Wikipedia

Rezultatele căutării

LP radio România

vineri, 5 iunie 2015

Lyrics et prosa: Cosmina Cozmean

Cosmina Cozmean

„...Redescoperirea dorului de
a scrie a venit datorită unor buni prieteni care mi-au îndreptat
„zborul de fluture” spre pagina grupului „Terapie prin poezie și
proză” din Facebook. Poeziile postate de către „făurarii de vise”
din cadrul Curent Literar Duozecist au trezit la viaţă „cuvintele”
ce zăceau adormite înlăuntrul fiinţei mele, cuvinte care au început
să prindă viaţă sub formă de comentarii, poezii şi texte în proză.
De când am descoperit acest grup al poeţilor şi prozatorilor, viaţa
mea s-a schimbat în bine. Am acces la poezie, la artă şi cultură
de valoare, am scrisul meu de ne...poetă ce aspiră la poezie, şi de
„Cygnus Olor” ce înoată în apele prozei poetice. Toate acestea
îmi dau o stare de mulţumire, de împlinire, de fericire...”


Întâlnirea cu un serafim
Cosmina Cozmean

   Început un an nou: 2015... Voi depăna o poveste despre
o întâlnire cu un înger de sorginte serafimă. Dar poate
nu știți ce sunt îngerii serafimi... Voi încerca să vă explic
inexplicabilul celor care nu cred în îngeri în întrupările
îngerilor.
   Serafimi sunt îngerii aflaţi cel mai aproape de Dumnezeu
și care înconjoară tronul Lui cu lumină infinită, intensă şi
fierbinte. Cu lumina iubirii întrupate chiar în ei. Sunt doar
patru serenissimi serafimi ce au forma unor „şerpi de foc”
emanând prin privire o lumină incandescentă de natură a
transforma totul în cenuşă prin purificarea spiritelor ori a
îngerilor din treptele inferioare celui de-al nouălea cer pe
care îl guvernează, spirite şi îngeri care îndrăznesc să îi
privească în lumina ochilor.
   Serafmii, îngerii cu patru feţe şi şase aripi, atunci când
se întrupează, aleg cele mai grele karme, pe cele de neînţeles
ori greu de înţeles pentru muritori, iar ca apariţie de ordin
fizic, preferă întruchipările umane, înalte, subţiri delicate,
diafane...
   Dar să revin la povestea întâlnirii de grad zero... Îmi
amintesc totul de parcă s-ar fi întâmplat azi.... Era în a
optsprezecea zi a lunii Martie-mărţişor de dor, în anul
de graţie 1988... Călătoresc în timp şi văd ca într-un film
imaginile derulându-se...
   Plouă cu stropi mărunți și totul e învăluit într-o pâclă
densă de o poți tăia cu cuțitul. Patru oameni în negru ca de
smoală străbat străzile Clujului în drum spre o capelă. În
capelă așteaptă sosirea lor, pentru un ultim rămas bun, un
suflet rătăcitor prin lume, un spirit neînțeles care își doarme
somnul atât de mult dorit într-un coșciug banal și așteaptă
să apară ei, ca să poată pleca definitiv în lumea tenebrelor...
E un frig pătrunzător. Brrr! Ce răceală, ca atingerea de
gheață pe care femeia cu coasa o dă celor pe care îi duce în
lumea ei de negură. De-am ajunge o dată...! Mi-e groază.
„Oare, cum va fi întâlnirea de rămas bun? Ce voi simți?”
Totul e incert.Îmi amintesc visul... Alergam pe străzi pustii, căutam
prin parcuri, prin cimitire, o căutam pe mama.
- Mamă unde ești? Unde te-ai ascuns? De ce fugi?
Dintr-o dată văd o mănăstire cu multe chilii. Intru, intru
pe rând în ele și într-un final văd un catafalc.
- Și acolo cine e?
E ea, e mama mea. Doarme somn de veci pe catafalc. Și,
dintr-o dată, uimire, stupoare! Se ridică și:
- Ha, ha, ha. Te-am păcălit. Nu am murit! Vezi? Sunt
vie, vie, vie...! Și mă trezesc. Sunt leoarcă de sudoare rece.
Mă înfior.
„Ce o fi însemnând acest vis?”
Și mă gândesc la mama. Mama care a plecat de vreo șase
săptămâni, iar eu nu știu nimic de ea. Și, deși nu spun nici un
cuvânt bunicii mele, de câteva zile mă roade plecarea, mă
roade așteptarea și acum mă doare visul. Și stau buimacă
astfel, preț de ceva timp.
   Deodată se deschide ușa. E bunica.
„Ce-o căuta la ora asta matinală?”
   Azi nu trebuie să merg la școală. De vre-o săptămână zac
la pat. M-a doborât o dublă pneumonie.
- Cosmina, Cosmina...!
- Da, buni, ce e? Ce s-a întâmplat?
- Draga mea, nu știu cum să-ți spun. Am primit un
telefon. Știi, mama ta... Fiica mea, s-a dus... S-a dus în altă
lume.
   Urmează o tăcere de plumb. Sunt mută ca o Cignus
Olor... Mama, visul, visul, mama... Da, asta era. Momentul
morții ei. Atunci, sufletul său desprins de trup s-a transferat
în vis.
   Perle de lacrimi îmi simt pe obraz și încerc să le reprim.
În definitiv, nici n-am cunoscut-o. Cine e ea, mama mea? O
străină de sufletul meu...
   Îmi imaginez cum zbârnăie telefonul și bunica răspunde:
- Sunt căpitan de poliție. Aveți o fată...!?
- Da, am dar e plecată.
- Doamnă, fiți tare! V-am sunat să vă spun că azi, disde-
dimineață, a fost descoperită pe peronul unei gări. Fiica
dvs. a murit.
- A murit? Unde? Cum s-a întâmplat?
- Lângă Cluj, într-o comună... Tot ce vă pot spune e că a
fost găsită zăcând pe peronul rece. O moarte inexplicabilă.
Sunt mai multe scenarii, dar realitatea... Va fi dusă la morgă
pentru autopsie. Știți că în cazul unor decese subite și
suspecte la o vârstă când un om nu ar trebui să moară, se
face obligatoriu autopsie. Aveți timp de gândire. Unde vreți
să fie îngropată? Aici sau acolo unde a locuit?
- Vă dau răspunsul acum pe loc. O vom înmormânta la
Cluj. Fiica mea iubea Clujul. Era orașul ei de suflet.
- Bine doamnă, atunci, după autopsie o vom duce la
capelă.
Și astfel, patru oameni - bunica, bunicul, tata și cu mine
- înveșmântați în negru, se strecoară printre alți oameni
îndreptându-se spre capelă.
   Intrăm în încăperea mortuară și văd catafalcul pe care
zace mama. Faţa ei, altădată plină de viață cum mi-am
închipuit-o, acum este inertă, palidă ca ceara lumânărilor
care îi ard la căpătâi.
 
Sunt ca și paralizată. Simțurile îmi sunt slabe. Dacă
cineva ar înfinge acum în mine un pumnal, nu aș scoate nici
cel mai mic sunet. Parcă am murit și eu odată cu mama.
Acolo, pe catafalc, mă văd pe mine. Asist la propriul meu
priveghi... Stranie senzație! Dar atât de vie.
Îl văd și pe căpitanul de poliție. Cel cu telefonul. Se
apropie de mine și îmi dă ceva. E un caiet. Un caiet cu
coperți însângerate. Îl strîng la piept. Nu spun nimic. Știu
că este un jurnal. Jurnalul mamei mele.
   Deodată mă străfulgeră un gând. Un gând ciudat.
„Oare de ce mama a fost o străină pentru mine? Oare de
ce nu am înţeles-o și nu am acceptat-o în viaţa mea?
Deodată se face lumină. Am o viziune. O viziune ce pare
reală. Dar e o călătorie în altă dimensiune. Nu sunt moartă,
inima îmi bate cu putere și văd catafalcul cu mama luat pe
braţe, dacă le-aş putea numi „braţe”, căci, mai degrabă, par
aripi a două „personaje” stranii, ciudat de stranii. În loc de
ochi au lumină în privire. Dar nu pot privi aceea lumină. E
mult prea orbitoare. Îi simt căldura inundându-mi corpul.
Parcă sunt o flacără vie ce arde şi mistuie tot în ea. Şi aud
apoi o voce. O voce din acea cu totul din altă dimensiune:
- Copilă, copilă, i-aţi rămas bun de la îngerul tău!
Seranissimul tău înger serafim ce s-a sacrificat pentru tine.
Într-o zi vei înţelege. Acum vei uita totul. Voi şterge cu
buretele această călătorie din mintea ta. Dar peste ani când
vei fi pregătită, îţi vei aminti şi vei şti ce este de făcut.
Acum în noul an 2015, mi-am amintit şi ştiu cu cine
m-am întâlnit şi mai presus de orice ştiu ce e de făcut. Va
trebui să descopăr povestea, istoria de viaţă a îngerului
Serafim întrupat în mama mea cea neferice din paginile
jurnalului însângerat prin sacrificiul ei uman, dar iluminat
de a sa dragoste „dumnezee”.
   Să o descopăr, să o scriu, să o public şi, astfel, să redau
liniştea mamei mele nefericite, pentru ca regăsirea ei alături
de ceilalţi serafimi să fie deplină.


Un vis de îngeriță neferice
Cosmina Cozmean

Tu ești lumină din lumină de luceafăr
Lumină culcușită-n vers măiastru
Ce mângâie-nsetate suflete de poezia vieții

Tu înger ești și demon
Precum un Eminescu
Un înger întrupat în karmă de poet
Un demon înfierând prin stihu-ți nefirescu`

Ești soare blând și lamă de oțel de crivăț
Ești soare ce străluce prin versurile-ți în mileniu trei
Și crivăț ce-nfioară epigonii prin poezia poeziei tale

Ești vis nebun și-a lacrimei speranță...!
Un vis de îngeriță neferice,
Speranță de-nălțare pentru epigonica-mi făptură.


Cosmina Cozmean:„Lyrics et prosa”-EDITURA NAȚIUNEA, BUCUREȘTI 2015

2 comentarii:

  1. „De ce „Lyrics et prosa”? Pentru că, în această
    antologie, prietenia şi colegialitatea scriitorilor s-au reunit
    cu deschidere, rezultând la un act authentic de cultură, o
    picătură pură de literatură românească.”

    RăspundețiȘtergere
  2. Fara cuvinte, dragă îngerițo! Este superb tot ceea ce spui si imi încanta inima!

    RăspundețiȘtergere

Comentarii,păreri...

Citatul Zilei

Follow by Email

Arhivă blog