Wikipedia

Rezultatele căutării

Se afișează postările cu eticheta editura națiunea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta editura națiunea. Afișați toate postările

marți, 19 ianuarie 2016

Frumoasa din vis- Emilian Lican (Oniciuc)- E.L. 2014

Frumoasa din vis Emilian Oniciuc ( Lican )

Plouă mărunt pe păru-ți despletit, Eşti îndrăgostită şi nu-ți pasă... Aştepți înflăcărată noul tău iubit În seara care încet, încet se lasă. Sună telefonul care te-a trezit, Realitatea crudă te face capricioasă, Ochii-ți căprui și triști s-au umezit În singurătatea ce genele ți-apasă...
Cuprinzi perna în brațe cu sânul dezgolit, Gemând uşor, pierdută în fantasme, Inconştientă, tandru mâna ți-ai oprit, Între fierbințile catifelate coapse...
Telefonul sună dar nu-l mai auzi, Tânguiri impudice inundă odăița, Perna toată-i strânsă, tremuri, asuzi Tot mai nepotolită îți este dorința...
După un timp se-aud picături Care lovesc ludic în fereastră... Iar tu dezvelită, nu te mai înduri Să-ți revii din minunata transă...
Mijesc uşor privirea, ochii deschid, Trezirea mă aruncă parcă în abis. Telefonul vibrează, să răspund decid: Tu mă suni, frumoasa mea din vis...!
Emilian Oniciuc (Lican) (versuri refăcute- 09.10.2016) Șoaptele destinului- Editura Națiunea 2014 Sursa fotografiei: internet

miercuri, 13 ianuarie 2016

Romanticii-Emilian Lican- E.O. 2014

Romanticii...
Emilian Lican

Fiecare iubire pierdută-i într-un gol al sufletului,
Fiecare stea căzută-i într-un gol al cosmosului,
Fiecare Lună-i mai strălucitoare şi frumoasă
Cu cât despărţirea-i mai amară și mai duioasă...

Fiecare coardă de chitară în serenade te sfâşie,
Praful iubirii prin praf de stele se împrăștie,
Fiecare notă muzicală în amurg te răscoleşte
Amăgind simţirea fiinţei dragi care te iubeşte.

Fiecare din noi avem doruri secrete, uitate
Gări regăsite aiurea într-un miez de noapte,
Flori de pomi de vântul uitării scuturate,
Iubiri începute, regăsite sau demult uitate...

Emilian Lican- Șoaptele destinului (2014)

joi, 7 ianuarie 2016

Înger Păzitor-Emilian Lican (Oniciuc), E.O: 2014



Înger Păzitor
Emilian Lican

(- Bunicule, poveştile-s adevărate?
 - Nepoate, asta e adevărată!
 - Dar devărate nu sunt toate?
 -Ba da, pentru că... a fost odată...)

Imediat după război,
Într-o vară cu secetă mare,
Am aranjat jugul pe boi,
În zorii dimineţii pe răcoare.

Cu carul mult aveam de mers,
Să aduc apă rece de izvor,
Cu grijă butoaiele le-am șters
Şi am pus peste ele un covor

Deoarece coviltir nu aveam
Iar colbul tare se mai vâltura...
În praful secetei  îmi doream
Să-mi port cu grijă-ncărcătura...

Aveam şi fân în carul meu
Şi un micuț butoi sălciu cu apă,
Că, până la gară, drumul era greu
Iar setea din el boii-şi adapă...

Pe cap cu pălăria cea din paie,
Cu borul mare pentru umbră,
Pe calea lutului uscat în vâlvătaie
Am pornit mânat de setea sumbră...
 
Pustiu era în drumul meu,
Tristeţea-mi nu-i un ifos,
Dar eram singurul ,,zmeu"
Scăpat cu greu de tifos...

Prietenii mei cei mai buni
Au scăpat în veci de sete...
I-am îngropat într-o zi de Luni,
Slăbiți, rămaşi numai schelete...
  
(Bunica ta, dragă nepoate,
Era ,,grea"cu mamă-ta...
Se ruga în fiecare noapte
Să nu sfârşim în boala asta.)

Ajuns târziu în ceasul din amiazi,
Grăbit, butoaiele cu apă le-am umplut.
Dar soarele topea şi cetinile de brazi,
Iar talpile-mi fierbinţi erau de lut.

Am dat drumul la boi pe un imaş,
Să pască-n trista uscăciune...
Obosit şi pe vară sleit și pizmaş,
Am intrat într-un vagon de cărbune.

Era cumva la umbra unui dâmb,
Iar umbra-i era precum o părere,
Se unea cu un copac tare strâmb
Peste vagon, în toropeală și plăcere...

Am așezat o bucată de carton
Peste praful sticlos de carbune
Şi am intrat curând în... ton
Cu visele şi clipele mai bune...

Pe patul de carton uitat,
Eram în colţul raiului de vis,
Cu sufletul pierdut, amanetat
De iad într-un himeric paradis...

De era real, nu mai ştiam
Când ochii i-am deschis;
Era întuneric şi credeam
Că-n moarte sunt proscris...

Am sărit buimac în picioare.
De boi,atunci, mi-am amintit...
Privind în liniştea tulburătoare
Spre mine-o mână albă am zărit...

Am îngheţat de spaimă!
Mâna albă ciudat strălucea
În noapte, ca un  fel de ştimă,
Spre mine lin dansând plutea.

M-a atins pe pieptul dezgolit
Şi uşor spre podea mă împinse,
De podea m-am simțit deodată lipit
Când totul în jurul meu se aprinse...

Se aprinse-n zgomot infernal
De se cutremura pământul,
Simţeam în suflet un fior carnal
Cum mă frigea şi simțeam vântul...

(Nepotul se uita uimit
Cu ochii în mirare;
Era puţin nedumerit,
Din ce motive, oare?)

În gară se făceau manevre,
Iar o cisternă la vale a scăpat.
În acele cu viziuni de minerve,
O mâna albă, m-a salvat...

De mine un înger s-a îndurat!
Să fie al meu înger păzitor?
Înduioşat de sufletu-mi curat,
În ceasul cel răzbunător...

(Nu-i minciună, e adevărat,
Şi acum la ceas de bătrăneţe,
Un pui de înger m-a salvat
De singurătate şi tristeţe...)

Emilian Lican
„Șoaptele destinului”- Editura Națiunea, București 2014





vineri, 20 noiembrie 2015

Spirit renăscut-E.L. 2014

Spirit renăscut
Emilian Lican

Treziți-vă, Lupi și Lupoaice,
Lăsa-ți mantiile de crai,
Rochițele de zâne arăboaice,
Suiți-vă pe înaripații lirici cai...!

Nu suntem în „O mie și una de nopți”,
Suntem pe al Lupilor sfânt tărâm
Privit cu lăcomie de huni și vizigoți
Ce n-au găsit aici lin caldarâm.

Chiar nu ne-au păcălit pe toți
Prin al mirajului albastru cu steluțe...
Ne umilesc, ne fac în față hoți,
Dar noi suntem licani, nu bunicuțe...!

Treziți-vă, Lupi și Lupoaice,
Smulgeți penele din vulturi,
Faceți din ele penițele-pușcoace
Și înmuiați-le în liricile rânduri...!

Nu suntem aici întâmplător,
Avem al dacilor măreț trecut,
Iar dacă vrem un falnic viitor,
Să fim ,,steluța", alpha de-nceput!

Nu ne lăsăm înșelați iar de vulpi,
Ca în povestea cu ursul carpatin...
Suntem ai Dacilor urmași și suntem lupi,
Un mândru neam cu demn destin!

Emilian Lican-„Șoaptele destinului”

joi, 20 august 2015

Evadata... : Emilian Lican: „Lyrics et prosa”(antologie cu 30 de co-autori), volumul I


Emilian Lican


...„Lyrics et prosa” a luat naștere în cadrul grupului LIRIX din rețeaua Facebook, din dorința de a avea propria antologie de grup, inițiativă care a fost imediat agreată de către editorul și scriitorul Romeo Tarhon, mentorul grupului partener TERAPIE PRIN POEZIE. De altfel, majoritatea coautorilor sunt membri activi ai ambelor grupuri, aparținând Curentului Literar Douăzecist, denumire consacrată a aceastei pleiade de poeți și prozatori ai deceniului doi al
mileniului trei.
   De ce „Lyrics et prosa”? Pentru că, în această antologie, prietenia şi colegialitatea scriitorilor s-au reunit cu deschidere, rezultând la un act authentic de cultură, o picătură pură de literatură românească.”
(Emilian Lican)

Evadata...
Emilian Lican

O frumoasă domniță cărarea o coboară,
Nălucind printre braziii semeți și bătrâni;
Soarele se-ascunde, umbrele o-mpresoară,
Roua asudă, îi lipește rochița strâmtă pe sâni...

Alunecă tainic și ușor prin pădurea tăcută,
Rătăcitoare prin umbrele secundelor pustii;
Pășește pe cetini, urmează lumina căzută
Dintr-o Lună cu minunate raze argintii...

Fugită-i de-acasă de lângă un mire,
Ce-o luase de soață, furând-o din sat...
Dar cum de-a sila nu se poate iubire,
Spre altă iubire, ursită cu patos-a plecat...

Spre necunoscut inima o poartă,
Sătulă de casnicele îndatoriri,
De prea tânără aruncată în soartă,
Iubirea-i furată din tandrele simțiri...

Ajunsă la izvorul ce Luna oglindește,
Se apleacă însetată spre luciul cristalin,
Îl tulbură înfiorată, setea-și potolește,
Dar buzele mai poartă urme de pelin...

Nu știe sărmana că vrăjit este izvorul,
Vrăjit de duhul pădurii fermecate,
Cine bea din el pe veci va duce dorul
De potolirea setei neînduplecate...

Arșița în sufl et pe loc o însetează,
Dorește să-și urmeze dorința evadării,
Dar, de sete, să plece nu cutează,
Lângă izvor rămâne în vraja posedării...

Zorii îi mângâie părul, apa o strânge,
Intrată în ea doar pletele-i plutesc...
Gleznele-i suave în adânc le frânge
Formând rădăcini din trup omenesc...

Magia ciudată o transformă-n floare,
Roșie cu petalele ascuțite spre cer
Plutește pe apă deschisă spre soare,
Un nufăr gingaș înconjurat de mister...

După un timp de căutări disperate,
Un nufăr roșu apărut din senin,
Lângă el trupul dragei soții moarte,
Îi înfige soțului în inimă un spin...

Emilian Lican: „Lyrics et prosa”(antologie cu 30 de co-autori), volumul I- Editura Națiunea, București 2015

vineri, 7 august 2015

Romeo Tarhon: „Lyrics et prosa”, volumul I-România 2015 ( Editura Națiunea)

Romeo Tarhon

   „Nu este vorba nici de un simplu talent, nici de faptul
că ați fi un versificator, și nici nu sunteți un simplu „maestre”.
Dumneavoastră faceți cititorul să transpire poezie. Îl aduceți la
starea de poezie și-l lăsați să trăiască acolo mult timp. Sunteți
unul dintre poeții contemporani care va rămâne peste vremuri...”
( Bilea Diana Dobrița).

   „Doar artiștii adevarați precum Nicu Alifantis și Romeo
Tarhon pot să mai aducă bucuria în sufl etele semenilor confruntați
cu multe în zilele noastre. Sunt adevarați trubaduri, unul al poeziei,
celalalt al unor melodii de neuitat. Domnule Romeo Tarhon,
poezia dumneavoastră, atât de frumoasă și sensibilă, este pentru
mine o revelație. Multumesc pentru că existați...!” (Mihai Tofan).

   „Din întreaga dumneavoastră creaţie răzbate dragostea de
ţară şi de limbă. Meritaţi cu prisosinţă să staţi alături de titanii
literaturii române” (Bombonica Curelciuc).
   „Un scriitor cu mult curaj, revolutionar, istoric. Se simte
forta dramatismului care deranjeaja clasa politică, iar noua ne
ridica moralul . Sincere felicitari...!” (Elena Dinescu).
   „Prin versurile Dvs. renaște poezia în aceste timpuri triste
de decizii fatale. Creațiile vă sunt desăvârșite, sunt un deliciu al
hranei mele spirituale...” (Ileanna Nedelcou).




Se apropie Unirea
Romeo Tarhon

Se apropie Unirea,
De la Chișinău la Iași,
Simt că simt înromânirea
Celor mai fruntași fruntași...

Se apropie Unirea,
Nu prin arme și ostași,
Doar voința și iubirea
Îi reprimă pe vrăjmași.

Se apropie Unirea,
Trădătorilor trufași,
Le va prevesti stârpirea
De nemernici și de lași.

Se apropie Unirea,
Vechii bravi înaintași
Își afla-vor nemurirea
În Unirea prin urmași.

Se apropie Unirea
Pas cu pas, mai sunt doi pași
Să horim cum ne e fi rea,
Românași cu românași...

Eminescu a avut...
Romeo Tarhon

A avut și el păcate
De copil, pubert, adult...
Și a spart multe lăcate
De cunoaștere și cult...

A avut greșeli, destule...
Câți n-avem? Însă, doar el
E răsfrângere, recul e,
Al destinului rapel...!

A avut gesturi naive
Și cuvinte rătăcite
Din lumeștile motive
Ale tristei lui ursite...

A avut dureri, înfrângeri
Și-ndoieli de strâmbă cruce,
Dar a fost înger din îngeri
Și nu-i drept a le mai duce...

A avut destin de rană
Ce în frunze moarte moare,
În suspinul de sub geană,
În cuvântul care doare...

A avut ce azi firescu-i
Eu să stihui: ritm și rimă,
Când și când să eminescui
Plăsmuirea lui sublimă...

A avut mizeră soartă
Cum au, fericiți, isușii;
Stau și eu la rând la poartă
Să-mi tocmesc urna cenușii...

A avut lumină slabă,
Însă bate-n veci departe,
Deși a murit în grabă,
Viețuie și după moarte...

A avut drept mântuire
Dezosânda românească
Întru moarte, care mir e
De iubire eminească...

Basarabie, te cert...
Romeo Tarhon

                                                      Frați de peste mal de Prut,
Vă deplâng, vă cert, vă iert,
Ați ales ce nu ați vrut:
Un destin plumbos, incert...

Frați de peste mal de mal,
Vă deplâng, vă dor, vă pierd
Ați ales confuz, fatal,
                                                      Nu mai pot să vă dezmierd...

Frați de peste mal de-un pas,
Vă deplâng gemând răpus,
Ați ales ultimul ceas
Spre mormânt satanic, rus...
Frați de peste mal de frați,
Vă deplâng, azi în zadar
Ați ales să nu păstrați
Românismul drept sfânt dar...

Frați de peste mal de mâl,
                                                      Vă deplâng și vă contest,
                                                      Ați ales drept Cernobâl
                                                      Malul Prutului din Est...

Romeo Tarhon: „Lyrics et prosa”, volumul I-România 2015 ( Editura Națiunea)

vineri, 17 iulie 2015

Amalia Năcrin: „Lyrics et prosa” volumul I

Amalia Năcrin


   După ce ai plecat, n-am reuşit să leg un nume care să te compună. De sus până jos... Doar... introspectiva mea. Îmi doream să văd, să suprapun, să mă-n-velesc pentru că... după plecarea ta, mi-a fost cumplit de frig. Îmi tremura carenea defrişată de mâinile
tale. Îmi luasei pielea de pe mine... Ai dat cu ea de copaci...”(fragment din romanul „Dragostea nu vine decât ca să doară”).
   Cine sunt eu? Personaj fără nume, devotată cititorului şi devorată de către acesta. Sunt doar metaforă pe hârtie, natură când vie, când moartă, disecată în cuvant şi derulată într-o multitudine de chipuri şi imagini aşa cum doar cititorul doreşte. La exterior, rol într-o anumită piesă... La interior, ceaţa îngerilor...
   Calvarul prăpastiei. Doar o femeie între două vârste, doar dorinţă, doar veşnic îndrăgostită de lumescul nelumesc, doar slova pentru cititor... Atât... Doar atât...

Dragostea nu vine decât ca să doară
(fragment de roman)
Amalia Năcrin

În loc de prefaţă...

   Voi urla...! Să mă fac auzită chiar cu riscul de a sparge timpane. Cu forţă de nebun rupând sute de cămăşi de forţă în drum spre descreierare, dezăltat şi sărit din toate cele, cu
curaj de muribund în faţa coasei...! Am să îndes în mine ca o sarcină nenăscută. Să caute gheena!
   Taci! Auzi-mă! Mă voi ridica peste tot universul cu forţa a o mie de uragane devastate de alte mii de uragane, dură, pietroasă, dureroasă, năvălitoare şi-n contracţii parşive drept naştere prematură şi premeditată de secole sterpe de rugăciune! Mă voi ridica în murmurul şi agonia tuturor planetelor ciocnite în facerea cosmosului, mă voi sălta din toate ungherele pământului şi-am să mă acopăr, am să mă amestec, am să vin în fierbere până îmi vei recunoaşte Tumultul, Eternitatea, Oripilarea, Nebunia, Avalanşa...Voi ţipa, din genune: T.E.O.N.
(Cu dedicaţie, pentru Zâna mea)

De dragoste
Amalia Năcrin

Relația mea cu carnea
n-are nici un viitor.
Plâng uneori
că pe post de decor
folosesc ciolane îmbătrânite.
Râd într-un dinte
rămas de la măseaua de minte.
Ce de cuvinte
împăiate
și morfolite...!
Ai gust de pârg.
Fruct adunat,
răsfățat
pe
pieptu-mi nătâng!
Mă înfig
în conversația iubirii
rapid.
repede, repede...
împletesc
ce nu simt,
leg și încui în sertar.
Apoi,
fără să te sar,
te împrejmuiesc și mai abitir.
Te joc în picioare
știind că îți place,
uneori,
eu,
să te fac la patru ace....
Impozant
îmi storci tinerețea inimii neatent
și uiți să închizi ușa.
Imprudent ...
aș da crezare
însă,
avem o cheie,
doar una :
de-o cărare.
E drum zvelt
și de frică s-o pierd
mă-mpac cu ideea ta.
Abate-te...
e dată de pereți...
intră doar tu...
și ca să nu ne știe nimeni....
taci!
Încet,
ușor
și fără să ataci!
Așa!
Pătrunde,
n-am lumină !...
Ai să găsești ce vrei !
Cu siguranța pusă
și...
nu mai suna!

Amalia Năcrin: „ Lyrics et prosa”-Editura Națiunea, București, 2015

Important!

Anunț!

Dacă a scrie este o pasiune pentru tine și dorești să apari pe acest blog, trimite textele tale și o fotografie de profil aici:

Pentru un text care dorești să fie publicată orice altă fotografie este permisă publicarea doar dacă fotografia respectivă este realizată de tine.
Nu îți face griji de nivelul la care te afli în taina scrisului!