Horia Scarlat: „Lyrics et prosa”, volumul I

Horia Scarlat

   Horia Scarlat s-a născut pe 18 octombrie 1974 la Ploiești, într-o familie de intelectuali.  Dacă numele l-a moștenit de la bunicul din partea tatălui, cum era și firesc, prenumele îl
moștenește de la bunicul din partea mamei. Începe școala primară în Ploiești, iar după numai un an, împreună cu familia, s-a mutat în București. Este elev în clasele gimnaziale la școala generală a liceului „I.L. Caragiale” din București și urmează cursurile liceale tot în cadrul liceului „I.L. Caragiale”. Este licențiat în drept al facultății „Lucian Blaga” din Sibiu, continuându-și între timp studiile masterale și doctorale în alte domenii. Chiar dacă a început să scrie încă din perioada adolescenței versuri care, într-o mare parte, vor fi reunite în primele sale volume de poezii publicate, Horia Scarlat a debutat mult mai târziu în colecția antologică de poezie „Cu patria în suflet” apărută la editura Națiunea în primăvara anului 2013. 
   

Pe lânga pasiunea pentru poezie ca poet consacrat aspirant la un loc de membru al Uniunii Scriitorilor din România, Horia Scarlat este și un remarcabil jurnalist, colaborator al ziarului Națiunea. Până în prezent, Horia Scarlat a publicat doua volume de autor la editura CNI Coresi: „Amestec în iluzii efemere”, 2013 și „Printre șoaptele perene”, 2014. Dar este coautor în mai multe antologii de poezie printre care: antologia „Cu patria în suflet” - editura Națiunea 2013, „De drag, de jale și de dor” - editura Națiunea 2013, „A treia cale - editura Natiunea” 2013, „Cioburi de vise vol. I”, 2013 și vol. II. 2014, „Poezia, prietena mea” - 2014, „Vise târzi” -editura Națiunea 2014, „Terapie prin poezie” - editura Națiunea 2014, „Limba noastră Eminească” - editura Națiunea 2014, prezenta antologie Liryx et prosa - poezie și proză contemporană,
editura Națiunea 2015 și „Călătorie în regatul cuvintelor” vol VI 2015.
   Este remarcabil numărul de cărți în care se regăsește Horia Scarlat într-un timp foarte scurt de la debut, ceea ce, alături de talent, garantează titularizarea în U.S.R.

Intoleranță
Horia Scarlat

Plânge pământul sub o sfântă groapă
Pe-un rug de speranțe stau suflete întinse,
Luna gârbovă răscolește o pleoapă
Din jarul rămas al focurilor stinse.

Ne jucăm cu lumânări încovoiate
Când moartea își lasă trena desfăcută,
Jumătate din bine spre rău se-abate
Către o arhitectură de speranță pierdută.

Imagini și vise construite în sticle de plastic
S-au pierdut în pahare golite și sparte,
Peste pulberea nopții ce moare-n fantastic,
Păcatu ne arde, de cer ne desparte.

Minciuna renaște din zâmbete false,
Picioare ne calcă, priviri ne gonesc,
Speranțe și vise pe fundul gropii stau arse
Mișei, păgâni și hoți, cu toții domnesc.

Și ne moare cuvânt și ne moare curaj
Eroii se-ascund în gropile adânci,
Imploră pământul să-i mai țină gaj
Până când cerul va da noi porunci.

Morții cei vii se privesc tăcuți între ei
Așteaptă un glas, un gând, o speranță,
Puterea de-a renaște eroi, bărbați și femei
                                                     Să reaprindă cu toții focul sfânt de intoleranță.

Destinul ne-așteaptă să fim iar ce-am fost,
Puternici și falnici și bravi luptători
Și tot ce vom face, să facem cu rost,
Că suntem urmași de învingători.

Jalbă către Bitu cel corup
Horia Scarlat

Nu ți-am făcut un rău, stăpâne,
Dar crede-mă, nu pot să tac,
Căci mita ce mi-o ceri e grea
Încât nu știu ce am să fac
Că nu mai am să-ți dau cât vrei
Chiar de-astăzi pari veșnic stăpân
Și nici nu pot să fac cum ceri
În fața ta să mă supun
Poate-am să tac, cum speri și tu
Și nu am să te dau justiției,
Chiar de sunt sigur că într-o zi
Ai să te plimbi între poliții
Și ai să-auzi de răsărit
De la colegul de celulă,
Pe care tu l-ai mituit,
Să nu te mai lovească-n gură
Și fumul din țigară fină
Ce o scrumai pe munca mea,
O să îl simți cum te abundă
De la alți mulți și alți câțiva
Colegi de pat și de celulă
Cu care să-ți împarți secrete,
Că nu-ai putut să mă ascunzi
Prin ale tale mici regrete,
Lipsit de-atâta conștiință
Din care-ai fii putut să vezi
Cam cât de multă suferință
Mi-ai oferit fără să crezi,
Când nu ai stat pe lângă mine
Privind cum ochii-mi lăcrimau,
Când tot ce am muncit spre bine,
Ai tăi șacali îmi devorau,
Când nu ai vrut să-mi ierți tăcerea
Și prea nedrept ai fost cu mine,
Dorind să îmi astupi durerea
Cu-o șpagă mare pentru tine,
Tu simbol crunt al prea schimbării,
Între politici de ocară,
În care-ai promovat nedrept
Fiin o pilă, fără fală,
Tu simbol din prezentul dur
Ce-mi este greu să îl accept,
În care-ai devenit un șarpe
Ce muști cu poftă dintr-un piept,
A celui ce-a votat cu tine
Cu gândul bun pe-o foaie albă,
Sperând că ne va fii mai bine
Și nu cum ne vom scrie jalbă,
Din sângele și munca noastră
Ca dintr-o națiune oarbă
Privind la toți de teapa voastră
Cum râd de noi sub a lor barbă,

Bandiți ai timpurilor noastre
Ce nu s-au săturat să soarbă
Cu pixurile lor albastre,
O gașcă de ratați și lepre
Pe care încă-o reprezinți
Tu cu politicile-ți vaste
Și creerele voastre sterpe
De false luminate minți,
Ce ve-ți rămâne în istorie,
Nedreaptă pentru noi și crudă,
Ca veșnici hoții ce furați glorie
Unei țări ce se scufundă,
Sub a voastră tutorie,
Peste-a nației nestemată,
Furând tot cu euforie,
Dintr-o țară blestemată
                                                                                    Și de Dumnezeu uitată.

Horia Scarlat- „Lyrics et prosa”, volumul I, Editura Națiunea, București 2015

Gabriela Zidaru- „Lyrics et prosa”

Gabriela Zidaru

   Sunt născută în Drăgășani, într-o familie de intelectuali.Am făcut liceul la Sibiu din cauza persecuțiilor politice ale vremii, unde am avut onoarea de a-l cunoaște pe scriitorul Paul Constant care a fost mentorul meu în ale scrisului. A avut o mare înfluență în orientarea mea spre literatură. Am scris încă din liceu și am publicat la Tribuna Sibiului. Sunt absolventă a Institutului pedagogic, catedra biblioteconomie. Colaborez cu mai multe reviste literare în care public poezii, dar și proză scurtă.. Am la editură un volum de poezii și altul este în pregătire. Sunt co-autor la antologia „Limba noastră românească”, al treilea volum din colecția „Cu patria în suflet”, editura Națiunea 2014, și public în mai multe grupuri literare. 
   Muza Caliope este cea mai bunăprietenă a mea, ea mă inspiră și mă motivează să scriu.

Copiilor mei
Gabriela Zidaru

Copiii mei cu ochii de cicoare
Și suflete frumoase ca de flori,
Sunteți iubirea vieții ce nu moare,
Sunteți averea strânsă în comori!

Mi-ați dat puterea de-a trăi în viață
Și bucuria de-a vedea în voi
Lumina soarelui de dimineață,
Și fericirea că sunteți cu noi!

Voi ați zburat la cuiburile voastre,
Dar vieții mele voi i-ați dat un sens.
Ați înflorit ca florile din glastre,
Privirea mea se bucură imens!

Acum, când anii grei ai senectuții,
Mi-au nins în păr a iernilor zăpezi
Și mi-au impus rigorile virtuții,
Prin voi, în ochii-mi înfloresc livezi.

Prin voi trăiesc a doua tinerețe
Și sufletu-mi e orgă de culori,
Căci văd în voi a vieții frumusețe
Și inocența gingașelor flori.

Luceafărul nemuritor
Gabriela Zidaru

Tu ești și Demon, ești și Înger
Și chiar Lucefăr răsărit,
Căci adevărul spus-ai sincer
Și-ai fost ucis, dar n-ai murit!

Ești viu și-așa rămâi de-a pururi
În suflete și-n amintiri.
Vei fi cu noi „sara pe dealuri”
Și pe-ale „lacului” luciri!

În taina nopții ai răsărit
Ca Luceafăr nemuritor,
Iar țării tale tu i-ai dorit
„Falnic și mare viitor”!

Ne-ai scris de Mircea la Rovine,
Când nemul el și-a apărat,
De teiul sfânt ce pentru tine
Plânge de dor neîncetat.

„Odă în metru antic” ne-ai lăsat,
Cum numai Sapho mai scria.
„Și-n liniștea serii” ne-am uitat
„La geamul tău ce strălucea...”

Dar tu ai „avut un singur dor”
Și nimeni nu te-a înțeles
Când tu cântat-ai al tău amor,
Pe lângă plopii tăi ,ades...!

Tu „geniu pustiu”și ne-nțeles
De „epigonii” din trecut,
Astăzi pentru noi ești cel ales
Și-n Pantheon recunoscut!

Legenda dafinului
Gabriela Zidaru

Frumoasa nimfă Dafne, ce în Olimp,
Zeului Peneus i-era fiică.
Ea pură a dorit să fie în timp,
                                                     Pe pajiști să zburde fără frică.

Regi și eroi au vrut-o de soție.
Pe toți refuzul său i-a întristat,
Căci o doreau alături să le fie
Cu frumusețea ei de neuitat.

Și mândrul zeu Apollo a văzut-o,
El, fermecat, pe loc s-a-ndrăgostit.
Dar nici iubirea lui nu a dorit-o
Și grabnic spre coline a fugit.

Când zeul era gata să o prindă,
Cu teama-n glas, ea tatăl și-a rugat
Să îi deschidă apa, s-o cuprindă,
Să-i schimbe frumusețea ce i-a dat.

Nici n-apucase ruga să sfârșească,
Pe când scoarța rece trupul i-a cuprins.
Din brațe ramuri începeau să-i crescă,
Picioarele în rădăcini s-au prins...

Și părul său, în frunza verde, iată,
Pe ramuri strălucește preschimbat!
Dar zeul neuitând-o niciodată,
Pe Dafne veșnic el a adorat.

Cu frunza ei și-a împodobit și fruntea,
Și tolbe cu săgeți, și lira sa.
Cununa de dafin răsplătea cinstea
Celor ce au învins în lupta grea.

Gabriela Zidaru: Volumul I  al antologiei „Lyrics et prosa”-Editura Națiunea, București 2015

Dan Mitrache

Dan Mitrache

   „M-am născut în Bălceşti, judeţul Vâlcea. Pasiunea pentru literatură o am de mic copil, datorită plăcerii de a studia, de a-mi imagina lucruri şi situaţii, de a mă transpune prin vis, în timp şi spaţiu... Am citit foarte mult, cu bucuria de a cunoaşte lumea aşa cum este, sau aşa cum dorim a fi ... Dorinţa de a scrie versuri a venit mai târziu, cu puţin înainte de începutul acestui mileniu şi, mult timp, versurile mele, rimele, cuvintele care fixau gânduri, idei, trăiri, vise, au rămas în stadiul de manuscris. Până când... până când am simţit la un moment dat nevoia de a comunica, de a transmite ceva semenilor mei, aducând deseori un bimemeritat omagiu iubirii. Sunt coautor în antologia „Vise târzii”, editura Naţiunea, 2014.Am publicat, de asemenea, în antologia „În aşteptarea sărutului promis”, editura Singur, 2014. O nouă antologie, numită „Vise târzii vol.1”, unde, de asemenea, public alături de alţi autori, a apărut în acest an, 2015.
   Colaborez și public frecvent în reviste online precum „Confl uenţe literare”,”Popasuri culturale româneşti”, ”Bogdania”, şi, nu în ultimul rând, în noua şi interesanta revistă „Amprentele sufletului”. Am în faza finală un volum de autor ce va apărea curând.”
   

Declarație timidă
Dan Mitrache

Dacă nu te-aş mai iubi,
cerul meu s-ar întrista,
mai puţin ar străluci
supărat, dac-ai pleca,
lumea mea ar fi nebună
de durere spartă-n stele
şi n-ar şti ce să mai spună
să-mi aline doruri grele!

Dacă nu te-aş mai iubi,
timpu-ar trece implacabil
şi de ce aş mai trăi
fără-un rost, inexplicabil?
Dar privindu-te zâmbind
către mine,nu-mi doresc
altceva nimic a-ţi spune
decât doar…că te iubesc!

Simțuri
Dan Mitrache

De aş putea cu vorba-mi simplă
Să-ţi spun ce mult te pot iubi…
Dar nu pot, îmi las cinci simţuri
Să poată ele povesti:

De aş putea gusta guriţa
Cu buze moi şi-atât de calde,
Nu mi-ar mai fi foame atâta
Şi gura mea nu m-ar mai arde!

De aş putea să-ţi miros părul
Şi pielea ta, voi şti de ce
Voi vrea atunci să închid totul
Într-un parfum „prêt a porter”.

De aş putea vedea … pe tine,
Zi după zi, ceas după ceas,
Tot m-aş ruga în gând de oare
Înc-o secundă a rămas.

De aş putea să-ţi aud vocea
Şoptindu-mi vorbe de amor
Încă mai mult decât atâta
M-ar face să îmi fi e dor…

De aş putea să-ţi mângâi sânii
Şi-n suflet de mă vei primi
Cu ce plăcere infinită
Vise albastre-aş împlini…!

Dan Mitrache- „ Lyrics et prosa” :Editura Națiunea, București 2015

Ecaterina Șerban: „Lyrics et prosa”

Ecaterina Șerban

   Iubesc poezia de când mă știu. M-am născut și am copilărit într-o zonă în care muntele stătea tot cu fruntea la cer, legănându-și pruncii cu ochi verzi de brazi. Am cutreierat prin păduri „eminesciene” în adolescență, căutând răspunsuri la întrebările despre existența mea; am visat cu ochii deschiși privind râul care îmbrățișa fiecare piatră odată cu trecerea peste ea; am crescut în mijlocul florilor care priveau mereu spre cer și printre păsările care sărutau cerul prin mișcarea aripilor în timpul zborului. Activez din 2009 în Cenaclul ”George Topârceanu” din Sibiu și sunt colaborator al revistei ”Rapsodia” patronată de Cercul Militar Sibiu. Din scrierile mele personale: Jurnalul unei Metafore, 2010; Esențe de zbor, 2013. Din scrieri în cărți colective: A 11-a poruncă - generația  așteptianismului, 2011; Poezia iubirii - Arta conversației, 2012; Sărutul - Arta conversației, 2014; Suflet nemuritor - Popasuri culturale românești; Nemuritorii cuvintelor - Popasuri culturale românești; Piramida sufletului, 2014;

Doar poetul
Ecaterina Șerban

Azi cerul s-a oprit din spus,
pentru pământul nesupus
și l-a lăsat în voia lui,
ca să-ntoarcă singur lumi,
apoi să le rotească-n vis
să creadă pentr-o clipă
că este-un paradis…
Azi cerul s-a oprit din spus,
pământului pare supus -
se deschid iarăși ferești
luminate-n dor de viu,
parcă-n cetele cerești,
îngeri cântă în lumină
despre treceri pământești.
Azi cerul s-a oprit din spus,
scoate primăvara din apus
și-mbrățișează pământul,
desenează speranța
ce în duh o poartă vântul,
peste frică trece cutezanța -
doar poetul, dăltuie cuvântul.

Acoperă-mă iubire
Ecaterina Șerban

Acoperă-mă iubire,
doar cu un poem
sideral
să mă las mângâiată
de raze din cuvinte
trezită apoi în brațe
cu visul
să-l port cu mine
până la inevitabilul final…
Acoperă-mă iubire,
cu verdele unei primăveri
ce-a înmugurit atunci
ramul de timp,
scos din ierni reci
triste tăceri,
gândul
aleargă și azi
după acel anotimp…
Acoperă-mă iubire,
cu pătura de cer,
cum ceru-o face
îmbrățișând pământul,
să uit pentru-o clipă
că sunt efemer
și-n pas de vals
să ne poarte vântul

Ecaterina Șerban , „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

Cristina Florina Voica

   „M-am născut in Timișoara. Am urmat liceul „Ion Mincu” din Timișoara cu profilul Informatică, în paralel cu Școala de Arte Populare secția canto, având ca profesoară pe Carmen Popovici Dumbravă. Am terminat facultatea de Management în Alimentație Publică și Agroturism.    M-am căsătorit la vârsta de 20 de ani, după care a apărut primul soare din viața mea, Arthur, iar la 26 de ani m-a bucurat Dumnezeu cu un înger pe nume Anghel. Cu poezia cochetez înca de când eram copil și îmi petreceam nopțile în curte numărând stelele și încercând să înțăleg rostul meu în univers.
   Părerea mea despre poezie este că nu există poezii frumoase sau urâte. Poezia, în viziunea mea, este o înşiruire de cuvinte capabile să rezoneze cu sufletul omului. Aceeași poezie poate să fie diferit percepută de mai mulți cititori, iar pentru fiecare, cu siguranță, vor exista versuri diferite prin care aceasta se va face remarcată.
   Adepţii poeziei sunt cei care vor să crească în spiritualitate, iarei se află printre cei puţini cu adevarat trăitori, flămânzi după cunoaşterea din interior, cunoaştere pe care o poţi găsi doar
în poezie. Tot ce este minunat în lume se află în poezie şi în muzică, acestea fiind cele mai la îndemână modalităţi naturale de exprimare a sufletului nostru.”

Atât...
Cristina Florina Voica

Sterile și reci în vâltoare de vremuri
Cuvintele dulci se sfârșesc în îndemnuri.
O lume-n visare și-n afară de ea
Se-ngloadă subiectul tinzând spre o stea.

Te iubesc, te ador, șoptește și vântul.
În inimi apare trăind doar cuvântul.
Trăire? Simțire? Ce-s astea acum?
Tu nu vezi? Îndemn îți presar eu pe drum!

Ce gol și pustiu, fără dor și simțire,
Un cer cenușiu de cuvânt făr trăire.
Îți zâmbesc micșorând ale buzelor colțuri
Și renasc spulberând tot cuvântul din hățuri.

Mireasa de-o clipă
Cristina Florina Voica

Precum cerul se scurge
Din noapte spre zi
Iar luna măreață va piere,
Așa inima cântă pe note târzii

Amintind de iubiri în tăcere.
Ca un glas de copil
Întărit de ecou,
Ce străpunge în inimă mama,
Tăcerea-nrămată precum un tablou
Am prieteni doar clipa și rana.

Așteptând de la zi
Un soare pe cer,
Toți norii se strâng laolaltă,
Iar eu mă trezesc în lume stingher
Căci iubiri... n-am avut niciodată.

Cristina Florina Voica: „ Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015

Eugenia Mihu

   M-am născut în Luncoiu de Jos, Județul Hunedoara. Sunt căsătorită din 1982și nu am copii. Am absolvit liceul de cultură generală „Avram Iancu” din Brad, profi lul uman. Vreme de un an am activat în învățământ. Din 1977 până în prezent sunt contabil, deținând funcția de contabil autorizat. Am fost atrasă de poezie și proză încă din școala primară, când înclinam spre latura literară, mă „jucam” cu vorbele și compuneam câte o mică poezie nevinovată, cu temă neutră, sau dedicație pentru colegi și prieteni. Erau poezii care ajungeau la coșul de gunoi,nefiind oferite sau păstrate. Nu am debutat literar, nu am publicat niciodată. Dar, iată, a venit vremea să o fac, primind botezulliterar în această deosebită antologie.

Crimă de înaltă trădare
Eugenia Mihu

Te-am trădat. O știe vântul
Când îmi flutură prin plete
Și îmi sărută cuvântul,
Și-mi ia praful de pe ghete.

Te-am trădat cu ploaia-ntruna
Când șiroaie mă dezmiardă
Căci în lume mi-s doar una
Și nu-ar vrea să mă mai piardă.

Și cu-o stea din galaxie
Ce-mi face discret cu ochiul
Că n-ar vrea nimeni să știe
Să nu ne pască deochiul.

Cu razele de la lună
Ce mă-așteaptă seara toată
Să-mi ureze „noapte bună”,
Să mă mai sărute-odată.

Te-am trădat c-un curcubeu
Ce-n izvor se zămislește,
L-am slăvit pe Dumnezeu
Dar El nu mă mai iubește.

Cu zăpada ce se-așează
Peste visurile mele,
Lunecând din cer dansează
Un strat alb din praf de stele.

Cu soarele ce mă-ncinge
Și cu roua cea din zori
Iar desfrâul mă împinge
Și cu luna, uneori.

Te-am trădat, iubite,-n vise,
În vorbe și în simțire
Te-oi trăda cât mi-s deschise
Porțile spre nemurire.
Te-oi înșela-n viitor
Oricât te-amăgești, iubire,
Și cu apa din izvor
Că așa mi-e mie-n fi re.

Și de zici că-s desfrânată
Și așa nu-ți mai convine,
Mai iubește-mă odată
Și ia-ți gândul de la mine.

Pe drumul crucii
Eugenia Mihu

Când pentru treizeci de arginti
Iuda trădat-a pe Iisus
Cu toți priveau triști si cuminți
La cum L-au dus.

Cu trupul gârbovit și frânt
Purta în spate Sfânta cruce
Cu cap plecat, fără-un cuvânt
Povara - Și duce.

Și drumul Golgotei Îl urcă
Cu greu și multă-amărăciune
Lovit cu pietre și scuipat
Nimic nu spune.

Pe crucea ce-a purtat-o-n spate
(Bucată de drum bună)
L-au răstignit cu cuie-n palme
Și-i pun cunună.

Nu lauri, nici flori nu i-au dat
Ci rugi, scaieți și spin
Și-L țin in soare, însetat
Și-n chin.

I-au omorât iudeii trupul
Dar spiritul nu-i moare
L-au omorât fără vre-un scrupul
Și-L doare.

Îl doare pentru toți aceia
Ce n-au crezut în El
Și L-au mânat cu crucea-n spate
Ca pe un miel.

Și-a treia zi, spune scriptura,
Hristos a înviat
Să-nvingă cu dragoste, ura.
Așa-i fu dat.

Și de atunci în primăvară
Pe Iisus să-L slăvim
În zori de zi și-n fapt de seară
Să Îl iubim.

Să spunem cu drag, cu folos
Cu sufl et nepătat,
Cu ochii înălțați spre cer ”Hristos
A înviat”.

Eugenia Mihu: „lYRICS ET PROSA”- Editura Națiunea, București 2015

Adina Ihora: „Lyrics et prosa”

Adina Ihora

   Poeta versurilor de dragoste din fiecare zi a săptămânii...

                                                                                      

Atȃt a fost
Adina Ihora

Atȃt a fost: o Marţi şi-o Joi
Şi-apoi neantul între noi…
Un gol profund şi-ntunecat
Care nicicȃnd n-a mai plecat.

Căci tu n-ai vrut să fim noi doi
Nici într-o Marţi, nici într-o Joi.
Eu am cerşit şi am sperat,
Dar porţile le-ai ferecat

Şi am rămas sub negre ploi
Plȃngȃnd un imposibil doi.
Într-un tȃrziu, pe înserat,
Am adormit şi am visat
O lume albă, fără ploi,
Făcută doar din marţi şi joi
C-un aer dulce-nmiresmat
Şi-o muzică de neuitat.

De-atunci aştept cu ochii goi
Sublima viaţă de apoi
Cȃnd totul va fi fost iertat
Şi ne-om iubi fără păcat

Dragoste în fȃn
Adina Ihora

Era o caldă zi de vară
Văzduhul mirosea a ploi
Şi ne plimbam pe cȃmp, spre seară,
Ferice de-a fi doar noi doi.

Vroiam să-ţi par interesantă
Şi ştrengăriţă, şi cuminte,
Săgalnică şi nonşalantă,
Nebună foc, să mă ţii minte.

De mȃnă ne ţineam şi-odată
M-a fulgerat un gȃnd nebun
Şi am strigat, înflăcărată:
Să facem dragoste în fȃn!

Căci ascultasem eu odată
Un cȃntec folk foarte duios
Cu fȃn şi dragoste şi-o fată
Iubită de-un poet frumos.

Şi nu a trebuit, desigur,
Să mai repet încă odat’
Că, fericit şi foarte sigur,
De mȃnă m-ai şi înşfăcat

Şi-am alergat spre-o căbănuţă
Ce soarta ne-a ivit-o-n drum.
Părea cochetă şi drăguţă.
Am deschis uşa, nu ştiu cum,

Şi-am năvălit în grabă mare:
Plutea în aer un praf gros
O masă doar cu trei picioare,
Un rest de conservă pe jos,

O haină veche, îmbȃcsită,
Într-un ungher întunecat,
Un pepene galben, o sită
Şi-un pat făcut din fȃn uscat.

Strȃmbȃnd din nasu-mi de crăiasă
Am vrut să-ţi spun c-am renunţat
Dar pȃnă cand vorba să-mi iasă
Erai aproape despuiat.

C-un zȃmbet tȃmp de oaie-n turmă
Am început să mă dezbrac
Zicȃndu-mi că, pȃnă la urmă,
Nu-i dracul chiar atȃt de drac...

Pe fȃn m-ai aruncat şi, grabnic,
La fapte ai trecut, iar eu,
În loc să-mi placă omul harnic,
Te blestemam în gȃndul meu

Caci mii de suliţe mărunte
Mă impungeau ca pe-un fachir
În spate ... şi nu mai spun unde
Şi sufeream ca un martir.

Un şoricel din cei pe care
Nici la TV nu îi suport
S-a-ncovrigat cu nepăsare
Pe braţul-mi stȃng, c-un aer mort

Iar o căpuşă foarte mică
S-a cuibărit în pielea mea.
Prin părul răvăşit în pripă
Un cal de iarbă topăia.

În timp ce tu, vădit în transă,
Te agitai ca un nebun,
Eu mă-ntrebam: oare ce şansă
Ar fi să fi e-un şarpe-n fȃn?

Să te înghit întreg, deodată,
Ca văduva neagră visam
Pentru-a scapa... neconsolată
Şi-n gȃnd, fierbinte, mă rugam:

O, Doamne, de mă scapi cu viaţă
Îţi jur că nu mai fac amor
... Decat în pat, de dimineaţă,
În prea banalul dormitor!

Adina Ihora: „Lyrics et prosa”- Editura Națiunea, București 2015