
Emilian Lican

Treziți-vă, Lupi și Lupoaice,
Lăsa-ți mantiile de crai,
Rochițele de zâne arăboaice,
Suiți-vă pe înaripații lirici cai...!

Nu suntem în „O mie și una de nopți”,
Suntem pe al Lupilor sfânt tărâm
Privit cu lăcomie de huni și vizigoți
Ce n-au găsit aici lin caldarâm.

Chiar nu ne-au păcălit pe toți
Prin al mirajului albastru cu steluțe...
Ne umilesc, ne fac în față hoți,
Dar noi suntem licani, nu bunicuțe...!

Treziți-vă, Lupi și Lupoaice,
Smulgeți penele din vulturi,
Faceți din ele penițele-pușcoace
Și înmuiați-le în liricile rânduri...!

Nu suntem aici întâmplător,
Avem al dacilor măreț trecut,
Iar dacă vrem un falnic viitor,
Să fim ,,steluța", alpha de-nceput!

Nu ne lăsăm înșelați iar de vulpi,
Ca în povestea cu ursul carpatin...
Suntem ai Dacilor urmași și suntem lupi,
Un mândru neam cu demn destin!

Emilian Lican-„Șoaptele destinului”

Înșelătoarea Amasana-E.L. 2015

Înşelătoarea Amasana
Emilian Lican

Meditația aduce linişte...
Totuşi nu medita prea mult
Ai putea să rămâi în Amasana...
Dacă vei coborî de acolo
şi sper s-o faci
Poate vei ajunge la mine;
Sper să ajungi la timp...
Timpul se scurge încet, încet...
Aş vrea să te aştept
dar mă topesc în timp
iar pe Pământ sunt trecător...
Coboară te rog din sfere meditative...!
Acolo nu este nimic orgasmic
Doar linişte sufletească...
Pe Pământ frumosul durează puțin
dar oricum este mai mult
decât liniştea meditației karmice...
Hello, draga mea!Ți-ai revenit?
Dacă este totul bine te rog caută-mă...!
Vreau să începem o nouă călătorie
Până nu ne irosim în timp...
Ziua ta poate deveni ziua noastră,
O zi spre atâtea nopți albastre...
Nopți înstelate cu dum-dum...!
La mulți ani, cafeluțo!
,,La mulți ani!"

Emilian Lican-19.11.2015

Dintr-o lacrimă...-E.L. 2015

Dintr-o lacrimă...
Emilian Lican

Dintr-o lacrimă,
urmată de alte lacrimi,
a început să curgă
un pârâiaş secret,
ascuns adânc în sufletul tău...
În el se oglindea curcubeul
Sau poate erau urme de fard...
Nu am ştiut că ai lăcrimat...
Oricum chiar dacă mai iubit
acum nu mă iubeşti!
Nu mai plânge ...!
Lacrimile tale ajung în ocean
şi nu voi ști care mărgăritar
din mărgăritarele ochilor tăi
va fi în valul înspumat al vieții...
Sunt numeroase valuri,
numai bune pentru surfing...
Ce mai aştepți?
Uite valul potrivit...!
Pune placa pe el!
Este păcat să-l laşi să treacă...
Este valul venit din izvorul
dorurilor tale...
Dacă te temi de valuri,
corabia va pierde vântul potrivit
spre țărmul fericirii...
Riscă...! Ce ai de pierdut?
Poate preferi să te îneci
în propriile valuri...?



Emilian Lican-16.11.2015

Cafea cu dum-dum...E.L. 2015

Cafea cu dum-dum...
Emilian Lican

Plutește dorul
În ceașca cu cafea...
O fac pe-a ghicitorul,
Ghicindu-mi dragostea...

Hopa...un „L” înspumat
Se dă după linguriță,
Frumos parfumat
De dorință...

Plutește dorința,
O sorb prin parfum
Și-mi răscolește ființa;
Inima-mi face:dum-dum...!

Ușor Inimă!Este doar o cafea,
Fir-ai să fii tu de glumeață...!
Iar faci dum în viața mea
De dimineață...!

Emilian Lican-11.11.2015
Foto:prelucrare din sursă internet-E.L. 2015

Lectura iubirii-E.L. 2015

Lectura iubirii
Emilian Lican

Citește-mi sufletul iubito,
Încearcă să întorci paginile ușor
Cum ai răscoli dorul după dor...
Hei...!Este o filă fragilă, zăpăcito
Am spus ușor...n-o rupe puișor...

Vezi, eu ți-am deschis cartea,
Dar tu frumoasa mea zână
Ești atât de lacomă, atât de hapsână...
Te grăbești să citești în ea doar partea
Unde îmi vei deveni o bună stăpână...

Of...! Printre atâtea diademe,
Poate te-am cunoscut prea târziu?
Te-am cunoscut prea devreme...?
Răspunsul prin stele va fi prin poeme,
Sau poate prin praful lor...nu știu...

Prin praf de stele...ce nasc un fior,
Fior scris cu cerneala Lunii
De care au parte doar „nebunii”
Ce-au strâns în suflet prea mult dor,
Cum am strâns noi sau au strâns unii...

Nebunii sau poate bunii unei toamne reci,
Cu suflete pe drumuri rătăcite,
Ce își doresc să fie doar găsite
Prin anotimpurile nedeslușitelor poteci,
Doar suflete ce se doresc iubite...

Să ne citim sufletele iubito,
Să ne întoarcem paginile ușor, ușor,
Cum am răscoli atâtea doruri după dor...
Cu grijă draga mea, cu grijă Afrodito...
Să nu ne rupem...puișor...


Emilian Lican-06.11.2015
Foto prelucrare internet:E.L.-2015

Mai bine spune-mi:...„ciao”-E.L. 2015

Mai bine spune-mi: „ ciao”
Emilian Lican

Când va fi momentul,
Te rog să nu-mi spui adio,
Despărțirea este grea și dureroasă,
Iubirea să ne fie în amintire frumoasă,
Mai bine spune-mi ciao...!

Într-o zi,
Mai bine spune-mi ciao...
Și să ne prefacem că te întorci acasă,
Că biletul despărțirii, nu este pe masă;
Te rog să nu-mi spui adio...!

Poate
Mai bine spune-mi ciao...
Prefă-te că ești doar puțin capricioasă,
În dimineața asta de toamnă răcoroasă,
De ce să-mi spui adio...?

Mai bine,
Spune-mi:„ la revedere”, sau „pa”...
Minte-mă, deși poate nu ești mincinoasă,
Amăgește-mă chiar dacă ești furioasă,
Chiar dacă nu vei mai fi a mea...!

Să ne spunem:„ciao, ciao...!”
Emilian Lican-25.10.2015

Moartea nu are pereche

Moartea nu are pereche

Moartea este femeia care te violează!
Nu te întreabă dacă o dorești
Atunci când nechemată te vizitează...
Te îmbrățișează chiar dacă n-o iubești.

Moartea este femeia fatal de frumoasă
Cu tenul alb și ochii albaștri,
Pe umerii firavi și goi poartă o coasă
Pe care strălucesc argintați mii de aștri!

Moartea este o femeie cu părul negru
Care curge mătăsos spre șolduri,
Sânii „90”, abdomenul „60”- Plat și integru,
Călcătura o poartă parcă pe bolduri...

Moartea a fost și va rămâne virgină,
Nu va deveni niciodată mamă...
Peste tărâmul pustiu este o regină
Fără un rege alături, fără idilă, doar dramă!

Of Moarte-Urâtă ești pe cât de frumoasă!
Ești simplă, rece, necapricioasă
Când aduci tristețe dar și o liniște misterioasă
Prin paradoxala alinare pornită din coasă...

Emilian Oniciuc-15.09.2015
Revizuit: 17.02.2023
Foto:internet

Sexy Morgana-E.L.(2015)

Sexy Morgana
Emilian Lican

Ești un gând, o strălucire,
Din femeia care ai fost
Sau un vis, o  nălucire?
Ce-am urmat fără de rost...

Ești otrava de femeie,
Ce te cântă drag petunii,
Când deschisă orhideie
                                     La picioare-ți cad nebunii...

Tocuri lungi, fustița scurtă,
Maioul mulat pe sâni,
Lănțicul zornăind pe burtă,
Brățări din plastic pe mâini...

Părul lung și zulufatic
Rebel ți se zbate-n vânt,
Auriu, ușor tomnatic,
Cum e toamna pe Pământ...

Într-un gând, o strălucire,
Din dulceața ta, femeie
Mă sufoc cu a ta iubire,
Revărsată în curcubeie...

Emilian Lican-01.09.2015
Fotografiile sunt preluate de pe internet

Frumoasa de la malul mării-E.L(.2015)

Frumoasa de la malul mării                                         
Emilian Lican-12.10.2015

Gânduri fugare prin fulgii de nea,
Topiți în flãcãrile lemnului din fag,
Călătoresc pe valuri precum Enea
Rătăcind pe neștiute ape, în larg...

Visele-mi prin valuri se-nspumã,
Luminate de stele, în valuri se sparg...
Parfumul mării mă ajunge din urmă,
Umflând vela iubirii pe falnic catarg...

Dar șemineul de lemne trosnește,
Trezește vise, tu ești foarte departe...
Flacăra fagului uscat, parcă rostește:
-Nu te încălzii cu speranțe deșarte...

Prin flăcări, umbre triste mișcă pereții,
Amfora cu vin va rămâne neatinsă...
Poate prin valurile agitate ale vieții,
Cu ea vom înteții o iubire reaprinsă...

Privesc albastrul din nemărginirea zării,
Ascult prin iarna venită prea devreme
În care o Frumoasă de la malul mării,
Dintr-un nor mă face să îi scriu poeme...

Emilian Lican-12.10.2015
(Imaginea este preluată de pe internet)

Întreabă-ți sufletul-Emilian Lican

Întreabă-ți sufletul
Emilian Lican-18.10.2015

Acum,

Frumoaso, întreabă-ți sufletul
Dacă a găsit iubirea...
Întreabă-ți sufletul: găsit-a fericirea?
Întreabă-ți sufletul...

Și

Iubito, întreabă-ți inima blajină,
Când se zbate,
Sub sânul stâng în miez de noapte:
Din ce pricină ?

Clipele,

Spune-mi, vreau doar să știu...
Pentru că, poate
O clipă dintre  toate
Va fi regăsită într-un târziu...

Totuși,

Te caut prin timpul pierdut
Dar rămâi pierdută,
Prin gări ce toamna ascultă,
Un tren ce-a trecut...

Rătăcesc și...

Aș vrea să fiu purtat prin vânt,
Doar o clipă...
Dar clipa este-a vântului aripă,
Refrenul unui cânt...

Aș vrea,

Aș vrea să plec pe strada ta,
Dar strada e pustie...
Nu ești acolo, toamna știe,
Mi-a spus chiar ea...

Aș vrea să știu unde ești...!


Emilian Lican-18.10.2015

Rimele frunzelor-Emilian Lican

Rimele frunzelor
Emilian Lican-27.10.2015(data reală nu cea stelară...)

Astăzi m-am uitat la nuc
Nu mai are frunze...
Și din suflet tot se duc,
Tot mai multe muze...

Sufletu-i ca lumânarea,
Spre ziuă își topește  ceara...
Îl cuprinde iar mirarea,
                                        Când se reaprinde seara...


Unora le pleacă muza,
Nu știu ce-au făcut cu ea...
Le-a plecat cum pleacă frunza,
La nucul din fața mea...

Pur și simplu violează,
Muza lor și-a altora...
Muze triste ce oftează,
Plângându-și batjocura...

Unii plagiază îngeri,
Alții demoni plagiază...
De-i citești începi să suferi,
Sufletu-ți însângerează...

După a scrierilor razii,
Copiatorii se  arată...
Sunt mai răi ca paparazii,
Straiul altora îl poartă...

Se bat cu pumnul în piept,
Sau peste sânii generoși...
Au inventat noul concept,
Radiind de „meritoși”...

Hai mai dăvă-n puii mei,
De pui fără imaginație...
Plagiatori de suflete și de idei,
Pe a Facebook-ului plantație...

Sincer  chiar m-am săturat,
Mai bine mă uit la nuc...
Decât să fiu supărat,
Pe frunzele acestui Facebook...

Emilian Lican-27.10.2015 (data reală nu cea stelară...)

„Secunda îngerilor de foc”- Emilian Lican

 

   Am fost plăcut surprins să mă regăsesc cu poezia:„Secunda îngerilor de foc”, cu prilejul zilei de: 13 Septembrie-„Ziua Pompierilor din România”,  în revista:„POMPIERII BUCOVINA-SUCEAVA”, alături de scriitorul Romeo Tarhon cel care mi-a prefațat volumul personal de versuri:„Șoaptele destinului”.Aceste șoapte de versuri, șoapte de destin au cunoscut apăsarea tiparului prin EDITURA NAȚIUNEA, București 2014, onorat a fi parte din colecția „DOR DE POEZIE”.
   Mulțumesc, colectivului de redacție al revistei:POMPIERII BUCOVINA-SUCEAVA” pentru paginile ce mi-au fost atribuite și pe care le dedic tuturor pompierilor din România cu ocazia sărbătoririi nobilei arme... ! 
   La mulți ani, dragi colegi!

Secunda îngerilor de foc
Emilian Lican

Alarma mă scoate pe loc din sărite,
E-o junglă sonoră ca-n răget de lei...
Picioare de plumb, pupilele mărite,
Inima sare ca arsă de foc și scântei...

Apoi, totul pare-a reveni la normal,
Girofarul învârte umbre pe drum,
Motorul turbează ambalat infernal,
La foc să ajungem, nu la scrum...

Ne țipă în sânge adrenalina,
Spre alt grav necaz - nu-i unul la fel -
Ne duce cu mare viteză mașina,
Cu toți încordați spre nobilul țel...

Avem o singură mare dorință:
Să stingem secunda în loc,
Vieți să salvăm din suferință,
Din gheara demonilor de foc...

De-ar fi să ajungem secunda din urmă,
Să fim cu-o secundă înaintea ei...
Cauciucurile asfaltul îl scurmă,
Arcurile țipă la cât suntem de grei...

Demonice flăcări spre Lună urcând,
Crepusculul Iadului ce fața-și se-arată,
Nerăbdarea și nervii la maxim se-ntind,
Acțiunea, sigur, va fi de durată...

Șerpii cu apă în noroaie mustind,
Vopseaua clocotește pe autospeciale,
Jeturi pulverizate în plasă cuprind
Aripile îngerilor de foc, infernale...

Într-un târziu abia tăcerea se lasă,
Jăratecul din cenușă încă mai urlă,
Focul nu a ajuns, totuși, la casă,
A mistuit doar o pârlită de șură...

A fost mai ușor decât am crezut,
Spunem așa de fiecare dată
Când lucrul ne este bine făcut...
Zâmbim cu încredere-n soartă!

Dar soarta adesea ne este haină
Și-n clipe cumplite ne poartă,
Ne lingușește precum o felină,
Dar într-o zi nu ne mai iartă...

Așa au plecat unii buni dintre noi
Când totul părea doar o rutină...
Într-o clipă de foc s-au stins... Sunt eroi
Cu suflete mari și soldă puțină...

De-ar fi să ajungem secunda din urmă,
Să fim cu-o secundă înaintea ei...
Dar secunda pe secundă se curmă
Prea ușor pe cât suntem zilnic de grei...

Emilian Lican

„Șoaptele destinului”-Editura Națiunea, București 2014
 

Povești dintr-o vreme (2) Revoluționarul Gică(4) Emilian Lican-03.09.2015

Povești dintr-o vreme (2)Revoluționarul Gică(4)Emilian Lican-03.09.2015

    „Măi frate să vezi că, Vasile are dreptate, doar nu vorbesc ăștia aiurea la postul tv cu cel mai mare rating de audiență...”
- Mă, daa prostalău mai ești! Cum să nu fie televiziune cu audiență mare dacă este singurul post de televiziune din țară! Gică abia acum observă că de fapt a gândit cu voce tare, mai mult bolborosită de năuceala evenimentelor peste stohneala alcoolică care îi lenevea creierul...
-Da, Vasile așa este am uitat că tu nu ai antenă de aia „paianjen” să prinzi „rușii” și „moldovenii”  la televizorul tău ultramodern cu circuite integrate... În zona lor, fiind vecini cu Ukraina și Moldova se prindeau diverse posturi Tv de peste graniță...

   Gică deschise ușile masive din scândurile negeluite ale șurii unde se afla tractorul, cu un scârțâit ascuțit ca gerul care se lăsase peste oamenii și evenimentele acelui decembrie al anului 1989 și se îndreptă privind mândru spre singurul tractor negru din tot județul... Cum să nu se mândrească cu așa bijuterie de tractor marca „Universal 650 M” când după multe insistențe pe la șefii săi, reușise să-i schimbe culoarea din roșu în negru.De ce negru!? Pentru că i-a plăcut mult serialul „La Piovra” ( „Caracatița”). Așa că a rămas impresionat de comisarul Catani care avea mașină neagră de serviciu dar mai ales de mafioții din comuna aceea din Italia care aveau mașini negre și o casă a lor (Cosa nostra)...Să mai spun că și-a dotat tractorul cu radio-casetofon pe care și-a cheltuit tot salarul de c.a.p.-ist, la un bișnițar care mergea frecvent în Timișoara după marfă.Șefii comunali ai lui Gică văzând așa mare interes pentru bunul obștii îi dădură voie să țină tractorul acasă la el.
   Gică porni tractorul, îl scoase din șură în timp ce Vasile privea oarecum tâmp la fumul de eșapare care se înălța drept prin gerul sticlos spre cerul albastru, ciudat de albastru...
-Vasile ce mama dreacului ai, ce-ai rămas ca vițelul la poarta cerului? Urcă în cabină că trebuie să merg la mama să i-au niște bani și după aia plecăm...
-Gică uită-te și tu...ce cer albastru parcă nu a mai fost așa albastru niciodată...! Gică aruncă privirea în sus și se minună și el de acel albastru, dumnezeiesc de albastru... Se înfioră, poate de la ger sau poate de la o senzație ciudată și nedefinită a necunoscutului eliberator în care urma să se arunce...Gică a rămas pe gânduri circa trei secunde după care își reveni și se răsti la Vasile:
- Termină cu romantismul și hai să prindem niște teroriști!
-Auzi Gică, da tu mai ceri bani de la mă-ta?
-Da ce vrei mă? Vrei să se dezobișnuiască? Dacă nu-i cer bani, mă uită și îi dă lui soră-mea și partea mea... Așa că îmi trebuie, nu-mi trebuie bani, merg să-mi iau cota zilnică că doar un băiat are...Oricum comunismul ne-a învățat să trăim cu cote și cartele...
-Gică, lasă vrăjeala și oprește acasă la mine să-mi salut nevasta!
-Da bine mai zici și eu vreau să o salut!
 

Theodor-Pallady-nud la fereastra

  Vasile se uită suspect la Gică... Bănuia el ceva, ceva...La casetofonul din tractor cânta:„ Săraca veșina noastră, școace capul pe fereastră, să văd șe-i frumos drag și luminos...” , iar fondul acesta muzical îi rodea inima de gelozie mai ceva ca apa la viitură când roade din maluri.
   Vasile se liniști imediat ce se termină melodia și începu următoarea interpretată de maestrul Gică Petrescu: „căsuța noastră, cuibușor de nebunii..” și nu știu cum se făcu dar exact atunci ajunse în dreptul casei sale...
   Gică nu bănuia ce se petrecea în sufletul prietenului său.Singura sa grijă era dacă a scos din priză bătrânul televizor cu lămpi și plin cu pânze de paianjen...


   Emilian Lican-03.09.2015)
(va urma)

Povești dintr-o vreme (2), Revoluționarul Gică (3)

Povești dintr-o vreme (2)

Revoluționarul Gică(3)

Emilian Lican-26.08.2015

   Gică se trezi murmurând:„ amintind de-un brav popor...” , apoi același gând care îi săgetase inteligența mai devreme nu-i dădea pace mai ales că vocea gravă a crainicului de la postul național de televiziune îl contraria cu totul...
-Dragi telespectatori întrerupem emisiunea cu un comunicat important pentru țară... Cum adică întrerupem emisiunea care nici nu a început, se minuna pe bună dreptate Gică!
-Gicăăă, deschide dracului ușa că vin teroriști, bă boule!
 

   Acest ultim și   disperat apelativ îl trezi la realitate, atât din somn cât și din beția nopții trecute, astfel că se repezii să deschidă ușa vecinului Vasilică.Inițial fiind mahmur crezuse că acesta aflase de vizitele frcvente și masonice ale nevestisii care dorea să-și facă o societate secretă, o lojă comunală în care ea era regina și singura femeie iar restul membrilor erau bărbați aleși pe-o sprânceană...
-Ce este Vasile, ce teroriști mă...?
-Băi Gică, pornește dreacului tractorul și hai la târg că vin teroriști și se înființează gărzile patriotice...!
   Gică zâmbi ușor și nu se putea abține să nu râdă în gândul său: „ asta este lucrătura lui Gina, a naibii muiere! Nu știe cum să-l trimită de acasă...Asta da minte masonică...”
-Auzi măi Gică cică ne dă și puști din alea cu aer comprimat să le găurim fundul la teroristi!
-Vasilică, ești dus cu pluta... Ce să faci cu armele alea la niște teroriști pregătiți cu luptele...
- Da de unde ști tu măi Gică?

-Cum de unde... Am văzut la video într-o seară la nea Costan, ști tu ăla de dă video pe seară cu zece lei pe film sau 100 de lei pe noapte și este unul de îl cheamă Jhony si îi spun ăștea Rambo.Păi dacă vine Rambo ăsta ne face praf cu tot cu puștile ale cu aer comprimat, praful îl face pref de pușcă și aruncă în aer toată masoneria comunală sau orășenescă după caz... ! Apropo cine ți-a zis de povestea asta cu teroriștii?
-Cum cine mi-a zis, mi-a zis Gina. Ști că e pasionată de știri și de secrete. A auzit la Europa Liberă sau la Vocea Americii...
- Intră în casă măi Vasile, că a venit iar gerul pe ulița noastră! Mă duc să caut cheile de la tractor.
   Gică se îndreptă spre bucătărie îngândurat dar oarecum amuzat de Vasile și Gina. Cheile de la tractor erau undeva pe măsuța de lângă bătrânul aragaz marca Ignis în timp ce la televizorul cu lămpi și plin cu pânze de paianjen se deslușii o știre ciudată.
„ Forțe legionare încearcă să distrugă România. Legionarii sunt teroristi care acționează în București , Timișoara dar și în alte localități din țară...”

Emilian Lican- 26.08.2015
(va urma)

Evadata... : Emilian Lican: „Lyrics et prosa”(antologie cu 30 de co-autori), volumul I

Emilian Lican

...„Lyrics et prosa” a luat naștere în cadrul grupului LIRIX din rețeaua Facebook, din dorința de a avea propria antologie de grup, inițiativă care a fost imediat agreată de către editorul și scriitorul Romeo Tarhon, mentorul grupului partener TERAPIE PRIN POEZIE. De altfel, majoritatea coautorilor sunt membri activi ai ambelor grupuri, aparținând Curentului Literar Douăzecist, denumire consacrată a aceastei pleiade de poeți și prozatori ai deceniului doi al
mileniului trei.
   De ce „Lyrics et prosa”? Pentru că, în această antologie, prietenia şi colegialitatea scriitorilor s-au reunit cu deschidere, rezultând la un act authentic de cultură, o picătură pură de literatură românească.”
(Emilian Lican)

Evadata...
Emilian Lican

O frumoasă domniță cărarea o coboară,
Nălucind printre braziii semeți și bătrâni;
Soarele se-ascunde, umbrele o-mpresoară,
Roua asudă, îi lipește rochița strâmtă pe sâni...

Alunecă tainic și ușor prin pădurea tăcută,
Rătăcitoare prin umbrele secundelor pustii;
Pășește pe cetini, urmează lumina căzută
Dintr-o Lună cu minunate raze argintii...

Fugită-i de-acasă de lângă un mire,
Ce-o luase de soață, furând-o din sat...
Dar cum de-a sila nu se poate iubire,
Spre altă iubire, ursită cu patos-a plecat...

Spre necunoscut inima o poartă,
Sătulă de casnicele îndatoriri,
De prea tânără aruncată în soartă,
Iubirea-i furată din tandrele simțiri...

Ajunsă la izvorul ce Luna oglindește,
Se apleacă însetată spre luciul cristalin,
Îl tulbură înfiorată, setea-și potolește,
Dar buzele mai poartă urme de pelin...

Nu știe sărmana că vrăjit este izvorul,
Vrăjit de duhul pădurii fermecate,
Cine bea din el pe veci va duce dorul
De potolirea setei neînduplecate...

Arșița în sufl et pe loc o însetează,
Dorește să-și urmeze dorința evadării,
Dar, de sete, să plece nu cutează,
Lângă izvor rămâne în vraja posedării...

Zorii îi mângâie părul, apa o strânge,
Intrată în ea doar pletele-i plutesc...
Gleznele-i suave în adânc le frânge
Formând rădăcini din trup omenesc...

Magia ciudată o transformă-n floare,
Roșie cu petalele ascuțite spre cer
Plutește pe apă deschisă spre soare,
Un nufăr gingaș înconjurat de mister...

După un timp de căutări disperate,
Un nufăr roșu apărut din senin,
Lângă el trupul dragei soții moarte,
Îi înfige soțului în inimă un spin...

Emilian Lican: „Lyrics et prosa”(antologie cu 30 de co-autori), volumul I- Editura Națiunea, București 2015

Povești dintr-o vreme (2), Revoluționarul Gică(2)- Emilian Lican

Povești dintr-o vreme (2)

Revoluționarul Gică(2)

Emilian Lican-19.08.2015

   Nechezol care își croia ciudate cărări pe scurtele izmene, scurgându-se smolatec spre pulpele dezgolite și păroase, atacându-le printr-o mâncărime parșivă, asemănătoare cu cea a lățeilor dobândiți în armată.Încă din acea vreme dăinuiau izmenele de care avea o grijă deosebită..., (în această piesă de lenjerie tipic masculină, cunoscuse fericirea cu prima femeie adevărată ce îl făcuse bărbat „for ever”...
 

Mâncărimea nechezolului prelins, chiștocul țigării Carpați uitat în colțul gurii, izmenele scurte și amintirea „Evei”, îl făcură pe Gică să iasă din poziția patriotică în timpul intonării imnului național dar și din izmenele pline de păcate dar atât de nostalgic arămiu-ruginiu, colorate...
   Nu știu cum, poate era un semn de la vreun înger sau ceva de genul acesta sau cine știe de la cine... dar cum făcu de își scoase izmenele în ce timp ce amintirile îi întăriră mădularul până la o durere priapică, că acestea rămaseră agățate cu disperare prin clasicul prohap dar atât de practic... În acest timp, cineva trântea cu putere în ușă, răcnind:
- Scoală boule, că a venit revoluția...!
   Cu izmenele fluturând patriotic pe catarg, Gică se îndreptă spre dulapul din lemn masiv cu furnirul crăpat, primit cadou de la bunica-sa pentru a căuta cea mai bună pereche de nădragi în timp ce de la bătrânul televizor cu lămpi și plin de pânze de paianjen se încheiau ultimile versuri ale imnului ritmat de bubuiturile din ușă... „amintind de-un brav poporrr...”
   Emilian Lican-19.08.2015

(va urma)

Povești dintr-o vreme (2)-Revoluționarul Gică(1) (Emilian Lican)

Povești dintr-o vreme (2)
Revoluționarul Gică(1)

Emilian Lican-12.08.2015

    Dimineața, înaintea ceasului „Zootehnica”- cocoșul, erai de obicei trezit de puricii care văcărmăreau pe ecranul super-bombat al televizorului cu lămpi, cel plin cu pânze de painjen, rămas deschis fie din cauza oboselii fie din cauza plictiselii din seara precedentă cea în care colectiviștii fluturau paharele prin aer, închinând versuri băștinașe și nerușinate despre mândrele lor, una mai cinsită ca alta... Telecomanda cu lămpi nu a fost inventată sau poate doar în România nu se știa de așa ceva!
   Erau buni și puricii de pe ecran că mai aduceau și ei niște umbre alb/negre pe pereții camerei deja plină cu pânze de painjen și de monotonia singurătății pentru cei singuri dar și pentru cei învățați cu singurătatea în doi din diminețile unor noi zile de muncă...La unii, de bețivi ce erau, le plecau partenerele de cum se făcea seara și le găsea dimineața de obicei în camera răcoroasă și plină de aerul înțelepciunii al vreunui activist de partid sau la vreun C.A.P.-ist mai cu băgare de seamă...  
   Gică era puțin din toate, adică proaspăt uns comunist, cu valențe de activist de partid- după revoluție chiar a ajuns primar... , C.A.P.-ist și tractorist cu vechime ... Rar mai aducea vreo mândruță pe acasă. Nu avea timp, când dimineața pe câmp, când seara prin crâșmă, așa că întindea și el săracul câte o fată mare, de obicei măritată cu acte în regulă, prin cabina tractorului, singurul tractor negru din toată comuna, unde mai dadea cu coasa prin câmpiile pline cu mărar iar altele sterpe de cultură...
   Tocmai se gândea cum să-și facă ordine în viață, să se așeze la casa lui... Să devină gospodar că prea s-a săturat de pânze de păianjen pe pereții din casă dar mai ales pe cei din sufletul său... Îngândurat, ridică ceașca cu nechezol- un fel de cafea la modă pe atunci, când televizorul prinse viață, fugărind purecii de pe ecran și paianjenii de pe propriile lor pânze, într-un urlet prelung ca de fiară rănită:„...Trei culori cunosc pe lume...”-imnul național al Republicii Socialiste România” care deschidea de obicei emisia Tv...
 
   Șocat, Gică scăpă din mână ceașca cu nechezol direct pe cimentul din bucătărie care se sparse strident în cioburi de sticlă, făcută la Dorohoi, prin toate ungherele iar nechezolul se întinse precum o păcură neagră printre picioarele sale tremurânde și speriate...
   Un gând îi săgetă inteligența:„..ce se întâmplă? De obicei emisiunea începe cu țiuitul de miră dungată pe ecran...” Cu gura căscată și ochii holbați spre televizorul bombat, luă poziția drepți, îngânând ușor imnul în izmenele tremurânde și pătate de nechezol...

Emilian Lican- 12.08.2015
(va urma)

Cârmă vândută
Emilian Lican

Îmi doresc cu ardoare să ajung grabnic
În colțul de rai unde înfloresc trandafirii;
Este locul în care sufletu-mi habotnic
Mă poartă tainic spre petalele fericirii,

În basmul care-mi albește părul
Când se scutură de flori merii,
Iar sufletu-mi rătăcit își duce dorul
                                         Spre câmpul răcorit de lăsarea serii.

Este zona unde se agită frunzele de plop
Înainte de vânt, prevestind furtuna
Și pe cer norii se adună-n galop
Când în noapte lumină sfântă-i Luna...

Este țara unde brazii sunt mândri,
Dar amenințați de patima lăcomiei;
Este țara oamenilor hâtri,
Acum prostiți în ceasul sărăciei...

Dar sper să mai prind din timp o fărâmă,
Să ajung să văd ce-o să mai rămână
Din țara cu căpitanul fără cârmă,
Ducându-și vasul din rână-n rână...

Emilian Lican
Volumul:„Limba noastră eminescă” din colecția „Cu patria în suflet-vol III”
Antologie cu 34 de minunați coautori
EDITURA NAȚIUNEA,BUCUREȘTI 2014
Foto: Emilian Lican

Lirix: Proză

Lirix: Proză: Povești dintr-o vreme (1)

Emilian Lican-12.03.2015

   Era o vreme când lumea nu era stresată,nu era preocupată de politică că era una singură și oricum îți plăcea nu-ți plăcea erai membru de partid și împotriva partidului nu prea se putea face nimic... Era o vreme când lumea nu era preocupată de avere,nu era concurență de bună stare printre vecini,cum în mod paradoxal față de vremurile de azi nu erau mulți cu dor de ducă...Era o vreme când te supărai dacă nu erai invitat la o nuntă,cumetrie...Acum lumea se pare că se bucură doar de parastase...

 Ei,cam prin acele timpuri,era o vreme când toată lumea avea timp pentru toată lumea,femeile pe la muncă,că era de lucru,altele casnice că era multă treabă pe lângă casă...Bărbații de la muncă, fiind bărbați, mai întârziau și pe la crâșmă că aveau timp și bani de dat...Unii mai mergeau de fantezie și pe la femeile altora că de...și de-o parte și de alta a baricadei yin și yang,se simțea nevoia de picanterie că oricum era mare plictiseală...



   ION RADU - Sus la crasma-n Dealul Mare (versuri: Oct. Goga)



Vezi mai multe video din muzica

   Se mai tachinau bărbații unii pe alții cu glume când se întâlneau la bufet,fiecare în gând cu secrete despre nevestele lor ...În final se dadeau bărbați fideli,dornici să ajungă fiecare cât mai grabnic lângă dragele lor draguțe...La ultimul rând de vermut,fiind și colectiviști în paralel cu munca de la oraș,închinau în mare veselie,ciocnindu-și paharele,nerăbdători de farmecele mândrelor ...,zicând toți la unison:„sus colectiviști paharul chizda-i dulceee ca zaharul! ”Apoi fiecare se ducea devreme acasă,să culeagă dulcele nectar din câmpia cu mărar...La o seamă era doar gura de ei,se duceau acasă că oricum bufetul se închidea la ora 22!Poate mai prindeau ceva la televizor chiar dacă se uitau la același actor sideral din fiecare seară...Trebuia oricum deschis televizorul că altfel prindea pânze de paianjen printre lămpi...
   Azi parcă nici nu-ți mai vine să mergi la casa ta....Ce să găsești în ea,că nevasta este în străinătate iar în altă parte ce să cauți că au rămas doar babele...

(va urma...)



Emilian Lican-12.03.2015
Sursa fotografiilor:este liberă

Șapte clipe
Emilian Lican

Soare ascuns de nori,
O floare pierdută-n pădure,
Suspin de vânt în zori,
Clișee nostalgice, pure...

Plouă cu lacrimi reci,
Două vrăbii par nebune,
Zgribulite-n triluri seci,
            Ciripesc fărâmi de pâine...

Aud un murmur violin,
Trei brazi spre mine se apleacă,
Vântul mă taie din plin
Sperând să mă întoarcă...

Privesc semeț înainte,
Patru ace de brad
Vor să le țin minte:
Îmi biciuie obrazul și cad,

Mă pierd în iarba pădurii...
Cinci minute de răgaz
Întins în zbuciumul naturii
Și simt tăieturi pe obraz...

Mă contopesc cu timpul:
Șase veșnicii fără o clipă...
Inima își pierde ritmul,
Ploaia e a lacrimei risipă.

Atunci, în timpul trecut,
Șapte șoapte ludice
În suflet mi-au crescut,
Creștine lirisme lăuntrice.

Acum, când soarele-i gol
De norii vrăjiți și mișei,
Mănunchi de raze-s pe sol,
Încălzind o turmă de mei...

Emilian Lican 

Grupaj foto: Emilian Lican