Angela Mihai-Lyrics et prosa, volumul II

Angela Mihai

      În mod sigur, momentul unui debut literar sub lumina unei tipografii nu va putea fi uitat niciodată...! În mod sigur îmi voi aminti cu deosebit respect despre acest minunat debut al doamnei Angela Mihai în antologia „Lyrics et prosa”, volumul II.
      Nu este vorba doar de un minunat talent, nu este vorba doar de un minunat om, este pur și simplu poezia regăsită în minunatele creații pe care autoarea le împărtășește cu noi în această elegantă antologie! De la Pământ și un colț de Lună, o muză ar putea muri dacă nu s-ar regăsii în paginile unei cărți... Să nu întrebați niciodată: „de ce...?” Nici poeta Angela Mihai nu-și dorește această întrebare... Are poate doar o nedumerire cu privire la persoana care i-a furat culoarea iar lumea pare că s-a daltonit în alb și negru în timp ce versurile-i minunate prind culoare și consistență sufletească!
      Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiilor „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestor volume de literatură românească, contemporană!

Iată ce spune despre sine, poeta Angela Mihai :

     

         

Constantin și Angela Mihai

Am venit pe lume în localitatea Rusca Montană, județul Caraș Severin, într-o zi de 2 februarie, într-o familie de țărani moldoveni, mama, Elena și tatăl, Ioan. Clasele I-VIII le-am urmat în orașul Săveni din jud Botoșani, terminându-le în anul 1978. După absolvirea Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” în 1985, pe data de 2 februarie, data nașterii mele, m-am căsătorit cu Mihai Constantin. Am împlinit împeună treizeci de ani de căsnicie și am adus pe lume trei copii, doi băieți și o fată. În 1992, pe același 2 februarie, am început cursurile de coafeză, după care am reușit să ajung una dintre cele mai renumite coafeze din județ. Am lucrat în această meserie minunată până în ianuarie 2013, când am hotărât să merg într-o scurtă vizită la soțul meu, care se afla de zece ani la muncă in Italia. Destinul a decis, însă, să rămân aici până astăzi...Nu aș fi crezut niciodată că, în 17 ianuarie 2013, în drumul meu spre Italia, am făcut primii mei pași în lumea minunată a poeziei, spre a-mi întâlni propriile poezii!  De atunci am tot scris, dar fără să public sau să postez, până în urma cu aproximativ două luni, când am descoperit grupurile de poezie ”Lirix” și ”Terapie prin Poezie și Proză”. Am întâlnit aici oameni minunați, care m-au încurajat și, astfel, am început să postez regulat.
      Datorită inițiativei coordonatorilor, debutul meu literar se va produce în Antologia „Lyrics et Prosa” , vol II, alături de co-autori de care sunt mândră să mă regăsesc.

Un Pământ și-un colț de Lună
Angela Mihai

Un Pământ şi-un Colț de Lună
Așternuseră 'ntr-o noapte,
Peste calea lor nebună
Vorbe mari și grele șoapte.

El de jos privea spre Colțul
Ce din cer cu-a sa chemare
Îl striga, neştiind că el
                                   E în altă depărtare.

Între ei creșteau distanțe
Din cuvinte împletite
Rătăcindu-i pe-amândoi,
Pe planete diferite.

Colțul rupt din Luna tristă,
Picura sânge prin lacrimi
Iar Pământul, calm, distant,
O privea în negre patimi.

Colțul lăcrima într-una
Căci avea dureri ascunse,
Iar Pământul asculta
Vraja vorbelor nespuse.

Câteodată Luna ruptă,
Încerca să lăcrimeze
Iar Pământul, serios,
Îi cerea să înceteze.

Cu durere primea sfaturi
Colțul trist din Luna ruptă,
Căci Pământu-n rece-cald
Fără voie... o inundă.

Ea îi cere-n taina mare
S-o privească mai atent
Însă el, ca un Pământ
Rămânea mereu inert.

Supărarea se-ncinsese
Ea nebună își dorea,
O privire și-un sărut
Însă el... nici nu gândea.

Colțul trist de Lună plină
Avea lacrimi pân' la brâu,
Însă el, Pământul rece,
Îi ținea vorbele-n frâu.

Gata! Spune Luna frântă
Nu mai vreau nimic să-ți cer
Voi păstra mereu în colțu-mi,
Visul tău cel efemer.

El trezit așa deodată
A vorbit fără să știe
Invitând Colțul de Lună,
Pe o plajă mai pustie.

Luată pe neașteptate
De tot... înghețase Luna
Și dorit-a să rămână,
Mută pentru totdeauna.

Iar Pământul fericit
Că-nchisese gura Lunii,
A-ngropat adânc sub el,
Taina lor, de frica lumii.

Un Pământ și-un Colț de Lună,
Au ascuns într-o batistă,
O poveste ne-ncepută,
Rece, tristă, interzisă.

Moartea unei muze
Angela Mihai

Din ploaia toamnei și din zori,
O muză a căzut, așa...
Cu aripi frânte de văzduh
Și nu putea deloc zbura.

În zbor se înalțase mult
Căci fericită se simțea,
Dar aripile de văzduh
                                      S-au frânt, căzând cu tot cu ea.

Dar nimeni nu-i ştia povestea
De unde vine,cine este
Și toți în jur pariu făceau
Că este ruptă din poveste.

Sub șoaptele bănuitoare
Se întrebau de este vie,
Dar nimeni n-ar fi bănuit,
C-a stat o viață-n colivie.

Și i-a venit așa, deodată,
În zori cu ploi și cu tristețe,
Să iasă ea din colivie
La lume ca să dea binețe.

Și cam împleticită-n pași
Mergea aiurea, făr' să știe
Că toate drumurile ei
Mergeau 'napoi... la colivie.

Zărise-o dâra de lumină
Și s-a-nălțat cam mult în zbor,
Când a simțit c-avea legată
Și colivia... de picior.

Căzând, a vrut să se agațe
De luminița ce-i părea,
Că e mai trainică și poate,
Să fie trambulina sa.

Dar a străpuns ușor lumina
Și aripile i s-au dus,
Erau văzduh și prea fragile
Să zboare chiar atât...de sus.

S-a prăbușit fără să-i pese
De lumea ce n-o cunoștea,
Doar ea știa că e o muză,
O muză ce în zbor murea.

Și-a şuşotit o lume-ntreagă
Găsind apoi în colivie
Cine era, scria-ntr-o carte,
Era o muză-n...poezie.

Tu, cel ce mi-ai furat culoarea
Angela Mihai

Ești unicul ce mi-ai furat toată culoarea
De am rămas acum un nud alb-negru doar,
Să poți să îmi ascunzi de toți candoarea
Sub un desen de-al tău pe-un calendar.

Din roșul buzelor focos ai desenat o floare
Și-ai creionat apoi din umbra mea pistil,
Din iarba oglindită-n ochii mei, culoare,
                                         În frunza verde ce schimbase al meu stil.

Din rozul de pe chip creat-ai fluturi vii,
Cu mici steluțe din privirea-mi lunecoasă,
Și firav m-ai convins în nopțile târzii
Că în alb-negrul tău, eu, azi sunt mai frumoasă.

Din albul pielii mi-ai furat cu-n strop mai mult
Și-n jurul meu tu ai creat un frumos univers,
Să nu zărească cei din jur alb-negru-mi nud
Pe care-n toi de noapte albă îl pictezi.

Din caldu-mi puls mi-ai smuls culori vibrânde
În mii și mii de arzători fiori ce ne-au pătruns
Țesând alb-negru-mi nud prin tainele-ți ascunse
Să stau să-mi furi toată culoarea m-ai... supus.

Ești unicul ce mi-ai furat pe veci culoarea
Pictându-mă în nud alb-negru doar,
Să poți să îmi ascunzi de toți candoarea
Într-un desen pe calendarul din sertar.

Angela Mihai- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Anna-Nora Rotaru- Antologia „LYRICS ET PROSA”, ( volumul II )

Anna-Nora Rotaru

Anna-Nora Rotaru

        Amintirile sunt acaparate de  pânzele de păianjen, așezate pe sufletul timpului care nu dorește să se rupă sau cel puțin cititorul are senzația regăsirii în minunatele versuri ale poetei Anna-Nora Rotaru...!
        Am lecturat cu deosebită plăcere toate versurile autoarei care m-au purtat de la florile presărate într-un roman al vieții prin nostalgicele ironii ale toamnei, toamnă în care se duc și păsările dar mai ales se duc și anii tinereții, a acelei tinereți care nu-și dorește apusul spre încețoșata bătrânețe, astfel că versurile  ne vor transmite și chemări de iubire, de dor de mamă, de înserările misterioase atunci când condeiul devine fermecat și începe să-și aștearnă tainicele scrieri... Sunt foarte multe creații minunate în această elegantă antologie de literatură contemporană iar unele dintre ele aparțin artistei, frumoasă atât la chip cât și la sufletul dedicat acum  poeziei, poeta:  Anna-Nora Rotaru!
       Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum de literatură contemporană!

Iată ce spune despre sine, poeta Anna-Nora Rotaru:

      

„Născută pe plaiurile moldovenești, la Botoșani, mi-am petrecut copilăria, adolescența și m-am format ca om, pe meleagurile vasluiene. Studiile superioare făcute la Iași, mi-au dat posibilitatea azi, să-mi exercit profesia de medic, continuându-mi studiile de specializare în Grecia, la Atena, ca medic internist, unde m-am stabilit cu familia mea.
       În România anilor copilăriei, m-am ocupat de muzică, studiind vioara și participând ca solistă și în orchestră, la diverse concursuri republicane, cu multe distincții și medalii. În timpul liber mă ocup  de pictură, luând parte la diverse expoziții, fiind membru în „Organizația Medicilor Artiști” din Grecia. În ultimul timp mi-am extins căutarea și exprimarea frumosului prin poezie, publicând  în aprilie 2015  primul meu volum numit „La răscruce de lumi.” Am avut onoarea unor frumoase critici în  revista OBSERVATORL - Toronto, AGERO - Stuttgard, la REGATUL CUVÂNTULUI - Institutul Cultural Român Bruxelles, în Revista MELIDONIUM din Iași, din partea poetelor și scriitoarelor Mariana Gurza, Vasilica Grigoraș și Dorina Stoica, cărora le păstrez o recunoștință adâncă, la GRĂDINA CU LECTURI, dar și la alte reviste online.
      Mi-a plăcut întotdeauna frumosul și am încercat să-l slujesc , dăruind un strop din sufletul meu.”

Lyrics et prosa vol. II

Pânze de păianjen
Anna-Nora Rotaru 

Cândva, ca să-mi arăt iubirea, scriam zeci de poeme,
Adâncul minții-mi scormoneam, ca să găsesc
Cuvinte fermecate, descântece, ca să te cheme,
În prag să-mi vii, să-ți spun cât te iubesc!

Am încercat pictând să vezi și prin vopsele,
Pe zeci de pânze, ce nu-ndrăzneam ca să grăiesc,
Șiraguri de inimi sângerânde, legate în cordele,
Crezând c-așa o să-nțelegi cât te iubesc !

Și chiar prin note adunate, ți-am compus o simfonie,
În sunet de bemoli, simțămintele am vrut să îți trezesc.
Vioara mea și pianul, plângeau-necate-n melancolie,
Refrene, să-ți spună-n locul meu cât te iubesc!

Acum, e prea târziu, neaua mi s-așternut pe umeri,
Mi s-a secat simțirea, sufletul mi-i gol...am obosit!
Anii mi-au trecut... atâția, că nu poți să-i mai numeri,
Amintirea-i mărturie, să-ți spună ea cât te-am iubit!

Pianul dezacordat în colț și nici o coardă rămasă la vioară,
Pânze de păianjen și praful le-acoperă ca un veșmânt!
Ce-au fost... speranțe, culori, cuvinte, sunete odinioară,
Azi toate-mi par-ngropate-adânc... într-un mormânt!

Gaudeamus 2015

Măicuță dragă
Anna-Nora Rotaru

Măicuță, mai vino câteodată să mă vezi în vis,
Să te mai simt, să-mi pară că trăiesc adevărat...
Cu brațele-ntinse larg, cu sufletul deschis,
Să te cuprind, cum poate n-am făcut-o niciodat'...

Să-ți mângâi iarași umerii și, cu drag, obrazul,
Lacrimile ce te-au durut, să pot să ți le șterg!
De te-a cuprins cumva, fără să știu necazul,
Azi, mai mult ca-oricând să pot s-alerg,

La tine-n poală, c-atuncia, să mă cuibăresc...
Mânuțele dragi să le cuprind, să le sărut!
Să pot cu mult mai mult să te-ocrotesc,
Cum poate n-am făcut 'ndeajuns cât am putut...

Și dacă ceva-ți apasă sufletul... să-mi spui,
Vreo supărare sau vorbe spuse la mânie!
N-au fost din inimă și-n inimă să nu le pui,
Că-s vorbe goale ce sufletul din noi sfâșie!

Măicuță dragă, află că te-am iubit la infinit ...
Te port în mine, nicicând sa-mi fii uitată...
Și de-mi veni-va clipa să mă-nalț înspre zenit
Să-mi vii in prag, de mână să mă duci ca altădată,

Când eram mică, îți amintești, mă temeam de beznă...
De-ntuneric, când nopțile-adânci mă-nfricoșau,
Sau, când hățișurile mi se-mpleticeau de gleznă
Brațele tale duioase mă prindeau, dureri îmi alinau...

Mai vino câteodată-n visul meu, dragă măicuță,
Să te mai văd, să te ating, mânuțele să le sărut...
Lăsându-mi c-altădată, pe-aceeași de copil pernuță,
Parfumul tău de neuitat... ca semn că mi-ai trecut!

Co-autori antologie 2015

Șoapte și lacrimi
Anna-Nora Rotaru

Drum în față, drum în spate
Și-mprejur doar bălării...
Aud clopotul cum bate,
Dinspre sat, peste câmpii.



E-n amurg, e trist, pustiu,
Roșul se topește-n seară.
Mă aștepți, nu cred să viu
Dorul să ni-l stingem iară.

Câte așteptări au fost...
Câte vorbe dulci deșarte
Ce acum nu-și mai au rost,
Risipite-n drum, departe...

De atât amar de vreme,
Vântu-a măturat cărarea.
Nimeni n-o să ne mai cheme!
Peste noi căzu-nserarea.

Șoapte dulci de altădată
Înecate-s în șuvoaie
Și se-amestecă în baltă
Cu pietriș și cu noroaie.

N-am acum ce să aștep,
Drum deschis îmi stă în față!
Îmi strâng inima în piept
Și-l continui cât am viață.

Privesc cerul roș ca sânge.
Încă nu căzu de seară
Și mă strânge-un nod de-a plânge,
De-o iubire ce-o să moară ...

Anna-Nora Rotaru- Antologia „LYRICS ET PROSA”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Ionela Crișan-antologia: „Lyrics et prosa”, vol. II

                                                            Jane Crișan

       Doamna Ionela Crișan este cunoscută cititorilor mai mult sub pseudonimul Jane Crișan. În timp ce lucram pentru conturarea viitorului volum II al antologiei „Lyrics et prosa” , am fost plăcut surprins să descopăr versurile sensibile ale poetei Jane Crișan. De la melancolie și vise până la iubiri rătăcite de amintiri regăsite în clepsidra timpului care își macină nisipul dar niciodată tinerețea sufletului purtat pe aripile versurilor între două lumi alegorice în care doar un el și o ea există...  
       În acest volum doi al antologiei LYRICS ET PROSA, am întâlnit o minunată poetă care a dorit să împărtășească cu noi o picătură de literatură într-un elegant volum antologic cu treizeci și cinci de minunați co-autori!
      Sunt Emilian Lican, coordonatorul antologiei „Lyrics et prosa” și recomand cu căldură lecturarea acestui volum de literatură contemporană!

Iată ce spune despre sine, poeta Jane Crișan:

      „Deși m-am Născut în Galați, am urmat școala primară și Liceul în Timișoara unde am locuit până în anii studenției trăiți în Iași, urmând cursurile Facultății de Filologie secția Română- Franceză din cadrul Universitații Al. I. Cuza, absolvind în 1971. Repartizată ca profesor de Limba și Literatura Franceză la Tazlău, județul Neamț, am revinit în Timișoara lucrând ca profesor de Română și Franceză, traducător din limba Franceză și Inspector Învățământ la Schela Sandra din Ministerul Chimiei Petroliere. Am fost conducător de Cenaclu literar al IAEM Timișoara, am publicat poezii în Antologia Cenaclului, am evoluat la Radio Timișoara cu recital de poezie, la fel și la TV Timișoara, publicând, de asemenea, poezii în Revista Amprentele Sufletului și Revista de cultură și artă 2015 Din 1990 m-am mutat în Statele Unite unde locuiesc în orașul Seattle din Statul Washington. Legătura cu țara natală o păstrez prin poeziile trimise la cenacluri și grupuri literare de pe Facebook, menținând strânsă legătura de colaborare cu alți poeți din Romania. În prezent lucrez la un volum de poezii, precum și la un roman.”

Melancolie
Ionela Crișan

Dacă n-aș ști de unde vii,

Aș crede că toamna te-a pus

Purtată pe frunze în vii,

Pe suflet rugină-n apus...

Dar am văzut cum vântul

Te plimba și nu-ți mai da pace...

Înconjuri prin inimi pământul,

                                   Te joci din pasiune, și-ți place

Să vezi cum te caută toți,

Cum nu pot trăi fără tine...

Și știi că numai tu poți

S-aduci sentimentul de bine...

Oriunde ai fi tu pe drumuri,

Întoarce-te acum la mine!

Mă-nvăluie toamna-n parfumuri

Și-aș mai iubi... n-am pe cine...

Clepsidra
Ionela Crișan

Iubește-mă acum, nu risipi clipa!

Nu vezi cum Timpul ca o hidră

Ne urmărește dușman din clepsidră

Și Îngerul Negru își întinde aripa?

Iubește-mă acum, cui îi pasă de timp?

Când mă scurg ca un fluid încins

Izvorând dintr-o mare de dor necuprins

                                      În care nu mai știm ce-i un „anotimp”…

Iubește-mă acum, fii tu învingător!

Nu-l lăsa pe el să se joace cu noi…

Arată-i că el e unul și noi suntem doi,

Că pe nava noastră tu ești navigator!

Iubește-mă acum, sărută-mă disperat,

Ca și cum ai ști că e pentru ultima oară!

Nici măcar amintiri nu vor mai fi să ne doară,

Vom simții zorii de zi ca pe un înserat…

Iubește-mă acum, lipește-mă de tine!

Să-i arătăm clepsidrei că este o neroadă

Dacă până acum n-a reușit să vadă

Că nimănui nu-i pasă de ea când este bine!

Noi doi
Ionela Crișan

Cum să te pierd când nici nu te-am avut!

Căci cine poate ține-n mâini iubirea?

Ea n-are trup, e doar un început

Țâșnind din curcubeie fericirea...

De ce m-aș teme că poate vei dispare

Când vor cânta cocoșii-n zori de zi?

Cum aș putea să nu te mai văd, oare,

Când știu că lângă tine m-oi trezi?

Căci tu ești eu și eu sunt tu de multă vreme,

Și nimeni nu ne poate de acum despărți!

Cărarea noastră se-așterne între poeme

Cu versuri conjugând doar verbul „a iubi"...

Adorm cu tine-n gând și mă trezesc din vis,

Dar te găsesc acolo, fidel în așteptare...

Ascult privighetoarea prin geamul larg deschis,

Și-ți caut neființa privind departe-n zare...

Și dacă versul meu ți-l dăruiesc acum,

Tu ai să mi-l întorci punând pe el săruturi...

Va fi un veșnic deschizător de drum,

Purtând pe-aripi de înger febrile începuturi...

Ionela Crișan, „Lyrics et prosa”, vol. II, EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

Cristina Florina Voica

   „M-am născut in Timișoara. Am urmat liceul „Ion Mincu” din Timișoara cu profilul Informatică, în paralel cu Școala de Arte Populare secția canto, având ca profesoară pe Carmen Popovici Dumbravă. Am terminat facultatea de Management în Alimentație Publică și Agroturism.    M-am căsătorit la vârsta de 20 de ani, după care a apărut primul soare din viața mea, Arthur, iar la 26 de ani m-a bucurat Dumnezeu cu un înger pe nume Anghel. Cu poezia cochetez înca de când eram copil și îmi petreceam nopțile în curte numărând stelele și încercând să înțăleg rostul meu în univers.
   Părerea mea despre poezie este că nu există poezii frumoase sau urâte. Poezia, în viziunea mea, este o înşiruire de cuvinte capabile să rezoneze cu sufletul omului. Aceeași poezie poate să fie diferit percepută de mai mulți cititori, iar pentru fiecare, cu siguranță, vor exista versuri diferite prin care aceasta se va face remarcată.
   Adepţii poeziei sunt cei care vor să crească în spiritualitate, iarei se află printre cei puţini cu adevarat trăitori, flămânzi după cunoaşterea din interior, cunoaştere pe care o poţi găsi doar
în poezie. Tot ce este minunat în lume se află în poezie şi în muzică, acestea fiind cele mai la îndemână modalităţi naturale de exprimare a sufletului nostru.”

Atât...
Cristina Florina Voica

Sterile și reci în vâltoare de vremuri
Cuvintele dulci se sfârșesc în îndemnuri.
O lume-n visare și-n afară de ea
Se-ngloadă subiectul tinzând spre o stea.

Te iubesc, te ador, șoptește și vântul.
În inimi apare trăind doar cuvântul.
Trăire? Simțire? Ce-s astea acum?
Tu nu vezi? Îndemn îți presar eu pe drum!

Ce gol și pustiu, fără dor și simțire,
Un cer cenușiu de cuvânt făr trăire.
Îți zâmbesc micșorând ale buzelor colțuri
Și renasc spulberând tot cuvântul din hățuri.

Mireasa de-o clipă
Cristina Florina Voica

Precum cerul se scurge
Din noapte spre zi
Iar luna măreață va piere,
Așa inima cântă pe note târzii

Amintind de iubiri în tăcere.
Ca un glas de copil
Întărit de ecou,
Ce străpunge în inimă mama,
Tăcerea-nrămată precum un tablou
Am prieteni doar clipa și rana.

Așteptând de la zi
Un soare pe cer,
Toți norii se strâng laolaltă,
Iar eu mă trezesc în lume stingher
Căci iubiri... n-am avut niciodată.

Cristina Florina Voica: „ Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

Marioara Nedea: „Lyrics et prosa”

Marioara Nedea

   „ Sunt din Panciu și am absolvit Facultatea de Istorie și Drept.În prezent sunt referent de specialitate. În perioada 1995-2003 am participat la diverse concursuri naționale de poezie, în urma cărora am obţinut menţiuni şi premii printre care: Premiul revistei Luceafărul, la Concursul Național de Poezie ,,Porni Luceafărul” desfăşurat la Botoşani în anul 2000; Premiul Radio Craiova la Festivalul Naţional de Poezie „Bilete de Papagal” desfăşurat la Târgu Jiu în anul 2002; Premiul III la Concursul Naţional de Poezie „Nichifor Crainic” desfăşurat la Giurgiu în anul 2000. Din anul 2014 sunt membră a Cenaclului Literar Luceafărul din Giurgiu și sunt colaboratoare a unor reviste literare din ţară. ”

Invenție
Marioara Nedea

Am inventat un insectar de fluturi
care-mi inundă-n mod intempestiv
Cămara inimii golită de săruturi
şi antamată-n movul de pe tiv.
Diseară când va scânteia argintul
pe solzii crapilor încornoraţi,
Să vii pe-un cal zburând ca vântul,
Să vii cu cerbii din Carpaţi.
Să vii cu vulpile roşcate,
Să-mi toarne-n păr tot castaniul
din murele denominate,
Din trupul tău, prea străveziul.
La noapte te-o muşca de buză
o libelulă deghizată
într-un picou de buburuză
şi-o lacrimă tergiversată.

Lună plină
Marioara Nedea

Se înserează-n trupul tău versat
şi lebăda îşi leagănă decenţa
printre lăstunii cerului vexat,
Din care mai coboară indecenţa.
Un iad multiplicat în tibii
de greieri şi furnici blazate,
Posedă astăzi doar amfibii
Şi ştiuci gravide, timorate.
Orbite-n scânteierea ojei,
Trei degete mai emigrează
Într-o lagună unde lojei
de asfinţituri, îi veghează
trei felinare de răşină
la căpătâiul nins de veac.
În nopţile cu lună plină,
Ignoră-mă. Sunt vârcolac.
Şi-am să te ronţăi cam lasciv
că nu am dinţi, dar am motiv

Marioara Nedea: „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

Maria Călinescu: „Lyrics et prosa”

Maria Călinescu

   ,,M-am născut în comuna Tudor Vladimirescu din județul
Galaţi. Am urmat Liceul pedagogic „Costachi Negri” din Galaţi.
Am debutat în 2013 cu volumul de poezii „Podul de lacrimi”,
sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei - Iaşi. Am publicat în
antologiile: „Întâlniri afective”, 2013; „Catalogul scriitorilor
romani apăruţi după anul 1989”, 2014; antologia Universul
Prieteniei, „Treptele cuvantului”. Am publicat și public în revista
USE „Cenaclul”; revista „Cahulul literar şi artistic’ sub egida
Asociaţiei „Pro Cultura Sud”, 2014; revista „DOR de DOR”,
2013; revista „Negru pe Alb”, 2013, 2014; revista „Cronos
- Peniţa de aur”, 2013; revista „Cuvinte sculpate”, 2014;
Amprentele sufletutui, 2015; „Literatura de azi”; în foarte multe
reviste online din ţară şi de peste hotare.”

Să nu-ţi faci ochiul lacrimei catarg
Maria Călinescu

„Să nu-ţi faci ochiul lacrimei catarg”
scria în versuri calde, ieri, poetul,
iar eu, citindu-i versul lui, cu drag,
am şi văzut ce trist îmi e portretul.
M-am privit în timp cu ochii pustiiţi,
destinului să îi găsesc cărare,
dar, cum pe cer nici aştirii nu-s uniţi,
tăcerea nopţii răsuna în zare.
Ceaţa nopţii cade ca un val pe mine,
naşte fără vrere lacrime amare,
sorţii ce-au unit ieri două destine
azi au destrămat iubirea mare, care

Nu-şi va mai afla, iar cursul cristalin,
ai plecat pe drumul fără de întors
scuturând în urma-ţi floarea de pelin
ce-a lăsat amaru-n viaţa ce-i un chin.
Zborul ţi-e uşor, spre a luminii poartă
eu rătăcesc prin umbre de-ntuneric,
pe când pe aripi îngerii te poartă,
eu, te păstrez în suflet, chip angelic.
Şi-acum răspund frumos versului citit,
„Da, lacrima va fi ochiului catarg”,
că, fără el, copacul vieţii e ciuntit,
nu poate înflori… El mi-a fost cel drag.

În ochii tăi
Maria Călinescu

În ochii tăi citesc regretul
că nu poţi da anii-napoi,
Şi-ai vrea acum să ştii secretul
cum poţi clădi un drum în doi.
În ochii tăi citesc căinţa
că n-ai crezut că viaţa-i una,
Iubirii tu i-ai dat credinţa
cu martor cerul şi cu Luna.
În ochii tăi citesc tristeţea
de anii care i-ai pierdut,
Şi tot în ei găsesc febleţea
să poţi avea nou început.
În ochii tăi citesc ecoul
de val, de ploaie şi furtuni,
Tăcerea lor îmi pare soul
din timpi ce fi -vor şi mai buni.
În ochii tăi vibreaza viaţa
şi un tumult curat, divin,

Nu vrei să fi sorţii paiaţa,
te vrei actor pe drumul lin.
În ochii tăi mai văd culoarea
din răsărituri şi apusuri,
Cu lacrimi ce ascund candoarea
şi bunătatea din răspunsuri.
În ochii tăi arde-ntrebarea,
când toate vor primi răspuns?
Din ce plămadă-i amânarea
                                                                                    din care spaţiu nepătruns?

Maria Călinescu: „Lyrics et prosa” . EDITURA NAȚIUNEA, București 2015

PRIMĂVARĂ
Ileana Cornelia Neaga

Râde fir de iarbă-n soare
Muguri roz,  înnebunesc
Crapă-n lacrimă de rouă!
Vânt adie,-i doar o boare
Greieri Cri-Cri, dănțuiesc!

Bâzâit, zumzet îi oare?
Mă ascund, să n-o pățesc!
Doar albine-s lucrătoare!
Buze fragă,  îndulcesc!
(Soții lor, cam trândăvesc!)

Simfonie-i pe răzoare
Nori azuri, ușor plutesc!
Se-ntorc berze călătoare
Cuib în grabă, construiesc
Bebelași, ne dăruiesc!

Ileana Cornelia Neaga

Strigă-un dor,  în gură mare:
-Soare mândru, mă topesc...
Dor durut a dat în floare!
-Fluierând, o să răzbesc
Strivind perle... of, ce doare!

Praf de stele, pe cărare
Licurici ce strălucesc!
Unde ești iubire, dară?
Aripi străvezii, îmi cresc
 Cântu” îmi e sărbătoare!

Mă-nfior, mă dumiresc
Râde, fir de iarbă-n soare,
 Sălcii plâng, înmuguresc
Dor durut a dat în floare
Praf de stele-i pe cărare!

Primăvară, te iubesc!

Ileana Cornelia Neaga-Martie 2015 

Sursa imaginii despre primăvară: internet

   Din cauza procedurilor complicate,(recunosc) de înscriere ca și autor de blog la :http://lirix-facebook.blogspot.ro/ , am preluat cu drag versurile doamnei Cornelia Neaga și le-am publicat în acest articol al blogului.Sper să găsesc în cel mai scurt timp o metodă mai simplă de înscriere a autorilor ce doresc să contribuie prin creațiile lor la acest blog ,ce se află la început de drum...

Șapte clipe
Emilian Lican

Soare ascuns de nori,
O floare pierdută-n pădure,
Suspin de vânt în zori,
Clișee nostalgice, pure...

Plouă cu lacrimi reci,
Două vrăbii par nebune,
Zgribulite-n triluri seci,
            Ciripesc fărâmi de pâine...

Aud un murmur violin,
Trei brazi spre mine se apleacă,
Vântul mă taie din plin
Sperând să mă întoarcă...

Privesc semeț înainte,
Patru ace de brad
Vor să le țin minte:
Îmi biciuie obrazul și cad,

Mă pierd în iarba pădurii...
Cinci minute de răgaz
Întins în zbuciumul naturii
Și simt tăieturi pe obraz...

Mă contopesc cu timpul:
Șase veșnicii fără o clipă...
Inima își pierde ritmul,
Ploaia e a lacrimei risipă.

Atunci, în timpul trecut,
Șapte șoapte ludice
În suflet mi-au crescut,
Creștine lirisme lăuntrice.

Acum, când soarele-i gol
De norii vrăjiți și mișei,
Mănunchi de raze-s pe sol,
Încălzind o turmă de mei...

Emilian Lican 

Grupaj foto: Emilian Lican

Noaptea strigilor
Emilian Lican

Un vaiet lung - săgeată în noapte,
O cucuvea adulmecă un destin...
Sinistrul vânt strecoară şoapte:
A tărâmului demonic festin...

Din iadul sufletelor rătacite
Unele evadează pe Pământ,
Prin umbrele nopţii risipite,
Aduc disperare prin vânt...

E noaptea când strigile se joacă,
Nu sunt primite în Iad nici în Rai,
De le-ntâlneşti, minţile îţi toacă,
Sufletul, fără să vrei, lor îl dai...

În noaptea când Luna-i palidă,
Înfrigurarea celestă te cuprinde,
Tăcerea devine morbidă,
Prin raze argintate se întinde...

Când liniştea nopţii se sparge
De râsete cristaline de copii,
Sunt strigile care te vor atrage
În jocul lor nebunesc pe câmpii...

Astupă-ţi urechile mai bine,
Închide-ţi şi ochii de vrei,
După râs urmează suspine,
Pierdută va fi urma pașilor tăi...

Te vei trezi apoi, dimineață,
Buimac de- amintiri în eclipsă,
Priviri tulburate în ceață
Căutând rațiunea frânturilor lipsă...

Slăbănoaga regină este mulțumită,
Cu ea se iubesc până în zori
Cei ce o întâlnesc și-o fac fericită,
Trăiesc, uită tot, mor uneori...

Emilian Lican

Sursă imagine:mistere mondiale

Lirix: Noutăți editoriale

Lirix: Noutăți editoriale:
LIMBA NOASTRĂ EMINEASCĂ
(Volum de poezie cu 34 de coautori-EDITURA NAȚIUNEA
   Astăzi a ieșit de sub tipar un prim tiraj al antologiei LIMBA NOASTRĂ EMINEASCĂ, o realizare colectivă de excepție despre care scriitorul, editorul și prefațatorul cărții spune:

LIMBA NOASTRĂ,
DULCE GRĂITOARE...
Într-un remarcabil efort spiritual, antologiștii Editurii
Națiunea aduc în fața cititorilor o nouă trăire poetică. Un
volum colectiv în care nu mai puțin de 34 de co-autori pun
sufl etul rimei din dulcele nostru grai în paginile unei inedite
antologii. Este cel de al treilea volum al colecției Cu patria
în sufl et și un excepțional dar oferit eminescului din noi;

scriitori ori simpli cititori de vers.

Este o dovadă că Limba noastră eminească este
respirația poetică, fi rească, a tuturor acelora care au atins
condeiul...
Este recunoașterea poeziei ca tovarăș de drum,
prietenă, mamă, soră, fi u... Un izvor de cuvinte născute din
sufl etul inimosului grup Terapie prin poezie, care a reușit
nu doar să grupeze curente de poezie, ci să nască propriul
curent poetic.
Este o antologie în care co-autorii nu doar scriu. Ei râd
și plâng prin poezie, trăiesc și nasc emoții într-o închinare
de metafore pe care cei 34 de modești paji ai liricii o aduc
Eminescului.
Antologia de față este și un adevărat fi șet biografi c
despre poeții noștri contemporani. 34 de nume, consacrate
sau afl ate la debut, care, din și prin propriile descrieri, nu
6 Limba noastră eminească
doar se cunosc mai bine în cadrul uriașului grup poetic creat
de scriitorul Romeo Tarhon, ci se prezintă și lumii poetice
de dincolo de linia de graniță dintre mediul virtual și pagina
tipărită a Terapiei prin poezie.
Limba noastră eminească este și examenul trecerii
dinspre școala de poezie a grupului spre impunerea unei
nume care își are locul lui în istoria încă nescrisă a literaturii
postdecembriste.
Poeziile acestui volum, ca și în cazul celorlalte antologii
și volume de autor ale Editurii Națiunea, încrustează în
rimă sau vers alb rostirile autorilor despre iubire, despre
dragostea părintească, despre iubirea de țară. Este o dovadă
a incurabilului romantism poetic.
Un exercițiu în care mulți dintre antologiști își pun
cuvântul identității în mâna cititorului într-un curajos
exercițiu al asumării poetice. Un exercițiu colectiv care,
de la pagină la pagină, de la autor la autor, dovedește
trinititatea spirituală a grupului poetic Terapie prin poezie:
cultura, talentul, originalitatea...
Iar cum în volumul de față am grupat numeroși autori,
nu doar de vers, ci și de poezie scurtă, Limba noastră
eminească reprezintă și un pas spre următoarea provocare a
grupului. O antologie de proză scurtă!
Până atunci, să ne bucurăm de darul poetic al dulcelui grai eminescian!
Cezar A. Mihalache,
editor și coordonator antologie

                                                                 Romeo Tarhon-09.03.2015

                                                               

Frumoasa serii- E.L. 2013

Foto:Emilian Lican
Titlu Foto:„Frumoasa serii”

Frumoasa serii
Emilian Lican

Iubita mea din visul îndepărtat,
Floare frumoasă în suspin,
Sufletul de drag mi l-ai vărsat
În amarul roșu al cănii cu vin...!

Floare gingașă uitată-n pădure,
Pădurea uitării-n arome de brazi,
Sărutul pierdut în dulceața de mure
Sub cerul ascuns în norii de azi...!

     Aduceri-aminte în clipe de-amurg,
     Iubire rătăcită în sufletul verii,
     Șuvoaie de gânduri care se scurg
     Spre o frumoasă zână a serii...

                                  Emilian Lican

Te voi purta...

Te voi purta...
Emilian Lican-07.03.2015

De ziua ta,te voi purta pe ape,pe ape...
Unde nuferi abia îmbobocesc,
Acolo,odinioară ne țineam aproape,
Șoptindu-ți ce mult te iubesc!

De ziua ta,te voi purta pe un nor,pe nor...
Prin visele de iubire care zboară,
Acolo ne-am regăsit cu patimă şi dor,dor...
Ne-am spus:,,te iubesc",prima oară!

De ziua ta,te voi aduce pe pământ,
Iubindu-te cum te voi iubi întotdeauna,
Aici în taina unui sfânt jurământ,jurământ...
Ne-am pus pe dragoste cununa!

Te voi iubi şi când voi fi,voi fi...
Pierdut în praf de stele,
Priveşte,privește doar spre nuferi
Ce zâmbesc cu drag,cu drag spre ele…

Emilian Lican-07.03.2015
Sursă imagine: onlinearts.ro ,Artist :Carolina Ocinschi-Nuferi(2013)

Plouă imperial-(Primăvară uitată...)

(Primăvară uitată)
Plouă cu lacrimi de fecioară
Frântă de-o iubire mult visată,
Găsită și pierdută, oare, a câta oară?
În trupul amazonic ca de piatră...
Iubită platonic și apoi lăsată,
Într-o zi de primăvară uitată...


Plouă cu lacrimi de mamă-crăiasă
Căzută în gânduri de dor...
Plecați sunt prinții, de-acasă,
Să-și facă-un mai bun viitor,
Mândri de mamă și tată,
Într-o primăvară, de mult uitată...

Plouă lung, torențial,
Dar curcubeul, iată,
Printre nori, imperial,
Magia de culori își arată.
Totul revine la normal...
Primăvara-i de acum uitată...

Se liniștesc în lumescul tablou
Fecioara, mama și timpul...
Speranța renaște din nou,
Viața-și recapătă ritmul.
E de la Dumnezeu lăsată
Fiecare primăvară uitată...

Emilian Oniciuc (Lican)

Regăsire în valuri-Emilian Lican

Regăsire in valuri

Emilian Lican

Te gustă marea,până la brâu,

Pletele-ți curg ca lanul de grâu.

Sutienul îl scoți în raze de soare,

Pe sâni se aruncă spume din mare...

Mă uit la valuri,gelos și înmărmurit,

De tine prințesă iar sunt îndrăgostit.

Mă văluresc in val,ca valul din mare,

Să îți răpesc prin spume-o sărutare.

Acum suntem uitați,una cu marea,

Fierbinte ne cheamă, îmbrățișarea.

Cu trupuri lipite-n valuri sărate,

Răscolind sentimente curate,uitate...

Ne leagănă tandru,suavele valuri,

Purtând smaraldic,algele-n lauri...

Ritmul mării-ți leagănă mijlocul,

Înlănțuiți în dragoste-i jocul.

Tălpile-mi sunt în scoici apăsate,

Mâinile tale mă țin strâns de spate.

Orgasmice valuri și raze divine,

Toate topite în mine,în tine...

Un pescăruș zboară fericit,

După ce toate s-au liniștit...

Sutienul tău,pierdut pe un val,

Reaprinse pasiunea,din nou,la mal...

Regăsire în valuri-Emilian Lican

Volumul antologic cu trei zeci și șase de coautori: „Terapie prin poezie”-Editura NAȚIUNEA,București 2014

Sursa imaginii: www.garbo.ro  “Valul si perla” este cu siguranta una din lucrarile cele mai notabile ale pictorului francez Paul Baudry (1828-1886)

Despre pictură:Valul si perla - Paul Baudry

  Chiar daca titlul tabloului nu mentioneaza acest lucru, capodopera in sine este de fapt o alta reprezentare a frumusetii feminine, a lui Venus. Perla (care de fapt este o scoica) aflata la picioarele frumoasei sugereaza nasterea acesteia din valuri si din spuma marii. Sunt multi alti artisti care au tratat anterior tema nasterii lui Venus din mare, insa intotdeauna Venus era infatisata stand in picioare. De data aceasta, Venus este infatisata culcata, in toata splendoarea nuditatii sale, aruncand priviri cochete si umane, privirile femeii constiente de propria frumusete. (garbo.ro)

Phoenix: Poezie

Phoenix: Poezie: Iubita de dincolo. .. Emilian Lican În valurile înspumate ale tinereții, Am cunoscut iubirea cu mistere Nedezlegate pe parcursul vieț...

Phoenix: Noutăți editoriale

Phoenix: Noutăți editoriale: „Terapie prin poezie”    Deși nu mai este o noutate văzând lumina tiparului în anul 2014,acest volum antologic cu treizeci și șase de coa...