Tot mai departe

(Drumul spre Valhalla)

Un lup alb zăpada o apasă
Sub Luna ce-aruncă săgeți argintii;
Își caută stăpâna războinica-frumoasă
Ce are părul-mpletit cu raze aurii...

Pe țărm algele de sticlă se sfarmă
În cioburi ce țipă-n decorații
Mirosul de sânge trezit dintr-o armă
Ce duce-n Valhalla: Vibrații...

Pădurea de brazi vuiește pe dealuri
Un cântec de luptă în fantomatica zare...
Refrenul este purtat de mare prin valuri
Vâslite de nemiloasele drakkare.

Un scut de lumină plutește departe
Lăsând prin troiene adumbrite cărări
Spre clipele apuse din viață spre moarte,
Ale viteazului căzut în nesfârșite visări...
...................................
Într-un tainic și veșnic legământ
Toți trei s-au găsit prin cumplitul îngheț;
Walkirie este călare pe Lupul Cel Sfânt
Lângă ea și varegul rebel-
În armura-i din pielea de mistreț...

Autor: Emilian Oniciuc-23.01.2023
Montaj video: E.O.-24.01.2023

Music: Become A Legend
Musician: Sonic Librarian

Sursa imaginilor:
Serialul de televiziune: Vikingii
Hansuan_Fabregas-pixabay.com
Yuri_B-pixabay.com
https://wallpapers.com/wallpapers/viking-sword-and-shield-3i0ybdwc5nruqoev.html
https://wallpapers.com/wallpapers/vikings-lagertha-before-wooden-door-1toprulcwi9qn4ys.html
https://wallpapers.com/wallpapers/vikings-lagertha-and-ragnar-sweet-pose-cenucn8550w1rr4n.html
https://wallpapers.com/wallpapers/katherine-winnick-as-lagertha-from-vikings-mvpy2e2iskcatsq8.html
https://wallpapers.com/wallpapers/vikings-ragnar-with-lagertha-and-battleship-rzltfes1mkacyvb7.html

#lyricsetprosa #EO #Vikingii #Walkirie

Soraya, îngerul pe tocuri...

(Epistola a IV-a)

După mai mulți ani de cucernică căsnicie,
Prin legământ ținută în parohiala casă,
Stă cu fruntea firavă sprijinită pe-o masă,
O Kajiri-ndrăgostită şi fericită-n pusnicie...
(crede stăpânul... )

Îşi trage doar răsuflul din atmosfera sfântă,
În care a consfințit a fi supusă doar iubirii;
Gorenele biciuri zămislite din harul vorbirii
Spre-nălțări albastre în spirit o avântă!
(crede ea... )

Mănunchiul de lumină spre masă se răsfiră
Spre floarea care parcă ar suferi de sete,
Mângâindu-i ludic aurul bucălat din plete
Într-o realitate aflată câteodată: musafiră...
(cred eu... )

.............................................................................


Frumoasa Soraya, obosită prin lumină trece
Spre fereastra care o scoase din visare;
E hărmălaie afară şi plină de mirare
Se gândește: ,,cine să fie în iarna asta rece?"

Priveşte-mbujorată prin cristalele de gheață;
Afară numai crivățul şi viforul se ceartă,
Răzleț doar Soarele îşi face câte-o poartă
Prin norii coborâți ce şchifuie prin piață!

Flăcări ascuțite se-nfing în agitate neguri,
Şemineul îşi aruncă umbre şerpuite,
Prin curcubee ce pe pereți sunt asuprite,
De lemne transpirate sfârâind de jeguri:

Noroaiele pădurii de foc sunt curățate...
Soraya se-nfioară şi pântecele-şi cuprinde,
Involuntar îngrijorată se aprinde
Spre Casian... prin gânduri acrobate...

Trosneli se scânteiază în vatra ce se-ncinge
Cum temerea îi trosneşte tot felul de scântei,
Din focul amăgirii aprins cu lemn de tei
Prin fumul de tămâie ce sufletu-i atinge...

De ce e pedepsită cu postul ce-o apasă,
Iar tinerețea-i învălită în sihăstria-ndoi...?
Îşi mângâie burtica, zâmbeşte iar un sloi
Din suflet i se topește şi... iar, e radioasă!

Un mugurel de viață în ea se înfiripă,
Căldura din odaie o cuprinde, o răsfață,
Seninul se-aşterne pe inocenta-i față
Apoi îndoiala uşor, uşor... i se risipă.

.........................................................................

Naosul e plin de păcătoși şi mărimioare,
De copii, de îngeri, dar şi de satane
Nevăzute şi ascunse prin aer sau sutane,
Sub icoane sfinte, sau false lăcrimioare...
(cred eu...)

Ah, doar sfinți şi îngeri la loc de rugăciune
De ne-ar fi alături şi în viață, şi în moarte,
Dar unde-s credincioși, cornițele îşi scoate
Vicleanul întunecat ce-aduce spurcăciune.
(crede preotul...)

Încearcă fără osteneală să-aducă învrăjbire
Între frații buni, între copii şi dragii părinți,
Între soțul gelos şi soața cu mintea la sfinți
Dar sub cupola sfântă este învins de iubire!
(aşa crede toată lumea...)

.............................................................................

Corul din strană însoțeşte-n dragă surdină
O voce caldă care când urcă, când coboară,
Candelabrul vibrează canoane, le măsoară;
Sufletele plutesc în a Domnului Grădină...

Casian pentru predică se pregătește,
Slujba s-o încheie cu sfintele poveți şi pilde,
Tilde valabile şi azi din feudale ghilde;
Iconostasul îl reflectă, haru-i străluceşte!
(Vă urma...)
Ultima modificare: 10.03.2019

Viforul străinătății

Mi-e dor de cei din țară,

Mi-e dor de dragii mei,

Și chiar nu știu sărmanii

Că-s mai înfrânt ca ei...

E vifor greu afară,

Flori de gheață văd în geam,

E o cumplită iarnă,

Căldură nu mai am...

În casă-i încă bine,

Dar mâine nu mai știu...

Mai este doar o pâine,

O las pe mai târziu...

Se-aud cântări departe

În ceasul azuriu,

Sau viforul e poate

Colindul din pustiu...

Toți cred că sunt mai bine

Din banii ce-i trimit...

Că-mi mai rămân și mie,

Că-s totuși fericit!

Va trece și-astă iarnă

Cum multe au trecut,

Colinde-ncep să cearnă,

Prin viscol le ascult...

Am vrut să vin acasă,

Dar banii pentru drum

I-am cheltuit pe-o masă

Și-un vin amar de-acum...

Mi-e dor de cei din țară,

Mi-e dor de dragii mei!

Ei chiar nu știu sărmanii

Că-s mai înfrânt ca ei...

VOL. ,,Șoaptele destinului"- Editura Națiunea (2014)

Revizuit: 25.11.2021

Muzica:

Silent Hill

Free music from YouCut Video Editor

Soraya, îngerul pe tocuri (3)

Epistola a III-a

Duhul vieții se adie peste lacul fără valuri
Unde lebede valsează în ale amiezii baluri;
Libelule de lumină peste apă strălucesc,
Peştişorii înspre ele piruiete răsucesc!

O lebădă rătăcită se umbreşte lângă mal,
În tăcere îşi aşteaptă destinul pe noul val...
Soraya de după o salcie uşor se iveşte,
Cu albastrele-i luciri cu tristețe o priveşte!

-Oare nu-i fericită lângă ale ei surate?
Genele i se alintă-n lăcrimioarele-i sărate;
Inocența o distrage-n inutile perturbări
Care albe sunt ivite pe lacul cu întrebări...

Casian-preotul, pe sub plete-sălcioare
Simte seve clorofile prin a sale vinişoare
Când mirat zăreşte o floricică de muşcată
Înflorită prin Soraya lângă apa nemişcată...

Fără voie ai săi paşi spre aleasa sa îl poartă
Cum purcede omul în necunoscuta-i soartă...
Fluturele fără griji-aripi îşi zbate spre lumină
Iar albina acu-ți dă la floarea de pe tulpină!
.....................................
-Bună ziua! De ce sunteți tristă domnişoară?
Soraya tresare... Simte o înfiorare uşoară,
Apoi spre Casian se întoarce nedumerită,
Privindu-l se linişteşte și răspunde smerită:

-Ah! Sunteți vecinul ce-mbracă haine sfinte,
Cel puțin aşa vă ştiu, aşa vă țin eu minte!
Sunt aiurită văzându-vă în straiele lumeşti...
M-ați surprins în gânduri, slabiciuni fireşti.

-Nici o slăbiciune nu rămâne fără un leac
Cum lebăda-crăiasă îşi tot caută pe lac!
-Da, aşa este, chiar lebăda mă întristează...
De ce dintre surorile ei se îndepărtează?

-Of, inocentă făptură! Doar aşa le veghează!
Pericolele se ascund şi prin după-amiază...
Casian zâmbeşte larg şi mai dragă îi devine
Soraya-aflată-ntr-o lumină a razelor divine!

Deschizându-şi firav buzele-i voluptoase
Îi zâmbeşte şi ea unduind uşor din coapse
Când se-apropie întinzându-i mâna fină...
Casian cu gingăşie o sărută şi firav suspină:

- Sunt Casian! Un preot fără a lui parohie
Până îmi va fi sortită în lume o dragă soție!
-Vai părinte! Am dorit doar să ne dăm mâna,
Dreapta ta de fapt îți este sărutată-ntruna...

Tânărul preot prinde brusc o roşeață pe față
Stânjenit de vorbele şi obiceiurile din viață...
Soraya cu pupilele mărite vrea să se scuze,
Îl ia cu drag de mână ducând-o către buze:

-Sunt Soraya! Sunt şoapta dintr-o depărtare
Ce îți va mângâia sufletul doar c-o sărutare!
-Soraya faci o glumă într-un joc copilăresc
Sau iubirea dintre noi chiar o şi întrezăresc?

O pală de vânt printre brazi îi răspunde...
Soraya privindu-l suav cuvintele-şi ascunde;
De ce-ar strica acest moment de slăbiciune
Cu un răspuns ce poate naşte suspiciune!?

Emilian Oniciuc-29.04.2018

Sursa fotografiei: Pinterest-Mirela Anton

Soraya-îngerul pe tocuri

(Epistola a II-a)

Uniți prin milenare rădăcini aflate sub pământ
Ce îşi caută perpetuum legăturile din seve,
Brazii în conversații prin dimineți îşi iau avânt,
Amintindu-ne de vechi şi noi Adami şi Eve...

Moare o pădure furată undeva în munți,
Liane subterane îşi descoperă noi începuturi!
Răsărind din soluri prin nevăzute punți,
Cresc puieții din cetinile tainicelor aşternuturi...

Ascultă cu atenție sub ramurile răşinoase
Cum transmit ciudate biblii molizii cei bătrâni!
Chiar testamentele foşnindu-se ruşinoase,
Se-nchid între coperți roase, sătule să le-ngâni!

Pădurea se-nalță prin sterpul de la suprafață,
Doar în lut sunt protejate rădăcinile-i adânci;
Din măreția lui se ridică şi provocatoarea ceață,
Spre care ne-avântăm zdrobindu-ne de stânci!

Spovedania naturii este atât de generoasă...
Nu suntem noi aşa înaintea unei lingurițe cu vin?
Dar în crâşme spunem ce sufletul ne-apasă,
De-amăgitoarele păcate ce nechemate iarăşi vin...

............................................................

Unii scriu cum le cântă pomii-asta le este natura!
Alții cu o vagă scuză când prin scris se-amuză,
Defulându-şi brizantin amorul, chiar în furtună ura:
Pentru muzul ce-i pierdut sau pentru iubita muză!

Natura este simplă sau aşa este şi EL!? Dar omul?
Omul nu este cel ce se complică rupt din rădăcini?
Nu singur se doboară cum doborât este doar pomul
Care are o pricină prin livada roditoare de pricini?

Punem etichete pe ambalajele vii-bine sigilate!
Pe unele iubiri ce par sortite spre dezastrul firii
Dar aparențele de-atâtea multe ori au fost înşelate
De oameni, şi de îngerii căzuți cu toți sclavii iubirii!

Cât de fulgerătoare este, sau pare, o minunată clipă
Când primăvara îşi suflă fluturii din florile de măr!
În parc pe o băncuță, savurând dintr-o negruță pipă,
Preotul stă îngândurat, nins cu flori de pomi în păr.

În acelaşi parc pe o alee lină se plimbă vaporoasă,
Purtând pe rochița-i albă: bujori şi flori de mac:
Soraya în pantofii cu tocuri ce-o fac mai grațioasă
Decât lebăda ce pluteşte alături la marginea de lac...

Emilian Oniciuc-17.04.2018

Sursa foto: Pinterest

Cod portocaliu

E ,,nasol” când umbra morții
Se abate peste tine…
Te agiți în toiul nopții:
,,Vine acum sau nu mai vine!?”

Ticăie pe un perete
Vechiul ceas din lemn de nuc,
Pendulând  printre regrete:
Speranțele care se duc…

Umbra morții licărește
Pe aripile de vânt
Care în suflet îți trezește,
Un ultim suflu pe pământ…

,,Tare” ai fost sau ai crezut:
Că ești o mare minune!
Însă acum ai decăzut
Printre spinii din cunune…

Flori din spini și dintre lauri
Sunt uitați pe câmpul vieții,
Peste care zboară grauri
În răcoarea dimineții…

-Mamă! Uite câtă risipă
Peste lanul auriu!
Ca un fum suflat din pipă,
Lâncezând portocaliu…

Emilian Oniciuc-14.06.2020

Vrăji-vrăjite...

💘 Poezie-descântec împotriva vrăjilor de iubire... 

 Autor: Emilian Oniciuc