Lyrics et prosa-Tatiana Dragota

Tatiana Dragota

„...la un moment dat,am descoperit pe Facebook grupul „Terapie prin poezie şi proză”,
cu oameni de valoare, cu poezie şi proză de calitate, care m-au
acceptat în mijlocul lor, care mi-au dăruit curaj, încredere şi
sprijin. Iar prima poezie a venit aproape de la sine - după atâţia
ani, mai timidă, mai şchiopătând -, şi, după ea, altele… Aşa cum
am recunoscut când m-am reapucat de „împletit cuvinte”:„...
după câte din viaţă am strâns / tot mă simt câteodată novice, / tot
veghez trează-n noapte ca-n zi, / tot îmi tremură-n sufl et văpaie; /
chiar şi când am cu cine vorbi, / tot mai iau un creion şi o foaie...
/ n-am mai scris de mult poezii, / însă simt, sunt cuvinte ce vor /
să se-aştearnă la ceasuri târzii, / să desfacă al tăcerii zăvor...”

Plouă, Doamne!
Tatiana Dragota

Plouă, Doamne, strop de rouă,
limpede, de primăvară,
și îmbracă-n haină nouă
zdrențuita noastră țară!

Cu iubire și căldură,
cu alai divin de fluturi!
Stinge-a Soarelui arsură
cu sfiala din săruturi!

Plouă, Doamne, cu luceferi,
cu speranța de-nviere
peste oamenii cei teferi,
dar născuți întru durere!

Plouă și cu izbăvire
peste-al bolii crud satrap
ce-a stins focul din privire
cu un fizic handicap!

Plouă sufletul inert,
fără sorți de ajutor;
Pe-al deșertului deșert
plouă binefăcător!

Plouă, Doamne, pe păcat,
pe-ntunericul Luminii,
prin cuvântul Tău uitat
bandajează rana vinii!

Peste Scila și Caribda
reunite amândouă-n
lumea rea precum aspida,
Plouă, Doamne, plouă! Plouă...!

Și îndrum-o sub absidă,
sub măreața Ta umbrelă,
drege-i latura cupidă
cu a Binelui atelă!

Plouă cu tămăduire
și cu drag de veche carte
peste lemnul din vorbire,
peste știrile deșarte!

Plouă, Doamne, cu căldură
peste pururea stăpână,
peste nestemata pură -
Limba noastră cea română,

Pe coroanele de laur
care zac pe-al ei mormânt
și pe cei ce-n alte graiuri
vor să schimbe-al său cuvânt!

Plouă, Doamne, pe văpaia
ce-s-a-ntins ca un flagel!
Poate numai sfântă, ploaia,
să ne curețe de el!

Plouă rugul greu de vină
unde oamenii au ars
Cinste, Adevăr, Lumină
și-au cinstit câte-un vinars,

dând mărinimoși pomană
propriul, unicul lor scut:
slova dacă și romană,
piatra noastră de-nceput!

Plouă, Doamne, strop ales
peste limba-mi oropsită,
stoarsă zilnic de-nțeles
și în Hades răstignită!

Din cenușa ei regească
ce-au împrăștiat-o-n Styx,
frumusețea-i să renască
precum Pasărea Phoenix!

Tatiana Dragota
(Volumul „Lyrics et prosa”-Editura Națiunea-2015)

Lyrics et prosa-Dania Badea

Dania Badea

„Am devenit mai bogată, cunoscând oameni minunați, împătimiți

de literatură, cu care m-am împrietenit, urmând ca la Bookfest să
ne revedem și să ne dăm mâna, oameni din toate colțurile țării.
Sunt sigură că astfel de inițiative culturale vor avea și un „va
urma” în viața noastră artistic, profesională și socială.”




                                                    Flori de vis...
                                                        Dania Badea

Mă ninge floarea de cais,
Te vad aievea, nu-i un vis.
Au trecut ani de-atunci, bezmetici,
Noi ne-am urmat calea, mimetici.
Mai știi, atunci, în primăvară
Când mă-nălțai de subsuoară,
Aveam în păr flori de mălin
Și nu știam să mă înclin
În fața cruntului destin.
Credeam că totul e permis
Și că trăim doar noi în vis,

Că pot să strig, răzând, spre cer
Că sunt iubită și mai sper
Să reusesc, să împlinesc
Destinul cuplului lumesc.
Dar ai uitat că te iubesc,
Azi flori de măr se ofilesc.
Nu am putut să mai cârpesc
Un vis trimis, dumnezeiesc,
Ce ne-a fost dat ca încercare.
Plini-l-om-n viața următoare
(Deși nu cred în reîncarnare).
De ce atâta suferință
Prelins-a lacrimi de căință,
De ce tot mângâi un cais
Aievea, ori adânc, în vis?
Iar drumul către rai e-nchis...
Am găsit calea, mi- am promis
Să mă retrag într-un alt vis.
Să-mi fi e drumul început,
Nu un acord final, durut.
Așa că, ploaie am cerut,
Să-mi spele sufletul de lut.
Și am ieșit să râd în soare
Cu părul umed în cărare,
Miros de val sărat, de mare,
Și de caiși mustind a floare.
Și am uitat ce ne-am promis...
M-am cuibărit la mine- n vis.
Și-aici e totul viu, permis,
Pentru că soarta mi- a trimis
Un Făt- Frumos cu zâmbet larg,
Călare pe un cal arab.
(așa vazut-am în tablou
și chiar avea în jur halou…).
Povestea mea, povestea ta…
Ne-am regăsit sub clar de stea
Și ne-am învins durerea mută.
Sub un cais cu flori de nuntă

Dania Badea

(Volumul „Lyrics et prosa”-Editura Națiunea-2015)

Cârmă vândută
Emilian Lican

Îmi doresc cu ardoare să ajung grabnic
În colțul de rai unde înfloresc trandafirii;
Este locul în care sufletu-mi habotnic
Mă poartă tainic spre petalele fericirii,

În basmul care-mi albește părul
Când se scutură de flori merii,
Iar sufletu-mi rătăcit își duce dorul
                                         Spre câmpul răcorit de lăsarea serii.

Este zona unde se agită frunzele de plop
Înainte de vânt, prevestind furtuna
Și pe cer norii se adună-n galop
Când în noapte lumină sfântă-i Luna...

Este țara unde brazii sunt mândri,
Dar amenințați de patima lăcomiei;
Este țara oamenilor hâtri,
Acum prostiți în ceasul sărăciei...

Dar sper să mai prind din timp o fărâmă,
Să ajung să văd ce-o să mai rămână
Din țara cu căpitanul fără cârmă,
Ducându-și vasul din rână-n rână...

Emilian Lican
Volumul:„Limba noastră eminescă” din colecția „Cu patria în suflet-vol III”
Antologie cu 34 de minunați coautori
EDITURA NAȚIUNEA,BUCUREȘTI 2014
Foto: Emilian Lican

,,Fiorosul”

Fotografia se numeste ,,Fiorosul” si e facuta acum doi ani la tara...in satul meu natal numit Candesti. Initial m-am dus sa fotografiez muguri de cires iar cand l-am vazut cum se uita la mine si cat de frumos era am schimbat imediat setarile si nu l-am ratat! Aceasta poza a facut furori fiind acceptata la doua saloane nationale si unul international.

Lirix: Proză

Lirix: Proză: Povești dintr-o vreme (1)

Emilian Lican-12.03.2015

   Era o vreme când lumea nu era stresată,nu era preocupată de politică că era una singură și oricum îți plăcea nu-ți plăcea erai membru de partid și împotriva partidului nu prea se putea face nimic... Era o vreme când lumea nu era preocupată de avere,nu era concurență de bună stare printre vecini,cum în mod paradoxal față de vremurile de azi nu erau mulți cu dor de ducă...Era o vreme când te supărai dacă nu erai invitat la o nuntă,cumetrie...Acum lumea se pare că se bucură doar de parastase...

 Ei,cam prin acele timpuri,era o vreme când toată lumea avea timp pentru toată lumea,femeile pe la muncă,că era de lucru,altele casnice că era multă treabă pe lângă casă...Bărbații de la muncă, fiind bărbați, mai întârziau și pe la crâșmă că aveau timp și bani de dat...Unii mai mergeau de fantezie și pe la femeile altora că de...și de-o parte și de alta a baricadei yin și yang,se simțea nevoia de picanterie că oricum era mare plictiseală...



   ION RADU - Sus la crasma-n Dealul Mare (versuri: Oct. Goga)



Vezi mai multe video din muzica

   Se mai tachinau bărbații unii pe alții cu glume când se întâlneau la bufet,fiecare în gând cu secrete despre nevestele lor ...În final se dadeau bărbați fideli,dornici să ajungă fiecare cât mai grabnic lângă dragele lor draguțe...La ultimul rând de vermut,fiind și colectiviști în paralel cu munca de la oraș,închinau în mare veselie,ciocnindu-și paharele,nerăbdători de farmecele mândrelor ...,zicând toți la unison:„sus colectiviști paharul chizda-i dulceee ca zaharul! ”Apoi fiecare se ducea devreme acasă,să culeagă dulcele nectar din câmpia cu mărar...La o seamă era doar gura de ei,se duceau acasă că oricum bufetul se închidea la ora 22!Poate mai prindeau ceva la televizor chiar dacă se uitau la același actor sideral din fiecare seară...Trebuia oricum deschis televizorul că altfel prindea pânze de paianjen printre lămpi...
   Azi parcă nici nu-ți mai vine să mergi la casa ta....Ce să găsești în ea,că nevasta este în străinătate iar în altă parte ce să cauți că au rămas doar babele...

(va urma...)



Emilian Lican-12.03.2015
Sursa fotografiilor:este liberă

PRIMĂVARĂ
Ileana Cornelia Neaga

Râde fir de iarbă-n soare
Muguri roz,  înnebunesc
Crapă-n lacrimă de rouă!
Vânt adie,-i doar o boare
Greieri Cri-Cri, dănțuiesc!

Bâzâit, zumzet îi oare?
Mă ascund, să n-o pățesc!
Doar albine-s lucrătoare!
Buze fragă,  îndulcesc!
(Soții lor, cam trândăvesc!)

Simfonie-i pe răzoare
Nori azuri, ușor plutesc!
Se-ntorc berze călătoare
Cuib în grabă, construiesc
Bebelași, ne dăruiesc!

Ileana Cornelia Neaga

Strigă-un dor,  în gură mare:
-Soare mândru, mă topesc...
Dor durut a dat în floare!
-Fluierând, o să răzbesc
Strivind perle... of, ce doare!

Praf de stele, pe cărare
Licurici ce strălucesc!
Unde ești iubire, dară?
Aripi străvezii, îmi cresc
 Cântu” îmi e sărbătoare!

Mă-nfior, mă dumiresc
Râde, fir de iarbă-n soare,
 Sălcii plâng, înmuguresc
Dor durut a dat în floare
Praf de stele-i pe cărare!

Primăvară, te iubesc!

Ileana Cornelia Neaga-Martie 2015 

Sursa imaginii despre primăvară: internet

   Din cauza procedurilor complicate,(recunosc) de înscriere ca și autor de blog la :http://lirix-facebook.blogspot.ro/ , am preluat cu drag versurile doamnei Cornelia Neaga și le-am publicat în acest articol al blogului.Sper să găsesc în cel mai scurt timp o metodă mai simplă de înscriere a autorilor ce doresc să contribuie prin creațiile lor la acest blog ,ce se află la început de drum...

Șapte clipe
Emilian Lican

Soare ascuns de nori,
O floare pierdută-n pădure,
Suspin de vânt în zori,
Clișee nostalgice, pure...

Plouă cu lacrimi reci,
Două vrăbii par nebune,
Zgribulite-n triluri seci,
            Ciripesc fărâmi de pâine...

Aud un murmur violin,
Trei brazi spre mine se apleacă,
Vântul mă taie din plin
Sperând să mă întoarcă...

Privesc semeț înainte,
Patru ace de brad
Vor să le țin minte:
Îmi biciuie obrazul și cad,

Mă pierd în iarba pădurii...
Cinci minute de răgaz
Întins în zbuciumul naturii
Și simt tăieturi pe obraz...

Mă contopesc cu timpul:
Șase veșnicii fără o clipă...
Inima își pierde ritmul,
Ploaia e a lacrimei risipă.

Atunci, în timpul trecut,
Șapte șoapte ludice
În suflet mi-au crescut,
Creștine lirisme lăuntrice.

Acum, când soarele-i gol
De norii vrăjiți și mișei,
Mănunchi de raze-s pe sol,
Încălzind o turmă de mei...

Emilian Lican 

Grupaj foto: Emilian Lican