Muza din Lună

Muza din Lună

Emilian Oniciuc

Noaptea coboară în chemările mierlelor, 
Undeva pe câmp un greiere cântă o serenadă...
O greierușă îi pică în nadă, 
Împiedicându-se într-un „do major”...

Soarele se răcorește înfierbântat într-un nor, 
Undeva pe cer dintr-o galaxie o stea evadează...
Doar foarte scurt luminează
Pierzându-se prin praf de stele-n zbor...

Luna caută Soarele dar el a uitat-o demult;
Poate îl va găsi pe partea cealaltă mai îndată...
Iar este o noapte ciudată
Cu beznă, cu stele argintii și gânduri tumult...

Mă gândesc la ea pierdut într-o constelație
Cred că sunt un lunatec care încă o mai visează...
Nu știu dacă mai conteazăDar o văd strălucind și acum cu grație...

Emilian Oniciuc

NOTĂ: NU COPIA! Dacă îți place, distribuie unde dorești doar de pe: Lyrics et prosa  Poeții noștri și Rețeaua literară
Vă mulțumesc!

Mistere mondiale: 2057Emilian Oniciuc Dacofobia legenda...

Mistere mondiale:

2057
Emilian Oniciuc


        Dacofobia legenda...: 2057

 Emilian Oniciuc     

   Dacofobia legendarilor din legendele nescrise, alimentează mărețul sentiment de identitate națională... Sunt gândurile mele din viitor... Un viitor atât deu își merită trecutul... 

        Sunt în anul 2057, conectat la

Zamo' şi Luna

Zamo' şi Luna

Emilian Oniciuc

Ecoul transmite un urlet lupic,

Câinii din pustiuri se îngână şi ei...
Peste zăpada plaiului mioritic
Se-aşterne trufia trecuților zei...

Luna răscoală săgeți otravite
De argintul bolnav în idei...
Lumina molâie din înalturi slăvite
Se cufundă în troiene fără temei.

Acoperişul pe case stă să se scurgă,
Sub paşii duhurilor ce-nmoaie zăpada;
Îngenuncheată într-o platină rugă
Îşi aşează cu răceală albită, arcada...

Crăiasa Nopții pare bolnavă, nebună;
Se plimbă frumoasă, desculță şi goală...
Prin gheți nordice, rătăciri îşi adună
Alungând întunericul de smoală.

Deodată totul se opreşte, îngheață.
Prin reflexii spre oglinda tăcutului lac,
Palidă totuşi îşi priveşte măreață:
Frustrările milenare ce într-însa zac...

Sfios şi smerit un crivățel porneşte,
Şopotind-i uşor peste obrazul regal
Iar Luna tremurând se trezeşte
Spre Pământ lunecând din abis colosal!

Zamo' preschimbat lângă lac o aşteaptă
Precum o statuie tăcută, herculiană...
Mlădioasă şi misterioasă precum o şoaptă
Îl surprinde prin șerpuirea-i de liană...

În brațele sale puternice clădite din stâncă,
Tandru o culcă în aşternutul de zăpadă,
Apoi și el o surprinde:
Cu o mişcare precisă, lină şi adâncă
Ce îi poartă pe un val, uşor, într-o cascadă...

Aşternutul cel rece în aburi dispare,
Peste lacul din pădure ceața se lasă...
Închisoarea lui Zamo' aflată-i la Soare
Care prin zori îl vesteşte să vină acasă...

Ochii i se deschid printre lungile gene,
Cu părul ei de mătase se acoperă sfioasă,
Cuprinzându-şi genunchii, suspină alene
Iar Luna îşi revine din blonda frumoasă...

Un lup alb îşi tânguie dorurile deşarte
Tânjind singuratec încă o mie de ani...
Pe pământul mioritic se aud de departe
Legendele nescrise despre daci şi romani... !

07.12.2017

NOTĂ: Aceste versuri pot fi redistribuite doar de pe: lyricsetprosa.blogspot.com și poezie.ro

Vrăji-vrăjite

Vrăji- vrăjite...
Emilian Oniciuc-23.02.2015

Fără vânt în taina nopții 
Se strecoară precum hoții
Și foșnesc frunze foșnite, 
Vrăji- vrăjite și-ofilite...

Babe prea de mult băbite, 
Vrăjitoare scorojite; 
Se strecoară ca o ciumă
Ca să-ți fie-n suflet mumă...

Se dau de ceasul morții 
Să îți treacă pragul porții 
Cu zâmbetele- zâmbite, 
Babe, să-ți fie iubite...

Babe prinse-n hora Lunii 
Drept în mijlocul pădurii 
Dezbrăcate-n pielea goală 
Cu păr lung la subțioară...

Țâțele-s dabalazate, 
Le ajung până la spate, 
Tot sărind în joc grotesc, 
Ritm vrăjit și nebunesc...

Focul mistic le stârnește, 
Suflețelul le- ncălzește 
Cântând de dor vrăjit, 
Pentru fete de iubit...

Fete hâde și uitate 
Ce-au rămas nemăritate, 
Babe-acum, dar vor iubite 
Când, la ziuă întinerite,

De stăpâna lor din Lună, 
Vor fi un arcuș de strună...
Minunate ca izvorul 
Ce de sete-ți împle dorul!

Strună în pat de le dorești 
Dragostea să-ți potolești 
Până la ziua următoare,
Prin roua izbăvitoare...

Emilian Oniciuc- 23.02.2015

Mistere mondiale: Empatiile şi lacătele extrasenzorialeEmilian Onic...

Mistere mondiale: Empatiile şi lacătele extrasenzoriale
Emilian Onic...: Empatiile şi lacătele extrasenzoriale Emilian Oniciuc-03.11.2017               În dex, empatia are şapte definiți i  sau mai bine zis şap...

Confluenţe Literare : Tu ești poveste...

Confluenţe Literare : Tu ești poveste...:
Tu eşti poveste...
Emilian Oniciuc- 25.04.2017

Iubita mea, îmi eşti poveste în fiecare seară
Doar pentru tine mă țin treaz în ceas târziu,
Să-mi fii morgana dulce a deşertului pustiu
Când de pe buze am să îți sorb cafea amară...

Dacă morgană n-ai să-mi fi în a mea aşteptare,
Iubito, filele nu le voi întoarce prea curând,
Te voi citi poveste, uşor, rând după alt rând;
Cum runele-s citite pe un țărm uitat la mare...

Am să te citesc, căt îmi vei fi poveste dragă
Iar, tu să mă citeşti legendă neuitată de amor;
Să-ți fiu lectură până înviu după ce ,,mor",
Trezit din nou de buzele-ți cu gust de fragă...

Emilian Oniciuc-25 04.2017
Sursa imaginii: farafiltru.ro

Literatura din călimară, vol. I- Note de lectură

Antologia de creație literară:
LITERATURA DIN CĂLIMARĂ, volumul I
Editura Scriitorilor, Brăila 2017

Note de lectură

         Într-o lume în care subiectul și obiectul cunoașterii par a se fi îndepărtat, scriitorul, poet sau prozator, își centrează atenția asupra eului, într-un mod în care fiecare își caută propria cadență pentru a intra în armonie cu universul. În acest context, conștiința umană își asumă reprezentările și omul încearcă soluția salvării, aceea a unicității noastre în Marele Tot, noi toți ca unică ființă.

         

          Cuvintele, ivite din călimară, dau sensuri metaforice, emoționale și vizionare lumii, configurând realitatea imediată în spațiu și timp, într-un mod distinct, precum nestematele într-un singur colier, iar noi toți, cu o forță imensă, prin puterea gândului și a conștiinței noastre, accedem la Marele Tot, căruia îi aparținem și îi transfigurăm imaginea în multiple și sensibile fațete.

         Astfel suntem ceea ce gândim, iar lumea noastră este așa cum o configurăm la nivelul conștiinței, dar și al sensibilității noaste.

         Încercăm să descifrăm și să reconstituim Umanitatea la nivel rațional, obiectiv, dar și în suprasensibil, emoțional, prin scrierile noastre, în care așezăm căutarea inefabilului și regăsirea Sinelor noastre, demnitatea, exuberanța ori tristețea, curajul neclintit de a fi, încrederea în propria conștiință și capacitate de a schimba lumea.

                                                     Prof. Florica Pățan